8,009 matches
-
măsură semnificativă condiționate social-istoric. Nu în ultimă instanță, personalitățile patologice coalizează atribute definitorii comune, prezente, de altfel, și la personalitățile armonios structurate. Astfel, ele sunt simultan un ansamblu de însușiri care afișează, într-o măsură mai mare sau mai mică, masca aparențelor, sunt implicate în diverse tipuri de relații și roluri existențiale și sunt, mai mult sau mai puțin, eficiente și performante în acestea. Toate aceste atribute poartă amprenta reperelor socioculturale și istorice. Dacă istoria omenirii consemnează și descrie, încă din
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
relațiile interpersonale și în respectarea normelor sociale și morale, un om ce nu-și creează un drum de viață ordonat și statornic, deși poate fi acceptat și apreciat social în multe medii. Aspectul esențial este sociabilitatea cuceritoare care creează o mască de om normal, sănătos, în spatele căreia sunt prezente multiple deficiențe în primul rând semantice, de înțelegere a unor noțiuni ca responsivitatea, generozitatea. Psihopatul lui CLECKLEY nu are trăsăturile și caracteristicile tipurilor lui KRAEPELIN: excitabil, instabil, impulsiv, excentric, cverulent și nici
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
și totuși, autorul consideră că există patologie la acest nivel, că psihopatia integrată social și cea din domeniul juridic au la bază deficiențe mascate. Căci - susține autorul - sănătatea, incluzând-o pe cea mintală este un concept proteiform, larg. Există o mască a sănătății (acesta este titlul cărții „Mask of Sanity”Ă care nu trebuie să demobilizeze psihiatrii. CLECKLEY consideră că la mijloc e o patologie pe care încearcă să o circumscrie prin comparație cu tulburările pronunției și înțelegerii limbajului, cu afazia
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
ignorând drepturile altora. Relația cu alții e lipsită de scrupule, amorală și înșelătoare. Exploatează pe alții și îi umilește, îi escrochează, îi disprețuiește. Este abil în influențarea socială a altora, este captativ în vorbă, poate fi fermecător și afișează o mască de inocență. Psihopatul nesincer („disingenous”Ă. Se aseamănă cu TP histrionică. Este aparent sociabil, căutând să atragă atenția altora, având nevoie mereu de excitație, cu comportamente seductive, dar relațiile sunt superficiale și trecătoare, manifestându-se impulsiv și cu resentimente. Este
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
eroare, li se iau bunurile, sunt defăimați, calomniați, păcăliți, înșelați. Ea este frecventă la TP histrionică, antisocială, narcisică. Tot din cazul trăirilor duplicitare face parte reaua credință, ipocrizia, compromisul. Omul este și se comportă într-un anumit fel, dar în spatele măștii el se gândește și se comportă și în alt fel. El poate spune un lucru în față dar crede și face altceva în spatele manifestării publice. Sau face un lucru cu care oficial e de acord, pentru a obține un avantaj
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Kaspar Hauser la curțile lui Dracula, APF, 1991, 12; Nicolae Oprea, Timpul crizei, „Calende”, 1992, 1; Diana Adamek, Cămașa albastră de alcool, TR, 1992, 10; Viorel Mureșan, „Atotsfârșitul”, PSS, 1996, 4-5; Al. Florin Țene, Implozia, „Zburătorul”, 1996, 4-10; Diana Adamek, Masca de mercur, TR, 1996, 48; C. Regman, Poetul apoftegmelor-imagini, JL, 1996, 33-38; Pop, Pagini, 221-225; Regman, Dinspre Cercul Literar, 190-194; Dicț. scriit. rom., II, 4-5; Poantă, Dicț. poeți, 75-79; Milea, Sub semnul, 68-83; Cistelecan, Topten, 61-63; Popa, Ist. lit., II
DAMASCHIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286658_a_287987]
-
subtilă și pătrunzătoare, dar, ca și în alte lucrări, ea este estompată de o supralicitare a meritelor literaturii contemporane. Criticul pledează pentru inserarea tragicului în reprezentările artistice și în cea mai importantă lucrare a sa, G. Călinescu romancier. Eseu despre măștile jocului (1971). Constatând că ideile teoretice ale lui Călinescu se reflectă deseori în romanele sale, D. are de fapt în vedere globalitatea operei atunci când demonstrează coerența universului fictiv, dincolo de varietatea manifestărilor exterioare. Ceea ce pare să confere unitate prozei lui Călinescu
DAMIAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286666_a_287995]
-
Călinescu, Gala Galaction, I.M. Sadoveanu, Zaharia Stancu. SCRIERI: Generalitatea și individualitatea ideii operei literare, București, 1955; Încercări de analiză literară, București, 1956; Direcții și tendințe în proza nouă, București, 1963; Intrarea în castel, București, 1970; G. Călinescu romancier. Eseu despre măștile jocului, București, 1971; ed. (La ora 12, ziua), București, 1995; Fals tratat despre psihologia succesului, București, 1972; ed. București, 1995; Duelul invizibil. München XX sau Puterea de anticipație a artei, București, 1977; ed. București, 1996; Scufița Roșie nu mai merge
DAMIAN-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286666_a_287995]
-
sensuri palpabile nu echivalează însă cu nihilismul ludic al situării față de literatură, întâlnit la grupările suprarealiste. În spatele formei lichide a poemelor, se lasă ghicită o încordare existențială extremă; spațiul în care ele semnifică este unul tensionat simbolic de proximitatea morții, măștile ei, vizibile sau foarte vagi, alcătuind în mare parte decorul. O selecție edificatoare din lirica lui C. au realizat, în traducere românească, Nina Cassian și Petre Solomon, în volumul Versuri (1973), antologând poeme din Mohn und Gedächtnis [Mac și memorie
CELAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286157_a_287486]
-
Cornel Ungureanu, Addenda la un timp al poeziei, R, 1998, 3; Gh. Grigurcu, Un nou „rău al veacului”, RL, 1999, 21; Dimisianu, Lumea, 479-483; Cistelecan, Top ten, 156-159; Alex. Ștefănescu, Gabriel Chifu, RL, 2003, 12; Maria Ana Tupan, Naratorul și măștile istoriei, ALA, 2003, 659. D.C.M.
CHIFU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286194_a_287523]
-
a vinii ce trebuie ispășită. „Sentință”, „jertfă”, „povară” devin acum aproape stereotipii verbale. Firea elegiacă a lui C. își găsește însă aici expresia cea mai fericită, placheta Semnul... constituind jurnalul unei iubiri defuncte, cu toate tristețile ce le implică. În Masca Diotimei (1975), titlurile câtorva poeme rezumă pur și simplu „mesajul” liric: „Zămislirea și rodul - acesta ni-i rostul prin care umblăm peste gloria trecerii”, iar cuvântul-cheie este „melancolie” („vastă”, „tainică”). Dăinuim (1976) cuprinde poezii ce se vor patriotice, dar prin
CHIRILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286209_a_287538]
-
nu Ana cu pruncul nenăscut vor fi sacrificați, ci Manole) și Dumnezeu umblă pe jos (o frumoasă poveste de dragoste între Brâncuși și Domnișoara Pogany). SCRIERI: Agora, București, 1969; Orientalia, Cluj, 1970; Fiul, Iași, 1972; Semnul unei corăbii, București, 1973; Masca Diotimei, București, 1975; Dăinuim, București, 1976; Cu poezii și nuci în buzunare, București, 1980; Solia, București, 1980; Portretul focului, București, 1983; Mic tratat de melancolie, București, 1984; Peisaj de vânătoare, București, 1987; Un delfin, trei copii și mai multe peripeții
CHIRILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286209_a_287538]
-
1970, 24; Daniel Dimitriu, „Orientalia”, CL, 1970, 5; Dumitru Micu, „Fiul”, CNT, 1972, 28; Daniel Dimitriu, „Semnul unei corăbii”, CL, 1973, 18; Piru, Poezia, II, 436-439; Iorgulescu, Scriitori, 44-45; Dorin Tudoran, Zămislirea și rodul, LCF, 1976, 11; Radu G. Țeposu, „Masca Diotimei”, ST, 1976, 9; Gh. Simion, „Dăinuim”, CRC, 1977, 46; Lit. rom. cont., I, 701-703; Dumitru Micu, „Mic tratat de melancolie”, CNT, 1984, 42; Ulici, Lit. rom., I, 254; Micu, Scurtă ist., II, 338. D.Gr.
CHIRILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286209_a_287538]
-
nemilos împotriva mediocrităților literare. Este adeptul, fanatic aproape, al deplinei sincerități („Mi se pare așa de firesc să nu ascunzi nimic în cutele sufletului și să te arăți lumii în lumina ta adevărată, cu ceea ce poți și ceea ce ești, fără mască și fără afectări”). Reprimarea acestei porniri i se pare fariseică, iar „moderația de stil” - o absurditate. S-a remarcat ca un polemist înverșunat, malițios, chiar sarcastic uneori, ceea ce i-a consolidat adversitățile, fără a-i aduce numaidecât aderenți. Foiletonist superior
CHENDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286191_a_287520]
-
Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău (1952-1956), șef al sectorului de folcloristică al Institutului de Limbă și Literatură al Academiei de Științe de la Chișinău (1960-1979). În 1940 a participat la procesul de înlocuire a alfabetului latin cu alfabetul rus. Sub masca „neaoșismului moldovenesc”, a promovat ideea antiromânismului, impunând teoria falsă a celor „două limbi, două noroade, două culturi”. A sprijinit analiza sociologizant-vulgară a operelor literare și folclorului, a negat importanța literaturii clasice. A elaborat manuale de gramatica „limbii moldovenești”, este autorul
CIOBANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286235_a_287564]
-
a fost redactor la publicațiile „Orizontul”, „Tinerimea Moldovei”, lucrând apoi la „Săptămâna” și „Momentul”. C. este autorul volumelor Cuvinte și tăceri (1989) și Istoria geloasă (1990), în care, ca un cavaler al melancoliei, își construiește, cu o sinceritate jucată, o mască satanică, marcată de rictusul amar-ironic al negativismului nonșalant. SCRIERI: Cuvinte și tăceri, Chișinău, 1989; Istoria geloasă, Chișinău, 1990. Repere bibliografice: Vasile Gârneț, Metafore și ziaristică, LA, 1991, 10; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 241, 245. M.C.
CIORNEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286270_a_287599]
-
Aproximații, 177-186; Manolescu, Poezia, 48-52, 173-186; Barbu, Sine ira, 72-76; Manolescu, Teme, I, 29-34, 41-47, II, 51-58, 103-108, III, 24-26, 44-49, 100-107, IV, 12-16, 23-27, 60-63, VI, 59-65, VII, 152-156; George, Semne, 197-260; S. Damian, G. Călinescu romancier. Eseu despre măștile jocului, București, 1971; ed. 2, București, 1974; G. Călinescu interpretat de..., îngr. și pref. Liviu Călin, București, 1971; Nițescu, Scylla, 64-82; Felea, Poezie, 178-193; Ciobanu, Panoramic, 261-267; Munteanu, Opera, 156-158; Doinaș, Poezie, 20-50; Piru, Varia, I, 128-133, 450-469, II, 392-395
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
și „Jurnalul literar”, București, 1989; Grigurcu, Eminescu-Labiș, 302-309; Cornea, Aproapele, 398-409; Nicolae Manolescu, G. Călinescu teoretician al istoriei literare și critic literar, RL, 1990, 11; Lovinescu, Unde scurte, I, 15-18; Negoițescu, Ist. lit., I, 184-188; Ierunca, Românește, 92-110; Ion Simuț, Măștile jocului călinescian, RL, 1992, 19; Alex. Ștefănescu, G. Călinescu, RL, 1992, 40; Nicolae Manolescu, Habent sua fata..., RL, 1993, 13; Claudiu Constantinescu, Ghid pentru retrăire, RL, 1993, 13; G. Călinescu-un mit contestat, „22”, 1993, 18 (semnează Doru Cosma, Barbu
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
coexistând alături de cronicarul frivol și plezirist. Paradoxal, sub grațiile sale franțuzite, el se manifestă din când în când ca un inamic al cosmopolitismului, solicitând acelor cititori la care avea audiență un atașament mai mare față de cultura românească. Fără straiele și masca lui Edgar Bostandaki, C. e un cronicar nu rareori interesant. SCRIERI: La Vie à Bucarest, București, [1883]. Repere bibliografice: G. Ibrăileanu, Claymoor, „Epoca”, 1903, 1432; Ist. teatr. Rom., II, 463-464; Ion Ianegic, Mihai Iancu Văcărescu, cronicar muzical, SCIA, teatru-muzică-cinematografie, 1976
CLAYMOOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286297_a_287626]
-
al expunerii la stimuli modelatori înaintea reproducerii comportamentale sau a apariției ocaziilor de întărire; se pretinde un mecanism de răspuns integral central. Desemnarea învățării observaționale ca „imitație generalizată” (Gewirtz, Stingle, 1968) nu explică nicicum fenomenul; ea reprezintă etichetarea descriptivă sub masca unei explicații - concluziona Bandura. La o concluzie similară ajunge și în ceea ce privește teoria primară a imitației dezvoltată de Miller și Dollard (1941); după aceștia, interpretarea condiționată operant a fenomenului de modelare ține cont, într-un mare grad, de controlul asupra răspunsurilor
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
într-adevăr, de „confesiunea negativă” a vechilor egipteni și de „decalogul înțelepciunii ebraice”. Desigur, Festinger s-a ferit cu obstinație să își prezinte doctrina în termeni mistici, căutând exprimări cât mai sobre, imitând până la exagerare limbajul savanților naturaliști. Dincolo de această mască lingvistică se simte însă obsesia sa umanistă. Nu și-a putut reprima un mesaj esențial pe care l-a exprimat încă prin lucrarea din 1957 (p. 265) și pe care l-a reluat apoi de câteva ori. Îl redăm în
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
a dezvoltat ceea ce se numește generalizarea stimulilor: a început să se teamă de orice stimul care îi reamintea de șoarece. La finalul studiului, după două luni de condiționare, Albert a dezvoltat o anxietate profundă în prezența șoarecilor albi, iepurilor, câinilor, măștilor de Moș Crăciun, bumbac/vată etc., adică la orice element care îi aducea în memorie aspectul animalului față de care fusese condiționat. Psihologul behaviorist a început atunci un proces de „vindecare” a copilului, prin stimularea zonelor erogene în momentul apariției stimulilor
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
un soț ascultător, cu un excesiv sentiment al datoriei, care urcă încetul cu încetul treptele succesului profesional. Disoluția lentă, amânată a cuplului este urmărită prin ochiul personajului-reflector Alec, fratele Edmondei, un actor ratat, cabotin, dar intuitiv. Personajele își leapădă treptat măștile: Edmonda își dorise o carieră artistică, iar Titus se străduiește să-și domine dragostea incipientă pentru secretara sa, Luiza. Deși situația pare ținută sub control, lucrurile explodează în final: întins pe bancheta psihologului, Titus deplânge schema ruginită a relației lor
GENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287210_a_288539]
-
A., o „supraviețuire” ce recuperează nostalgic conștiința identității, refăcând cadrul apuselor vârste ale copilăriei, una însă dominată de chinuitoarele imagini ale iadului comunist, din care poeta avea să încerce a evada („Scoateți din poduri, dezgropați din grădini/ din jurnale intime, măștile funerare/ ale clipelor trăite de ei/ cei care au sfârșit la Canal/ În Zarca Aiudului, la Reduit/ ispășind milenii de pușcărie/ și Mări Negre de lacrimi// Scotociți în lăzi ferecate, în amintiri/ oricât de senine/ certificatele noastre de existență furată
ALEXANDRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285247_a_286576]
-
și urmează, la Craiova, cursurile Liceului „Carol I”, fiind însă eliminat în ultimul an. Își încearcă, fără succes, șansele literare la „Sămănătorul” (1907), „Ramuri” (1909), „Convorbiri critice” (1909), unde trimite însemnări critice iscălite A. Tutova (F. Aderca), dar și la „Masca” (1911), unde îi apar câteva note critice sub pseudonimul Willy. A. va considera că, în presă, debutul semnificativ se produce la „Noua revistă română” (1913), cu poezia Post amorem, dedicată lui T. Arghezi. Cu o slujbă măruntă la o bancă
ADERCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285184_a_286513]