10,656 matches
-
de nenorocire - ars de setea dreptății. 1048 {EminescuOpXV 1049} {EminescuOpXV 1050} {EminescuOpXV 1051} {EminescuOpXV 1052} {EminescuOpXV 1053} Iute, iuțime nențeleasă, 10 Pămîntu-nvîrte-a lui comori; Ziua ca raiul luminoasă O schimbă noaptea cu fiori; Marea ce-nalță râuri late De-a stâncilor adânc tărâm [........................... ] [........................... ] [POVESTE MEDIEVALĂ] (p. 600) Margareta, care-și făcea educația în castelul d'Amboise, avu următorul vis. S-ar fi 2264, făcut în grădina castelului, iar în mijloc creștea o Lacrămioară (marguerite) peste care ea avea supravegherea. Deodată se
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
râul își întinsese matca largă spre vărsare. În automobilul cafeniu închis temperatura ambientului o îmbia să conducă relaxată. Străbătuseră drumuri lungi, inutile, poteci încrucișate, ocolite, deseori abrupte, întrerupte de cascade și rădăcinile copacilor groase, seculare, ieșite tainic la iveală ținând stânca să nu se irosească și parcurgând vremea asmuțiți în clipite. Un răstimp nesfârșit, pierdut în mărturisiri amestecase spuza moleșelilor cadențate din frumusețea așternută a anotimpurilor fragile. Ce roade singurătatea ori viitorul incert? Ce mecanism le împrejmuiește fruntea? Ce rod al
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
mine, că le pun viața în pericol, că sîntem în zona de coastă și balizarea trebuia urmărită vizual, și că velierul lui costa o cârcă de bani, aici avea dreptate, puteam să-l paradesc serios dacă ne urcam pe vreo stâncă. După care a luat-o pentru a nu știu câta oară pe Vero la ședințe interminabile, despre relația lor, gagiul suferind dar de sindromul bărbatului căruia nu-i vine să creadă că "iubita" lui a optat pentru altul. Sau poate
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
deasupra zidului. 23. Arcașii l-au ațîțat, au aruncat săgeți și l-au urmărit cu ura lor. 24. Dar arcul lui a rămas tare, și mîinile lui au fost întărite de mîinile puternicului lui Iacov: și a ajuns astfel păstorul, stînca lui Israel. 25. Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta; aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvînta cu binecuvîntările cerurilor de sus, cu binecuvîntările apelor de jos, cu binecuvîntările țîțelor și ale pîntecelui mamei. 26
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
istoria este, cum scria Walter Benjamin și cum minunat cântă Laurie Anderson, un înger care zboară cu spatele înainte peste un câmp de morminte, împins de un suflu ce vine din Paradis, fără-ndoială că ea s-a poticnit de stânca Balcanilor și și-a rănit călcâiul de lumină în trecere. Balcanii nu trebuiau să fie acolo. Pe ei istoria nu-i prevăzuse sau nu-i luase-n seamă, deși dinspre ei venea un murmur surd: "Balcanii, butoiul cu pulbere al
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
patriarhal se contopesc într-un univers unic este absolut autentic și pe el ar trebui să contăm (sau măcar să nu-1 uităm) când vorbim despre un posibil viitor al regiunii. Și atunci? Unde plasăm, în această geografie imaginară, Srebrenița? în ce stâncă de halva au fost săpate gropile comune din Bosnia? Cum au ajuns acești oameni buni, naivi și visători să comită sălbăticiile din Kosovo? Și cum rezultă din acest tablou mirific tragedia refugiaților în masă? Refugiați din paradis? Cum a ajuns
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
văd acum înainte doar brațele goale, păroase. Nu mă mai pot apăra. Fug, mă ascund, diavolii zbiară triumfători. Merg în echilibru pe o punte ca o lamă de brici. Sânt dincolo. N-am mai ajuns pe aici. Sânt steiuri de stâncă, tragice și mărețe. Intru în defileul putreziciunii, înțesat de carcase de om. într-o nișă găsesc - Evoe! - o formidabilă Armă. E ca un crin de transfinită lumină. Cu el înainte, ca o Bunavestire, pătrund în grota finală. Lupt cu Balaurul
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de bronz, rasă pe cap (ca, de altfel, mai toate femeile din film) și având pe coapse și pe piept inscripții ebraice și semne cabalistice obscure. Un pelican completează triada Inițiatorului. Personajul e purificat într-o etuvă de cristal de stâncă, pe când, într-un vas de cuarț, fecalele sale sânt transmutate în aur. Nouă inserturi, ca nouă sertărașe în corpul Venerei, corespund poveștilor celor nouă personaje-statui, bărbați și femei, așezați goi în firidele sălii, ca în Arman. Fiecare corespunde unei planete
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
mai în vârstă decât Iahuben. Pielea lui neagră strălucea, dinții erau albi, părul des și ușor încrețit mărginea o frunte bogată, nasul puternic umbrea buzele destul de subțiri, ca arcul destins. Mâinile lui păreau vânjoase, umerii lui erau buni de urnit stânci. Și aproape tot timpul, cu capul ușor dat pe spate, se uita la cer. Soldații se țineau destul de vioi, dar Iahuben nici nu băgă în seamă drumul sau oboseala, înviorat de vraja cu care-i ispitea sclavul privirea. Stelele nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în viață. Nimeni mort, doar câțiva cu răni. Se uitau cu uimire la armele și la îmbrăcămintea ciudată a străinilor cu pielea roșie. Nu mai văzuseră astfel de făpturi. Ajungeau acum la marginea oazei, iar munții cu peșteri își suiau stâncile în dreapta, pe zarea de la miazăzi. CAPITOLUL V Armata lui Puarem se odihnea. N-avea ce să prade și nici desfătări nu putea găsi în oaza săracă. În satul în care atlanții intraseră întîi, și în jurul lui, unde erau copaci mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
câteva zile. Tu ne minți! Auta îl privi blajin. - N-am văzut niciodată, zise Agbongbotile, dar am auzit de mult că în țara cu pământ negru din răsărit, unde trăiesc oameni roșii ca și stăpânii tăi, se fac case din stânci și sunt înalte cât munții. Stăpânii tăi sunt oameni roșii; de ce nu și-ar face și ei case din stînci! - Tu ai înțeles mai bine, zise Auta. Acolo oamenii nu stau în colibe. Numai păstorii. Oamenii de seamă stau în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că în țara cu pământ negru din răsărit, unde trăiesc oameni roșii ca și stăpânii tăi, se fac case din stânci și sunt înalte cât munții. Stăpânii tăi sunt oameni roșii; de ce nu și-ar face și ei case din stînci! - Tu ai înțeles mai bine, zise Auta. Acolo oamenii nu stau în colibe. Numai păstorii. Oamenii de seamă stau în case mari de piatră. Și iată ce vreau să vă destăinuiesc numai vouă. Stăpânii cred că voi veți deprinde repede
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ce se întîmplă atunci cu țăranii aceia? - Se mută fiecare cu toți ai lui în Țara Morților. - Atunci poate că-i mai bine așa. Cel puțin robii, în Atlantida, au hrană în fiecare zi. - O mână de mâncare și o stâncă pe umeri... O mână de hrană și un sac de bice... Și copiii rămași departe, singuri, ca și orfani. Auzi, Iahuben, tu umbli să cucerești țări și robi și stai numai câteva luni departe de copiii tăi cărora le aduci
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Iar întorcînd privirea pe dunga dintre miazănoapte și apus a orizontului, puteai zări cum tremură în depărtări alți doi munți, unul vânăt, altul albicios. Cel dintâi era un munte mai mare, bogat în flori, pe celălalt, pipernicit, mai mult o stâncă golașă, Auta își aducea aminte că a văzut foarte mulți corbi. De aceea i se și spunea Muntele Corbilor. Erau încă doi munți, spre miazănoapte, care nu se vedeau decât din piscul Muntelui Vulturilor, numit Piscul Sfânt, dar până acolo
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prăpăstii. Munții se vedeau frumoși peste zări, albaștri și scunzi. Cei mai depărtați păreau nori. Sclavul își scutură amorțeala și se duse la izvorul rece. Asinii rumegau. Soldatul încă dormea, aici nefiind trâmbiță. Auta privi muntele în sus, unde printre stâncile golașe se pierdeau cărări. Vârful muntelui nu se zărea de după nori. Apoi coborî ochii, simțindu-se privit de cineva. La câțiva pași se oprise un copil de păstor și se uita la omul negru, măsurîndu-l cu niște ochi măriți de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
într-o clipă spre sunete mai groase și iar se ridica, încet. Alteori vocea cântecului tăcea, și altă voce, parcă a altui om chiar dacă ieșită din aceeași gură, șuiera scurt ca vântul puternic sau bătea ca apa care cade din stânci, și numaidecât cealaltă voce, groasă și grea, își reîncepea urcușurile și căderile. Ieșiseră câțiva păstori și, lăsîndu-și munca, ascultau în tăcere. Deodată, cântecul se frânse tocmai când părea că începe din nou. - Nu mai cînți? întrebă copilul. - Cântecul s-a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
armele și-și așezase desagii pe măgar, iar acum îl striga pe sclav să pornească la drum. Sclavul se sculă, ca în vis, și se duse să-și pregătească asinul. Pe drum nu mai privi ca până atunci tufele și stâncile, nu se mai aplecă să culeagă flori. Se uita numai către zări. Dar soldatul nu-l băgă în seamă; el își urma ca și în ajun mersul pe jumătate adormit în legănarea liniștitului asin. Înaintau în pasul modest al măgarilor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
soarelui, sub cerul curat. Nu mai era cald. Soarele cobora spre apus, amestecîndu-și ultimele raze cu boarea munților. Dese izvoare țâșnind de sub pietre își cântau cântecul din fluier de argint sau din fluier de trestie, iar din cuiburi atârnate de stânci zburau vulturi. Drumul se încheia sus, departe, pe un podiș adunat la jumătatea piscului între umerii de stâncă aspră, unde sclipea oricalcul și se răspândea în lumini galbene aurul unui mare palat. Deasupra întregii priveliști, ieșea din Piscul Sfânt, ca
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Dese izvoare țâșnind de sub pietre își cântau cântecul din fluier de argint sau din fluier de trestie, iar din cuiburi atârnate de stânci zburau vulturi. Drumul se încheia sus, departe, pe un podiș adunat la jumătatea piscului între umerii de stâncă aspră, unde sclipea oricalcul și se răspândea în lumini galbene aurul unui mare palat. Deasupra întregii priveliști, ieșea din Piscul Sfânt, ca întotdeauna, un cârlionț tremurător de fum care apoi se destrăma în cer. Ochii lui Auta străluciră, revăzând palatul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de duhuri răuvoitoare care nu îngăduiau omul în preajma lor. Robii fie că nu aflaseră de această credință, fie că în fața deznădejdii nu mai aveau de ales. Astfel că ceata sutașului nu s-a dus decât până dincolo de păduri, unde începeau stâncile golașe și peșterile cu lilieci. Căzuse noaptea și oamenii erau istoviți de urcuș. Sutașul le porunci să facă popas. Nu-și luaseră corturi, nici asini. Din neprevedere nu și-au luat nici hrană destulă, și câtă le-a mai rămas
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ridicată peste nori, și mari cutremure zguduiră glia. Când muntele se potoli, iar oamenii, trecîndu-le spaima, începură să umble din nou pe locurile vechi, văzură că la poalele Muntelui de Foc unde fusese înainte câmpie, acum băteau valurile mării în stânci; vechea punte de pământ o înghițise marea. Auta strânse cu degete tremurătoare sulul cronicii și îl băgă în cutie. Era îngîndurat. Atlantida, în care trăia acum, era o țară unde nici căldura nu era niciodată prea mare, nici frigul. Apele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
făcuse în ascuns, din câteva aripi de vulturi uciși cu arcul, niște aripi mari. Și într-o dimineață, cerând învoire Marelui Preot să se ducă pe malul mării, s-a dus fără să-i spună bătrânului de ce. Acolo, de pe o stâncă atârnată deasupra valurilor, legîndu-și aripile strâns de brațe, a sărit în văzduh. Dar n-a plutit nici măcar câteva clipe, cu toată bătaia din aripi. Din pricina lor putea să se și înece, de n-ar fi sărit doi robi să-l
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sărit în văzduh. Dar n-a plutit nici măcar câteva clipe, cu toată bătaia din aripi. Din pricina lor putea să se și înece, de n-ar fi sărit doi robi să-l tragă din valuri, minunîndu-se de atâta nesăbuință. Iar pe stânca de pe care sărise liniștit, crezîndu-se singur, îl văzu pe Marele Preot care-l aștepta râzând. "Au mai încercat și alții!" i-a spus bătrânul atunci, vorbindu-i de alți cutezători nesăbuiți despre care istoriseau vechile povești. "Nu-i e dat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
erau luminate. Seara cădea repede. Auta descălecă de pe măgar, lăsîndu-l să pască în lanul de grâu. Făcu doi pași spre turn. Băgă de seamă însă că începe să-l părăsească îndrăzneala. Ce putea fi asta? Sau era una din acele stânci care cad uneori din cer și din întîmplare poate mai potrivită în mărimi decât celelalte? Unele mai mici văzuse nu o dată, și le și pipăise cu mâna lui. Oamenii cei mai mulți credeau că stâncile căzute din cer sunt zei. Auta știa
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fi asta? Sau era una din acele stânci care cad uneori din cer și din întîmplare poate mai potrivită în mărimi decât celelalte? Unele mai mici văzuse nu o dată, și le și pipăise cu mâna lui. Oamenii cei mai mulți credeau că stâncile căzute din cer sunt zei. Auta știa că nu sunt decât bolovani de piatră, chiar dacă nu era în stare să priceapă de unde veneau. Poate din stele? Dar stelele sunt atât de mici... sau, cine știe, și corabia regească de două sute
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]