7,167 matches
-
ceilalți băieți ai noștri pe care i-au împușcat la Chișinău (pag. 122, 123). Unii oameni au fost informatori, ajungând să-și înfunde în pușcării chiar rude apropiate, fără a mai vorbi de oameni obișnuiți. Exilați pe meleaguri atât de aspre și inospitaliere, munceau în condiții de cruntă mizerie, de lipsuri majore și de boli din cauza cărora mureau copii cu zile, la fel și bătrâni bolnavi (pag. 137). Doar pentru a fi exterminați au fost ridicați din tihna căminelor lor, în
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
aromă de copane de miel. Și iat-o chiar acolo, ducând delicat furculița la gură, În timp ce două fetițe cu chipuri identice și cu păr negru urlau una la cealaltă la capătul celălalt al mesei, iar un bărbat Înalt, cu figură aspră, păr argintiu și un nas care se lățea pe toată fața citea ziarul. — Mamă, spune-i că nu poate intra pur și simplu În camera mea să-mi ia jeanșii! Nu vrea să mă asculte, se ruga una din fetițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o prezentam În fiecare dimineață nu numai că nu putea fi livrată la birou, dar, la oră de vârf, putea bine mersi să dureze o jumătate bună de oră ca să i-o cumpăr. După două săptămâni de telefoane mânioase și aspre („Ahn-dre-ah, nu Înțeleg și pace. Te-am sunat cu mai bine de douăzeci și cinci de minute În urmă ca să-ți spun că vin, iar micul meu dejun tot nu e gata. Este inacceptabil“ă, vorbisem cu managera magazinului. — Ăă, bună ziua. Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
intram, epuizată, În haină privirea mi‑a căzut pe bilețelul lipit de monitorul calculatorului ca să nu uit, ceea ce Însă se Întâmplase: SUNĂ‑L PE A, 3:30 PM ASTĂZI. Am simțit un Început de amețeală, lentilele de contact au devenit aspre ca pergamentul și Îmi zgâriau ochii iar capul a prins să‑mi pulseze. Nu de o durere ascuțită, doar de genul acela de durere nebuloasă și persistentă căreia nu Îi poți găsi cauza, dar care știi că o să devină tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Daniel a vorbit cu minte și cu judecată lui Arioc, căpetenia străjerilor împăratului, care ieșise să omoare pe înțelepții Babilonului. 15. A luat cuvîntul și a zis lui Arioc, căpitanul împăratului: "Pentru ce a dat împăratul o poruncă atît de aspră?" Arioc a spus lui Daniel cum stau lucrurile. 16. Și Daniel s-a dus la împărat, și l-a rugat să-i dea vreme ca să dea împăratului tîlcuirea. 17. Apoi Daniel s-a dus în casa lui, și a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
lui să lege pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego, și să-i arunce în cuptorul aprins. 21. Oamenii aceștia au fost legați cu izmenele, cămășile, mantalele și celelalte haine ale lor, și aruncați în mijlocul cuptorului aprins. 22. Fiindcă porunca împăratului era aspră și cuptorul era neobișnuit de încălzit, flacăra a ucis pe toți oamenii, care aruncaseră în el pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego. 23. Dar acești trei oameni: Șadrac, Meșac și Abed-Nego, au căzut legați în mijlocul cuptorului aprins. 24. Atunci împăratul Nebucadnețar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
aceștia s-au dus cu mare zarvă la împărat, și i-au vorbit așa: "Să trăiești veșnic, împărate Dariu! 7. Toate căpeteniile împărăției, îngrijitorii, dregătorii, sfetnicii, și cîrmuitorii sunt de părere să se dea o poruncă împărătească, însoțită de o aspră oprire, care să spună că oricine va înălța, în timp de treizeci de zile, rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei. 8. Acum, împărate, întărește oprirea, și iscălește porunca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
atunci Îmi amintesc că subconștientul meu l-a solicitat; așa era la liceu când, Îndrăgostit de E., ieșeam „pe centru“ să mă plimb, să ne plimbăm, liceeni timizi În uniforme Închise la culoare, cu fețele spuzite de coșuri și profesori aspri cu multe dioptrii la ochelari, aflați aproape de pensie, cu carnețelele În mână gata să-i noteze pe plimbăreți (era mai ales unul de geografie, Mustață, cum Îl poreclisem pentru podoaba capilară de sub nas, care, a doua zi, la școală, odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Privea zăpăcit În toate părțile... ștreangul atârna liniștit În față, netulburat de adierea ușoară a vântului... Nu auzea sentința, privea nebun În mulțime, doar va putea distinge chipul drag... Apoi l-au dus lângă ștreang. A simțit Îmbrățișarea rece și aspră În jurul gâtului. Atunci și-a dat seama că va muri. Dar, În același moment, un glas din mulțime s-a ridicat puternic, aproape disperat: „Opriți execuția, e al meu!“. O femeie a apărut cu o hârtie În mână, a arătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
tău, dar gesturile mele nu se loveau de nimic, se prelungeau În infinit și veneau apoi, sleite, să plece din nou. Dar când sărutu-a fost să fie, a izbucnit În noi dragostea cea omenească. Și te-am simțit pământ, lut aspru, crispat de sevele primare. Și peste tot Întunericul, a izbucnit din nou, cerul zilelor de mai, copleșitor de albastru... 29 ianuarie 1965 (vineri) Lui Martin. Rămâi cu bine, chip cioplit În marmura iubirii mele, și tu, suflet pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
unde v-ați ascuns? cât de mult aș da să pot trăi În mijlocul vostru zilele astea grele și toate nopțile care vor mai urma! 22 aprilie 1965 (joi) Lui Martin. Aș dori să te am lângă mine Într-o iarnă aspră, la gura unui foc jucăuș. Între noi, aerul să plutească senin și vibrația cuvintelor noastre să-l identifice Încet cu liniștea din pământuri. Nici o Încleștare, nici un gând să nu ne tulbure meditația. Să fim fiecare singuri cu noi și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
halucinant, chinuitor... și nici un punct de sprijin, numai spații grele de atâta noapte... Neputându-se atinge, gesturile noastre se prelungeau În infinit și veneau Înapoi sleite, ca să plece din nou. Dar explozia sărutului a venit să pună capăt Îndoielilor. Pământul aspru din trupurile noastre, crispat de sevele primare și copleșit de lumină, Își cerea dreptul. Dincolo de infinitul devenit albastru, ideile, pașnic așezate alături, așteptau zâmbind rezultatul Încleștărilor de pe planeta-mamă. Dar, irezistibil atrase de ceea ce se petrecea acolo, au coborât Între noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
zăpăcitule? Nu mă vezi? Ce, ești orb?... Vino repede și ia astea! Locomotiva gâfâia rar, extenuată. Printre respirațiile ei dominatoare, glasurile oamenilor ce coborau din vagoane și ale celor ce-i așteptau pe peron umpleau cuprinsul gării cu un zgomot aspru din care se ridicau, ici-colo, izbucniri de râsete, cîte-o vorbă veselă, cîte-o pupătură mai pleoscăită și mai ales țipete stăruitoare după hamali. Călătorii zoreau spre ieșire, cei mulți cu bagajele în mână, cei puțini cu hamalii în urma lor. Toată lumea era
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai ales, plictisit. Discuția de la masă îi răscolise nervii. Își propusese de atâtea ori să nu mai vorbească despre lucrurile acestea și totuși mereu își călca hotărârea. Coborâră în calea Victoriei fără a schimba un cuvânt. Se pornise un vânt aspru, prevestitor de ploaie rece. Norii se lăsaseră jos, aproape până pe acoperișele caselor. Câte un vârtej de aer se răsucea pe stradă, măturând praful, ridicîndu-l și aruncîndu-l pe trotuare, între picioarele rarilor trecători. Grigore își aduse iar aminte de Rogojinaru: "Vezi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
picioare, gesticula violent, ca și când s-ar fi luptat cu întunericul. Titu mai stătuse de vorbă și cu tânărul, și cu bătrânul, îi socotea revoltați din pricina mizeriei, îi înțelegea și aproba, deși el, fire discretă, nu-și cheltuia durerile în cuvinte aspre, ci își tortura cu ele numai sufletul lui. Apoi știa de la Gavrilaș că Mendelson e deocheat la poliția de siguranță și nu voia să facă cor cu dânșii și să aibă, poate, cine știe ce încurcături. ― Mișule, astîmpără-te, că ești militar și-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mult și bine! făcu Mișu cu dispreț. ― Om aștepta, ce să facem! mormăi Petre Petre, coborând ochii spre genunchi, la șapca pe care o mototolise cumplit. Plecând, Titu dădu mâna pe rând cu toți. Mâna lui Petre era grea, și aspră, și reavănă ca pământul. Capitolul II PĂMÎNTURILE 1 În gara Burdea, posomorâtă și singuratică în mijlocul câmpiei, pe linia Costești-Roșiori, aștepta brișcă galbenă, cunoscută, de la Amara. Când opri trenul, un băiețandru se repezi la vagonul în ușa căruia se arătase Grigore
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
despărțiri tot mai pronunțate și în grai, iar în cele din urmă, nici nu ne vom mai înțelege frate cu frate! Neclintit și calm, bătrânul urmă: ― O mie sau două mii de ani, de când om fi existând, prin vremuri poate mai aspre decât cele de acum, văd că ne-am păstrat graiul cu toții la fel, fie aici, fie în Transilvania. Scrierile ce le-am avut, multe-puține și bune sau slăbuțe, au circulat și peste granițele care ne-au despărțit și vor mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
din temelii, iar asta n-o doresc nici eu și nici nimeni... Numai vreo minune dacă s-ar întîmpla... ― Minune! murmură Titu. În ziua de azi numai oamenii mai fac minuni! ― Oamenii, da, nu robii! adăugă învățătorul cu o străfulgerare aspră în ochi. 6 Ziua următoare, în zorii zorilor, primarul Ion Pravilă se afla pe moșia arendașului. Pândarul Zarofir Chelaru, slăbănog și pământiu, se învîrtea în jurul hambarului nou ca lupul când dă târcoale unui grajd bine zăvorât. Primarul se uită, cercetă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mult! bolborosi Ignat. ― Numai vodă să dea poruncă, și apoi n-ai grijă că și-or lua ei oamenii ce li se cuvine, fie c-or vrea boierii, fie că n-or vrea! făcu iarăși Toader Strîmbu cu o flacără aspră în privire. Cârciumarul Busuioc zise batjocoritor: ― Apoi, dacă vodă te-ar asculta pe tine, așa ar fi negreșit, numai vezi că vodă cu boierii trăiește și n-are să se certe cu boierii de dragul tău, măi Toderică! Câțiva râseră, în vreme ce Leonte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
obișnuia să strâmbe din nas când auzea muzică românească, îi luă promisiunea să-i cânte la București toate doinele pe care le știe... Gogu și Eugenia plecară pe ploaie. Nadina, văzând din ușă cum răsucea firele de apă un vânt aspru, se zbîrli: ― Mi se pare că eu voi fi înaintea lor la București. Bătrânul Iuga își freca mâinile mulțumit: ― Lasă, drăguțo, că asta e minunată pentru semănăturile de toamnă! Asta face multe milioane, multe de tot! ― O fi, papa, dar
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
gând pentru acest gest. După indicațiile lui Grigore, sania Nadinei o luă înainte având să facă circuitul Ruginoasa, Bîrlogu, Babaroaga, Gliganu, Lespezi și acasă. Înfășurați în bunzi imense, cât niște pelerine medievale, acoperiți cu pleduri groase și îmblănite, sfidau gerul aspru ce dăinuia de peste o săptămână. Cum ieșiră din Amara, câmpia albă se desfășura în fața lor ca o nesfârșită mantie de hermină, scânteind în lumina soarelui mușcător. Șoseaua tăia o dâră lucioasă, rectilină, pe care sania aluneca vertiginos. Petre, în picioare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Titu, în vreme ce caii, sforăind și ciulind urechile, goneau nebunește, izbind deseori cu picioarele dinapoi în frontalul bombat al saniei. Atunci răsună glasul lui Petre, încrezător: ― Nu vă speriați și nu vă fie frică, coniță, dacă sunteți cu mine! Glasul acesta aspru și ciudat îi împrăștie deodată orice teamă. Auzi acuma și pe Titu, care nu-și pierduse cumpătul, zicînd: ― Doamnă, doamnă, nu e nimic, fiți liniștită! Încercă să zâmbească, parcă i-ar fi fost rușine de spaima trecută. Petre, cu spinarea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
D-apoi că nimeni nu șade, cucoane, că muncim toți destul, dar și dumneavoastră trebuie să ne mai ajutați! zise Serafim Mogoș domol și hotărât. ― Eu la tocmeală nu stau cu nimeni și nici nu vă rog! spuse bătrânul Miron aspru. Pământ să fie, că brațe de muncă se găsesc cu miile! Dacă voi nu vreți să munciți, vom aduce oameni din Transilvania! ― Ba străini să nu vie, cucoane, că pământurile astea noi le-am muncit totdeauna, nu străinii! strigă Trifon
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la cârciumă. Grigore îi întrebă de necazuri. Auzi răspunsuri blânde, dar în doi peri. Nu îndrăzneau sau nu voiau să-și deschidă inimile cu toate că privirile lor nu erau dușmănoase, ci mai curând întrebătoare. Ispiti îndeosebi pe Petre, a cărui față aspră părea mai frământată de înfrigurare. Petre se zăpăci. El iubea pe Grigore ca pe un arhanghel, mai ales de când cu plata boilor și ștergerea datoriei, și ar fi fost în stare să sară în foc pentru el. Bâlbâi încurcat: ― De
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
juca o întrebare, aceeași, posomorâtă și pătimașă, care aștepta un răspuns. Primarul, de câte ori trecea, striga: ― Da ce, măi oameni, voi n-aveți case, n-aveți neveste, n-aveți copii? Îi răspundea mereu Vasile Zidaru, cu aceeași glumă, stârnind același râs aspru: ― Ne-am ciocoit și noi, don' primar, c-așa au venit vremurile! De-abia către seară se mai risipiră, după ce văzură pe colonelul Ștefănescu trecând cu careta spre conacul Iuga, iar mai pe urmă pe arendașul Cosma Buruiană. Pe grecul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]