KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...263 264 265 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296

singură, în timp ce‑și face toaleta, și o privește în așa fel, încât aceasta știe imediat ce urmează și că de‑acum n‑o mai scapă nici bunul Dumnezeu. Tipul n‑ar ezita nici o secundă să treacă la fapte. Ce te‑a apucat tocmai acum cu cârpa aia de praf, Gretl, las‑o deoparte și arată ce poți. Trebuie să lași combinezonul să alunece încet în jos și încearcă să te acoperi cu mâna, dar mâna - ca, de altfel, totul la femeia asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
altfel, pe nimeni, fiul nu‑i interesat, din păcate, decât de literatură. Fostul ofițer se duce - dând curs unei hotărâri de moment (ca ofițer e musai să‑ți placă să iei hotărâri!) - în bucătărie ca să‑și violeze soția. L‑a apucat dintr‑odată cheful de așa ceva, dar când vaca face, ca de obicei, o mișcare greșită, el alunecă pe gresie și cade lat la pământ. Acolo se zvârcolește încolo și încoace și tot dă din piciorul care i‑a mai rămas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
și pe ei înșiși. Rainer se holbează la mucurile de țigară, hârtiile, petele de vin roșu și șervețelele mototolite (și alte gunoaie) de pe jos și așteaptă inevitabila saturație care câteodată se produce, câteodată nu. Acum, în momentul acesta, l‑a apucat în sfârșit greața, așa că lasă să‑i cadă condeiul cu care voia să‑și noteze un vers în caietul de însemnări, iar cerneala țâșnește fără rost. Asta a fost greața sau nu? Nu, mai degrabă nu. Spațiul în care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
s‑o arate, atunci îi ia apărarea în fața tuturor. Astfel își clarifică fără să vrea sentimentele. Am văzut foarte des lucrul ăsta în filme. Anna își plasează mâna între picioarele lui Hans, unde nu‑i tocmai rău. Iar v‑a apucat, îi dă de gol Sophie. Hans dă la o parte mâna pe care n‑o iubește, dar de care mai are nevoie din când în când, și se rușinează. Sophie nu trebuie să știe, trebuie doar să bănuiască și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
Citat: Fiecare clipă deplină poartă în sine plecăciunea secolelor de istorie șchioapă și sfărâmată. Am încheiat citatul. Be‑he‑he, zice Hans și face gargară cu băuturile. Asta‑i una dintre puținele meserii de care n‑aș vrea să mă apuc, nici polițist, nici artist. Poate doar să cânt la vreun instrument. Și pe femeia pe care o iubește (Sophie) o va ține departe de lucrurile urâte, Beethoven și Mozart vor fi îngăduiți abia după o examinare foarte amănunțită. Anna își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
ușor în fața unuia mai experimentat. Preferă să observe de sus. Un băiat - judecând după aspectul fizic, probabil lăcătuș sau strungar - se scufundă printre picioarele Annei, care scoate un țipăt și dispare plescăind sub apă. Precaut, fratele ei încearcă s‑o apuce pe sub apă, ca s‑o protejeze. Sophie vine și ea iute, ca un pește zglobiu, să dea o mână de ajutor, dar Anna e deja salvată. Rainer tremură, încât Sophie observă acum că nu știe bine să înoate; dar Sophie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
din străfundurile cărora își fac apariția insule de mobilă, ca niște ghețari plutitori; Sophie are o asemenea cameră, unde a stat și el adeseori, reținând‑o pe Sophie de la vreo treabă importantă de care tocmai avea de gând să se apuce. Ei îi face însă plăcere și rămâne de dragul lui, pentru că există ceva între ei, care progresează cu fiece oră. Dar Sophie nu se deosebește de celelalte fete pe care le cunoaște Hans doar prin mediul în care trăiește, ci este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
Ministranții bogați n‑au primit niciodată palme, ceea ce l‑a frapat, bineînțeles, pe Rainer, care e un băiat isteț; observă întotdeauna asemenea lucruri, în loc să se cufunde și mai fervent în rugăciune și să ignore lumea din jurul lui. Biserica ia de unde apucă și păstrează, fără să dea mai departe acolo unde este nevoie; Rainer n‑are nevoie de lovituri, ci de dragoste. Cică Dumnezeu îl iubește, dar el nu simte decât palmele. Totuși tata îl împinge în fiecare duminică, cu piciorul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
cu organele ei genitale, luate de aproape, dar ceea ce nu se vede nu există. Tata mănâncă aproape singur tot compotul, deși copiii sunt încă în creștere, iar tăticul a crescut deja și a fost și mutilat între timp. Mămica n‑apucă să ia nici o înghițitură, fiindcă oricum ea e cea care l‑a preparat. Afară s‑au adunat niște nori idioți și stă să plouă. Dintr‑o clipă‑n alta norii își pot descărca povara în mijlocul unei seri obișnuite. Strâns îmbrățișați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
adult. E un lucru serios, sărbătorit în familie. S‑a ajuns la un punct în care totul pare vid, fețele se dovedesc a fi măști găunoase, iar tu stai pe marginea unei prăpăstii adânci și nu știi încotro s‑o apuci etc. și suferi, stare care poate fi descrisă cu exactitate prin nenumărate expresii. Problema asta e întoarsă apoi pe toate fețele în micul cerc de prieteni și se sfârșește cu o înțelegere generală, prin care e înlăturată automat și problema

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
nici un nume, cel puțin nu unul direct, în schimb există un nume indirect prin care toate astea se leagă imediat: TU! Plecarea în direcția Spital am Semmering, viaducte, tuneluri. Urcușul spre Jockelhof, amenajarea camerei, masa și siesta, lenea care te apucă în vacanță, când n‑ai chef de scris, ceața și cerul albastru care râde, deși - la cât de minunat e - n‑ar mai avea nevoie s‑o facă. Multe subiecte de discuție. Înțelegerea și gusturile comune. Lui Hans îi vine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
jazz, când acesta ține vreo cuvântare lungă, fie despre Dumnezeu, fie despre muzica cool de jazz și structura ei. Colegii de școală fug imediat ce‑l zăresc pe Rainer, fiindcă știu deja: mă așteaptă un discurs plicticos, iar eu n‑o să apuc să deschid gura. Tipul ăsta e cumplit de plictisitor. Singura soluție e s‑o ștergi cât mai repede din fața lui. Chiar dacă știi mai multe decât el, nu te lasă să vorbești. Când vaietele surde ale mamei răsună în noapte, Rainer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
că a cunoscut personal și groaza este punctul forte al lui Rainer. Groaza vine adesea sub forma unui vis în care se face că merge noaptea pe străzi, iar din copaci cad frunze care‑l acoperă cu totul. Când se apucă să scrie, impulsul îi vine ori de la cărți, ori de la vreme. Azi e ziua direcțiunii, adică o zi de școală în care, în mod excepțional, nu se țin ore. Ziua liberă picată pe neașteptate e fărâmițată în mai multe activități

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
domnește întunericul faptelor inspirate de răul absolut, doar limba nu prea răspunde deocamdată comenzilor. Anni slăbește din ce în ce mai mult și ochii îi strălucesc întunecat pe fețișoara ei vrăjită, cum a citit Hans într‑un roman bogat în învățăminte. Dar câteodată te apucă groaza când vezi deznădejdea acestei generații oglindită în ochii Annei, care ochi n‑au în spate nici un zid, așa că grozăviile din exterior pot trece direct în creier, unde produc pagube îngrozitoare. Anna cântă, împreună cu alții ca ea, un trio de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
ele și să le trimiți apoi la plimbare. Iată și intrarea, am ajuns deja, mâna se introduce sub haine, numai că aici a sosit în același timp și personificarea infracțiunii de furt și tâlhărie, iar când cetățeanul din Linz se apucă să cotrobăie pe sub fusta Annei, capul îi este nimerit de lovitura puternică a unui pumn străin, care aparține, culmea, unui muncitor: lui Hans. Pumnul nu‑l trimite chiar în lumea viselor și a fanteziei, dar îl dezechilibrează serios, întrerupându‑l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
întăresc însă printr‑un asemenea tratament, iar el nu reușește decât să‑și facă lui însuși rău. Anna încearcă și ea, într‑o doară, să‑i pună lui Hans al ei mâna pe mușchii coapselor, unde, spre deosebire de Rainer, ai ce apuca, dar Hans evită mâna care vrea să‑l palpeze și ochii lui încearcă să comunice cu ochii Sophiei, ca s‑o înștiințeze că o iubire s‑a înfiripat în secret. În plus, soarbe din ochi trupul Sophiei care astăzi e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
va pune destul de des mâna pe racheta de tenis. Când faci sport, simți că trăiești într‑un mod foarte intens, ceea ce tăticul necunoscut nu mai poate să simtă, fiindcă nu mai este în viață. Poate că dacă ar mai fi apucat, tăticul l‑ar fi trimis imediat și fără probleme la liceu. Mai târziu, Hans va deveni un boss al afacerilor în imperiul creat de tatăl Sophiei, din moment ce s‑a însurat cu fiica acestuia. Își va răscumpăra din plin laurii primiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
se află deasupra vidului în care trăiesc cetățenii obișnuiți și în care te poți ușor sufoca. Mama taie pâinea, bineînțeles că în felii groase ca o cărămidă, nu fine și delicate, și îi dă a înțelege fiului ei, care a apucat‑o oarecum pe căi greșite, că tocmai prin această atitudine devine el însuși un burghez. Ridicându‑te aparent deasupra sistemului lor de valori, nu faci decât să‑l recunoști. Acest lucru te face orb în fața suferinței. Chiar faptul că vorbești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
a unui întreg e dezgustătoare. Pentru că omul e întotdeauna o individualitate și e complet singur, dar în același timp inconfundabil, ceea ce‑i conferă tărie. Mămica scoate un țipăt strident, nu fiindcă s‑ar fi tăiat, ci pentru că fiul ei a apucat‑o pe o cale greșită. Revino‑ți! Distrugi nevoile propriei tale clase sociale, Hans. Nu există nimic universal. În loc să‑i dorești unitatea și, astfel, forța, tu vrei să fărâmițezi această clasă în molecule separate, fiecare pentru sine. Mama a devenit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
li s‑a inoculat curiozitatea științifică. Au trecut deja de Schottenhof, șoseaua e o panglică gri‑argintie, așa cum au mai scris alții de atâtea ori, ramificațiile ei duc spre viile din Salmannsdorf și Neustift am Walde, dar ei n‑o apucă pe acolo fiindcă vor să ajungă la viile din Grinzing. Șoseaua urcă ușor, atât cât să ai o priveliște care, văzută de pe Cobenzl, Häuserl am Roan sau Kahlenberg, a căpătat o oarecare faimă. Cei trei parchează mașina și pleacă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
care, dacă nu vine ea la tine, trebuie să te duci tu la ea. Tinerii din ziua de azi poartă adesea singurătatea în suflet și o mai și caută cu orice prilej în lumea din afară. Poteca pe care au apucat‑o cei trei tineri este un traseu de munte care se aruncă temerar înspre hanurile de țară din Grinzing. Pe poteca asta o iau, așadar, cei trei, iar când vor ajunge jos, vor bea o cafea. Vilele vechi din vale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
calități de bază ale viitoarei sale profesii - cu vârful degetelor, iar cu cealaltă mână i‑a cuprins spatele cu ceva mai multă forță, nici prea multă, nici prea puțină. Nu așa se pune mâna pe‑o fată, trebuie s‑o apuci cu nădejde, eu pot, fiindcă am o fire hotărâtă. Vino‑ncoace, păpușă, ești ușoară ca un fulg! Și Hans vrea s‑o arunce o dată cu putere în sus și să strige IU‑HU, azi e așa de fericit, bine se mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
păpușico, și Sofișoara. Are multă energie în el, pe care o consumă acum, dar pentru cine o are dacă nu pentru Sophie și numai pentru ea? Sophie râde un pic și spune, dă‑mi drumul, Hans. Înainte ca acesta să apuce să execute ordinul, Rainer se apropie pe la spate, i‑o smulge pe Sophie din brațe și‑l amenință pe Hans cu un șut în testicule, la care acesta răspunde că ar vrea s‑o vadă și pe asta. Iar acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
Ea se și repede imediat într‑acolo. Între timp, Rainer și Hans o încadrează pe Sophie și‑și expun argumentele pentru care aceasta ar trebui să plece cu ei de la serbarea asta școlară plictisitoare, ca să poarte o discuție. Rainer mai apucă să explice la iuțeală muzica modernă care tocmai răsună la magnetofon. Sophie n‑ar trebui să plece în partea franceză a Elveției. Hans se leagă abia apoi de Elveția, după ce i se spune unde se află Lausanne. Sophie se desprinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
ar trebui să plece în partea franceză a Elveției. Hans se leagă abia apoi de Elveția, după ce i se spune unde se află Lausanne. Sophie se desprinde de la brațul ambilor băieți - care au intenții bune, dar nu se pricep să apuce - transformându‑se într‑o plantă carnivoră primejdioasă, care ucide insecte cu lipiciul ei. Declară că nu admite să mai fie deranjată în vreun fel. O să plece ca să nu mai fie nevoită să‑i vadă pe ăștia doi. Sunt micii dumitale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]