8,590 matches
-
instrumentele tac, ele se transformă în imagini ale îndolierii și durerii celor surghiuniți. Ambivalenta instrumentelor muzicale menționate în Biblie, vine din contextul în care apar. La Isaia 23, 15-15, întâlnim chitară în momentul în care femeia desfrânata, uitată de toți, rătăcește pe străzi cântând referene cunoscute pentru a-și putea duce traiul. Această imagine populară este folosită pentru a ilustra căderea Tirului. Ia chitară, da ocol cetății, tu desfrânata! Cântă mai bine, reia cântările că lumea să-și amintească de tine
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
viață și m-am simțit liber." (E. Cioran, Cartea amăgirilor) Nu spune nimănui, dar iubesc viața." (Cioran, Silogismele amărăciunii) Homer a adus în scenă pe cel dintâi melancolic în personajul Belerofon spune Pascal Quignard: "Urât de zei, întotdeauna singur, el rătăcea prin șesul Aleison, cu inima distrusă de tristețe, ferindu-se din calea oamenilor (Iliada, VI, 200). Thymon katedon mâncându-i inima, zice Homer. Epitetul homeric descrie magnific melancolia: autofagia corpului cu ajutorul sufletului. Nefericitul este un Narcis devorat de propria imagine
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
grăbească deloc pulsul creației, lent, însă în acord cu ritmul sau interior, ca o picătură care întârzie să cadă, insistența și încăpățânata. Prea multe speranțe au fost distruse, spune, cu amărăciune, Sábato, omul se simte exilat din propria să existența, rătăcit într-un univers kafkian. "Camus spunea că fiecare generație se crede destinată să refacă lumea, dar că a noastră are o misiune și mai mare. Să împiedicăm că lumea să se distrugă."64 Este imposibil să nu constați în fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
era restul haitei, care a salutat venirea intrusului cu un concert de urlete. A doua zi, când m-am întors să-i dau supa, o bucată din lanțul lui zăcea pe ciment. * * * În scurt timp se înnoptase. Lăsat în întuneric, rătăcind printre mirosuri și sunete necunoscute, traumatizat de primirea de care tocmai avusese parte, avea să fugă, să meargă tot înainte până se pierde. Sau poate, dacă rămăsese prin împrejurimi și dacă, la un moment dat, dăduse de mirosul meu, avea
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
avea să o ia în direcția bună? Avea, oare, cea mai mică idee încotro trebuia să meargă? Nu era imposibil. Dacă reținuse ceva, un singur lucru din toată călătoria aceea îngrozitoare cu mașina, poate era tocmai direcția. Chiar și noi, rătăciți într-o pădure, în ciuda mijloacelor noastre limitate, avem o intuiție vagă a direcției. Deocamdată, un lucru era sigur: fuga aceasta era o mașinărie generatoare de speculații, o fabrică formidabilă de idei și de imagini, atât pentru câinele meu, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
aibă imaginație pentru a se putea proiecta în viitor: atrași de mirosul meu, câinii stau să vină, dintr-o clipă în alta, la mine; trebuie să fac ceva ca să se împrăștie, ca să-i împrăștii... Pentru a-i face să se rătăcească pe copoii care-i țin urma, pentru a-și îneca mirosul, vulpea poate alerga o vreme prin vadul unui izvor (în care se "limpezește", adică se spală de miros), după care iese din apă și, pentru mai multă siguranță, saltă
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
schimbând boii pe un car care merge singur la vale, carul pe o capră, capra pe un gânsac și gânsacul pe o pungă. Apoi, cerându-i fratelui său, după obicei, boii și carul, merge în pădure să ia lemne, se rătăcește, aruncă cu toporul în niște lișițe și-i cade toporul în heleșteu, sălașul dracilor. Pierde boii și carul fratelui, îi cere și iapa, pe care o pierde de asemenea. Îi trece prin cap să construiască o mânăstire, unde să se
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
franchist. Cum ai fi putut sau cum ai fi îndrăznit să te îndoiești? Gérard Belloin amintește acest mecanism: Nu era un joc îmbinarea gîndirilor noastre. Nu era lăsată nici o marjă îndoielilor. Nu existau terenuri virane interioare pe care să poată rătăci nesăbuința și derîderea. Certitudinile se îmbucau unele într-altele, cu o precizie perfectă. O frumoasă operă. Întrebările sălășluiau în interiorul nostru. Deci în mod necesar în privința dușmanului. Nici la el nu era un joc (...). Cine nu este cu noi este împotriva
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
la accidentul ambiental, ci și la egalitatea misterioasă, la sensul vieții. Spre deosebire de omul devenit conștient, animalul este încorporat biologic în sensul vieții. Aici își găsește el odihna. Călăuzit de instinctul său, el nu are de ales, dar nu se poate rătăci. Animalul participă imperturbabil la viața spiritului, deși acesta nu se exprimă decît inconștient în el prin capacitatea de adaptare instinctivă (dinamica evolutivă a activității psihice inconștiente) și prin întreaga lui orgnizare corporală. Spre deosebire de animal, omul poate trăda spiritul. Intelectul conține
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
aceste tenebre. Fiind un om real, el este eroul mitic devenit exemplu real, "trimisul" și "fiul" simbolic al lui Dumnezeu, cel care, prin sacrificarea tuturor dorințelor pămîntești, învinge orice angoasă pămîntească, care, prin sacrificarea întregii sale vieți concrete, reconciliază aparența rătăcită cu sensul final al vieții, cu esența vieții, cu principiul simbolic "divin". El îl împacă pe om cu Dumnezeu și demonstrează că orice sursă de spaimă rămîne neputincioasă dacă individul se supune apelului supraconștient, dacă știe să satisfacă dorința esențială
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
armonioasă și purificatoare. Posibilitatea operării acestor treceri de la registrul pozitiv la cel negativ nu există decît la nivel uman. Ea ține de faptul ca scopul energei vitale este încă de la originea vieții căutarea satisfacțiilor, dar care la om se poate rătăci în autosatisfacțiile vanitoase și în autoinsatisfacțiile culpabile. Ca atare, chiar și valorile-călăuză ale supraconștiinței etice și satisfacțiile lor autentice sînt nu o vom repeta niciodată îndeajuns fondate biogenetic. Trăsătura caracteristică comună tuturor ființelor vii este excitabililatea față de căutarea reactivității adaptate
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
mintea... Aprinde lumina din tine. Bate cu degetul asupră-ți, așa cum ai bate într-o ușă, și pășește peste tine, așa cum ai păși pe o cale dreaptă. Căci dacă mergi pe drumul drept, îți va fi cu neputință să te rătăcești... Deschide ușa pentru tine, ca să poți afla ce este". Sau: "Lăsați ca fiecare să urmeze Lumina așa cum o vede el, este îndeajuns pentru toată lumea, astfel ca (în cele din urmă) să putem vedea toate lucrurile expuse la Lumină, Lumină dulce
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
cei care nu știu. Lumina caută lumină, la fel cum Tatăl își caută copiii, scîntei de lumină închise sub lespedea universului material, dar care sunt chemate și pot țîșni spre infinitul ocean de lumină al Preaplinului din care ne-am rătăcit. "Lumina a devenit Mîntuirea mea și a preschimbat, pentru mine, întunericul în lumi-nă. Ea a risipit Haosul ce mă înconjura, încin-gîndu-mă cu un brîu de lumină!... Toate puterile ce zac în mine înalță slavă în numele Sfintelor Taine... care te-au
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
ce mă înconjura, încin-gîndu-mă cu un brîu de lumină!... Toate puterile ce zac în mine înalță slavă în numele Sfintelor Taine... care te-au copleșit cu lumină pură", stă scris în Pistis Sophia, cea mai cunoscută scriere gnostică. Ca și Sophia, rătăcim în această lume a umbrelor, cu splendoarea cu care am fost dă-ruiți, degradată și neglijată. Avem o nevoie disperată de a redeveni oameni deplini, prin redescoperirea luminii splendide din noi și prin identificarea cu ea. Din regiunile eonice pogoară spre
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
redescoperirea luminii splendide din noi și prin identificarea cu ea. Din regiunile eonice pogoară spre a ne ajuta " Acela care veșnic se reîntoarce", mirele divin din Cîntarea cîntărilor, Logosul Divinității Supreme, Hristosul. Aceasta este marea dramă cosmică a sufletului uman, rătăcit prin spații și recuperat teofanic. Mitul Sophiei nu apare numai în scrierile gnostice, ci iată și în Vechiul Testament: "Duhul Domnului s-a pogorît asupra mea încă de la începuturi... Am fost zămislită din veșnicie, încă de la începuturi, chiar înainte ca pămîntul
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
a conchis de fapt unul din scopurile acesteia, pe lângă iubirea de înțelepciune: „Că aceasta este definiția filosofiei: să fii cu pricepere curat la suflet”{\cîte 88}. De aceea, iubitorii de înțelepciune „n-au acoperit mintea cu mâncări, nici n-au rătăcit-o cu plăceri”{\cîte 89}. Dintre marii filosofi, Sfanțul Vasile este atras mai mult de Platon. Cele mai multe referiri din opera acestui autor antic sunt din Republică, Phaidon și Phedre. Despre Platon vorbește și marele scriitor bisericesc - Origen care spune că
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
cardinale" în operele celor doi. Plângând, Fred Vasilescu privește din mașină fereastra luminată a D-nei T., într-o noapte cu lună. I se alătură Ladima, care află de la sergentul de stradă că acesta e un gest frecvent al automobilistului aparent rătăcit pe șoselele Bucureștiului. Acești "frați de suferință" ne apar în fragment în ipostaza romantică a strigoiului îndrăgostit: "Umblu așa năuc...uneori noaptea...cutreier mahalalele, ca o stafie, când toți dorm...Stau tocmai pe Rahovei...Dumneata?"281. Există aici o evidentă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
folosește lucrări literare care vin în contradicție cu normele morale ale societății noastre, lucrări pe care le-a obținut prin relațiile sale cu cetățeni străini" (DAGI, 290), mobilizează resurse la fel de importante ca activitatea de culegere a informațiilor privind o navă rătăcită în spațiul acvatic național. Antologică, soluția tehnică (în condițiile unei dotări mediocre a "serviciilor") va stârni ulterior în textele lui Luca Pițu scârbavnice ironii pe tema aparatelor genitale feminine echipate cu microfon. Propunerea ofițerului inferior de folosire a soției proprii
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
happy-end-ul bastard al "loviluției": "Un popor are numai ceea ce merită! Pot dovedi că, încrucișând doar brațele, un neam poate înlătura orice Împărat, Dictator sau General! Președinte! Un Comandor e un fleac! Dar pentru aceasta trebuie să te naști liber. Să rătăcești, vreme de o generație, prin deșert". Stațiunea este un roman politic insolit. Putera puterea vocilor de opoziție depășesc prin radicalism scenariile utopic-alegorice si limbajul utopic de genul celor ce, în ciuda bunelor intenții (disidență, rezistență?), au cauționat indirect dictatura comunistă în
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
metaforice), ci o tentativă de a re-impregna realitatea cu simbolistica originară. De aici, utilizarea deocamdată nu foarte frecventă și nu întotdeauna inspirată a marilor simboluri sau scheme mitologice: "Darurile se găsesc/ în cadouri// În spate armate cuceritoare/ minciuni sfruntate/ Iluzii rătăcite de la/ un om la altul// Calul troian nechează/ spre ceruri/ Oamenii ascultă chemarea// Departe zăngănitul de arme/ umple văzduhul de/ Pacea precară" (Calul troian). Începând cu Pe malul Aheronului (Editura Cronica, Iași, 1999), accesul poeziei la mitologic devine pentru autor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sensurile adânci ale lumii esențelor, încă ocultate în oglinzile înșelătoare ale lumii: În rest/ ard ca o flacără răstignită între două poezii nescrise,/ numai Dumnezeu există/ simt mâna lui pe ceafa mea acoperită cu hârtie albă nescrisă/ degetele mele se rătăcesc în pădurile din inima Lui/. Un creion bont cu vârf din coarne de cerb mă desenează pe Carte. Sunt". În acest proces de relevare a unicului adevăr al ființei, iubirea (tema de recurență în Femei, Editura Junimea, Iași, 1997; Alt
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sufletele ies de la Second-Hand, în biserică sfinții din icoane se rotesc cu capul în jos, iar un Fluture cap-de-mort scheaună, jalnic, peste orașul acoperit de "pânza neagră, croncănitoare" a ciorilor Stradelă; camera se ascunde și apoi "plânge că s-a rătăcit/ în alte camere ca într-un labirint" Camera ascunsă; câinii se îmbată în naos de mirosul sfinților, pe care încearcă apoi zadarnic să-l recupereze Căutare; întunericul se îmbolnăvește și pleacă, înfundându-și jobenul pe ochii mărturisind neputința Forme, în timp ce
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
numerică, dar și minoritatea spirituală. El cântă "dimineața unui geniu/ mort la țărmul mării negre/ unde bat valuri alegre/ din mileniu în mileniu", umblă "în toga albastră a celui stingându-se/ pe țărmul galben/ de apa regală a lunii" sau rătăcește "în carul de foc", se lasă contemplat de "o pulbere de aur", are o "pană de aur în mâna mea albă" etc. etc. Avem de-a face, prin urmare, cu o învestitură aproape sau uneori cu totul sacramentală, care explică
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Soarele doamne noaptea nu e / Cine oare să se suie/ Sus să facă iarăși soare/ Mai aproape și mai mare// Luminii nu sunt nicidecum o ispită/ Doar ocolului urmă/ De ocol/ Să mă simtă./ Mă plec./ Oglinzile toate sunt umbre./ Rătăcită în piața/ Imensă pustie/ Și ceasul meu solar/ Vopsește urât/ Caldarâmul.// Epilog:/ Cine oare cine/ Moare-se cu mine" (subl. aut.). Contrar așteptărilor, această a doua secțiune a cărții, Emoția orașului, nu conține decât puține poeme ale "marelui oraș". În
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cuvintelor în căutarea actului poetic revelator de frumuseți ocultate în subteranele lumii vizibilului. Examenul autoscopic anterior păruse, ce-i drept, a dezvălui alte cauze ale suferinței auctoriale: riscul inerent al dispersiei identitare, al pierderii sau al rătăcirii de sine ("mă rătăcesc prin mine/ uneori/ cum se mai rătăcesc copii/ prin mahalale" Timp din Doamne, desenează-mi un om!); spectacolul agonic al unui univers pe cale de mortificare ("degeaba decojești/ culoarea ochilor/ copilului tău/ cât suntem în mișcare/ morții/ sunt spectatorii noștri/ care
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]