7,357 matches
-
crescut în puf. Era pus acolo de formă, fiindcă Fane nu avea unde să fugă, ușile erau încuiate și răsîncuiate. Spre deosebire de oamenii obișnuiți, care dorm de seara până dimineața și lucrează de dimineața până seara, la el lucrurile erau pe dos. Peste zi prinsese doar câteva ore de somn, însă se simțea în mare formă: era rost de câștig. Mirosea banul de la o poștă, iar asta îl înviora. Începuse deci binedispus noaptea de vineri spre sâmbătă. Sergentul, plictisit, încercă o conversație
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
am pus corsetul. Când eram mai mică, iar profesoarele ne interziceau, la Școala Centrală, să purtăm corset, împuindu-ne capul că ne împiedică dezvoltarea normală a oaselor, că ne anemiem, fiindcă nu putem mânca îndeajuns, noi, toate, făceam exact pe dos. De altfel, tot ce ne interziceau ele ne doream să facem. Dacă nu puteam purta corsetul ziua, că mă prindeau, îl puneam noaptea și dormeam cu el, ca să-mi facă talie îngustă și șira spinării dreaptă. Iar acum, când am
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cu oameni care țin cu dușmanul și în special față de femei care țin cu el. După ce-a ieșit Safta, am luat Vanity Fair în mână și am încercat să citesc o pagină. Firește, n-am putut: țineam cartea pe dos. Când mi-am dat seama, m-am înroșit. M-am dus la fereastră: nu mai era lumina bună, primăvăratică, de ieri. Fulguia fără spor, și-am privit strada. Nu mi-am îngăduit nici măcar o lacrimă, lucru care m-a umplut
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
tuberculos! Aș zice că-i un om cumsecade, m-a invitat la el la cabinet, să stăm de vorbă: — E-aici, aproape, pe lângă Teatrul Liric, cel care-a ars, o luăm înainte și-apoi imediat, pe strada Sfântul Ionică, în dosul Teatrului Național. Prin vecini sunt locuințe de actori, mulți vin la mine, cu diverse boli. Nici nu știi cât de chinuiți sunt actorii, câte suferințe duc, când îi vezi acolo, pe scenă, scăldați în lumini. Să mă scuzi că nu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
drum lung, pe bulevardul lui Carol, apoi pe bulevardul lui Pache, amândouă curățate de zăpadă, apoi la dreapta, pe strada Traian până la Școala comunală, și-n fine la stânga, a treia casă era a portarului. Era beznă peste oraș, iar în dosul ferestrelor se vedeau lumini și, ici-colo, în case mari, câțiva brazi. La porți erau ghirlande, și felinarele erau toate aprinse. Nicu simți un fel de sărbătoare în aer, așa, cum stătea pe bancheta birjei lângă nea Cercel, și zbura pe deasupra
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
s-o mai lase-n pace. Atunci Nicu nu-i mai vorbi. Mâncă el, repede și aproape pe nemestecate. Doctorul Margulis îi spusese că trebuie să mănânce mereu la aceleași ore și să mestece îndelung. Dar Nicu făcea exact pe dos: mânca atunci când ajungea acasă sau ori de câte ori îi dădeau unii și alții, și înghițea iute, nu-i plăcea să-și piardă timpul mestecând ca oile. Doctorul era foarte bun cu el și-l controla mereu, să nu aibă nici o boală, iar
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
am sculat în picioare când a intrat și când a plecat mama lui, ceea ce e „de necrezut“, biata lui mamă s-a înroșit de jenă, în locul meu; nu știu să sărut o mână („dumneavoastră v-ați așezat buzele drept pe dosul palmei, în centru, or, mâna se sărută pe osul din dreptul degetului mijlociu - abia atingându-l cu buzele, trebuie să apuci ușor cu mâna toate degetele, fără să strângi tare și-ți pui apoi umbra sărutului pe pielea lucioasă a
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
bolnav folosește să-ți spui: o să fie bine, o să fie bine, o să fie bine! Măcar ca să te alegi cu un costum nou la sfârșitul unui an cu totul învechit. 3 — O să fie bine? Ochii lui Pavel Mirto sclipiră ironic din dosul ochelarilor rotunzi, în timp ce Procopiu, de la celălalt birou, își verifica mustața cum făcea de-obicei, ca și cum s-ar fi temut că poate să dispară de la locul ei: Da, eu cred că România seamănă cu o orchestră, numai că n-a ajuns
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
are parfum, mi-a descris-o așa, între două pahare și între doi... porci ca noi, bucățică cu bucățică: că buzele sunt ca de știucă, nasul are șa, că ochii sunt ca mătasea broaștei, ovalul feței prea mic și cercul dosului prea mare, că... Marioara și Mișu îl opriră: Nu te-am învățat eu așa, spuse Mișu scrobit, iar Marioara adăugă: — Și nici nu ne privește! Păcat de tine și de mintea ta! Iancu e măgar, așa cum ai zis. Deși are
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de un verde-oliv, numai cuvertura patului nu se asortează prea bine, va trebui s-o schimb, când o s-avem bani. Parcă nici n-ar mai exista afară, parcă nu mai există decât înlăuntru. Astăzi am fost toată ziua întoarsă pe dos de o veste căzută ca un trăsnet: biata Safta a citit în Universul (le adună după ce le citim noi, pentru șters geamuri), că unul din cumnații ei - familia ei e din Boheni, în Oltenia - a fost îngropat de viu, sub
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
manuscrisul jos, zwickerul pe masă, și scrise mare, cu cerneală violetă: NU. Era primul manuscris pe care-l respingea după moartea tatălui său. EPILOG A stăzi strada Fântânei poartă numele de Berthelotși duce la Radiodifuziunea română. Strada Sfântul Ionică din dosul Teatrului Național a dispărut, la fel și Pasajul Român și Teatrul însuși. În locul lui s-a ridicat un hotel, care a păstrat portalul de la, cândva, cea mai faimoasă clădire din București. Strada Teilor se numește Vasile Lascăr. Chiar lângă vechiul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
iau o mină cât se poate de hamangiană. Marea artă trebuie să aibă ceva din tensiunea arcului lui Ulise. În unele concursuri literare, valorile sunt selectate după principiile prohabului. Arta împletește realitatea cu visul : doi ochi pe față, unul pe dos. Și arta sapă. Dar în sus. Surtucarii scrisului frăgezesc solul marilor scriitori. Arta surprinde cel mai bine raportul dintre Om și Absolut. Dacă arta este intelectualizată excesiv, fanii ei fug în brațele divertismentului. Trivialitatea în artă poate contura un singur
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
poate fi decât aer sub aripă, sau plumb. Privirea aruncă primele ancore spre semeni. Patria îți poate cere să - ți dai viața, nu să - ți vinzi conștiința.. Mentalitățile formează cea mai conservatoare rocă a condiției umane. Kafka - un Mesia pe dos. A strâmbat lumea și a plecat. În fiecare moleculă de vin bun un carpe diem stă gata să rupă lanțurile. Singurătatea este bântuită mai întâi de vise. Apoi, de coșmaruri. Lipsa de măsură este iertată doar în zona marilor pasiuni
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
al iubirii. Țin unii la putreziciunile din ei ca la o avere. Bolnavul nu se supără pe boală, ci pe cei sănătoși. Ura poate fi solistă. Aria iubirii reclamă un duet. Și în legendă se intră uneori pe ușa din dos. Veleitarismul rămâne principala boală profesională a artei. Ura vrea să demonstreze că și ea poate să miște stelele și luna. Și ochiul te înșeală. D - apoi iubita ... Deviza orgolioșilor : ori geniu, ori la groapa comună a posterității. Tăcerea are și
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
fac ori filozof ori nevropat. Pentru amărât și pentru valul de fum, direcția nu are nici o importanță. Admirația dar și invidia sunt bune pentru a menține talentul în starea de funcționare. Durerea este mută, bucuria - flecară. Kafka - un mesia pe dos, a strâmbat lumea și a plecat. Solitarii suferă de nostalgia solidarității. În Rai mărul era prohibit. Nouă ni-l bagă insistent medicii pe gât. Ne lipsește certitudinea cu care nebunii se declară sănătoși. Cârpesc unii absolutul marilor pasiuni cu indigeste
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
celelalte, înțelegi tu mai Fanachi ci spun?! Și fără să aștepte răspunsul, continuă... I-o căzut dragă fata pădurarului Anton, Anuca, șî asta, măi l-o prăpădit!... Se opri o clipă din povestit și își șterse lacrimile de pe obraji, cu dosul palmelor. Fostul hăitaș dădea din cap ca un cocostârc care bea apă, fără să priceapă ceva, spunând: - Atâta cât mă duci mintea, Cucoani Griguță! Atâta pricep! - Și, doar, sâmța el însuși pe cei doi dușmani dintr-însul; lucidul și visătorul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pentru sine... Iubesc viața măi Fanachi, iubesc sfântul pământ fălcian, răzășăsc, din care mă trag... din care o răsărit atâția, atâția mari patrioți... șî nu pot să nu-i pomenesc măcar pe câțiva din ei... și-și șterse obrajii cu dosul palmelor. Îmi povestea tata, măi Fanachi... când mă făcusem mai mărișor: „-Vezi portretele Regelui și Reginei țării noastre, pe atunci erau numai prinți... le-am luat când a venit în casa noastră, la Fălciu, Conu‟ Mihalache<footnote Kogalniceanu, Mihail, (1917-1891
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
buzele arse de arșiță, schiță doar un zâmbet... cu o umbră de îndoială... Pădurarul simți un junghi în inimă, și‟i veni să plângă. Lina, nevastă-sa, care mesteca mămăligă în ciaun, pe plită, își șterse ochii de lacrimi cu dosul palmelor, știind cât de greu i-a venit s-o amăgească. Dar, după nicio săptămână, Frăsânica a închis ochii pentru totdeauna... iar Toma, pădurarul, o vreme n-a mai povestit nimic nimănui. Durerea care le-a încleștat inimile la toți
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
găsească. Atunci, ea era cuprinsă de un fel de neliniște, se temea și o năpădeau lacrimile. - Anuca, fata bunicului, te doare ceva... ce ai?! sărea speriat bătrânul. - Nu... nu știu, bunicule! zicea ea, ridicând din umeri, ștergându-și lacrimile cu dosul palmelor. În iarnă, când a fost bolnavă de gălbenare, bătrânul nu și-a aflat liniștea... După aceea a învățat-o un cântec... o doină; doinea bunicul cu lacrimi în ochi... plângea și ea, fără să știe de ce... poate, de dragul lui
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nouă erarhie în haită și noul conducător... Ei, dezorganizați nu atacă niciodată, mai explică Anton, apoi, nu mai scoase o vorbă, fața îi căpăta ceva ciudat... iar o lacrimă i se prelinse pe obraz, pe care o șterse repede, cu dosul palmelor, să nu vadă moșierul. - De ce nu mai lăsat pe mine să trag, Antoane?!... - Hm?! zâmbi, puțin forțat pădurarul, privind într-o parte. Distanța era mai mare ca bataia armei, Cucoani!.. Ai fi dat alarma, și în câteva clipe erau
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
trecuse nevăzută umbra amară a acestui sfârșit. Ochii, de pe zăpadă, ca două bucățele de lună, îl căutau. Până acasă, Pădurarul nu mai deschise gura. Anuca i-a primit cu obrajii scăldați în lacrimi, pe care grăbea să-i șteargă cu dosul palmelor, zicând: „De ce i-ai omorât, tătai!...“ Moșierul făcu ochii mari de mirare. A doua zi, pădurarul i-a povestit moșierului, de ce a jurat că nu va mai împușca lupi, decât, doar dacă-i nevoit. Moșierul a înțeles, dar o
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
acum îi era rușine s-o spuie în fața feciorului său. Și, pe loc se pomeni cu ochii scăldați în lacrimi, amintindu-și de Axinia, nora lui, mama Anucai. „-Ci fatî grozavă o fost !“... își zise el ștergându-și obrajii cu dosul palmelor. „Ei, da‟ Anuca ari cui sămana!“... își iubea mult nepoata. Cel mai mult îi plăcea, când Anuca îl lua de mână și-l îndemna râzând, așa cum numai ea putea... - Hai bunicule... hai tătăiță, să ne fugărim prin pădure! Și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
tot ce‟i ieșea în cale... Când intra într-un cârd de gâște, prins în drum, în urmă răsărea un nour alb de pene în două cu colb. Copiii cățărați pe garduri, râdeau cu spaime în ochi, iar babele prin dosul porților își făceau cruce... Tudor, când își desprinse privirea de pe norul de praf, din depărtare, și deschise pumnul, în palmă ținea un firicel de floarea „nu-mă-uita“. - Bine, bine, dom‟șorule... om mai vorbi noi! crișcă printre măsele Lisandru, și se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
exprim? Nu știu, dar mă încumet să încerc. O vorbă înțeleaptă spune că nu-i bine nici să tulburi un cuib de viespi, nici să răscolești apa mlaștinii, nici să trezești din somn ursul care doarme. Ei bine, întocmai pe dos am făcut eu, când m-am înscris în acel barou de avocatură. Cel care fusese înaintea mea tocmai demisionase și, astfel, se explică ușor de ce locul era vacant. L-am ocupat cu multă încântare și încredere de sine. De la început
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
i-ar spune doctorii, de bună seamă -, adică de depigmentarea pielii și arătau mult prea îngrozitor, pentru a te putea, vreun dram, mândri cu ele. De aceea, femeia și le ținea, pe cât îi era ei cu putință, cât mai la dos, unde își 120 Rareș Tiron găseau ele odihna și refugiul față de privirile, de obicei atât de răutăcioase și parcă prea iscoditoare, ale necunoscuților. În cei peste douăzeci și cinci de ani de lucru în acest serviciu, ea își împlinise munca în cel
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]