6,859 matches
-
pe tihnă, la „un drum fără primejdii”... Apariția umbrei iubite pune capăt acestor gînduri burgheze. Momentul sacru a trecut. Poemul nu merge mai departe, imaginația s-a epuizat În „presimțirea” obiectului erotic. Depărtarea a fost (pentru poezie) fecundă, apropierea interzice confesiunea. Ca și În poemele de meditație istorică, numai distanța dă consistență reveriei. Numai străbătînd un spațiu vast, ochiul vede un palat osianic În niște modeste ruine. Asemeni În poeziile de dragoste: așteptarea presupune o absență, o Îndepărtare care provoacă o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Întîi, despre o singură temă. Discursul cuprinde, de regulă, mai multe discursuri. Între ele, unul este, inevitabil, de ordin etic. O etajare strictă a discursului se observă În poemele lui Gr. Alexandrescu: Întîi descripția (fundamentul, cadrul), apoi meditația (tema morală), confesiunea (tema firavă, subțire, a eului), după care urmează Încheierea, care poate fi de două feluri: revenirea la descripția inițială (sugestia eternității naturii) sau reluarea temei morale printr-o morală formulată În termeni mai generali. Primul nivel (cadrul, fundamentul) are rolul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
limitate. O cucerire metodică a obiectului prin reluări succesive. Privirea Înaintează progresiv, apoi se oprește și comunică, de regulă cu un patetism moderat, un număr de impresii. Acestea asigură substanța unui poem. Un poem modern este un fragment dintr-o confesiune neterminată, fragmentul trăiește din relația cu Întregul. Viziunea compartimentală (a existenței și a poeziei) aparține mentalității clasice. Romanticul Alecsandri o păstrează, poeziile lui sînt niște piese detașabile, autonome În spațiul lor. Temele circulă, e adevărat, sensibilitatea este, cu mici variații
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
obiectul, indiferent de natura lui, provoacă o pasiune care se manifestă mereu În același fel. Ea Îl somează să scrie, cu alte cuvinte: să se jeluiască. Stihurile, indiferent de adresa lor, constituie un singur, neîntrerupt monolog. Un discurs lung, o confesiune eliberatoare. O eliberare care-l duce Însă mereu, se va vedea, pe marginea prăpastiei. A trăi la hotarul neantului a devenit pentru poetul erotic un mod obișnuit de existență. Scriitura erotică are și asemenea implicații neprevăzute de ingeniosul, rafinatul, prefăcutul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se combină, la el, cum am arătat, cu donjuanismul, trefla cu inima (cupa), depresiunea morală cu energia seducției. Lipsește din pasiunea conachiană energia cosmică, deși În versuri sînt chemate adesea, ca martori, cerul și stelele, iar marele univers participă, cînd confesiunea atinge momentul dramatic, prin semne premonitorii: fulgerul, trăsnetul etc ... Semnele caroului nu se văd Însă În această vale a plîngerii sentimentale. Conachi nu-i propriu-zis om al spiritului, modelul lui nu-i anahoretul, gustul cunoașterii nu trece mai departe de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
simtă dureri și munci. Care răni apoi În veac Numai vreun alt leac Decît ale lor oftări Să mai taie prin cîntări, Povestind cumplitul dor Ce-l pătimesc de l-Amor.” E suficient să schimbi două-trei accente, și nuanța de confesiune pasională dispare. Amor, erou Înarmat săgetînd „pe loc / drept În inimi prin mijloc” - iată o imagine subtil ironică. Oftări „tăiate” prin cîntări - sună a bătaie de joc subțire. Pann dezvăluie, totuși, ceva din strategia lui poetică. Să recitim versurile: „El
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dor”... A povesti amorul e chiar stilul lui de a scrie. A povesti, adică a trece gîndul printr-o istorie moralizatoare din care, adesea, n-a rămas decît un proverb. Pann nu se expune niciodată total, nu riscă ridicolul unei confesiuni patetice. Caută complicitatea legilor morale, se ascunde după modele. Formula lui de adresare este se spune că... Unele CÎntece de lume vorbesc, totuși, la persoana Întîi singular și sînt mai direct jălalnice. N-am cercetat, neinteresîndu-mă problema, dacă sînt sau
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dumneavoastră Înclinare, dragoste și supunere, acestea sînt acum prețuite În tăcere ca să nu alunece din Înalta lor ființă și să fie biruite de neînsemnatul și neînsuflețitul meu condei“. Alecu moare ca un erou romantic. Torționarul Îi smulge călimara din mînă, confesiunea rămîne neîncheiată. Poetul introduce, fără să știe, o tulburătoare metaforă textuală În aceste rînduri finale: „Nu pot, nu-mi permite paznicul să lungesc mai mult, pe scurt, viața mea este În pericol din toate părțile și ca s-o salvați
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trup, dintre literatură și viață. De altminteri, în concepția criticului-prozator actul creator presupune, repet, îndepărtarea de "realitate", refugiul strategic în imaginar. În caz contrar, dacă distanțarea nu se produce, arta va păstra inevitabil un contur mimetic-evocator, de reportaj sau de confesiune mai mult sau mai puțin mascată. "Contactul cu viața și cu natura", suntem avertizați din nou, nu constituie decât "o primă etapă în procesul creației", "valabilă numai pe măsura dezagregării inițiale în elemente ce vor avea să se combine apoi
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
atribuită predispozițiilor inconștiente ale psihicului) și construcția arhitecturală (semn al voinței de a crea, după dezideratul călinescian, durabil și monumental). Nu întâmplător, dacă în Bizu, pentru a putea vorbi mai adânc despre sine (adică la modul impersonal simbolic, fără ajutorul confesiunii), romancierul problematiza statutul personajului (deopotrivă alter ego auctorial și proiecție ficțională a inginerului Anton Klentze, modelul "real" al lui Bizu, preluat la rândul său din Memorii adică tot "din carte"), acum rolurile se inversează și personajul e cel ce-și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
elemente de noutate tehnică se cuvin semnalate atât relativizarea perspectivei narative (episoadele sunt, am văzut, "depozitate în memoria fiecăruia"), cât și atribuirea unui rol mult mai însemnat intrigii în angrenajul romanesc. Drept consecință firească, dispar notațiile cu caracter reflexiv, de confesiune intimă și jurnal de idei, interesul focalizându-se de aici încolo asupra psihologiei feminine (Bizu încetează să mai fie personajul central), privită însă panoramic, din exterior, ca manifestare concretă a unor comportamente tipice, în maniera unui spectacol de teatru. Critica
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
bine "pe omul controversat și puțin cunoscut care era el însuși"64. Și tot consemnările cu caracter intim explică motivele pentru care scrisul lui Lovinescu devine "testamentar", lucru vădit în "relaxarea cenzurii sobrietății" manifestată "și în direcția pateticului, tragismului și confesiunii sentimentale, dar și în cea a condimentelor de limbaj caricatural, grotesc sau sarcastic"65. În plus, Lovinescu însuși a încurajat în repetate rânduri, după cum am văzut, procedeul confruntării textului literar cu subtextul său biografic. Nu mă voi angaja, acum, într-
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mătușă a lui Mili care nu trăiește decât pentru alții, plângându-și întruna de milă. În răspăr cu asemenea exemplare jalnice ale umanității, sortite unui întristător anonimat, romancierul imaginează în Mili ("Bârzulica", așa își alintă el personajul în paginile de confesiune) o eroină cu personalitate puternică, modelată după chipul și asemănarea sa (și a lui Bizu, firește). Neverosimilă, desigur, schimbarea radicală a comportamentului acestei ființe vegetative și frigide ("natură moartă", cum îi spunea Lică) respectă însă logica estetică a melodramei, în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
literare (excluzând drama De peste prag) profilul psihologic al eroului lovinescian, al intelectualului, făcea imposibil un asemenea gest necugetat, potrivit mai degrabă făpturilor pătimașe, dar cu minte puțină. Or, atât Bizu și Mili cât și, nu mai puțin, Lovinescu însuși (vezi confesiunea tardivă semnată de Anonymus Notarius), nu intră în joc decât pe jumătate, rezervându-și privilegiul de a asista la spectacolul pe care ei înșiși îl regizează, imaginar. Ca atare, în sanatoriul unde fusese internată, Mili constată cu neplăcere că toată lumea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
caracterul ocazional este mai evident, alteori mai puțin, dar el nu poate fi negat" de vreme ce Eminescu însuși spune despre dragoste: "este însăși a mea viață care curge pe pământ, căci iubirea și viața-mi nu sunt lucruri osebite"89. Or, confesiunea poetului constituie, cred, un argument suficient de convingător, ce creditează o dată în plus, mai mult decât presupozițiile psihanalizei, concepția lovinesciană despre personalitatea eminesciană, a cărei configurație e determinată de erotism. Revenind la problema impactului social al poeziei lui Eminescu, ce
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
rămâne identică, elementul de noutate absolută îl constituie, aici, substituirea referentului (auto)biografic cu un un referent de factură livrescă e vorba de documentele ce au furnizat principalele informații despre viața poetului (materialele publicate de Torouțiu, cartea lui Theodor Stefanelli, confesiunile lui Mite Kremnitz, jurnalul lui Maiorescu etc.), interpretate acum dintr-o perspectivă subiectiv-psihologizantă, marcă înregistrată E. Lovinescu. Pornind de la această observație, Ion Holban afirma că "funcțiile naturii romantice din Aripa morții și cele ale discursului din Lulù sunt preluate în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sensibilitatea unei întregi generații generația "decepționistă", cum o caracteriza Gherea, a epigonilor și admiratorilor melancolizați, printre care s-a prenumărat și tânărul Lovinescu. Excedat de ofensiva naționalismului agresiv, ambalat în faldurile unei retorici religioase, criticul modernist făcea de altfel această confesiune, simptomatică pentru cel ce exalta sensibilitatea și "emoția", elementul de "sugestie" în detrimentul intelectului și "ideilor" din creația eminesciană (reductibilă, în ultim resort, la lirism): "Pentru generația mea, ca și pentru cea imediat anterioară, Eminescu a fost un fetiș cu o
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
din următorul fragment epistolar: "până a nu te cunoaște numai puțin, simțământul meu nu era cu mult deosebit de acela dintre Amor și Psyche. Dumneata erai o idee în capul meu, te iubeam cum iubea cineva un tablou"153. Pornind de la confesiunea aceasta, D. Caracostea identifica un "complex om-zeiță" (întâlnit și în mitul lui Endymion, ce fascinase și pe Keats, și pe Negoițescu), menit a sublinia androginitatea creatorului, a cărui "personalitate" se proiectează atât în identitatea (masculină) a celui care contemplă, cât
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
valorificarea ei practică nu mai joacă niciun rol", Vianu se referea, de fapt, și la decadență, ambele fenomene caracterizând, am văzut, opera eminesciană ("sinteză a contrastelor"). Filosoful culturii respingea ipoteza potrivit căreia Eminescu ar fi fost un poet "subiectiv", de confesiune facilă, apreciindu-l, în schimb, drept "un psiholog al unor stări sufletești străine"186. Ar exista, astfel, trei situații fundamentale, relevabile în toată poezia de dragoste a lui Eminescu și, nu mai puțin, în romanele lovinesciene: 1. "chemările iubirii, în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cum se explică "minciuna"? De ce va fi simțit nevoia Lovinescu să se delimiteze de ceea ce scrisese până la acea dată, câtă vreme metoda "momentelor discontinui" (specifică ficțiunii melodramatice) a rămas neschimbată? Că așa stau lucrurile se observă lesne și din următoarea confesiune, din perioada redactării celui de-al doilea roman din ciclul eminescian: "Lucrul meu merge, pot spune, prodigios; când vei fi primit aceste rânduri voi fi avut 200 de pagini scrise și ceea ce e mai prețios o linie perfect trasă cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Lovinescu, Mihai Eminescu, ediție critică, prefață, note și variante, bibliografie și indice de Ion Nuță, Editura Junimea, Iași, 1984. E. Lovinescu, Revizuiri, ediție îngrijită și studiu introductiv de Ion Simuț, cuvânt înainte de Mircea Martin, Editura Paralela 45, 2003. E. Lovinescu, Confesiunile unui critic, antologie și studiu introductiv de Ion Simuț, Institutul Cultural Român, București, 2006. E. Lovinescu, Critice, vol. II, ediție definitivă, Editura "Ancora" S. Benvenisti&Co, București, 1926. E. Lovinescu, Critice, vol. III-IV, ediția a II-a, Editura Librăriei Alcalay
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
R.S.R., 1966. 29 Marian Papahagi, " Pentru o lectură "în sistem" a romanului lovinescian", în op. cit., p. 29. Criticul clujean consideră că recursul la tehnica desuet-romantică a "manuscrisului găsit" nu reprezintă o formă de inadecvare candidă, ci reflectă atât dorința de confesiune a lui Lovinescu, cât și tendința de obiectivare și de impersonalizare ambele, elemente constitutiv-modelatoare ale scrisului său. 30 Idei interesante, care m-au ajutat să înțeleg resorturile adânci ale propensiunii lui Lovinescu către confesiune, am găsit în Laurent Mattiussi, Fiction
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
candidă, ci reflectă atât dorința de confesiune a lui Lovinescu, cât și tendința de obiectivare și de impersonalizare ambele, elemente constitutiv-modelatoare ale scrisului său. 30 Idei interesante, care m-au ajutat să înțeleg resorturile adânci ale propensiunii lui Lovinescu către confesiune, am găsit în Laurent Mattiussi, Fiction de l'ipséité. Essai sur l'invention narrative de soi, Librairie Droz, Genève, 2002; Jean-François Jeandillou, Esthétique de la mistification. Tactiques et stratégies littérraires, Éd. de Minuit, Paris, 1994; Jacques Finné, Des mistifications littérraires, José
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
îmblânzire a pasiunilor și instinctelor". Ca atare, Eminescu "e și un poet al frumuseții vulnerabile și totuși viguroase a intimității domestice, al sociabilității detașate și inteligente, al încrederii în consensul spontan al persoanelor educate și rezonabile" (p. 130). Vezi și confesiunea lui Alexandru Paleologu din grupajul consacrat poetului în Dilema, nr. 265, 27 februarie 1998, p. 16. 134 Vezi, pentru lămurirea raporturilor dintre asceza sexuală și creativitate, Nikolai Berdiaev, Sensul creației, traducere de Anca Oroveanu, Editura Humanitas, București, 1992. De asemeni
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
turme de bizoni, șamani, șerpi, șoimi irochezi și alte păsări exotice, între care se distinge, fioros, Marele Eagle, ce „urcă spre piscuri semețe, / Ciocul plin de pești și de șerpi să și-l șteargă de stânci”. Nu rareori, contemplația și confesiunea au ca suport o reflexivitate fără accent personal, fără relief. SCRIERI: Drum prin zodii, București, 1938; Cer troglodit, București, 1943; Poeme, București, 1967; Poeme, Cluj, 1970; Reîntoarcerile, București, 1973; Peisaj interior, București, 1980; Pendul cosmic, București, 1984; Mărturisiri de noapte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289556_a_290885]