8,304 matches
-
sau cheia. Vagoanele defilau zgâriate, ca o portieră de Mercedes în parcare la Hotel Dorobanți. Nu se mișcau nici toate scările rulante, dar măcar te întâmpina un indicator galben de avertisment, nu ca la noi la Universitate, unde treptele fuseseră smulse și piciorul cădea în gol. Pasajul cerea eforturi de alpinist. Pe partea dinspre Geografie, era o scară cu șase trepte, pe care nimeni nu-și amintea s-o fi văzut vreodată mergând: încremenise în panourile de marmură care-o încadrau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mine, ca pe niște personaje fidele de roman. De ce nu protestau, de ce mergeau până la capăt fără să scoată un cuvânt? Mi-era milă de ei, pe cât de mult îi iubeam, pe-atât mi se păreau de incompleți, incapabili să mă smulgă din propria dislocare. Semănau cu niște doctori care, pentru că te tratează, îți atrag mereu atenția asupra infirmității de care suferi. Nici unul nu evolua, păreau inerți, blocați ca și mine într-o viteză perpetuă, ce le depășea de fiecare dată viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fi vrut să ne oprim se deplasa odată cu noi, încremenită în propria ei viteză. Era ca și cum ai fi vrut să sari din mers, la 160 de kilometri la oră. Crustele de viață se depuneau instantaneu, nu mai puteai să te smulgi dintre aluviuni. Ne osificam cu fiecare respirație, cu fiecare minut de tăcere. Singurele dinamice rămâneau amintirile, pachetele complete cu stări și senzații: acolo ne regăseam, atașați de-același segment de viață care, în ciuda diferențelor de vârstă, ne unea și ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
căței și girafe de latex pentru copilașii uimiți. Lângă ei, își făceau veacul coșarii cu peruci fumigene și arlechinii drapați în romburi de ruj portocaliu și pudră albă de talc: ăștia stăteau nemișcați, încremeniți pe-un soclu imaginar, pentru a smulge 50 de cenți părinților. Abia la urmă apăreau plasatorii de bilete la Operă, deghizați în Mozart sau Salieri, cu partiturile clămpănind prin mulțime. Îi însoțeau cântăreții de mandolină, contrabas sau balalaică (după dexteritate și zona geografică de proveniență), alaiuri strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
puști și-ar fi dat seama de asta. Așteptam fiecare să vadă ce pregătește celălalt. Inginerul Grosescu s-a ridicat brusc de la masă și, ferindu-se de paharul cu apă și lingurița curată, neatinsă, a pornit spre cuier. Și-a smuls paltonul (un maro încă mai spălăcit decât cel al sacoului și pantalonilor), l-a îmbrăcat și mi-a aruncat, din ușă: „Aveți Pif-ul până diseară. Îl puneți într-un plic sigilat, scrieți 172 pe spate și-l lăsați în cutia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Wirth) spunea că poporul românesc este cel mai tenace neam de oameni de pe fața pământului", iar cărturarul ardelean (maghiar) Iosif Benkö este citat pentru a sublinia aceeași îndărătnicie hiperbolică a neamului românesc. Potrivit istoricului transilvănean, "ar fi mai ușor a smulge ghioaga din mâna lui Hercule decât a abate "iute și degrabă" pe Români dela vechile lor datini" (Lupaș. 1931, pp. 8, 12). Același I. Lupaș (1931) este autorul matricei identității istorice românești, potrivit căreia identitatea românilor este rezultatul interacțiunii a
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
comun, de repetiție (ductus simplex, cum era numit în acel timp) susține posibilitatea faptului literar-artistic, de innovație (ductus figuratus, subtilis, cu "etichetele" aceleiași epoci)174. Octavio Paz vede în acest proces o "violență asupra limbajului" de dublu aspect: 1) poetul smulge cuvântul din conexiunile și atribuțiile lui obișnuite că într-un ritual de purificare și de recuperare a unicității și forței lui originare, pentru că apoi 2) să-i redea funcția comunicativa într-un alt nivel de activitate, în capacitatea lui de
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
degeaba!“ Spunea că până la urmă acest gând degenerase într-o asemenea dușmănie, încât voia să fie împușcat mai iute18. Prințul tăcu brusc; toate se așteptau să continue și să tragă concluzia. — Ați terminat? întrebă Aglaia. — Poftim? Am terminat, spuse prințul, smulgându-se din scurta lui îngândurare. Pentru ce ne-ați povestit toate acestea? — Așa... mi-am adus aminte... pentru că veni vorba... Sunteți foarte prăpăstios, observă Alexandra. Prințe, sunt sigură că ați dorit să demonstrați că nici o clipă nu trebuie prețuită într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
haideți la dumneavoastră acasă. Merg cu plăcere. „Nu, de-acum nu-l pot lăsa să-mi scape, se gândea Ganea în sinea lui, privindu-l cu ciudă pe prinț. Acest șmecher a scos totul de la mine, iar apoi și-a smuls brusc masca... Asta înseamnă ceva. Dar de văzut, vedem noi! Lămurim noi totul, totul! Chiar astăzi!“ Ajunseseră de-acum în dreptul casei lui. VIIItc "VIII" Apartamentul lui Ganea se afla la etajul al doilea, spre el ducea o scară foarte curată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
rugat, că doar, la urma urmei, de asta are omul limbă! Dar ele tac... Deodată, și asta s-a întâmplat, vă zic, fără cel mai mic avertisment, ca și cum și-ar fi ieșit cu desăvârșire din minți, cea în albastru îmi smulge trabucul din mână și-l aruncă pe fereastră. Trenul înaintează în viteză, eu mă uit la ea ca un tâmpit. Femeia e sălbatică; sălbatică, aflată într-o perfectă stare de sălbăticie; de altminteri, era trupeșă, durdulie, înaltă, blondă, rumenă (chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
zile am citit în Indépendance - citesc permanent Indépendance - o istorie exact la fel! Dar absolut la fel! Conflictul a avut loc pe o cale ferată din preajma Rinului, într-un vagon cu un francez și o englezoaică: tot așa a fost smulsă țigara de foi, tot așa a fost aruncată cățelușa pe fereastră, în sfârșit, toate s-au terminat ca și în cazul dumneavoastră. Chiar și rochia era de culoare albastru-deschis! Generalul roși teribil. Kolea roși și el și se apucă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-l ajungă din urmă, pe scară. — Fii bun, prințe, și vino-ți în fire! spuse el, apucându-l de mână. Renunță! Vezi cum e! Ca un tată îți vorbesc... Prințul îl privi, însă, fără să-i spună o vorbă, își smulse mâna și coborî în fugă. Generalul îl zări pe prinț ajungând la poartă după ce troicile porniră în goană; prințul opri prima birjă și-i strigă vizitiului să-l ducă la Ekaterinhof, în urma troicilor. Apoi veni trăsurica generalului, trasă de trăpașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ajunge! De ce ești în halul ăsta de întors pe dos? Chiar n-ai știut? Mă uimești! — Asta-i gelozie, Parfion, e o boală, le-ai exagerat enorm pe toate... bâigui prințul, foarte tulburat. La ce bun? — Lasă, rosti Parfion și smulse iute din mâna prințului cuțitașul pe care acesta îl luase de pe masă, de lângă carte. Îl puse la loc. — Parcă știam când am ajuns la Petersburg, parcă presimțeam... continuă prințul. N-am vrut să vin aici. Voiam să uit toate cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pe care acesta îl luase de pe masă, de lângă carte. Îl puse la loc. — Parcă știam când am ajuns la Petersburg, parcă presimțeam... continuă prințul. N-am vrut să vin aici. Voiam să uit toate cele întâmplate aici, să mi le smulg din inimă! Ei, rămâi cu bine... Dar ce faci? Vorbind distrat, prințul luase iarăși în mână cuțitul de pe masă, iar Rogojin i-l smulse iarăși și îl aruncă pe masă. Era un cuțitaș cu o formă destul de simplă, cu mâner
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
N-am vrut să vin aici. Voiam să uit toate cele întâmplate aici, să mi le smulg din inimă! Ei, rămâi cu bine... Dar ce faci? Vorbind distrat, prințul luase iarăși în mână cuțitul de pe masă, iar Rogojin i-l smulse iarăși și îl aruncă pe masă. Era un cuțitaș cu o formă destul de simplă, cu mâner din corn de cerb, cu lama fixă, lungă de vreo trei verșoci și jumătate și potrivit de lată. Văzând că prințul acordă o atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cuțitaș cu o formă destul de simplă, cu mâner din corn de cerb, cu lama fixă, lungă de vreo trei verșoci și jumătate și potrivit de lată. Văzând că prințul acordă o atenție specială faptului că acest cuțit i-a fost smuls a doua oară din mână, Rogojin, cu ciudă răutăcioasă, îl înșfăcă, îl puse în carte, iar cartea o trânti pe altă masă. — Ce faci cu el, tai foile? întrebă prințul, însă cumva distrat, parcă fiind încă sub presiunea unei puternice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lui, parcă se căscă o prăpastie: o lumină interioară neașteptată îi răbufni în suflet. Această străfulgerare ținu, poate, o jumătate de secundă; totuși el, clar și conștient, își amintea începutul, sunetul cel dintâi al teribilului său țipăt, care i se smulse singur din piept și pe care nu l-ar fi putut opri cu nici o putere. Apoi conștiința i se stinse fulgerător și se făcu beznă deplină. Avea o criză de epilepsie, boală de care scăpase deja de mult timp. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
îl privi insistent din creștet până în tălpi. — Lukian Timofeevici, dulăpiorul, pe care l-am văzut la căpătâiul patului, l-ai adus aici? — Nu, nu l-am adus. — Chiar l-ai lăsat acolo? — Nu poate fi adus, ar trebui să-l smulg din perete... E bine fixat. Atunci nu cumva este și aici unul exact la fel? — Chiar mai bun, chiar mai bun, de asta am și cumpărat casa. — A-a. Și mai înainte pe cine n-ai lăsat să intre la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Cred că, totuși, ar fi mai bine să nu citesc cu voce tare, murmură prințul, jenat, aș citi mai pe urmă... singur. — Atunci citește tu, chiar acum, cu voce tare! Cu voce tare! i se adresă Lizaveta Prokofievna lui Kolea, smulgând nerăbdătoare din mâinile prințului revista pe care acesta de-abia apucase s-o atingă. Cu voce tare, ca să audă toată lumea! Lizaveta Prokofievna era o femeie irascibilă, care se aprindea ușor, așa că, brusc, fără să stea mult pe gânduri, ridica uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fii bărbat... Pe deasupra, o să-ți fie rușine... — Am acolo, spuse Ippolit, încercând să-și ridice puțin capul, am un frate și niște surori, care-s copii mici, sărmani, nevinovați... Ea o să-i depraveze! Sunteți sfântă, sunteți... un copil... salvați-i! Smulgeți-i din mâinile acestei... ea... rușine! O, ajutați-i, ajutați-i, Dumnezeu o să vă răsplătească însutit pentru asta, făceți-o, pentru numele lui Dumnezeu, întru Hristos!... Ia spune, în sfârșit, Ivan Feodorovici, ce-i de făcut acum? strigă iritată Lizaveta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
confidentul lui Evgheni Pavlovici.) Fulgerător, Nastasia Filippovna se răsuci spre el. Ochii ei scânteiau; se repezi la un tânăr absolut necunoscut, care stătea la doi pași de ea și avea în mână un baston subțire din nuiele împletite; i-l smulse și îl plesni din răsputeri pe ofițer, pieziș, peste obraz. Totul se petrecu cât ai clipi din ochi... Înnebunit de furie, ofițerul se repezi la ea; Nastasia Filippovna nu mai era înconjurată de suită; domnul cel distins, de vârstă mijlocie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în acest minut Nastasia Filippovna ar fi pățit-o rău, dacă cineva nu i-ar fi sărit la timp în ajutor: prințul, care se oprise și el la doi pași, reuși să-l prindă pe ofițer de mâini pe la spate. Smulgându-și brațul, ofițerul îl lovi puternic în piept; prințul zbură vreo trei pași și se prăbuși pe un scaun. Dar, între timp, Nastasiei Filippovna îi săriră în ajutor încă doi apărători. În fața ofițerului care o ataca stătea boxerul, autorul articolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în colț și s-a mirat grozav găsindu-mă acolo, și a râs așa... a adus vorba de ceai; păi în timpul acesta avea hârtia în mână, deci știa precis că stau pe terasă, atunci de ce s-a mirat atât? Ha-ha-ha!“ Smulse hârtia din buzunar și o sărută, însă imediat se opri și căzu pe gânduri. „Ce ciudat! Ce ciudat!“ spuse el peste câteva clipe, chiar cu un fel de tristețe: în momentele de mare bucurie se simțea întotdeauna trist, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ciudat pe prinț, ca și cum s-ar fi temut să nu-l scape. — Ippolit, Ippolit, ce-i asta? strigă prințul. — Imediat... ajunge... mă culc. În sănătatea soarelui o să beau o înghițitură... Vreau, vreau, lăsați-mă! Luă repede cupa de pe masă, se smulse din loc și într-o clipă se apropie de scara care cobora de pe terasă. Prințul dădu să fugă după el, dar se întâmplă că tocmai în clipa aceea, ca un făcut, Evgheni Pavlovici îi întinse mâna, luându-și rămas-bun. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pridvor, Varvara Ardalionovna auzi mare gălăgie la catul de sus și își dădu seama că țipă fratele și tatăl ei. Intrând în salon și văzându-l pe Ganea alergând înainte și înapoi prin cameră, palid de furie și mai că smulgându-și părul din cap, ea se încruntă și, cu un aer obosit, se așeză pe canapea, fără să-și scoată pălăria. Înțelegând foarte bine că, dacă tace un minut și nu-și întreabă fratele de ce aleargă așa, acesta se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]