7,490 matches
-
din clipa aceea ce se va Întîmpla, dar eu am crezut că drumul spre zei trece prin sufletul nostru. Întind mîna spre umbra mea ca spre destin. Însă buzele din apă strigă: Nu mă atinge! Și chipul din apă se risipește. Trebuie să iau totul de la Început. Pentru aceasta am nevoie de cura), să mă uit În ochii mei oricîtă singurătate aș Întîlni acolo; să spun că exist și știu cit sînt de singur În fața unor Întrebări care Îmi amintesc că
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a aspira mirosul de iarbă Înflorită nu mă mai Împiedică să mă Îndoiesc de entuziasmul cu care Dionysos aleargă după bucurii imediate. Undeva În preajmă, sfinxul dă tîrcoale iarăși... Mă tem că nu voi avea niciodată Întreagă bogăția unei clipe, risipind-o cînd trebuie s-o apropiu de buze. Rostesc deci numele lui Dionysos cu regretul de a nu-mi fi de ajuns. Apolo și Dionysos reprezintă, fiecare, eșecul celuilalt, dar și o altă speranță, căci fiecare promite ceea ce nu oferă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ca această mare, de o culoare indefinită astăzi, caldă ca trunchiurile arțarilor și ca pămîntul care respiră prin toți porii o pace Înaltă, Înmuind În ea conturul tuturor lucrurilor. Soarele arde violent și vara nu-și mai numără darurile, le risipește... Astăzi mă simt Îndemnat să prefer unui album Renoir comentariul său despre inconvenientul peisajelor prea frumoase: de ce să pictezi cînd e atît de emoționant să privești? Încerc să repet din punctul de vedere al lui Pygmalion această Întrebare: de ce să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a nu suspecta mîna Întinsă spre viață. Nu văd nici o diferență importantă Între nepăsare și o reverie ce s-ar mulțumi cu țărmuri pe care nu Încearcă să coboare. Spun aceasta pentru că am Înțeles că nu mai am vreme de risipit. Iar regretele sînt aproape totdeauna penibile. Afrodita În povestea cu mărul, Paris nu s-a hotărît din prima clipă să i-l dea Afroditei pentru că Întîmplarea avea loc pe muntele Ida. Pe țărmul mării, zeița dragostei și a frumuseții n-
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
lume se așeza o amintire ce-mi absorbea cîntecul și-l repeta altfel, trist și sfîșietor. Trebuia să smulg aceste văluri care mă separă de lume pentru a mă scălda, iarăși, liber, În diminețile de pe munții Traciei, ca un zeu, risipind un cîntec fără amintiri, neîmpovărat de nici o moarte... Poate că am coborît În Infern numai pentru a ucide o amintire... Dacă n-o mai aveam pe Euridice, m-am rugat, poate, de zeii Infernului să-i reînvie umbra numai pentru
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să privesc În abis. Doar am avut curajul să cobor și În Infern și am cîntat umbrelor. Numai că singurătatea e mult mai rea decît moartea. Știam că nu voi vedea pe nimeni În spatele meu, știam că amăgirea se va risipi Într-o clipă și totuși din momentul acela am devenit altul. Nimic nu mai poate fi la fel ca Înainte.... Acum munții Traciei sînt și mai goi fără amintirea pe care am sugrumat-o. Atît de goi, Încît văd limpede
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Scepticismul surîzător, grăbit să nege, o Închide pe Cassandra În turn și, apoi, va deschide singur porțile Înaintea calului de lemn. Știu, așadar, pentru ce detest scepticismul care pîndește dincolo de pasiunea acestor ceasuri cînd doresc pînă la durere să mă risipesc În realitate, liber de orice tristețe. Negația Îmi poate arăta ce nu vreau să fiu și ce nu vreau să fac, ce-mi repugnă și ce disprețuiesc. Dar trebuie să știu ce vreau să Înflorească În ceea ce apăr. Între ruinele
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
că aceea ce n-ai avut, n-o să ai niciodată. Și-n urma ta, toate speranțele pe care le ai În pielea ta, cum n-o să le aibă nici un om În viață.”) Mi-a povestit despre felul În care Își risipise viața pe lozuri necîștigătoare („și totuși, signore, viața e un lucru mult prea serios pentru a o reduce la abilitate”), fără să știe nici cît mai avea de risipit și dacă va avea măcar suficient timp să-i pară rău
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
om În viață.”) Mi-a povestit despre felul În care Își risipise viața pe lozuri necîștigătoare („și totuși, signore, viața e un lucru mult prea serios pentru a o reduce la abilitate”), fără să știe nici cît mai avea de risipit și dacă va avea măcar suficient timp să-i pară rău. (Purta cisme de cauciuc, pantaloni de doc vînăt, o flanelă vișinie spălăcită de soare. Își ducea din cînd În cînd mîna grea ca o vîslă la bărbie și rămînea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ființe ori Într-un mineral. Nu-l mai putem Însă crede și trebuie sa avem grijă cum justificăm acest singur paradis... Poate că nu e aici decît o formă de egoism, de a nega morții orice glorie pentru a o risipi În toate detaliile ce ne Înconjoară. Dar nu cred că acest egoism merită să fie condamnat. Și dacă din această pricină aș fi acuzat că folosesc un limbaj prea rațional, aș răspunde că nu cunosc altul. Cei care atacîndu-l pe
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
zile după plecarea sa din Roma, își dădu seama că fusese cuprins de neîncredere. Îi păru foarte rău că primise ducații și se întreba dacă n-ar fi bine să scape de ei. În cele din urmă, hotărî să-i risipească cu dărnicie celor care-i ieșeau în cale și care, firește, erau săraci. Așa și făcu, iar când a ajuns în Veneția nu mai avea la el decât câțiva bănuți, de care avu nevoie chiar în acea noapte. 41. În timpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
după orânduirea și modul din Paris. Imediat după sosirea sa la Paris, primise de la un vânzător douăzeci și cinci de scuzi, în schimbul unui înscris de valoare din Barcelona. El încredință banii spre păstrare unui spaniol cu care stătea împreună, dar acesta îi risipi în scurt timp, nemaiavând cum să-i dea înapoi. Astfel, după Postul Mare Pelerinului nu-i mai rămăsese nimic, atât pentru că el însuși cheltuise o parte din bani, cât și din pricina arătată mai sus. Fu silit astfel să cerșească și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
hotărârea, și o și spuse, ca, prima dată când ar fi venit la Sfânta Barbara, să facă astfel încât să i se dea o „sală”4, ca ademenitor de studenți. 79. Spaniolul cu care locuise Pelerinul la început și care îi risipise banii - pe care nu i-a mai dat înapoi - porni spre Spania prin Rouen. Așteptând să se ivească ceva cu care să plece, căzu bolnav. Pelerinul află de starea lui dintr-o scrisoare a acestuia. Dori să meargă să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Dar, stăruind în rugăciune asupra acestor lucruri, se află foarte temător. În cele din urmă, merse în biserica Sfântul Dominic unde hotărî să plece în felul în care gândise și deja marea teamă că L-ar ispiti pe Dumnezeu se risipi. A doua zi dimineață, în ziua plecării, se sculă devreme și, începând să se îmbrace, îi veni o teamă atât de mare încât i se părea că nu izbutește să se îmbrace. Deși simțea oîmpotrivire, ieși din casă și din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
începând să se îmbrace, îi veni o teamă atât de mare încât i se părea că nu izbutește să se îmbrace. Deși simțea oîmpotrivire, ieși din casă și din oraș înainte de a se lumina de ziuă. Totuși teama nu se risipise; ea stărui până la Argenteuil, un castel situat la trei leghe depărtare de Paris pe drumul spre Rouen, unde se află - se zice - haina Domnului nostru. Trecu de castel cu sufletul muncit, dar, în timp ce urca o colină, teama îl părăsi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
în Spania și la Paris fusese arsă statuia sa2. Lucrurile merseră atât de departe încât fu chemat la judecată, dar hotărârea dată fu de partea lui. Cei nouă însoțitori ai săi ajunseseră în Veneția la începutul anului 1537. Acolo se risipiră pentru a sluji prin spitale. După două sau trei luni, merseră toți la Roma (la jumătatea Postului Mare, 1537) să primească binecuvântarea pentru a merge la Ierusalim. Dar Pelerinul nu a mers cu ei din pricina doctorului Ortiz 3 și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Pur și simplu îi displăcea în totalitate comportamentul său. Consecințele aveau să apară mai târziu. Dar cu ce preț? Cine va suferi mai mult? Undeva, în adâncul fiecăruia, neliniștea și vinovăția se vor face praf și pulberi ce se vor risipi pretutindeni, dăinuind în sufletul fiecăruia sau niciunde. Dacă ar fi știut prin câte va trece... Dacă ar fi avut puterea să renunțe atunci când o rugase familia ei, ar fi fost cu totul altceva! Dar atunci ea gusta tot mai lacomă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
vine așa cum este, sau nu vine deloc. Dragostea învinge toate obstacolele, nu are limite ale profunzimii și nici nu are frontiere terestre, dar dispune de multe spații necunoscute ce pot fi străbătute. Trăgând mai mult aer în piept, încercă să risipească starea care puse stăpânire pe ea. Toate gândurile negre nasc o stare de proastă calitate, iar această stare aduce și inevitabila indispoziție. Ori ea nu avea nevoie de așa ceva. Oricât se străduia, parcă toate gândurile puseră stăpânire pe ea și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
preconiza cu nori. Lumea își vedea de treaba ei, fără să influiențeze cu ceva traiul lor. Uneori, Carlina se întreba dacă vreodată mai fusese și alte făpturi pământești atât de fericite așa cum fuseseră ei la începutul relației. Visele ei se risipeau odată cu această întrebare, azvârlind-o cu brutalitate în viața reală. Nouă luni mai târziu era penibil să o descrii pe Carlina. Avea o burtă uriașă, iar casa îi părea mereu o sărbătoare, așteptând să se nască pruncul. În ultimele două
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
încordați la câțiva pași de adversari de credeai că nici gloanțele nu vor reuși să-i străpungă și asta nu era totul. Nu mai aveau pe nimeni de partea lor. Toată gloria pe care o trăiseră alături de mulți alții se risipise ca fumul. Rămaseră singuri ca luna atunci când se reflectă într-un heleșteu și își pierede toată strălucirea. După câteva momente se auzi o comandă: „Atențiune! Drepți! Zece pași înainte, cinci pași înainte!” Uimiți, militarii stagiari priveau neînțelegând ce avea să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
crezi că sunt una din acelea care umblă cu mai mulți bărbați. - De unde ți-a venit ideea asta? N-am spus eu că nu știu ce se ascunde în căpușorul tău? Acelea se numesc femei ușoare care-și vând dragostea și o risipesc ca nisipul pe ruine. Știai că ești cea mai frumoasă dintre femei, că ai aprins în mine și cugetul și simțirea? M-ai făcut să măndrăgostesc la prima privire. Ești fragilă ca o floare și strălucești ca lumina unei stele
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pe care o iubise. Era prima lui dragoste. Se cunoscuse cu Oana în liceu. O plăcea foarte mult pentru ceea ce o reprezenta cel mai bine: era de o frumusețe exorbitantă și o inteligență cu mult peste medie. Vraja minunată se risipi ca un nor de fum în fața unei realități aprige, atunci când Alin reveni în țară pentru un timp scurt și o găsise în compania unui alt bărbat cu o situație financiară după gustul fetișoarelor din perioada aceea, după revoluție, prin anii
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
-i pieptul cu o senzație din cele mai plăcute. Chipul Victoriei îi părea o icoană din cele mai reușite de Creator. Îi transmitea o căldură ce venea din interiorul ei către dânsul pătrunzându-i în suflet și ocupând toate ungherele, risipind toată tristețea adunată în toți anii petrecuți departe de ea. Victoria era cuprinsă de gânduri multe care o frământau, era la o răscruce de drumuri și nu știa ce avea să o aștepte în viitor. Era o copilă ambițioasă, uneori
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ei. Recunoscu cu ușurință că avea oricând nevoie de o parte bărbătească pentru a fi protejată. Dar de la acest lucru și până la căsătorie era mult. Era conștientă de faptul că Nicky îi arătase mult respect și o dragoste pe măsură, risipind chiar foarte mulți bani cu ea pentru a o face fericită. Era foarte mândră de el și chiar era îndrăgostită. Îl luă de după umăr, îl trase puțin spre ea până ce obrajii lor se atinseră, se sărutară și rămaseră îmbrățișați iubindu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
boli Costurile asociate fumatului Este bine că, în discuțiile cu adolescenții, să se discute și despre așa-zisele „efecte pozitive” ale fumatului, cum ar fi: * „Fumatul mă relaxează” ceea ce se întâmplă de fapt este că nicotină din ultima țigară se risipește și organismul își cere „doză” din nou, iar aceasta nu este decât dependența. * „ Fumatul mă face să par mai dur” - fumatul nu te poate face mai inteligent, mai atrăgător. * „ Fumatul mă ajută să nu mă îngraș” o alimentație sănătoasă te
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]