14,398 matches
-
mereu la Banchet. A fi uman Însemna a fi retezat de jumătatea ta, mutilat. Omul e incomplet. Zeus e un tiran. Muntele Olimp e o tiranie. Misiunea umanității În starea ei de Înjumătățire este aceea de a‑și căuta jumătatea pierdută. Și după scurgerea atâtor generații, adevărata ta pereche e de negăsit. Eros e doar o compensație atribuită de Zeus, posibil din rațiuni politice știute numai de el. Și căutarea jumătății tale pierdute e lipsită de speranță. Îmbrățișarea sexuală Îți oferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Înjumătățire este aceea de a‑și căuta jumătatea pierdută. Și după scurgerea atâtor generații, adevărata ta pereche e de negăsit. Eros e doar o compensație atribuită de Zeus, posibil din rațiuni politice știute numai de el. Și căutarea jumătății tale pierdute e lipsită de speranță. Îmbrățișarea sexuală Îți oferă o vremelnică uitare de sine, dar dureroasa conștiință a mutilării e permanentă. Oricum, ne‑am ridicat de la festin după miezul nopții. Pe drum am dat peste o strălucitoare etalare de orhidee. Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
franceză. Curvele se adunau În fața marii catedrale, În locul unde se organizează de obicei funeraliile naționale. Ravelstein mi‑a atras atenția. Ăsta era Ravelstein. Dacă n‑ați cunoaște aceste idei ale lui, nu l‑ați cunoaște deloc. Fără jindul după jumătatea pierdută, sufletul dumneavoastră n‑ar fi decât o țeavă interioară uzată, bună poate pentru o vară la plajă, dar nimic mai mult. Făpturile spiritualizate, bărbați și femei, mai cu seamă tinerii, Își dedică viața căutării dragostei. Prin contrast, burghezii sunt dominați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
oferit de Zeus În chip de compensație pentru cruda despicare a acelui tot uman androgin. Sunt convins că am reținut bine această parte a mitului sexual al lui Aristofan. Cu ajutorul lui Eros, mergem Înainte, fiecare dintre noi, În căutarea jumătății pierdute. Ravelstein lua foarte În serios această căutare, impulsionată de dor. Nu fiecare om Încearcă acest dor, sau nu Îl recunoaște chiar dacă Îl simte. În literatură, l‑au simțit Antoniu și Cleopatra, Romeo și Julieta. Mai aproape de vremurile noastre, le‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
nu se zgârcea și plătea oricât pentru o vedere mai de ansamblu... ARTUR: Tu unde locuiai? GARDIANUL (În transă.): Și ce discursuri ținea guvernatorul, ce discursuri! Îți venea să plângi, până și osânditului îi dădeau lacrimile... Iar corul de copii pierduți începeau să cânte... (Intonează cu vocea tremurată.) Nu-ți fie fricăăă de o casăă nouăăă.... Și lasăăă... și lasăăă... (Rușinat.) Am uitat... ARTUR (Îmbărbătându-l): Nu-i nimic. Lasă. GARDIANUL (Caută sprijin moral.): S-a zis cu mine... Mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
o să zică? „Eu i le-am adus.” Și ei ce-o să zică? „El e capul plângerii, că le-a adus.” Și s-a zis cu Bruno. Și copiii lui tușesc, tușesc... ARTUR: Grubi! (Îl bate pe ceafă.) Nu e totul pierdut. Am să zic că am avut eu hârtie și cerneală... Căi le-am ținut ascunse. CĂLĂUL: Să nu spuneți asta! Că e mai rău decât o plângere. Că ei vor zice „De ce nu l-a păzit Bruno pe deținut? De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cizma.): Noi?! COLONELUL (Lovind.): Gura! Culcat! Drepți! Târâș-marș! Drepți! Culcat! (Către ARTUR.) Mi-au pătat onoarea... Sunt groaznic de indisciplinați... Mi-au scos peri albi... M-au omorât... Reia.) Jooos! Târâș-marș! Drepți! Culcat! Drepți! Culcat! (Către ARTUR.) Sunt un om pierdut, domnule... M-au mâncat de viu. ARTUR: Să vă mai dau puțină apă? COLONELUL: Da, da... apă... (Bea.) ARTUR: Ce-ați mai asudat... COLONELUL: Da, da... Asud groaznic... ARTUR: Vă consumați prea mult. COLONELUL: Așa e, prea le iau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
înfășurăm într-o pătură și să-l ducem pe câmp. O să se trezească dimineață ș-o să creadă c-a visat... CĂLĂUL: Numai să nu-l mănânce câinii... GARDIANUL (Cu silă.): Nu cred să-l mănânce... GUFI: Trebuie să-l facem pierdut. Când mă uit la el mă cutremur... (Îl lovește cu piciorul.) Hei, omule! ARTUR (Amețit.): Începem? GUFI (Se întoarce cu spatele, dezolat.): Poftim! GARDIANUL (Îl zgâlțâie pe ARTUR.): Fii bun și du-te! ARTUR: Cum? GUFI: Pleacă unde vezi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
o luați... BRUNO: Uite ce mi-a făcut. (Îi arată picioarele.) VIZITATORUL (Încă speriat.) Do-do-domnilor... (Jalnic.) Apă... GRUBI (Îi aduce apă în pumni.): Na! (VIZITATORUL se aplecă să bea iar GRUBI desface pumnii.) Hi-hi! Vino și ia! VIZITATORUL (Cu prestanța pierdută, umil și transparent.): B-b-boule! (Ceilalți pufnesc în râs.) MAJORDOMUL: N-are nimic, domnule. Puteți veni liniștit. VIZITATORUL (Încercând să-și refacă demnitatea.): Eu... Ridică un deget în sus și brusc îi revine glasul.) plec! MAJORDOMUL (Speriat.): Unde să plecați? BRUNO
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mai vreau să aud de voi. Plec! Ce, să joc aici la nesfârșit pe fata cu găleata? Vreau să joc pe Julieta! Vreau să joc pe Ifigenia! VIZITATORUL: Să vă spălați pe cap cu piese d-astea! BĂRBATUL CU TOMBERONUL ( Pierdut.): Vai, Lili, doar știi ce mi-ai promis! VIZITATORUL (Luând-o de mână pe FETIȘCANĂ.): Ha, ha... Să mergem! Domnilor, veți primi ilustrate din provincie! GRUBI (Scoțând un urlet.): Nuuu! Să nu crezi c-o să fie așa de simplu! Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Domnule, prietenul meu vrea să vă spună ceva... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu vreau să vă mai ascult... M-ați scârbit de tot. HAMALUL: Trebuie să ne ascultați. Mai târziu... va fi cu atât mai rău. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Oarecum aerian, pierdut.): Nu. Nu mai vreau să știu nimic. Aștept să înceapă ploaia și plac. Plec! Plec! Plec! Ticăiților! CASIERUL (Deloc jignit.): Ah, domnule, tocmai asta e. N-o să înceapă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce n-o să înceapă? CASIERUL: Ploaia. HAMALUL (Secondându-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Exact! Exact! Ah, n-aș vrea să vă jignesc... Poate că sunt niște lucruri mai delicate, mai ascunse... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu sunt ascunse, domnule. Dacă în următoarele trei luni n-o să plouă, sunt pierdut. ȘEFUL GĂRII: Pierdut? Ce înseamnă pierdut? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Mor, domnule. ȘEFUL GĂRII (Nu-și găsește locul.): Fascinant! Fascinant! Nu pot să cred! Așadar... tot ce auzisem eu... încă din copilărie... Toate acele povești... sunt adevărate, nu? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da, sunt adevărate. ȘEFUL GĂRII (Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Pierre Etaix? Le Brouillard îi zicea, mi-aduc aminte că rătăcesc amândoi noaptea prin Paris în ceață și pentru a putea ieși din nou la lumină, trebuie să descifreze tablourile vivante care le ies în cale, cu polițiști, cu femei pierdute, cu un zarzavagiu... Oricum așa mergeam și eu prin ceață și mă desființam. Mi se părea ceva absurd și chiar a trebuit să mă opresc, că m-a apucat un râs în hohote, geanta mă deșelase, cădeam din picioare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
doar o nouă generație de bebeluși, ci și gânduri, culori, alb, roz, gri, căci tapiseria e pe terminate, marile figuri ale veacului sunt împlinite, păsările heraldice, vânătorii, licorna, acum nu mai trebuie încheiat decât chenarul, volute scânteietoare, motiv floral, stil pierdut. Urzeala e aceeași de la un capăt la altul, din caierul mohorâtelor norne care la orice dau din umeri zicând, ei și? sau mare scofală! sau eeee-xtraordinar! Dar băteala! Băteala e ce e! Răzbătând din sala de jocuri, frânturi de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cu ochi alunecoși, fanți ajunși la căruntețe, copii de mahala se țineau scai de ea și după ce-i ascultau aiurelile și-i promiteau alte aiureli, îi goleau casa și dulapurile de orice bun cât de cât lucitor. Nenorocita de fiică pierdută a marchizului de Carabas, Cenușăreasă care n-ar fi recunoscut în ruptul capului că miezul nopții a bătut, că trăsura e un dovleac și rochia de bal o zdreanță, pierdu și puținul rămas de pe urma cățărătorului în cireș. Tacâmurile de alpaca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
vrei și la tanti Valentina. Unde vrei poți să te duci. Dar să știu, să nu stau întruna cu frica de matale. Că ce-ai pățit. Că poate... Mergeau în josul bulevardului. Se ținea de brațul lui, dusă în voia pașilor, pierdută doar în jocul imaginilor care se prăbușeau în ea. De câte ori cobora pe bulevard, mergând spre fosta Județeană de partid, unde-i prefectura acum, prindea să audă iar, ca din vis, împușcăturile alea nenorocite de la Revoluție. Așa cum se auziseră și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
balcon (nu știu cum a nimerit în casă sau la ce era bun). În cealaltă parte a camerei erau hârtii, foarte multe hârtii, vechi de când lumea. Am avut momente de surpriză, descoperind desene și alte nimicuri pe care le credeam de mult pierdute. Aranjatul lor în teancuri s-a făcut mai repede decât mă așteptam. Într-o oră le-am terminat și deja mă gândeam unde să depozitez cele aproape 50 de sticle goale de bere, cola și apă minerală, împrăștiate sub pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
lacului: cheiul. Faptul că nu conștientizase de la început importanța acestui punct strategic era o greșeală pe care nu și-o ierta niciodată. Acum putea fi de trei ori mai puternic. Putea fi stăpân absolut peste oraș. Dar nu era totul pierdut. M-am redresat destul de bine, constata el, ridicând sprâncenele și zâmbind. Niciodată n-am să mai atac în forță. Am să folosesc strategia, ca un militar încercat. Și n-am să mai fac erori. Sunt un intelectual, nu o brută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de obosiți și de dezorientați, încât le lipsea nu numai puterea de a deosebi între dușman și prieten, ci și capacitatea de a recunoaște semnificația cuvântului „prieten” sau „dușman”. Familiile sosite după ce nu se mai auziră împușcături îi găsiră complet pierduți, bălăcindu-se într-un lac de sânge și cadavre, prea epuizați pentru a articula cuvinte, prea șocați pentru a înțelege unde se află. Fură găsiți și șefii - Mallami împușcat sub un copac, Jo înjunghiat în biroul lui Frank, cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
deasupra ei. Dacă ar fi fost un parfum, ar fi fost descris ca având accente inițiale bogate, dulci și accente secundare de mlaștină. Pentru prima dată înțelegeam semnificația deplină a cuvântului „miasmă“. — E ceva acolo jos! zise ea, cu vocea pierdută și tremurândă. — Te cred și io că e! Noroc că ești întreagă, zise Bez. I-ai văzut? — Ce? Nu, nu șobolani... Tremura. Lurch se aplecă s-o ajute, dar ea se feri de mâna lui. — E mult mai mare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
flori din caliciu, Violet afișa semețeai unei regine. Stătea pe loc, cu mâinile în buzunare, fixându-l încă cu ochii săi imenși și violeți pe săracul Matthew. — Dar nu te-am sunt eu, găsi el curajul să spună, cu vocea pierdută. Adică a doua oară. N-am mai lăsat nici un alt mesaj. — Ah, pentru Dumnezeu, hai, recunoaște! zise Violet cu furie. Nu, pe cuvânt, n-am fost eu! Ia stai un pic, zise MM. Violet, Matthew nu ți-ar fi lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cafeaua din care băuse Violet. —Atunci care e problema? Parcă a lovit-o soarele în moalele capului. —„If then true lovers have been crossed/ it stands - it stands 1...“ Violet se opri. Îmi pare tare rău! zise ea, într-adevăr, pierdută. Aproape că mă simt de parcă aș avea inșo... insolație. Mă cam clatin. Nu înțeleg ce se întâmplă, acum cinci minute n-aveam nimic. — Sigur că da! spuse Paul, care era clar că nu o credea. Iei ceva? Bineînțeles că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
îl lăsase, o grămadă de brocart pe podea. În spate, se zărea oglinda din baie, opacă, umedă din cauza aburului de la duș. Încălzit pe piele, în jurul lui începu să se simtă parfumul Issey for Men. — Hugo? zisei eu, cu o voce pierdută. Aveam senzația că mă scufundam rapid într-o mare neînțelegere, agățându-mă cu disperare de orice m-ar fi ajutat să nu mă afund și mai mult. Pentru prima dată înțelegeam ce voia să spună expresia „te zbați ca musca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
din canal. —Bună, zisei eu, dându-mi seama că puteam să stau eu în ușă mult și bine înainte ca ea să mă remarce. Stătea la biroul ei, uitându-se în gol la peretele din față, cu privirea fixă și pierdută undeva departe. La auzul vocii mele, s-a repezit să-și pună ochelarii care-i atârnau de gât, dar îi luă ceva timp până când și-i așeză cum trebuie pe nas. Era atât de palidă încât machiajul ei impecabil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
eu, când a terminat cu ochelarii. Rămase uitându-se cam neajutorată la ochelarii de pe masă, care străluceau acum, tipic pentru oamenii care sunt mereu pe fugă și care, în lipsa următoarei sarcini urgente pe care o au de îndeplinit, se simt pierduți și luați de val. —De asta erai așa de supărată? —Cum? Se uită la mine, iar ochii îi jucau încă în lacrimi. Era de parcă nici nu mai știa bine cine sunt. Nu, bineînțeles că nu o știu. Nu mă implic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]