7,400 matches
-
Iliescu. Între 1995 și 2004, devine Vicepreședinte al PDSR (ulterior, PSD) și Președinte al Organizației PSD - București, poziție din care a fost înlocuit în februarie 2006. În 2004 Partidul Social Democrat se aliază cu Partidul Umanist din România (astăzi Partidul Conservator). Dan Ioan Popescu decide să devină membru al PC, iar în 2006 este ales Prim-Vicepreședinte al acestui partid. În legislatura 2004-2008, în anul 2006, inițiază propunerea legislativă privind măsuri pentru asigurarea siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale. Ulterior, în
Dan Ioan Popescu () [Corola-website/Science/304947_a_306276]
-
1866, generalul a devenit ministru al Educației și Culturii, în guvernul Nicolae Kretzulescu, și încă o dată, între 1871 și 1874, în guvernul condus de Lascăr Catargiu. Mai târziu, în 1876, liberalii au format un cabinet nou, în timp ce membri ai guvernului conservator, inclusiv Tell, au fost trimiși în judecată pentru acțiunile lor din timpul în care au fost la putere. Politicianul a fost achitat și, de asemenea, exonerat de toate acuzațiile aduse din cauza trecutului său revoluționar. Domnitorul însuși a intervenit pentru el
Christian Tell () [Corola-website/Science/304968_a_306297]
-
Mitchell, „rămâne o puternică posibilitate ca manuscrise importante, cum ar fi prime simfonii sau părți din prime simfonii, să fi putut fi găsite în Dresda”. La sosirea în Budapesta, în octombrie 1888, Mahler a întâlnit conflictul cultural între naționaliștii maghiari conservatori, care favorizau politica de maghiarizare și progresiștii care doreau continuarea dezvoltării tradiției culturale austro-germane. Opera era dominată de un comitet conservator condus de directorul muzical Sándor Erkel, care menținea un repertoriu limitat de opere folclorice și culturale. La momentul la
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
fi găsite în Dresda”. La sosirea în Budapesta, în octombrie 1888, Mahler a întâlnit conflictul cultural între naționaliștii maghiari conservatori, care favorizau politica de maghiarizare și progresiștii care doreau continuarea dezvoltării tradiției culturale austro-germane. Opera era dominată de un comitet conservator condus de directorul muzical Sándor Erkel, care menținea un repertoriu limitat de opere folclorice și culturale. La momentul la care Mahler a preluat postul, tabără progresistă a câștigat teren prin numirea liberalului Ferenc von Beniczky ca administrator. Conștient de această
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
remarcat faptul că Mahler, ca mulți alți dirijori înaintea sa, a demonstrat că nu este compozitor. Mutarea Ungariei la stânga politică în 1891 a avut efecte și asupra Operei, când Beniczky a fost înlocuit ca administrator cu Géza Zichy, un aristocrat conservator, hotărât să preia controlul artistic asupra lui Mahler. Mahler a început să poarte negocieri cu Opera de Stat din Hamburg în mai 1891 și, după ce a acceptat un contract, a demisionat din postul deținut la Budapesta. Ultimul său triumf de la
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
Mahler, conștient de această situație, i-a scris o scrisoare lui Richter, în care își manifesta admirația pentru el. Cei doi rareori cădeau la înțelegere și țineau private neînțelegerile dintre ei. Viena, capitala Imperiului Habsburgic, a ales recent un primar conservator și antisemit, Karl Lueger, care a proclamat „Eu singur decid cine este evreu și cine nu”. Într-o asemenea politică nestatornică, Mahler avea nevoie de o demonstrație a calificărilor sale germane. A realizat prima dată acest lucru în mai 1897
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
aceștia considerând-o „cea mai bună lucrare de felul acesta de la Mendelssohn încoace”. Asemenea aprecieri erau rare, în special după ascensiuunea lui Mahler în postul de director al Operei din Viena. Principalii săi inamici din oraș foloseau presa antisemită și conservatoare pentru a denigra aproape toate reprezentațiile lucrărilor lui Mahler; de aceea a Treia simfonie, primită bine de critici după reprezentația din Krefeld în 1902, a fost tratată de critica din Viena cu dispreț: „Oricine a înfăptuit o asemenea oroare merită
Gustav Mahler () [Corola-website/Science/304936_a_306265]
-
Ludovic și-a depus candidatura pe baza votului universal. Acesta câștigă alegerile cu o victorie zdrobitoare, învingându-l pe contracandidatul său, generalul Cavaignac, care avea mai puțin cu 4 milioane de voturi decât acesta. Votul universal funcționa în sens moderat conservator, majoritatea locuitorilor francezi fiind țărani cunoscuți pentru poziția conservatoare, tradiționalistă. Țărănimea dorea mai curând o soluție de stabilitate, de calm politic și respingea soluțiile extremist ce puteau să atace proprietatea private, neaderand la mentalitatea multor școli socialiste care promovau naționalizarea
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
Acesta câștigă alegerile cu o victorie zdrobitoare, învingându-l pe contracandidatul său, generalul Cavaignac, care avea mai puțin cu 4 milioane de voturi decât acesta. Votul universal funcționa în sens moderat conservator, majoritatea locuitorilor francezi fiind țărani cunoscuți pentru poziția conservatoare, tradiționalistă. Țărănimea dorea mai curând o soluție de stabilitate, de calm politic și respingea soluțiile extremist ce puteau să atace proprietatea private, neaderand la mentalitatea multor școli socialiste care promovau naționalizarea. În perioada 1848-1851 izbucnește un conflict între forțele conservatoare
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
conservatoare, tradiționalistă. Țărănimea dorea mai curând o soluție de stabilitate, de calm politic și respingea soluțiile extremist ce puteau să atace proprietatea private, neaderand la mentalitatea multor școli socialiste care promovau naționalizarea. În perioada 1848-1851 izbucnește un conflict între forțele conservatoare și forțele socialiste (unele de extremă-stânga) în orașele industriale. Izbucnește apoi un conflict dintre Adunarea Națională și președintele Ludovic Bonaparte care nu putea să-și impună politică la care aspira. Partidul conservator a modificat legea electorală, iar din 1850 practic
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
În perioada 1848-1851 izbucnește un conflict între forțele conservatoare și forțele socialiste (unele de extremă-stânga) în orașele industriale. Izbucnește apoi un conflict dintre Adunarea Națională și președintele Ludovic Bonaparte care nu putea să-și impună politică la care aspira. Partidul conservator a modificat legea electorală, iar din 1850 practic nu mai există votul universal, eliminând 3 milioane de alegători ai stângii. Centrul se contracta în favoarea extremelor și se renunță la votul universal fiindcă la Paris s-au organizat alegeri parțiale, câștigate
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
suprafață. Orașele mari ca Parisul încă nu aveau primari. A fost o campanie electorală intense. Republicanii obțin din nou o largă majoritate la reînnoirea periodică a Senatului. În 1879, guvernul îi prezintă președintelui MacMahon o lista cu generali monarhiști și conservatori . Aceștia trebuiau înlăturați din armata. MacMahon nu a putut să facă asta și s-a văzut forțat să demisioneze. Cele două camere s-au întrunit și l-au ales ca președinte pe Jules Grevy care s-a angajat să nu
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
milioane. Eșecul grevelor din 1920 și divizarea extremei stângi au provocat un reflux al mișcării sindicale. Țărănimea evolua lent, exodul rural accelerându-se după 1920. La sate își face apariția electricitatea, radioul, transportul în comun. Mediul rural se menține însă conservator, iar agricultorii se organizează în asociații că Jeunesse Agricole Chretienne. Producția de cărbune era în scădere de la 41 milioane de tone în 1913 la 22 milioane de tone în 1918. Însă industria franceză s-a dovedit a fi dinamică în
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
a lui Eduard Herriot și cea agresivă, a lui Eduard Daladier, iar pentru a rezolva conflictul, J Zay, P. Coty sau P. Mendes-France au renovat doctrina radială propunând un rol crescut al statului intervenționist în viață economică. Dreapta parlamentară era conservatoare, având atașament față de ordinea socială, liberalism economic și era împotriva statului intervenționist. Curentul politic de "dreapta' nu se organiza în partide, ci în grupuri parlamentare denumite independenții sau alianța democraților, ce aveau personalități că Poincare, Laval, Briand sau Tardieu. Extremă
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
Națiune", iar Marcel Bucard, finanțat de Mussolini, a propus francismul, un curent fascist, iar în 1936, un ex-comunist,Georges Doriot, va înființa Partidul Popular Francez, care era național-socialist. În noiembrie 1929, în urmă alegerilor parlamentare este compusă o Adunare Națională conservatoare și naționalistă ce cuprindea veterani. 433 de mandate din 613 sunt câștigate de centru-dreapta datorită temerilor față de amenințarea bolșevică. În ianuarie 1920, în ciuda prestigiului, Clemenceau este înfrânt de Deschanel, datoreita nemulțumirilor față de atitudinea să la Conferință de Pace. Deschanel este
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
nevoit, pentru moment, să se despartă de partidele rabinilor ultra ortodocși care au trecut în opoziție. Alegerile din 2015 au dus la creșterea numărului de mandate a partidului Likud la 30 de locuri. În mai el a format un cabinet conservator, cu o pondere importantă a partidului national religios Vatra evreiască și a fracțiunilor clericale ultraortodoxe. Partidul „Vatra evreiască” al lui Naftali Bennett a obținut, între altele, portofoliile educației (Benet însuși) și justiției (Ayelet Shaked, reprezentantă laică a acestui partid). Partidul
Beniamin Netaniahu () [Corola-website/Science/306043_a_307372]
-
au câștigat majoritatea în Parlament cu 35.3% din voturi. Există însă și exemple mai "ciudate", cum este cazul alegerilor parlamentare din 1926 din Canada, în provincia Manitoba. Această provincie avea 17 parlamentari, iar rezultatul a fost după cum urmează: Partidul Conservator, cu 42,2% din voturi nu a avut niciun parlamentar ales; în schimb, Partidul Liberal-Progresist, cu 19,5% din voturi a avut 7 parlamentari, Partidul Liberal, cu 18,4% din voturi, 4 parlamentari; Partidul Progresist, cu 11,2% din voturi
Vot uninominal () [Corola-website/Science/306140_a_307469]
-
determinat să abandoneze cariera medicală și să se consacre în întregime creației poetice. Prima sa culegere de versuri ("Poems", 1817) a fost trecută sub tăcere de critică. După publicarea poemului "Endymion" (1818), Keats devine obiectul unor atacuri într-o revistă conservatoare, care îl numea cu dispreț reprezentant al "școlii poetice cockney". În anul 1818 o întâlnește pe Fanny Brawne, de care se îndrăgostește și cu care întreține o legătură în afara principiilor morale stricte caracteristice epocii victoriene. În acest timp scrie unele
John Keats () [Corola-website/Science/306178_a_307507]
-
unificare au fost la un moment dat membrii ai acestei organizații. (Notă: Napoleon al III-lea, în tinerețe, a luptat de partea „Carbonarilor”.) Două figuri remarcabile în mișcarea de unificare au fost Giuseppe Mazzini și Giuseppe Garibaldi. Printre cele mai conservatoare figuri monarhice constituționale se aflau și Cavour și Victor Emmanuel al II-lea, care mai târziu va deveni primul rege al Italiei unite. Activitatea lui Mazzini în cadrul mișcărilor revoluționare i-au adus încarcerarea imediat după ce s-a implicat în acestea
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
și uneori explicite făcute în timpul Războiului de Eliberare a făcut poporul să se aștepte la suveranitate populară și la o largă participare la procesul politic, promisiuni care nu au fost onorate după obținerea păcii. Activismul organizațiilor studențești a determinat liderii conservatori, cum ar fi Klemens Wenzel, Prinț von Metternich, să se teamă de sentimentul naționalist; asasinarea dramaturgului german August von Kotzebue în martie 1819 de un student radical ce dorea unificarea a fost urmată la 20 septembrie 1819 de proclamarea Decretelor
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
de a construi baricade, o formă foarte „franțuzească” de naționalism, ci de a construi punți emoționale între grupări. Așa cum făcuse și în 1819, după asasinarea lui Kotzebue, Metternich s-a folosit de demonstrația populară de la Hambach pentru a promova politici conservatoare. „Cele Șase Articole” din 28 iunie 1832 reafirmau principiul autorității monarhice. La 5 iulie, Dieta din Frankfurt a votat încă 10 articole, care reiterau regulile existente de cenzură, restricționarea organizațiilor politice și limitarea activităților publice. Mai mult, statele membre cădeau
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
față de germanii creștini, ci chiar față de evreii autohtoni. Un alt element important în crearea națiunii, și anume povestea trecutului istoric eroic, a intrat în grija unor istorici germani naționaliști, cum ar fi constituționalistul liberal Friedrich Dahlmann (1785-1860), a studentului său conservator, Heinrich von Treitschke (1834-1896), și a altora mai puțin conservatori, cum ar fi Theodor Mommsen (1817-1903) și Heinrich von Sybel (1817-1895). Dahlmann a murit înainte de unificare, dar a pus bazele istoriilor naționaliste prin istoriile revoluțiilor engleză și franceză, judecându-le
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
măsură libertatea universitară în 1866, la cinci ani după ce acestea din urmă obținuseră autonomie academică. Guvernul central a încercat să acționeze prin intermediul zemstvelor pentru a stabili o programă analitică unitară pentru școlile elementare, dar și pentru a impune politicile sale conservatoare, dar a eșuat în această ultimă tentetivă datorită lipsei de fonduri. Datorită faptului ca numeroși profesori cu atitudini liberale erau numai nominal subordonați Ministerului Învățământului și politicilor sale reacționare, fiind în schimb subordonați financiar administrațiilor locale, rezultatele învățământului public din
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
mama sa prin încăperi închiriate și camere precare de hotel, copilul a învățat singur să scrie și să citească. Mama îl încredințează până la urmă spre creștere mătușilor lui din sud; ajunge astfel în orășelul Monroeville din statul Alabama, o comunitate conservatoare destul de săracă unde va rămâne aproape un deceniu. Va petrece acolo anii de aventură ai unei copilării idilice, în sânul naturii și într-o deplină libertate, pe care îi va evoca mereu cu nostalgie în scrierile sale. Afecțiunea copilului Truman
Truman Capote () [Corola-website/Science/304766_a_306095]
-
tineri jefuiesc casa unui fermier, ucigând până la urmă întreaga familie, pe acesta, soția sa și cei doi copii. Notița are un efect hipnotic. Violența și absurditatea acelei crime, petrecută într-un orășel îndepărtat din Sud, într-o comunitate liniștită și conservatoare, captează interesul lui Capote. O roagă pe Harper Lee să-l însoțească imediat la fața locului, pentru a cerceta împrejurările crimei și a scrie un reportaj ca trimis al săptămânalului "The New Yorker". Debutează astfel o poveste uimitoare, acoperind șase
Truman Capote () [Corola-website/Science/304766_a_306095]