KorAP: Find »[drukola/base=pricepe & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...263 264 265 ...515 >

12,874 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

Totul părea să ia o turnură funestă. — Inițiativa? Eu? — Ce vrei? Trebuia să aibă un preț faptul de a putea urina de-a-mpicioarelea. — Dar Bea m-a lăsat să Înțeleg că urma să-mi spună ea ceva. — CÎt de puțin te pricepi la femei, Daniel. Pun rămășag pe prima mea că puicuța asta stă acum În casă privind languros pe fereastră, ca Dama cu Camelii, așteptînd să sosești dumneata ca s-o salvezi de necioplitul de taică-su, spre a o atrage

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
citind. Hai, vino, vreau să-ți arăt capela din pivniță. Bucătăresele spun că e vrăjită. Julián Îl urmă, ascultător, pe băiat, Însă pămîntul Îi fugea de sub picioare. Pentru prima oară de cînd urcase În Mercedes Benz cu don Ricardo Aldaya, pricepu care era sensul. O visase de nenumărate ori, cu aceeași scară, cu rochia albastră și cu expresia aceea din privirea ei cenușie, fără să știe cine era și de ce Îi zîmbea. CÎnd ieșiră În grădină, se lăsă purtat de Jorge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
nu ne grăbim, are să ne prindă o ploaie zdravănă, am zis eu. Încă nu. Norii ăștia arată de parcă am fi pe timp de noapte, au un aspect de vînătaie. SÎnt din aceia care așteaptă. — Să nu-mi spui că te pricepi și la nori. — CÎnd trăiești În stradă, Înveți mai multe decît ai vrea să știi. Numai cînd m-am gîndit la Fumero, mi s-a făcut o foame Îngrozitoare. Ce-ai zice să ne purtăm pașii spre Plaza de Sarriá

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
pildă acela că ai găsit romanul lui Julián Carax În Cimitirul Cărților Uitate ori acela că ne aflăm acum aici, tu și cu mine, În casa asta care a aparținut familiei Aldaya. Totul face parte din ceva ce nu putem pricepe, dar care ne posedă. În timp ce Bea vorbea, mîna mea se deplasase neîndemînatic pînă la glezna ei, urcînd apoi pînă la genunchi. Ea o privi ca și cum ar fi fost o gînganie care se cocoțase pînă acolo. M-am Întrebat ce făcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
asta ești dumneata. Spune-mi pentru ce o cauți, sau am s-o fac pe nebunul. Aici e ușor. Iar dacă ai de gînd să-i Întrebi pe nenorociții ăștia unul cîte unul, n-o să-ți ia prea mult să pricepi de ce spun asta. Juanito și clica lui de inhalatori continau să rîdă de ți-era mai mare dragul. Atunci solistul emise un bis, mai amortizat și mai prelung decît primul, sub forma unui șuierat, care emula o pană de cauciuc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
ajunsese să-l urască atît de mult și unde nu se aventura nici măcar În ziua ei liberă, o dată pe lună. Se deprinse să trăiască prin intermediul altora, al acelei familii ce stăpînea o avere pe care abia dacă putea s-o priceapă. Trăia tot așteptînd acea odraslă, care avea să fie o fată, asemenea orașului, și căreia urma să-i Închine toată dragostea cu care Dumnezeu Îi Îmbătase inima. Uneori, Jacinta se Întreba dacă pacea aceea somnolentă care Îi devora zilele, noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
pe cine am onoarea să anunț? Întrebă un lacheu cu o mină trufașă. — Pe pălărierul său personal. Don Ricardo Îl primi, oarecum surprins, Însă bine dispus, crezînd că, poate, Fortuny Îi aducea o factură. Micii comercianți nu ajung niciodată să priceapă cum e cu protocolul banilor. Spune-mi, ce pot face pentru dumneata, prietene Fortunato? Fără s-o mai lungească, Antoni Fortuny Îi explică de Îndată lui don Ricardo că se Înșelase mult În privința fiului său, Julián. — Feciorul meu, don Ricardo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
de seamă că băiatul ținea În mînă pușca lui taică-su. Se făcu liniște și mulți se Îndepărtară. Numai cei din cercul lui Aldaya, Moliner, Fernando și Julián se Întoarseră și se opriră să-l privească pe băiat, fără să priceapă. Fără să stea pe gînduri, Francisco Javier ridică arma și ochi. Ulterior, martorii au spus că pe chipul său nu era nici mînie, nici turbare. Francisco Javier afișa aceeași răceală de automat cu care Își executa muncile de curățenie din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
dădu seama că trebuiau să-și ia rămas-bun. Abia avu timp să se ridice, cînd ușa camerei se deschise Încet și silueta unei femei se profilă În prag. Pentru o secundă, Julián crezu că era vorba de Jacinta, Însă Îndată pricepu că era doamna Aldaya, care Îi privea fermecată, Într-un raptus de fascinație și repugnanță. Izbuti să bîiguie: „Unde-i Jacinta?“. După care se Întoarse și se Îndepărtă În tăcere, În timp ce Penélope se ghemuia pe dușumea Într-o agonie mută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
se păru că recunosc două obiecte similare, de mărime diferită, albe. Reflectau tremurul lumînării mai intens decît restul sălii și mi-am Închipuit că era vorba de lemn smălțuit. Am făcut Încă un pas În față și abia atunci am priceput. Cele două obiecte erau două racle albe. Una dintre ele măsura doar vreo trei palme. Am simțit un val de frig În ceafă. Era sicriul unui copil. Mă aflam Într-o criptă. Fără să-mi dau seama ce fac, m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
uită-te la el cum asudă, zise Fermín scuturînd din cap. Te văd olecuță Împrăștiat, Daniel. Ai vorbit cu fetița, au ba? — S-a băgat taică-su. — Și ați avut o conversație prietenească și cordială. — Mai curînd un monolog. Am priceput. Trebuie deci să deduc că Încă nu-i spui „tăticule“? — Mi-a zis pe șleau c-o să mă omoare În bătaie. O fi o figură de stil. În acest moment, silueta ospătarului se legănă pe deasupra noastră. Fermín ceru mîncare cît

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
se deschise Încet și mă Întîmpină Cecilia, purtînd uniformă și bonetă, cu o lumînare Înfiptă Într-un sfeșnic. După expresia ei alarmată, am intuit că, probabil, aveam un aspect cadaveric. — Bună seara, Cecilia. Bea e acasă? Mă privi fără să priceapă. În protocolul cunoscut al casei, prezența mea, În ultima vreme un accident inuzual, era asociată numai cu Tomás, vechiul meu coleg de școală. — Domnișoara Beatriz nu-i... — A ieșit? Cecilia, din care nu prea mai rămăsese decît o spaimă cusută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
cu mîna și mi-a zîmbit. — Ce ai tu Împotriva umbrelei, Daniel? — Ce-i mai frumos pe lume decît ploaia, don Federico? — Pneumonia. Hai, intră, că ți-am reparat ce era de reparat. M-am uitat la el fără să pricep. Don Federico mă privea țintă, cu zîmbetul intact. M-am mărginit să Încuviințez și l-am urmat În bazarul lui de minunății. De cum ne-am pomenit Înăuntru, mi-a Întins o punguță de hîrtie. — Acuma ieși, fiindcă fantoșa aia care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
cred că se referea la tine. La un moment dat, a spus că există temnițe mai grele decît cuvintele. Apoi, Înainte să moară, m-a rugat să-ți spun să o lași În plata Domnului. L-am privit fără să pricep. Pe cine să las În plata Domnului? — Pe o anumită Penélope. Mi-am Închipuit că trebuie să fie iubita ta. Palacios Își coborî privirea și se topi În amurg. Am rămas deconcertat, privind luminile mașinii cum se pierdeau În tenebrele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
afundau În apele tulburi, În același loc unde, Într-o noapte pierdută, cu mulți ani În urmă, Îl văzusem pentru prima oară pe Laín Coubert, omul fără chip. — Există temnițe mai grele decît cuvintele, mi-am șoptit. Abia atunci am priceput că mesajul Nuriei Monfort nu-mi era destinat mie. Nu eu trebuia s-o las În plata Domnului pe Penélope. Ultimele sale cuvinte nu fuseseră pentru un străin, ci pentru bărbatul pe care Îl iubise În tăcere vreme de cincisprezece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
În realitate iluziile noastre absurde. — Isaac, cu tot respectul ce ți-l datorez, ai băut cît șapte și nu mai știi ce vorbești. — Vinul Îl preschimbă pe Înțelept Într-un prost și pe prost Într-un Înțelept. Știu destul ca să pricep că propria mea fiică n-a avut niciodată Încredere În mine. Mai multă Încredere avea În dumneata, Daniel, și nu te-a văzut decît de două ori. — Te asigur că te Înșeli. — În ultima după-amiază cînd ne-am văzut, mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
vizitez. În cele din urmă, conștiința a avut cîștig de cauză și m-am prezentat la el acasă, pregătită să-i spun că domnul Cabestany Îl escroca. Mi-a zîmbit și mi-a zis că știa. — Fiecare face ce se pricepe mai bine. L-am Întrebat dacă el fusese cel care sunase de atîtea ori ca să afle adresa lui Carax. Mi-a zis că nu și, cu o expresie sumbră, m-a avertizat că nu trebuia să dau adresa aceea nimănui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Jorge știa ce Însemna asta. Jorge a mărturisit că era foarte Îngrijorat pentru Penélope și pentru Julián. Nu-și văzuse niciodată tatăl posedat de o asemenea furie. Chiar și ținînd seama de jignirea pe care i-o aduseseră amanții, nu pricepea proporțiile acelei mînii. Trebuie să mai fie ceva, a spus el, Încă ceva. Don Ricardo dăduse deja ordin ca Julián să fie dat afară de la colegiul San Gabriel și Îl contactase pe tatăl băiatului, pălărierul, ca să-l trimită imediat În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
din voință proprie. „Oriunde te-ai afla...“ Penélope știa perfect unde se afla Julián: la Paris, așteptînd-o. Dacă se prefăcea că nu-i cunoaște ascunzătoarea, a reflectat Miquel, era ca să-l protejeze. Tocmai din acest motiv, Miquel nu izbutea să priceapă ce ar fi putut-o determina să scrie acele rînduri. Ce alte amenințări putea azvîrli asupra ei don Ricardo, pe lîngă faptul că o ținea Închisă de luni de zile În dormitorul acela, ca pe o deținută. Penélope știa mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
au trecut prin minte În doar cîteva secunde, În timp ce Însăila un pretext cusut cu ață albă pentru a se retrage, dinaintea perplexității domnului Valls, a hohotului de rîs al lui Aldaya și a privirilor Înfrînte ale micii Ana, care se pricepea la oameni mai bine decît la muzică și știa că Își pierduse profesoara În mod iremediabil. O săptămînă mai tîrziu, la poarta școlii de muzică de pe strada Diputación, Sophie s-a pomenit cu don Ricardo Aldaya, care o aștepta fumînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
și-ar fi amintit sau nu i-ar mai fi păsat cine era Fumero. Astfel am petrecut mai multe săptămîni. Eu ajungeam acolo după miezul nopții. Îl Întrebam pe Julián ce făcuse În timpul zilei și el mă privea fără să priceapă. Ne petreceam nopțile Împreună, Îmbrățișați, iar eu plecam În zori, promițîndu-i să mă Întorc cît de repede voi putea. CÎnd plecam, Încuiam ușa apartamentului cu cheia. Julián nu avea o copie. Preferam să-l țin prizonier decît să-l văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
un pătuț de copilandru. CÎnd m-am trezit, Julián nu mai era acolo. I-am auzit pașii pe terasă În zori și m-am prefăcut că Încă dormeam. Mai tîrziu, În acea dimineață, am auzit știrea la radio, fără să pricep despre ce era vorba. Un corp neînsuflețit fusese găsit pe o bancă de pe Paseo del Borne, contemplînd bazilica Santa María del Mar, șezînd, cu mîinile În poală. Un stol de porumbei care Îi ciuguleau ochii a atras atenția unui vecin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Știam că, mai devreme sau mai tîrziu, tu și Julián vă veți Întîlni. Asta a fost greșeala mea. Fiindcă Încă cineva o mai știa asta, cineva care presimțea că, În timp, tu aveai să-l conduci la Julián: Fumero. Am priceput ce se Întîmplă atunci cînd nu mai exista nici o cale de Întoarcere, Însă nu mi-am pierdut speranța că ne vei pierde urma, că vei uita de noi sau că viața, a ta și nu a noastră, te va purta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
pe după ceafă și am văzut chipul lui Julián Carax aplecîndu-se peste mine. În viziunea mea, Carax apărea Întocmai cum mi-l imaginasem, de parcă flăcările nu i-ar fi devastat fața niciodată. Am deslușit oroarea din privirea lui, fără s-o pricep. Am văzut cum Îmi punea mîna pe piept și m-am Întrebat ce era lichidul acela aburind care Îi sclipea printre degete. Atunci am simțit focul acela teribil, ca un suflu de tăciuni devorîndu-mi măruntaiele. Un strigăt a vrut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Îi vizitez adesea. Stăm de vorbă. Întotdeauna sînt flori proaspete pe mormîntul Nuriei. Vechiul meu prieten Tomás a plecat În Germania, unde lucrează ca inginer pentru o firmă de mașini industriale, inventînd minuni pe care n-am izbutit să le pricep vreodată. Uneori trimite cîte o scrisoare, Întotdeauna pe numele surorii sale Bea. S-a căsătorit acum doi ani și are o fiică pe care noi n-am văzut-o niciodată. Trimite mereu suveniruri pentru mine, Însă eu știu că l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]