10,921 matches
-
din toată lumea, Cynthia Enloe a îndrăznit să sugereze că "personalul, care este politic" este de asemenea, la fel de bine, și "internațional". În lucrarea Bananas, Beaches and Bases (1989), ea a arătat modul în care politica internațională implică de multe ori relații intime, identități personale și vieți private. Aceste relații informale sunt mult mai puțin transparente decât politica oficială, ele fiind în mod tipic ignorate de teoreticienii Relațiilor Internaționale. Abordând problema de jos în sus, feminiștii au încercat să demonstreze că relațiile de
Teorii Ale Relațiilor Internaționale by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
al cunoașterii logice, raționale. Centralitatea gândirii constă nu numai în faptul că antrenează toate celelalte disponibilități și funcții, dar și în faptul că instalându-se ca un stat major al sistemului orientează, conduce, valorifică celelalte procese și funcțiuni În relația intimă cu gândirea, ca urmare a antrenării copilului în dezvoltarea existenței lui de cunoaștere prin diversele obiecte de învățământ se dezvoltă limbajul. Limbajul este suportul gândirii. Ideile, sentimentele, cunoștințele sunt exprimate prin vorbire. Gândim cu ajutorul cuvintelor fără de care limbajul interior și
ÎNSUŞIREA NORMELOR DE ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE by ALDESCU DIANA () [Corola-publishinghouse/Science/1303_a_1879]
-
articulat. Traducere verbală a instinctului combativ inerent ființei umane cum indică etimologia sa -, ea a coabitat dintotdeauna cu aceasta"7. Spiritul polemic reprezintă, în esență, chiar spiritul uman surprins în ipostaza socializării lui și tocmai de aceea cercetarea resorturilor sale intime, a mecanismului care declanșează reacții spontane mentale și/sau viscerale, ofensive sau defensive, de respingere sau de adeziune ne dezvăluie dinamica evolutivă a relațiilor interumane. Orice confruntare presupune, mai întâi, conștientizarea alterității și, apoi, percepția unui anume grad de adversitate
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
polemica în calitate de judecată culminează cu Nietzsche") și cea "interiorizată", care rezidă în dinamica evolutivă a conceptului, așadar în calitate de "proces" culminând cu "dialectica hegeliană". Prima spune autorul este exclusivă: afront universal, a doua inclusivă, prin interogație rațională." Indisociabilitatea acestei subtile și intime legături demonstrează caracterul dialectic (ca metodă de aflare și impunere a adevărului), eristic (ca artă de a purta disputa uzând de o argumentație subtilă și de artificii retorice) și sofistic (dat de întrebuințarea în scopuri amorale a argumentelor ad hominem
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sub aspect evolutiv, existența sa ca formă generică sau categorie retorică, numai că, în intervale istorice diferite (Antichitate, Ev Mediu, Renaștere, modernitate), cele două ipostaze ale polemicii au fost diferit valorificate. Teoretizând acest aspect, Pierre Laurens 28 insistă asupra "legăturii intime dintre polemicitate și istoricitate", afirmând cu temei că "funcția polemică ia naștere din întâlnirea dintre o țintă reală și o miză intelectuală". Prin urmare, discursul polemic (ca element infrastructurant al anumitor forme literare, autorul se referă în special la epigrama
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și empirice, Paul Cornea: expresivitatea și ficționalitatea (el insistând asupra termenului de fictivizare, pe care-l consideră, printr-un raționament disociativ, specific literaturii)41. Expresivitatea textului polemic aparținând unui scriitor consacrat rezidă în însăși predispoziția acestuia de a manipula resorturile intime ale limbii și de a-i pune în lumină dinamismul semantic. Scriitorul, atunci când polemizează explicit, comunică și se comunică în egală măsură, pentru că asumarea individuală a evenimentului, precum și reprezentarea subiectivizată a acestuia presupun operații de integrare a realității date nu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
precădere în deceniile șapte și opt ale secolului trecut. Asimilarea unei filiere exegetice solide (P. Constantinescu, Vianu, Cioculescu, Balotă) potențează investigația autoarei, imprimându-i, alături de inerente accente tautologice, sobrietatea științifică a unei operații de demontare textuală în scopul relevării mecanismului intim și al extragerii componentelor care-i conferă unicitate. Optica însă rămâne neschimbată: "Perspectiva raportului general-particular și cercetarea nivelului estetic în scopul descoperirii șanselor de perenitate"103. Dimensiunea polemică interesează în măsura în care, prin ficțiune, e învestită cu atribute artistice menite să anuleze
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și în acest din urmă enunț, constă în paralelismul retoric întemeiat pe imagini contrastante: autorul autoînvestit cu sentimente alese, deculpabilizându-se șiret de orice gest eretic anterior discursului, în timp ce adversarul său este exilat în zona dezonorantă a intereselor meschine. În ceea ce privește relația intimă cu divinitatea, lirica argheziană a fost terenul cel mai fertil și, în consecință, cel mai exploatat, iar hermeneutica pe acest palier este cât se poate de generoasă. Fără să intrăm în detalii spațiofage, care nu fac obiectul demersului de față
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
avem o evocare impresionantă despre "un Arghezi lăuntric pe care nu mulți îl vor fi cunoscut". Ca prieten de suflet, părintele și-a încrucișat destinul cu al poetului și l-a surprins în momente de maximă sensibilitate: "În ființa lui intimă, poetul era un mare emotiv, dar în același timp era posedat de un demon care-i denunța emotivitatea drept slăbiciune și-l făcea să se împotrivească propriei lui naturi. Ironia, sarcasmul, deriziunea, grotescul erau tot atâtea arme cu care el
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mai scăzută, se situează sfatul sapiențial, tot ca marcă proprie a programului poetic arghezian. Ordinul devine sfat printr-o schimbare de macaz în tonul enunțării. Atunci când statutul destinatarul al doilea nu este unul blamabil, autorul coboară din amvon în spațiul intim al camerei duhovnicești, păstrând însă aceeași intransigență etică: "Nu-ți pierde niciodată, dragă băiete, naivitățile și temerile delicate și nu-ți fie rușine cu ele; e marea avuție sigură a unui artist. Și să nu-ți închipui că omul poate
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
completează osmotic imaginea unui fascinant puzzle, în care textul și metatextul sunt semnificabile în măsura în care sunt corelate contextului. La o primă lectură paralelă, discursul publicistic eminescian și cel arghezian nu relevă urme de consangvinitate. Acestea sunt însă detectabile la cel mai intim nivel, în virtutea filiației care înrudește doi mari creatori (mai întâi scriitori și abia apoi gazetari) ai aceleiași culturi. Cercetări de referință, aplicate global sau segmențial presei românești din trecut, inclusiv studii recente, referitoare la publicistica eminesciană sau argheziană 211 subliniază
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
trecere "în decursul anilor, de la acțiunea romantică, înverșunată împotriva indivizilor, la ținuta clasică a moralistului (în sensul galic al cuvântului) vizând către generalitate"232. Sunt două optici care, alăturate, ar putea sugera o continuitate de ordin afectiv, dar și o intimă afinitate culturală pe care Arghezi nu a ezitat, în repetate rânduri, să o exprime public. 6.2. Ridendo dicere verum. Caragiale și Arghezi. În demersul anterior am încercat să punem în ecuație două tipuri discursive afine în structura lor profundă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mod de a scrie, dar și un mod de contemplare a existenței, o tehnică și nu mai puțin o viziune estetică, un procedeu retoric, dar și o filosofie"240. Ar fi încă multe de spus despre spiritul ironic, despre legătura intimă dintre polemică și ironie sau despre cum funcționează ironia, însă credem că e potrivit să continuăm aventura interpretării pe firul vizibil și invizibil al textelor caragialian și arghezian. Revenind la paralela propusă, observăm mai întâi că Arghezi dezvoltă, în raport cu autorul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și modul comic-critic de a interoga o "lume, lume" a vanităților, a stereotipiilor comportamentale și a imposturii de orice fel. Eminescu și Caragiale deopotrivă contemporani și predecesori, pe firul tradiției recente, ai autorului Spinilor de hârtie, se regăsesc în ființa intimă a textului pamfletar, latent, mai ales în cazul primului, manifest, când vorbim de al doilea. Să privim însă structura epitelială a textelor, cu sentimentul și convingerea lui Valéry că ceea ce are omul mai profund e epiderma. O observație de ansamblu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și strategie de bază în pamfletul arghezian, transformă individul real în personajul fictiv, adică într-o proiecție intuitivă, sintetică și stilizată a primului. În portretul caricatural, Arghezi exploatează conjugat întreaga dimensiune fiziologică: de la îmbrăcăminte și hrană, până la aspectele cele mai intime ale umanului biologic. Fie că recurge la îngroșarea unei trăsături, "din fuga condeiului", la o imagine caricaturală, concentrată într-un paragraf, sau la un portret de dimensiunile unui text întreg, caricatura argheziană are aspectul unei parade a negativului, care suscită
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
inerentele implicații etice, mai puțin importante în ceea ce ne privește, acestei polemici trebuie să i se recunoască nu doar latura spectaculară, prin care a suscitat interesul general în epocă, ci și cea funcțională, de motor care pune în mișcare resorturile intime ale oricărei literaturi. Din acest unghi, polemica reprezintă un virtual perpetuum mobile ce dinamizează cultura, eliberând energii constructive: în el, modernul și tradiționalul sunt opozabile tocmai prin natura lor complementară. Operația de reconstituire a cadrului disputei este necesară, pentru înțelegerea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
demonstrează din plin) de a recupera, antologa și interpreta științific acest segment de creație, ca pe o valoroasă și întregitoare piesă de puzzle. În absența ei, orice mare scriitor ar fi, fără îndoială, injust amputat. Ține, până la urmă, de evoluția intimă și firească a raporturilor dintre critică și literatură, evoluție manipulată, evident, de priorități estetice, ca interesul pentru publicistica unui scriitor să apară nu simultan, ci la un interval după re-cunoașterea discursului său reprezentativ și paradigmatic. De aceea, publicistica scriitorilor importanți
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
zgomotul apei nu-l lăsa să doarmă. Anecdota aceasta ne încântă pe noi, care credem în tăcerea frescelor. Și ne îngrijorează oarecum. Logica ei ne sfidează și totuși acest miraculos trezește în adâncul nostru o suspiciune adormită: ca o istorie intimă nu atât pierdută cât uitată, încă amenințătoare. Dar de atât de departe. China, la urma urmelor, este, pentru Occident, Celălalt... Insomniile acestea nu-s de la noi. Dar de la cine vine sfatul următor: Le face mult bine celor suferinzi de febră
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
într-o bulă de tăcere imobilă. Eterna reîntoarcere Idolul ne face să vedem infinitul; arta, finitudinea noastră; vizualul, un mediu aflat sub control. Dar rămâne și o parte incontrolabilă. Chiar dacă-și domină spațiul, consumatorul occidental nu-și stăpânește încă timpul intim, nici uzura neuronilor săi. Speranța noastră de viață a crescut, noi construim tot mai bine, în colectiv, datul nostru și pământul nostru, dar acest noi al maiestății lasă, din fericire, să se deschidă interstiții de perplexitate. Progresul tehnic și Evoluția
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cedat întâietatea examinării practicilor de lectură, în "Cetatea imaginilor", o istorie a utilizărilor și a sociabilităților privirii ar trebui să revină cu folos asupra istoriei artei. Privirea rituală nu este privirea comemorativă sau familială, care nu-i cea a forului intim pe care o practicăm, de exemplu, răsfoind la domiciliu un album de reproduceri. În schimb, culturile privirii nu sunt independente de revoluțiile tehnice care modifică în fiecare epocă formatul, materialele, cantitatea imaginilor pe care o societate trebuie să le înțeleagă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
muzicale, a încercat să le analizeze ca game de sunete, atribuindu-le un principiu de Necesitate Interioară. Se va conveni că "logica" asociind triunghiul cu galbenul, cercul cu albastrul și pătratul cu roșul ține de arbitrariul individual, de o sensibilitate intimă, nefalsificabilă și neuniversalizabilă. Nu este așadar o logică. Dacă imaginea ar fi o limbă, ea ar fi traductibilă în cuvinte, iar aceste cuvinte, la rândul lor, în alte imagini, căci specificul unui limbaj este de a fi pasibil de traducere
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
învestit cu o misiune purificatoare, adică opusul unui om al păcii. Violența are un loc important în teologia imaginii, iar adversarii scot iute sabia. De unde latura de "reglare de conturi" și de "crimă pasională" a înflăcărărilor iconoclaste. Prin intermediul inamicului său intim, fanaticul se flagelează și ispășește. E un om slab. Simte erezia, dar în el însuși. Toți acei Savonarola și toți sadomasochiștii vechii proscripții iudeo-creștine scandează brutal: "Libidoul n-o să mă biruie". Vocea, Vederea. Sensul și simțurile. Limbajul vine de la Tatăl
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
curând Biserica drept "prietenă a imaginilor și a artelor". Prietenă, neîndoielnic. Amantă și fecioară nebună, cu siguranță nu. Dreptul la imagine, da; toate puterile pentru imagine, nu. Tot o influență a înțelepciunii grecești, via Bizanț: meden agan, "nimic peste măsură". Intimă și, poate, indispensabilă incertitudine care explică, în ciuda unei milenare acceptări a imaginii, opoziția catolicismului roman în fața apariției cinematografului în 1895, așa cum au reconstituit-o doi cercetători în cazul Franței 33. La întrebarea: "Trebuie lăsată anticlericalilor din Ligue de l'Enseignement
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de esențial, de acea parte de umanitate pe care Republica trebuie să o transmită fiecărui cetățean, acestuia revenindu-i să o fructifice. Cultura avea așadar dreptul la un ministru de stat, care a avut șansa să poată converti o mediere intimă într-o politică responsabilă. Estetica scriitorului sacrificase poate repede sublimului sentimentul fericirii, iar unei metafizici a sensului fizica obiectelor de artă. Asta pentru că, în ochii lui, de aceste figuri și volume depindeau rațiunile noastre de a supraviețui morții lui Dumnezeu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a devenit prea mobilă, prea rapidă, prea fragmentată ca să mai servească drept liant al unei societăți. Circulația browniană a imaginilor pe piață dăunează imperativelor celebrării colective, care presupune lentoare și reculegere. Autosacralizarea imaginii sfârșește prin a aboli esențiala depărtare, depeizarea intimă, acea senzație de insurmontabilă distanță între opera totuși atât de apropiată și noi, pe care cu stângăcie o numim sentimentul sacrului. Ca și cum înmulțirea templelor și a semizeilor artei, alături de proliferarea administratorilor și mediatorilor transmiterii culturale, ar traduce nu o revigorare
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]