8,805 matches
-
Soldatul Kimura lovi roțile cu piciorul, Împrăștiind spițele. Ceilalți călcară În picioare mînerele de lemn și le rupseră. Împreună, răsturnară vehicolul pe spate, Împrăștiindu-i pernele. Hamalul Îngenunche pe pămînt, rîzÎnd singur. În tăcerea care se lăsă, Jim putea auzi strania litanie tărăgănată pe care o scoteau chinezii cînd știau că urmează să fie omorîți. În jurul terenului de adunare, sutele de deținuți priveau fără să se miște. Bărbați și femei stăteau În așa-zisele șezlonguri din fața barăcilor, sau pe treptele blocurilor-dormitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
disperată pe care i-o aruncase cînd mîncase gărgărițele. Ploaia de peste noapte spălase și ultimul strop de culoare de pe rochia ei de stambă, dîndu-i paloarea cenușie a muncitorilor chinezi de pe aeroportul Lunghua. Doamna Vincent ar construi o pistă de aterizare stranie, reflectă Jim. — Jamie... Îl strigă pe numele de alint pe care domnul Maxted, Îl scosese pe neașteptate din vreo amintire dinainte de război. Voia ca el să fie din nou copil, să-i facă nesfîrșitele servicii care Îl menținuseră În viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
tăcut. Clădirile de apartamente din concesiunea franceză și blocurile de birouri de pe Bund păreau o imagine mărită a acelei perspective Îndepărtate care Îl susținuse atîția ani. Un vînt rece, venind dinspre rîu, bătea prin stadion și, pentru un moment, acea stranie lumină din nord-est, pe care o văzuse Învăluind tribunele, veni din nou să Întunece soarele. Jim Își privi mîinile palide. Știa că era viu, dar În același timp se simțea la fel de mort ca și domnul Maxted. S-ar putea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de la cutia de Spam și rulă fîșia de metal. Un miros Înțepător se ridică din masa rozalie de carne tocată, care se deschidea În soare ca o rană. VÎrî degetele În carne și luă o bucățică Între buze. O aromă stranie dar puternică Îi umplu gura cu gustul grăsimii animale. După ani de orez fiert și cartofi dulci, gura lui era un ocean de mirodenii exotice. Mestecînd cu grijă, cum Îl Învățase doctorul Ransome, scoțînd și ultimul dram de putere nutritivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Price Într-o stare de spirit bună, care, spera Jim, va ține suficient de mult timp ca el să ajungă la Shanghai și să sară din camion la primul semafor. Jim se uită Înapoi la acoperișurile Îndepărtate ale lagărului. Era straniu că părăsea Lunghua, dar Își dădea seama că, din nou, fusese deținut În lagăr așa cum fusese În timpul războiului. La un singur cuvînt a lui Tulloch, lumea aparent sigură pe care Începuse să și-o reconstruiască dintr-o cameră mică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
colectivizării agriculturii. „Pămînturi zvîrcolindu-se, pulverizate, prin văzduh. Un oraș cuprins de vijelie, În care personajul caută o stradă, o casă, un prieten. Un coleg de armată. Un coleg de pe front. Acolo, demult, departe, au fost neasemuți eroi. Orașul este pustiu, straniu. Amurg. Înserare. HÎrtii sînt ridicate În ceruri, amestecate cu praful galben, rozaliu, rozaliu. HÎrtii nefolositoare, uzate, nefericite, necitite. Manucrise. Bilete de tramvai. Chitanțe. Ce or fi fost. În sala radiodifuziunii corul de copii cîntă „Republica măreața vatră”. TU În cor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
agriculturii. Pământurile zvârcolindu-se, pulverizate, prin văzduh. Un oraș cuprins de vijelie. În care personajul caută o stradă, o casă, un prieten. Un coleg de armată. Un coleg de pe front. Acolo, demult, departe, au fost neasemuiți eroi. Orașul este pustiu, straniu. Amurg. Înserare. Hârtii sunt ridicate În ceruri, amestecate cu praful galben, rozaliu, rozaliu. Hârtii nefolositoare, uzate, nefericite, necitite. Manuscrise. Bilete de tramvai. Chitanțe. Ce or fi fost. În sala radiodifuziunii corul de copii cântă „Republică măreață vatră”. TU În cor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
să lucrezi la un scenariu pe care vrei să-l filmezi cu o altă cineclubistă, una Safta, doamne, ce nume, slabă ca o mâță flămândă și plină de ambiții. Scenariul se numește Omulețul de cartof și este o poveste destul de stranie și ciudată, nu știi cine va aproba prostia asta care n-are nici ilegaliști care lipesc manifeste În epoca burghezo-moșierească și nici tineri care se duc pe un șantier să construiască un oraș. În luna decembrie, tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
o posibilitate îndepărtată pe care el probabil o păstra și pe care eu, din orgoliu, n-am luat-o niciodată în considerare. Remușcarea se cristalizase în sufletul meu întunecată și tăcută. Era vară și mai eram încă atent la acea stranie stare de disconfort. Poate că frigul m-ar fi pus din nou pe picioare. Mă îndreptam cu mașina spre mare și mă gândeam să plec împreună cu Elsa în vacanța de vară în Norvegia. Aveam chef să mă plimb pe marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Eram gras, nu-mi aduceam aminte să fi fost așa. Câțiva ani mai târziu eram deja slab ca un țâr, cum se vede într-o fotografie din primul an de facultate. Curiozității i-a luat locul încetul cu încetul o stranie tulburare. Îmi dădeam seama că lipsea ceva. Viața mea era acolo, puteam să o las să curgă pe sub degete pe hârtia lucioasă, până la imaginile mai recente, unde apăream rareori, niciodată în centrul fotografiei, cu ochii orbiți de lumină, prins din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Să nu deschizi nimănui. — Cui ar trebui să-i deschid? — Nu știu, dar să întrebi întotdeauna cine este. O pauză, apoi o aud râzând în receptor, îmi imaginez obrajii ei, gropițele pe care le face când râde. — Paternitatea are un straniu efect asupra ta, parcă ai fi bunica. Râd și eu, pentru că mă simt ridicol. Casa mea este în ordine, soția mea este puternică, înaltă și puternică. Seara privesc pe fereastră. Mă aflu în dormitor, dau la o parte perdeaua și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
am gândit la tata. El frecventa femei oarecare și o făcea cu multă prudență, fără să aibă de fapt vreun motiv, deoarece de când se despărțise de mama trăia singur. Și totuși, îi plăcea să țină anumite lucruri în secret. Alegea stranii figuri singuratice, femei între două vârste puțin atrăgătoare, aparent spălăcite, dar poate cu calități ascunse. Una era casieră la un cinematograf de mâna a doua, avea părul vopsit, un chip acvilin și sânii mari strânși într-un sutien rigid. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
spre locul în care se afla ieslea sfântă. Câteva figuri de ghips aproape de mărime naturală. Fecioara într-o mantie cu lungi pliseuri fixe își ținea ochii plecați spre o grămăjoară puțin ridicată de fân, pe care se odihnea statuia pruncului. Stranii, picioarele mi s-au îndoit în fața acelui grup urât de statui cu expresii mirate. M-am cufundat într-o patetică conversație cu mine însumi, ca și cum o prezență invizibilă m-ar fi văzut și judecat. Evident că nu s-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și râdea, cu un râs tăcut și blând ce se înălța deasupra lacrimilor din depărtare. Intră apoi la liceu și în fiecare seară mama repeta cu el lecțiile. Și învăța și ea ca să repete cu el. Învăță toate numele acelea stranii, din istoria universală, și obișnuia să-i spună, surâzând: „Dar câte atrocități au putut face oamenii, Doamne Dumnezeule!“ Învăță matematica, și tocmai în domeniul acesta se remarcă cel mai mult blânda lui mamă. „Dacă mama ajunge să se consacre matematicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ca o pasăre călătoare ce-și ia neauzită zborul. Apoi își aminti sau visă din nou întâlnirea cu Orfeu și-n scurt timp se pomeni cufundat într-o stare de spirit în care prin față îi treceau, cinematografic, cele mai stranii viziuni. Lângă el, un bărbat murmura rugăciuni. Bărbatul se ridică și dădu să plece, iar el îl urmă. La ieșirea din biserică, bărbatul acela își înmuie degetul arătător și mijlociul de la mâna dreaptă în agheasmatar și-i oferi lui Augusto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aflat nimic despre ea. — Cine-o fi cucerind-o sau cine-o fi și cucerit-o la ora asta...? - și îndepărtându-și privirea de la Augusto și-o fixă în vid, dincolo de ceea ce privea. Prin mintea logodnicului trecură, cu duiumul, presimțiri stranii. „Femeia asta pare că știe ceva“, își zise el, iar apoi cu glas tare: — Știi tu ceva? — Eu? - răspunse ea simulând indiferența, și-l privi iarăși. Între cei doi plutea o umbră de mister. — Presupun că oi fi uitat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cameră. — A venit o scrisoare pentru domnișorul, a fost adusă adineauri. Mi se pare că e de la domnișoara Eugenia... — Scrisoare? De la ea? O scrisoare de la ea? Las-o aici și du-te! Liduvina ieși. Augusto începu să tremure. O neliniște stranie îi agita inima. Își aminti de Rosario, apoi de Mauricio. Nu vru să pună însă mâna pe scrisoare. Privi cu groază plicul. Se dădu jos din pat, se spălă, se îmbrăcă, ceru micul dejun, devorându-l numaidecât. „Nu, nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
înrudește operele, pe cea a lui Pirandello și pe-a mea. Prima oară l-am văzut citat pe Pirandello într-o excelentă critică la traducerea în italiană a romanului meu Ceață, care acolo, în Italia, nu a părut nici atât de straniu, nici atât de enigmatic cum a părut aici. Neliniștile lui Augusto Pérez al meu - nu oare ale mele despre el? -, văzând că eu, presupusul său autor, îi tăgăduiam existența reală și independentă, și eforturile sale de supraviețuire, le-am văzut comentate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
paznic de noapte al Ierusalimului. Dar din beznă se auziră lătraturi Îndepărtate de câini și două Împușcătrui izolate, separate de un interval de liniște. După a doua Împușcătură Începu să bată vântul dinspre vest, care aduse cu el un foșnet straniu și un miros ciudat de pământ ud. În spatele lui, pe strada Întunecată, se auzeau niște lovituri Înfundate, ca și cum un orb și-ar fi căutat drumul cu bastonul. O ploaie măruntă umplu văzduhul pustiu. Fima Începu să tremure și se Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ca de cretă. Această cruce cu o gaură în mijloc, în care ardea un bec electric, era de fapt vertebra unei balene; nimeni nu avea habar de unde provenea și cum ajunsese aici în sat. Și totuși, această vertebră lega priveliștea stranie de fotografiile alb-negru ale eschimoșilor îmbrăcați în blănuri. Imaginea mă făcuse să ies din propria-mi fantezie ca prin burlanul îngust al unui iglu, din pozele cărții în peisajul înzăpezit, în neatinsa depărtare a câmpiei care se întindea înspre pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Mondial. Proprietarul stației de benzină, un bărbat a cărui forță întrecea media obișnuită, scosese avionul american din Greifensee, acolo unde aterizase de urgență și apoi se scufundase și îl adusese din nefericire aici, unde stătea printre case ca o apariție stranie și amenințătoare. Table maro nituite acopereau aripile și corpul avionului, elicea era îndoită, botul ridicat spre cer, iar Felix și cu mine ne strecuram în arealul ăla neîngrădit de nimic, pătrundeam înăuntrul aparatului B27, ședeam în fotoliile rotative ale cabinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
se numea, dar era vorba de o delicatesă servită mai nou ca aperitiv. Mama împărți fructul și-i puse fiecăruia un sfert pe farfuria serviciului din Cöln; pe porțelanul alb ca zăpada, decorat cu buchete, această felie făcea o impresie stranie, ceea ce îi sărea oricum în ochi oricui, datorită cojii de un oliv închis. Tata se aplecă peste sfertul lui, curios, cu obrazul lui ascuțit, își vârî lingura de argint în masa verde-gălbuie - Vi se pare coaptă? - și-și băgă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și picante. Pentru a-l distrage ca să nu-și înceapă epopeea, am rupt prăjiturica și am scos răvașul. SPUS ADEVĂRUL LA EL ÎNSUȚI. Bun, știu că e un clișeu și-n același timp o traducere mizerabilă. Dar era o coincidență stranie care prelungea cumva afirmația lui Alfie despre adevăr, iar eu eram foarte impresionabilă în acea dimineață. Poate era efectul secundar al tratamentului pentru lindini. Nu avusesem un atac de astm fatal și nici nu-mi luase foc părul când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
domnișoară de pension, semăna oarecum cu timidul prințișor din basmele copilăriei mele, pe când Albertina părea lângă el o statuie fără greș, în dimensiuni cu adevărat impresionante, dar lipsită de orice trăsătură spirituală. Intrigat și împins mai mult de o curiozitate stranie, bătui la ușa Albertinei, cu zece minute mai târziu. Coridorul pensiunii era învăluit în întuneric. Toată lumea dormea, afară de doamna Pipersberg, din camera căreia răzbea o dâră slabă de lumină. Desigur că se pregătea pentru „rondul de noapte”. „Fac scandal!” mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
-mi pârâi oasele”. Nu cred să-i fi rămas vreunul netrosnit: craniul, fălcile și nasul, bazinul: peste tot au trecut roțile locomotivei. „Nora vorbea domol. Nu izbuteam întotdeauna să desprind vreun tâlc din graiul ei lipsit de nuanțe. Privirea ei stranie și dezolată nu găsea niciodată obiectul potrivit de care să se prindă. Cercetam cu falsă nepăsare, chipul pământiu, nasul lustruit, și părul ei verde. Cred că Nora se simțise profund neconsolată din cauza chipului ei șters. Era însă fotogenică. Pe deplin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]