7,411 matches
-
pe cineva ce la rându-i avea un vis și imaginea devenea din ce în ce mai clară, ca o peliculă ce apropia un obiectiv. Iată acum în prim-plan fețele informe ale celor trei; cei din părți nu aveau urechi și erau muți, orbi și surzi, iar cel din mijloc avea fața acoperită de un văl și îi atingea pe ceilalți doi cu mâinile, descriind tot felul de curbe și puncte. Mâinile lui se mișcau febril, fără oprire, alergând pe trupurile ce-l străjuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
tu, lupul nu mai e. A murit? O, nu, din fericire nu, asta nu s-a întîmplat, se grăbi căpriorul să-l liniștească. Sau, mai precis, era cît se poate de în viață ultima dată cînd l-am văzut. Trist, orb, dar refăcut și în viață. Ghicind întrebarea nerostită, căpriorul continuă: Am încercat să-l convingem să rămînă. Aici era respectat și dorit. Ar fi trăit alături de noi fără grija zilei de mîine. Dar nimic nu l-a putut întoarce din
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
abia apoi întrebau. Și mare le era mirarea cînd, în cele din urmă, descopereau că singura dorință a tînărului mascul care le încălcase teritoriul era de a afla dacă găzduiau în zona lor o arătare ciudată, un lup schilod și orb. Lupino era recunoscător pentru constituția robustă cu care fusese înzestrat. Fie că trebuia să se confrunte cu un singur lup venit în recunoaștere, fie că avea de înfruntat doi sau chiar trei viteji războinici, puiandrul se străduia să fie întotdeauna
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
se îndreptă nesigur spre Lupino. O, da! Mirosul nu mă poate înșela! Mi-au luat văzul, m-au desfigurat, dar mirosul mi-a rămas același ca întotdeauna. Ești aici, iubirea vieții mele! Mă recunoști? Spune, mai vezi îndărătul acestui chip orb pe alesul inimii tale, perechea ta? De bună seamă, lupul nu auzise nimic din ceea ce-i spusese Lupino. Tînărul lup insistă: O, domnule, poate ar fi mai bine să vă așezați la loc și să vă odihniți. Ați trecut printr-
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
vieții se istorializează și se esențializează de fiecare dată în Ipseitatea unui individ și sub forma acestuia. Faptul că suntem astfel, iar nu indivizi empirici, câteva fragmente ale universului obiectiv legate de acesta potrivit unor conexiuni multiple, meniți aceluiași destin orb, la fel de ininteligibili ca și el, ci, dimpotrivă, ființe vii ce încearcă sentimentul de sine și, astfel, fiecare pentru sine, lenta mutație a dorinței suferinde în înfăptuirea deplină în care Ființa începe a se simți pe sine în simpla bucurie a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mod tradițional de cei care, înfăptuind în ei marea mișcare de auto-sporire a vieții, își iau drept sarcină să o transmită altora într-o repetare posibilă această putere a fost smulsă clericilor și intelectualilor de către noii stăpâni care sunt slugile oarbe ale universului tehnicii și ale mass-media de către jurnaliști și de către oamenii politici. Însă ce se întâmplă atunci cu cultura și, odată cu ea, cu umanitatea omului? UNDERGROUND Izgonită din societate de existența tehnicistă și mediatică, și apoi din Universitatea însăși (invadată
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Într-o mască Înspăimântătoare. Se aplecă să bea o gură de apă Înghețată. Apoi șezu o clipă pe margine, pentru a-și recăpăta suflarea. Chiar și aici, moartea pândea pe la spate, ca o prezență ticăloasă, mângâindu-l cu privirea ei oarbă. Ce idee bizară, o prăvălie de leacuri Într-un asemenea loc. Ori poate că alegerea era motivată de vreo Înțelepciune secretă? Grija și Moartea, nedespărțite precum cele două fețe ale aceleiași monede În geografia acelui oraș, la fel cum erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
murmura Încă ceva, cu un rânjet Înfiorător. Ani la rând Își reproșase gestul acela de lașitate. Nu avusese curajul de a-și pune la Încercare propria credință. Iar acum revedea același semn. Era așadar adevărat că, la Florența, sub privirea oarbă a cârmuitorilor, se țineau rituri de necromanție. Dar de ce simbolul fusese trasat pe perete, parcă pentru a contamina alegoria biblică din mozaic, și nu pe pământ, cum se spunea că Îl foloseau vrăjitorii În riturile lor? Se uită din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că pari să fii cineva, poate că e bine să faci o vizită cardinalului: va ști el să te lămurească. Intră. Dar ai grijă să nu Îl stingherești. Dante trecu de ușă fără măcar să-și dea seama, pradă unei mânii oarbe. Să ajungă să treacă o ușă În orașul său, al cărui prior era, cu permisiunea unui ticălos francez! Dacă ar fi privit pe cineva În acel moment, l-ar fi preschimbat În stană de piatră, atât de multă otravă adunase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În nebuneasca Încredințare că rațiunea omenească ar putea pătrunde toate secretele naturii și a faptelor omenești. Tocmai de aceea, acum, e pierdut Într-un labirint, fără să priceapă că Înșiși pașii lui sunt cei care Îi zămislesc deviațiile și unghiurile oarbe, pe măsură ce Înaintează În cercetare. Acquasparta schiță un zâmbet crud. — Asta ne dă timp ca să prevenim mișcările târfei. — Credeți că e Într-adevăr cu putință... continuă Noffo. — Nu știu. Dar fie și doar umbra Îndoielii trebuie stinsă. — Așa gândesc și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
iubire pentru Beatrice. Da, murmură el. Nu există entitățile colective. Universaliile, ca și cabalinitatea lui Platon, trăsătura comună tuturor cailor, gândită nemijlocit de Dumnezeu În lumea ideilor, sunt numai o abstracție a minții. Cu siguranță, nu putea exista un asasin orb și impersonal, de acest lucru era Încredințat. Unul singur ucisese, unul singur trebuia găsit. Dar cine? Și de ce? Și, mai ales, de ce În felul acela barbar, În ambele cazuri? Trei erau răspunsurile pe care le căuta, iar necesitatea logicii impunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dureros de oroarea care umblă printre noi, adăugă poetul cu răceală. Tensiunea spori. O umbră se coborâse, ca un văl funebru, peste expresia tuturor. În cele din urmă, Cecco d’Ascoli rupse tăcerea. — Oroarea... printre noi? Vrei să spui ferocitatea oarbă care i-a lovit pe cei doi exponenți ai Studium-ului? Ucigătoarea dispoziție a cerurilor, care a provocat o asemenea pierdere? — Vreau să mă refer la cel care, dintre voi, i-a ucis pe Ambrogio și pe Teofilo. Care, cu viclenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trece peste Ponte alla Carraia ar fi fost nevoie de prea multă vreme. Știa Încotro să se Îndrepte. Recunoscu de Îndată turnul cel alb, după descrierea făcută În raportul asupra membrilor Studium-ului. Nu era nimeni pe strada mărginită de ziduri oarbe, pe care se deschideau doar arcele ferestrelor zidite pe vremea ultimelor revolte. Peretele turnului era Întrerupt În partea de jos de o poartă din lemn Întărit prin piroane de fier, iar pe zidul din piatră nu părea să existe nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Gândește-te la tovarășii dumitale, În Cerul al Treilea. Francesco d’Ascoli, cu credința lui În rigoarea abstractă a mișcărilor cerești, În geometria absolută a destinului. Și Bruno Ammannati, teologul. Gata să urce pe rug, la capătul drumului său, călăuză oarbă a altor orbi. Antonio da Peretola, stăpânit de visul de a-i uni pe toți oamenii sub semnul crucii, și dispus, pentru asta, să ne predea În masă În mâinile tiranului. Augustino di Menico, convins, ca anticii, că rațiunea poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
peste case și palmieri. Alerga de-a lungul drumului scurt, pustiu la acea oră, care ducea la fort. Frigul, nemaiavând a se lupta cu soarele, pusese deplină stăpânire asupra nopții. Aerul înghețat îi ardea plămânii. Dar ea alerga, pe jumătate oarbă, prin întuneric. La capătul drumului se iviră lumini care începură să coboare către ea, șerpuind. Se opri și auzi un zgomot care semăna cu un foșnet de insecte. Luminile creșteau și, îndărătul lor, putu să vadă niște burnusuri uriașe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
într-un cerc de culori suave. Îndărătul meu drumul urcă până la duna după care se ascunde orașul Taghasa, al cărui nume de fier zvâcnește sub țeastă de atâția ani. Cel dintâi mi-a vorbit despre el bătrânul preot pe jumătate orb, venit să petreacă ultimele zile la mănăstire, dar de ce spun cel dintâi, singurul, ar trebui să spun, iar pe mine, în timp ce-l ascultam, nu m-au tulburat nici străzile și nici casele de sare, nici zidurile albe sub soarele fierbinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mărginașe la piața bisericii, pustie în acea clipă. Din balconul primăriei, cât vedeai cu ochii, nu se zărea decât un drum plin de gropi, pe care ploaia din ajun lăsase câteva băltoace. Soarele, care coborâse puțin, mai bătea în fațadele oarbe ale caselor de pe cealaltă parte a străzii. Așteptară mult, atât de mult, încât d'Arrast, tot privind la soarele răsfrânt pe zidul din față, se simți iar cuprins de oboseală și de amețeală. Strada pustie, cu casele goale, îl atrăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
scumpă și proastă este,/compartimentele sunt pline de sărăcie, nu vezi nici un controlor;/poate privește unul de undeva, dacă urcă cineva.../ Nu urcă decât frigul, ori căldura./ întunericul rămâne între linii,/se scarpină în plete/cu stâlpii uciși,/printre bălăriile oarbe.” Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu). Un om care știe să pună în amărăciunea versului toată sila unor vremuri prin care cei mai în vârstă au trecut și pe care ni le-am dori uitate. Deși știm că este imposibil! Mă cauti
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
se rătăcise luna, Nu-mi lumina cărarea nici o stea; Și viață și-ntuneric erau una. Din pumnii strânși a rugă și-a durere Țipau tăceri sălbatice și reci Și-n ochi, pe trup, pe buzele-mi de fiere Un înger orb îmi desena poteci. Și când ai apărut, în zori de rouă, Ți-am spus mințind:„ Mi-ești dragostea dintâi! ” Te-am strâns, nebun, cu brațele-amândouă Și-n taină te-am rugat să mai rămâi. Cădeau zăpezi și lacrimi înghețate Pe
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
luna răsărea ca o dorință. Am fost al ei, în dorul ei, o veste, întâiul vers dintr-un poem în doi, Și primul val în care amândoi Ne am aruncat, frumoși ca-ntr-o poveste. Dar dincolo de timp, o clipă oarbă A picurat, în colț de cer, uitări; Și am văzut, visând la alte zări, Cum stele ne mințeau, căzând în iarbă. De-atunci mă pierd în noaptea mea de vină, Cu ochii sângerând, ca-ntr-un blestem; Și-n sufletul
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
vers singurătatea de sihastru cu mult prea plinul univers acum blândețea mă sfâșie cu inutilul da sau nu și-mi strig tăcerile să-mi fie spre neuitare numai tu Letea Siaje cu negre năvoade semințe de nuferi usucă, trândave și oarbe arcade mai vor neputințe s-aducă. Păduri din lumină târzie se-ntind respirând prin artere și cine tristețea îmi știe? Liane și multă durere... Blândețea plecării mai rupe lungi trestii din iazuri secate iar caii sălbatici, pe crupe, au pete
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
scumpă și proastă este, compartimentele sunt pline de sărăcie, nu vezi nici un controlor; poate privește unul de undeva, dacă urcă cineva... Nu urcă decât frigul, ori căldura. întunericul rămâne între linii, se scarpină în plete cu stâlpii uciși, printre bălăriile oarbe. Poem sub sticlă Frunze late cât marea, îngălbenite de vârstă cad pe tăceri. Ochii obosiți de verde trec peste păduri în culori. Fetele se închipuie mari, prin germinația seminței în pântecul negru. Toamnele se culcă pe gândul înrămat în peretele
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
care țese deșteptarea. Uitat Pe matca lumii mai freamătă un glas Și așteptări ce nu au să mai fie Și somnul lung ce și-a făcut popas Pe locul însemnat pentru vecie Uitat de toți, de tine deopotrivă Cu ochii orbi tinzând spre zări prin bezne O resemnare ispită milostivă îmi intră-n suflet amăgitor de lesne Să opresc din umblet visul e-n zadar Gonind din urma gândurile nude Sufletu-mi epavă mai tânjește doar Lumina ce în ochii tăi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Moarte, zice Baltimore Sun. E prea de tot, chiar dacă sună a film de Hollywood și mă duce cu gîndul la reporterii ăia dubioși care stîlceau limba română. Ne-au băgat pe toți în aceeași oală, Poștașule, zice, trebuie să fii orb și prost ca să nu-ți dai seama. Așa este, dom’ Colonel, zice Poștașul căutînd din priviri o cîrpă cu care să apuce mînerul încins al ibricului. Potrivește-ți-o cum îți place, îi zice Bătrînul, privind la dulapul suspendat de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
-n primul rînd. Dacă am fi mai uniți, nimeni nu ne-ar face față, la asta sper. — Care echipă, ce pont? Vrei să mă șantajezi, simte Comandantul că este rănit în orgoliu. — Nu ești curios? Eu n-aș avea încredere oarbă în toți subalternii ăștia de doi bani, îl ispitește încă o dată Regizorașul, jur pe onoarea mea.. — Astea-s minciuni și speculații, dă Comandantul semne de plictiseală, nici n-ar trebui să avem discuții din astea. — Lăsați cu toți impresia că
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]