7,208 matches
-
l-a zgâlțâit pe Pușcărie care tocmai adormise și începuse să sforăie: -Scoală, bă! Acu zâi și tu, de unde ți se trage numele de Pușcărie!.. Pușcărie s-a interesat dacă mai e votcă. -Nu mai e, zâi! Fără cine știe ce mare chef, Pușcărie le-a îndeplinit dorința tovarășilor săi: -La mine e simplu, mânca-v-aș gura. Mi se zice Pușcărie că am stat mai mult în pușcărie decât pe-afară. A bătrână, săraca, mă căina, când eram încă un mucos. Pune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
este pusă pe butuci și totul amorțește și atmosfera este de sfârșit de lume și aerul e de nerespirat, ce mai, în trei cuvinte - e de netrăit. De aceea cei trei vagabonzi vor s-o tundă din locul ăsta blestemat. Cheful cu șoferul francez sau turc sau neamț chiar a avut loc, așa cum visasem. Numai că șoferul străin era trist din cauza urgiei toride, nu din cauza ploii. Cei trei au plecat spre baraca lor, așa cum visasem: făcuți praștie, terminați, cu buzunarele îndesate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
se fi născut gata îmbrăcați în vechituri. Și apoi, unde să țină Mănel costum și la ce ocazii să-l poarte? Să se îmbrace la costum și cravată ca să se ducă până la colț după țigări? Ce poantă bună! După un chef crunt, patronul face un accident cerebral și moare. Discutând de una și de alta, cum să-l îngroape și ce-o să se aleagă din afacere, angajații îl zăresc pe Mănel stând pe vine într-un colț al camerei. Băiatul știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
legați cu sfoară peste urechi era spartă. Dacă te lăsai înduioșat de aerul său decrepit, nu-ți mai venea să-l lustrezi. Știți însă cum e: lustrezi ce se nimerește, nu ce-ai pofti. Ce, parcă eu n-aș avea chef să lustrez un nomeclaturist în putere? Dar cum ajungi la el? Doar n-o să-l aștept să plece la firmă, iar când dă să urce în Mercedes să-l lustrez și s-o rup la fugă! E riscant. Și nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
țigară: „Haide, mă, supăratule, vino și ține-mi scrumiera, dacă-ți place să te chinui“. „Încerc să înțeleg“, a spus Vasile B. „Ce-i de înțeles - i-a retezat-o femeia, dar fără răutate, ca și cum oboseala de după o noapte de chef trebuia să-i facă pe toți mai iertători -, te culcai cu alta și te gândeai la mine. Așa făcea și deșteptul de bărbatu-meu înainte să ne căsătorim. Ce motiv aș avea să-i uit pe puștanii cu care m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Noaptea am avut coșmaruri, în sensul că mă întâlneam cu mai multe sosii, iar dimineața m-am dus la un psihiatru, care mi-a dat un pumn de pastile ca să uit, în trei luni de tratament, tot ce nu aveam chef să-mi mai amintesc. Partea proastă e că, la fiecare lucru pe care izbuteam să-l uit, îmi chinuia memoria altul, pe care îl uitasem mai demult și acum ieșea din nou la suprafață nechemat. Și atunci, veți întreba, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nici o șansă, măcar cât trăiești să te simți bine. Așa o duceau noii săi tovarăși de muncă, se simțeau bine și când le mergea rău. Patronul nu-i plătea cu lunile, firma mergea și nu prea mergea, însă pentru ei cheful de sâmbătă seara era sfânt. Mă rog, câtă sfințenie poate să încapă într-o beție cu curve și hoți de mașini, care-și plasau piesele recuperate de pe Mercedes-uri și BMW-uri prin serviciul Aprovizionare. „E de încredere?“, au întrebat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
într-o matcă. Mulți dintre noi am fost dependenți de oameni aparent sau poate chiar efectiv mai deștepți decât tot ce-am întâlnit până într-un anumit moment al existenței. Îmi căutam modele printre profesori, dar aceștia ori nu aveau chef de emuli, ori nu aveau ce oferi. Datorită amicului, care producea cu fiecare izbândă a dialogului și temeiul ratării de mai târziu, am înțeles devreme un adevăr cardinal, și anume că nu există drumuri scurte de tot către calitate. Asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
că era liberă abia peste trei săptămâni. Lista pe care o avea permanent pe pupitru, plină de ștersături și paranteze, era planificarea întâlnirilor după program cu cititorii săi preferați pe următoarele trei săptămâni. „Aici am băieți pe alese, după cum am chef“, a zis ea și apoi m-a întrebat dacă într-adevăr înțelegeam ce citeam, fiindcă ei nu-i plăceau deloc, dar absolut deloc, cărțile pe care le ceream. La cealaltă bibliotecă, unde m-am dus după vacanță, fetei de la pupitru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nu-i era ușor. Așa o să facă lumea și cu tablourile mele, își spunea el. Era însă de-ajuns să-și amintească versurile zglobii, tonice, în care hița chița sița mița făceau diri diri bramburița și pe loc îi venea cheful de lucru. Iar când avea chef, să te ții bine, că, deși nu era nebun, picta și douăzeci de tablouri pe zi. Bătrânețea La treizeci de ani, Vasile B. încă mai sărea. Se uita în stânga. Se uita în dreapta, se asigura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
facă lumea și cu tablourile mele, își spunea el. Era însă de-ajuns să-și amintească versurile zglobii, tonice, în care hița chița sița mița făceau diri diri bramburița și pe loc îi venea cheful de lucru. Iar când avea chef, să te ții bine, că, deși nu era nebun, picta și douăzeci de tablouri pe zi. Bătrânețea La treizeci de ani, Vasile B. încă mai sărea. Se uita în stânga. Se uita în dreapta, se asigura că nu-l vede nimeni și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
la ziare, să-l dea în judecată pe arab, să ajungă până la Haga și așa mai departe. Idei prostești, de oameni terminați. „La atac, Adriane!“, i-au zis pensionarii plecând, ca de obicei, la o bere. „Bă, eu n-am chef de bere - i-a refuzat Butucel -, o dau dracului de bere, că nu-mi place.“ Pe cei șapte comprimați i-a supărat rău de tot refuzul, fiindcă berea urma să fie specială, la bodegă aveau să pună la cale planul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
coborâm imediat în autobuzul cu care urma să facem tradiționalul tur al orașului. Ne uitam unii la alții buimaci, ca atunci când e dată peste cap logica naturală a lucrurilor. Ca niște pușcăriași cărora le-a fugit paznicul. Nimeni nu avea chef de glumă, mai ales că ghidul, care numai ghid nu era, nu mai considera necesar să ne spună ceea ce vedeam și pe unde aveam să mergem. Cineva trebuia să sufere pentru „defectarea“ colegului. Și, cum el urma să dea socoteală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cu vin. Unul dintre mecanicii cei mai prietenoși de la atelier m-a rugat să dansez cu soția lui, fiindcă el amestecase băuturile și nu se simțea prea bine. Nevastă-sa era din cale-afară de atrăgătoare și se vedea că avea chef așa că, amețit cum eram de vinul chilian, am luat-o de mînă și am Încercat s-o conduc afară. Ea m-a urmat supusă, dar apoi l-a observat pe bărbatu-său urmărindu-ne cu privirea și mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de dorit. După-amiaza am mers la pescuit Într-o lagună din apropiere și, bineînțeles, n-am prins nimic; dar, pe drumul de Întoarcere, m-am decis să trec Amazonul Înot, spre marea disperare a doctorului Montoya, care nu avea nici un chef să aștepte atîta. În noaptea aceea a avut loc o mică petrecere jovială, care s-a terminat cu o bătaie serioasă cu señor Lezama Beltrán, un suflet imatur, introvertit, care probabil că era și pervers. Bietul om era beat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
face. N-au putut să-l înduplece cu nimic și într-o bună zi fuge din seminar și se duce la Paris. Ajuns aici își aranjă o situație strălucită și parcă toate îi surâdeau. A început să se țină de chefuri, să strângă în jurul lui fel de fel de prieteni, care încetul cu încetul l-au dus la ruină. Din toate obiceiurile frumoase, pe care le deprinsese în seminar și din toate practicele de evlavie care îi păreau așa de frumoase
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
la invitația ta, să mă strecor în patul care nu mai este și al meu și pentru ca, până la urmă, să mă întorc pe scaunele mele! Nu mai vreau să pândesc capriciile dispoziției tale pentru a ști dacă ai sau nu chef de mine și la care moment mai bine este să plec... Nu vreau să mai ghicesc în vocea ta, în gesturile tale jena și nehotărârea de a nu ști exact cum să te porți cu mine, nu vreau să mai
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
părut rău, dar simțeam țipând în mine o mie și unu de draci: un val de agresivitate împotriva întregului univers. Îl detestam până și pe Mihai, iar pe A.B., care urma să vină la mine în seara aceasta, aveam chef să-l dau pur și simplu pe ușă afară... 3 mai 1953 Zi petrecută alături de Infante. Asta m-a mai liniștit... Infantele a plecat, iar eu am rămas singur să mă ocup de pro gramul meu zilnic de lucru... Este
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
inofensive politic, ci doar le mutilase din punct de vedere literar. Partea poetică dispăruse cu desăvârșire. În cursul interogatoriului, rumegarea acelorași lucruri ore în șir te făcea treptat să-ți reamintești tot ce spuseseși și până la urmă ți se stârnea cheful să corectezi deficitul de poezie. Dar trebuia să-ți reprimi instinctiva rectificare a carențelor poetice, pentru că ar fi echivalat cu o autoacuzație. La fiecare interogatoriu când, după părerea lui, mă făcuse șah mat anchetatorul îmi spunea triumfător: „Vezi, iată că
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de închisoare atunci când un om pe care-l îndrăgești și nu vrei să-l pierzi a fost întemnițat. Că într-o dalie se-ascunde un copil când ești gravidă și nu vrei cu nici un chip să naști, fiindcă n-ai chef să-ți expui copilul la viața asta de rahat, dar știitotodată că, dacă te prind avortând, faci închisoare. Dar unde m-aș mai fi oprit dacă voiam să-i spun totul prietenei mele care mă descosea despre amănunte de la interogatorii
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
România m-am desprins de mult, dar nu și de pervertirea dirijată a omului într-o dictatură, nu și de moștenirile ei de tot felul, care în orice clipă scot capul la iveală. Chiar dacă germanii din Est n-au deloc chef să mai spună, iar cei din Vest să mai audă ceva despre asta, mie problema tot nu-mi dă pace. Scriind, trebuie să mă păstrez acolo unde lăuntric am fost mai tare rănită - altfel, la ce bun să mai scriu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
în așa hal încât la un moment dat vorbeau încrucișat, fiecare în limba lui, neînțelegându-se absolut nimic din acest multidialog, fiecare amplificând numărul decibelilor emiși, într-un asurzitor vacarm, potențat de euforizanta agheasmă de Zăvoaia. Și ca la orice chef demn de acest nume, românul își manifesta surplusul de sentimente, preaplinul trăirilor interioare prin intermediul cântecelor; ceea ce e un lucru pozitiv absolut benefic din punct de vedere psihologic, ducând sufletul la un catharsis după cum spun filosofii greci, la o înălțare și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cap de coloană, avansam călcând pe urma acelorași pași pe care-i făcuse Mircea cu atâta efort la venire. După rația de pâine și ulei consumată la moară, eram cu toții ceva mai vioi; până și Leu parcă ar fi avut chef de glume și de joacă. Băieți, nu ne-a spus morarul-șef că ne va fi mai bine? Uite, parcă dă o geană de soare. Și pășea cu siguranță pe cele patru piciorușe întremate, privind optimist la grupul de copii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
avut premiera la 2 martie 1952, la cinematograful „7 Noiembrie” din Rădăuți cu sala plină, bucurându-se de mare succes. Timpul a trecut repede și deodată, ne-am trezit la sfârșitul anilor de liceu. După emoțiile bacalaureatului, am tras un chef la internat împreună cu Mircea Șorodoc, Hugo Wolf și Vicu Dikman, care au pariat că dacă vor trece bacalaureatul, dau nu mai știu câte kilograme de vin. Vinul pe care trebuia să-l dea Vicu Dikman lui Nicu Sorea, pentru matematică
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93314]
-
că dacă vor trece bacalaureatul, dau nu mai știu câte kilograme de vin. Vinul pe care trebuia să-l dea Vicu Dikman lui Nicu Sorea, pentru matematică și fizica, a fost transformat în tărie, niște „lichior” sau așa ceva. La acest chef au mai fost mai mulți, de fapt toți colegii de la internat, între care N. Sorea, Gh. Baitan, D. Valceanu, care avea o întâlnire cu Varuca și nu putea merge drept. Asta a fost dovadă că a fost cam mult pentru
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93314]