8,430 matches
-
înrăiți feminiști tot acceptă că potențialul fizic al femeii față de al bărbatului nu e chiar același. Sau la tehnologie, acest fascinant - acum, când privesc în urmă - obiect de studiu al cărui utilitate emana din gândirea de nepătruns a mai-marilor comuniști... Cot la cot cu băieții, cream tot felul de artefacte ce nu-și puteau avea vreun rost decât în societatea noastră multilateral dezvoltată. Unul dintre obiectele astea era cutia poștală. Cine n-a făcut - la vârsta când în unele părți ale
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
tot acceptă că potențialul fizic al femeii față de al bărbatului nu e chiar același. Sau la tehnologie, acest fascinant - acum, când privesc în urmă - obiect de studiu al cărui utilitate emana din gândirea de nepătruns a mai-marilor comuniști... Cot la cot cu băieții, cream tot felul de artefacte ce nu-și puteau avea vreun rost decât în societatea noastră multilateral dezvoltată. Unul dintre obiectele astea era cutia poștală. Cine n-a făcut - la vârsta când în unele părți ale lumii alții
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
astea nu făceau decât să ne dea prilejul să le trăim mai din plin decât în clasă, unde mișcările ne erau limitate de obligația de a sta locului. Sau armata. Cică făceam și noi, fetele studente, armată. Dar nu chiar cot la cot cu băieții, de fapt. Noi făceam armata sâmbăta dimineața. Era de râsul lumii. În primul rând, îmbrăcămintea. Mai ales iarna. Îmi era o groază teribilă de diminețile de sâmbătă, când trebuia să-mi pun tot harnașamentul. Mai ales
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
făceau decât să ne dea prilejul să le trăim mai din plin decât în clasă, unde mișcările ne erau limitate de obligația de a sta locului. Sau armata. Cică făceam și noi, fetele studente, armată. Dar nu chiar cot la cot cu băieții, de fapt. Noi făceam armata sâmbăta dimineața. Era de râsul lumii. În primul rând, îmbrăcămintea. Mai ales iarna. Îmi era o groază teribilă de diminețile de sâmbătă, când trebuia să-mi pun tot harnașamentul. Mai ales vestonul, cred
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
a constat în ,,munca de partid” , minciună și escrocherie, trai de huzur pe spinarea altora. Altă dată Țara Românească era cotropită de turci, tătari, leși, și de alți dușmani care cereau tribut. Mai era și boierimea locală care jefuia norodul cot la cot cu dușmanii externi. Astăzi nu se mai pune problema cotropitorilor externi, dar a rămas mai actuală ca oricând problema dușmanilor autohtoni care jefuiesc populația! Și aceștia nu mai jefuiesc cu mijloace primitive, cu pistolul ca pe vremea lui
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
în ,,munca de partid” , minciună și escrocherie, trai de huzur pe spinarea altora. Altă dată Țara Românească era cotropită de turci, tătari, leși, și de alți dușmani care cereau tribut. Mai era și boierimea locală care jefuia norodul cot la cot cu dușmanii externi. Astăzi nu se mai pune problema cotropitorilor externi, dar a rămas mai actuală ca oricând problema dușmanilor autohtoni care jefuiesc populația! Și aceștia nu mai jefuiesc cu mijloace primitive, cu pistolul ca pe vremea lui ,,dom’ Semaca
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
tragă în plâmânii lor plăpânzi prima pală de aer proaspăt și curat de munte. Și ca la un semn toți băieții și toate fetițele clasei care știau că domnul lor povestește frumos, parcă mai cuminți ca altădată și-au pus coatele pe bancă, obrăjorii în palme și au ascultat, privindu-l, uimiți de cele ce le povestea domnul, cu ochii lor mari, limpezi și nevinovați. Noi autorii lucrării ne-am permis imixtiunea în expunerea frumoasei lecții susținută atunci de domnul învățător
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
lucrurile s-au mai domolit. Colegii au aflat doar după cîteva luni, în clasa întîi, că mi se mai zice și țelu, dar nu prea aveau curajul să mă poreclească. Singurul lucru pe care-l făceau era să și dea coate în fiecare dimineață cînd, înaintea orelor, cîntam cu toții imnul și ajungeam la versul „și un țel cu-te-zătooor“. Cu numele meu de familie - și el complicat și artificios - povestea e mult mai simplă, deși i se datorează tot maică-mii. Pe
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
de carte. Suntem martorii unor fenomene nefirești în viața social-economică, cu consecințe grave pe termen lung: răsturnarea valorilor și criza morală. Vedem cum ies în față înavuțiții peste noapte, corupții, cei cu tupeu și cei ce stăpânesc arta datului din coate. Școala este din ce în ce mai disprețuită, diplomele de bacalaureat și chiar de licență au devenit un fel de cărți de vizită cu valoare simbolică, iar educația, un moft. Societatea capitalistă pe care o construim nu mai are oare nevoie de știință de
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
fluerat în Rusia; lucrul se petrecuse însă așa de departe, încât nu ne-am mai dus să-l controlăm." Și Daudet adaogă: "...nimic mai delicios decât mesele acestea amicale, în cursul cărora discutam fără nici o jenă, "l'esprit éveillé", cu coatele pe fața de masă albă..." S-a vorbit de multe ori despre mesele acestea. A vorbit, îmi pare, și Zola de dânsele. În orice caz, ele nu sunt lucru nou. Și nu m-aș fi oprit la epizodul acesta neînsemnat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
încă. Într-o zi am luat hotărârea să luăm regulat Duminica dejunurile împreună. Hotărârea noastră a devenit regulă, pentru multă vreme. * Ca și Daudet, ași putea spune în adevăr: Nimic mai delicios decât mesele acestea amicale, în cursul cărora, cu coatele pe masă, cu țigara în colțul gurei, cu paharul de Uricani dinainte, cu ochii departe, discutam, în cea mai deplină cordialitate, despre tot ce putea face obiectul aspirațiilor sau preferințelor noastre, despre tot ce nutrea speranțele și tot ce incita
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Mihai Eminescu, unde își avea sediu Fundația Emil Alexandrescu. O sală destul de frumoasă și spațioasă, care era aproape plină, fiind și prima ședință din an. Multe figuri necunoscute, majoritatea trecute de a doua tinerețe, ce începuseră să-și dea mici coate întrebând în stânga și în dreapta: „cine e tânărul?” Emoțiile au trecut repede, și eram deja membru al asociație după ce s-a pus la vot în urma discuțiilor pe seama lucrărilor ce le-am prezentat. Le-au plăcut lucrările și mi-au urat un
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
jur, stropite fiind și de șampania oferită de Centrul Județean de Creație Populară, și înnebunite de minunatele acorduri de muzică ardelenească, era și normal să mai fie o nouă surpriză. Din neatenție, din cauza atmosferei de sărbătoare, a fost atins cu cotul unul dintre panourile de pe partea dreaptă a galeriei, într-o clipă și pe un fond muzical de neuitat și foarte bine cunoscut „Noi suntem Români”, întreaga simeză de pe partea dreaptă s-a dărâmat precum niște piese de domino
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
din lumina reflectoarelor și era extrem de periculos, putând deveni oricând ținta patrulelor de noapte. Numai dorința lor de a ajunge la o destinație le dădea putere și curaj de a merge mai departe. După ore întregi de mers târâș pe coate, ajunseră în partea cealaltă de pădure unde spre surprinderea lor nu zăriseră nici o luminiță și nici un adăpost. Totuși, Alin oftă ușurat ca un adevărat învingător, ca un om bolnav care află că se va vindeca. Persoana care fusese cea mai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Lasă-te de glume prostești. Nu m-am născut azi să cred toate aberațiile tale. Nicky, după toate glumele spuse îi povesti câteva istorioare despre cum se jufuiesc unii pe alții, fără scrupule, păcăliți de câte o bandă de analfabeți, coate goale care sunt în stare să comande și o armată. Nu poți să îți imaginezi prin câte trec cei veniți aici după iluzia unui vis! - Te-ai întrebat vreodată cât îmi este de greu aici, cum câștig un ban și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
textele pieselor doar pe la secretariatele literare ale teatrelor. De ce mă-ntrebi? Aseară, la televizor, s-a anunțat rezultatul unui concurs de piese de teatru. Unul, Vlădeanu, a luat premiul doi. Mă opresc din spălat, simt cum îmi picură apa de pe coate direct pe pantofi, o privesc lung pe Cezara, văd că e serioasă, îmi amintesc că în primăvară am citit pe un program de radio regulamentul concursului de scenarii, ideea m-a frămîntat vreo două luni, ca într-o seară să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
găsesc pe inginerii Petre Graur, Gică Lupu, Dan Luchian și Tudor Brăduț. Intru. Înăuntru, toți patru, la cele patru birouri, stau aplecați asupra lucrărilor. Hei, salut, amice! îmi strigă inginerul Graur, dezbrăcat de haină, cu mînecile cămășii ridicate pînă la coate. Bună ziua, domnilor! îi salut, strîngîndu-le mîna pe rînd. Ce mai face domnul Vlădeanu? mă întreabă inginerul Luchian, închizînd dosarul din față. Am venit să vă văd, zic, așezîndu-mă pe un scaun lîngă fereastră, să-i pot vedea pe toți. O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
toată încăperea sînt doar două birouri; la unul lucrează economista, iar la celălalt stă doamna Teona. Stă foarte frumos. Are poziția aceea dreaptă, de femeie mîndră, sigură pe sine, cu scaunul așezat puțin strîmb sub ea, ca să-și poată rezema cotul stîng pe spătarul scaunului, în timp ce cotul drept îi stă pe birou, lîngă dosarul la care lucrează. Îi întîlnesc pentru o clipă privirea, dar i-o ocolesc imediat, dîndu-mi seama că nu i-aș putea înfrunta calmul și siguranța. Cred, ba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la unul lucrează economista, iar la celălalt stă doamna Teona. Stă foarte frumos. Are poziția aceea dreaptă, de femeie mîndră, sigură pe sine, cu scaunul așezat puțin strîmb sub ea, ca să-și poată rezema cotul stîng pe spătarul scaunului, în timp ce cotul drept îi stă pe birou, lîngă dosarul la care lucrează. Îi întîlnesc pentru o clipă privirea, dar i-o ocolesc imediat, dîndu-mi seama că nu i-aș putea înfrunta calmul și siguranța. Cred, ba chiar am motive să fiu sigur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
florile de magnolie și simt cum sufletul mi se dilată, ca atunci cînd îți dai seama dintr-o dată că e primăvară, că ai renăscut și tu împreună cu natura. Îți plac magnoliile? mă întreabă doamna Teona. Întorc privirea spre ea. Ține cotul stîng pe spătarul scaunului, iar mîna dreaptă, cu țigara neaprinsă între degete, stă peste dosarul cu contracte. Și-a ridicat piciorul drept peste genunchiul piciorului stîng, așa de bine că fusta ei face o scobitură, ca o vale pe o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu care pot schimba o vorbă inteligentă, de la care mai pot afla ultimele noutăți literare. Bună ziua! salut eu intrînd în secretariatul literar. Salut, bădie Mihai! răspunde Lazăr, bunul meu prieten, referent literar al teatrului, care se grăbește să dea un cot celui care stă aplecat asupra telefonului: Hai, termină convorbirile, că vine directorul și ne afurisește dacă află că ne-am transformat în telefon public. Salut, dom' Vlădeanu! zice secretarul literar, intrînd în urma mea în birou. Ai adus textul? Ce text
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
văzut în ea un model... Dumnezeule, exclamă iar doamna Cristina, cum de s-a putut transforma?!... Deși, se întristează ea, am avut mereu o reținere... Bănuiam că ea... Trage perna de la capătul patului, o ridică puțin și se sprijină cu cotul de ea. Privirea ei continuă să mă ocolească. Vezi, surîde Cristina, dacă nu ne-am fi întîlnit iar Brîndușa mi-ar fi cerut mîine cele cîteva rînduri, cred că i le-aș fi scris... Acum, cînd vorbeam cu ea, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să stea ca mai înainte, cu surîsul amar încremenit pe buze. Mă ridic de lîngă pat, stau un timp în picioare, întrebîndu-mă ce să fac, dar pentru că nu-mi pot răspunde, mă așez pe scaunul de lîngă masă, cu un cot sprijinit de masă, iar cu celălalt sprijinit de spătarul scaunului. O mai privesc un timp pe Cristina, o văd la fel de nemișcată, apoi îmi plec privirea, pierzîndu-mi-o în gol, în jos, spre mocheta de sub picioare. Aș vrea să mă gîndesc la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
anume. Dar ea privea pe lîngă el, spre mare; privea de parcă atunci ar fi descoperit imensitatea albastră. La urmă doar, a spus cîteva cuvinte, a strîns din umeri și s-a întors spre ușa bucătăriei. S-a spălat pînă la coate în castronul cu dezinfectant, și-a luat șorțul și a venit la cratița cu sos. A luat paleta din mîna mea, a vrut să amestece sosul, dar sosul se arsese: privind spre ea, uitasem de sos. Ți-am spus să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cînd ochii îi sînt liniștiți și fața relaxată, sugerează un permanent semn de întrebare din cauza sprîncenei arcuite. Buzele, pline și conturate, îi sînt acoperite de trecerea ușoară peste ele a unui ruj sidefat. Mînecile bluzei stau trase în sus, spre coate, iar fusta aceeași fustă de dimineață, lungă și lălîie, ca o poală de babă vădană e acum strînsă pe coapse, coborînd pînă la jumătatea genunchilor. Întreaga ei înfățișare emană tinerețe. Tinerețe și feminitate. Aproape că simt nevoia s-o strîng
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]