6,807 matches
-
se poate face și despre miturile personale, hora, focul ș.a. Procedeele predilecte ar fi opozițiile și disonanțele, paradoxul și absurdul, jocul de cuvinte și de abstracțiuni. Triunghiul (de baștină) al Ocniței, în contrast cu Triunghiul (morții) al Insulelor Bermude, este unul al veșniciei, al vieții fără de moarte. Poetul interpretează liber, necomplexat, teme și motive, recurge la o întinsă rețea de referințe culturale, din lumea artelor sau a filosofiei. Dintre poemele de amploare se remarcă, datorită și substratului meditativ, Sensul horelor, Târziu, când pe
TELEUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290127_a_291456]
-
când feerice, când epopeice: „Aici, unde apa fântânilor / curge peste nesomnul memoriei / purtând cenușa sfântă / din biruințele voievozilor // aici, unde statornic în noapte / freamătă umbrele lui Ștefan, Iancu și Vlad, / și Mihai, având Steaua Unirii la căpătâi / aici, unde cu veșnicia / oasele străbunilor cutreieră Carpații / irizând cu stele și înnobilând/ trecerea noastră [...] Aici este țara neamului meu!” (Încrustări în vreme). Odată cu Miresemele fulgerului (1988), autorul renunță la poezia circumstanțială. Apar figuri mitologice și livrești, peisajul se spiritualizează în viziuni (neo)expresioniste
ŢEPELEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290149_a_291478]
-
exprimată în Versete creștine, se roagă să fie dezlegat „din lanțul de dureri” al unei lumi fără sens, în care adevărul „e cuvânt înșelător, deșertăciune,/ Amăgire, îndoială și mister”, și să urce „în divinele tăceri”, loc al certitudinii și al veșniciei. Înalță imnuri de slavă divinității, utilizând însă o retorică seacă, neinspirată, ca și în ciclul Cântece pentru țară, unde încearcă un elogiu adus trecutului, din care reține siluete aburoase de haiduci sau de domni viteji. Perpessicius îi aprecia concizia ce
ŢIMIRAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290173_a_291502]
-
Păsărele mii/ Și stele făclii". După cum se observă, întreaga natură, pământul și cosmosul în elementele lor esențiale, participă la marea trecere a ciobanului în eternitate. Atmosfera este solemnă, dar și luminoasă, căci soarele, luna și stelele călăuzesc drumul baciului spre veșnicie, iar mândra "crăiasă", coborâtă parcă din basmele noastre românești, sporește strălucirea prin presupusa ei prezență. Brazii și păltinașii semeți și neclintiți veghează trecerea ciobanului mioritic în lumea celor drepți, ca martori ai împlinirii sale ca om prin nuntire; munții bătrâni
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
întoarcerea pământului în pământ), un moment de jubilație sufletească determinată de înveșnicire prin împreunare cu natura. De aceea, baciul moldovean cheamă în jurul său soarele și luna, stelele, munții, brazii și păltinașii, păsările și păsărelele deoarece toate simbolizează imensitatea, infinitul și veșnicia naturii, ideea de stabilitate, de dăinuire în timp, de continuitate și de permanență, în singurătatea munților, aceste elemente ale naturii sunt singurele care pot să-i marcheze înveșnicirea. Prin căderea stelei, simbol al morții în concepția populară, ordinea cosmică se
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
dorințe testamentare nu exprimă resemnarea, ci pun în lumină o anumită concepție despre moarte și viațăcare își are izvorul în credința poporului nostru, potrivit căreia omul nu moare, ci sufletul său migrează după moarte, trece într-o altă lume a veșniciei, opusă efemerului omenesc și terestru. De aceea ciobanul privește cu seninătate și detașare moartea deoarece prin integrarea în natură, în cosmos, "a reușit să găsească un sens nefericirii lui asumând-o nu ca pe un eveniment istoric personal, ci ca
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
ani; o vîrstă „rezonabilă”), voi discuta cu ai mei despre propria-mi moarte. Cînd se va produce, să mă îngroape repede, ca n război sau ca la evrei, simplu, fără protocol și cuvîntări, chiar în secret față de curioși și față de veșnicii inoportuni. Nu suport ideea de cadavru expus. *Ca Roxana să plece liniștită la examen, i s a ascuns moartea „Bunicii”. Fiecare intenție de a o vizita (și-au existat trei sau patru) i-a fost sabotată, sub un pretext sau
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
autograf binevoitor: „Lui Eugen Dimitriu, sârguincios benedictin al tezaurelor ascunse În biblioteci. Cu prețuire, Vasile Lovinescu, 20.IV.1983”. 554 MĂNESCU, Maria și Paul56 1 (Brașov, 23.VI.1981) Stimate Domnule Dimitriu, O fiică a Fălticenilor 57 a trecut În veșnicie. Îmi fac o datorie din a vă anunța această tristă veste Dv., care pentru D-na profesoară Maria Mihăilescu-Kalmicov58 Întruchipați sensibilitatea, cultura și tot ce a dat mai bun Fălticenii, orașul ei drag. Un accident stupid a curmat viața celei
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
Nistrul. Orice permisie sau plecare era suprimată și am rămas În țară. Astfel, o invitație și câteva pahare de vin schimbă complet destinul și drumul vieții unui om. A fost gestul intenționat sau Întâmplător de prezentarea exemplarului atașatului militar, numai veșnicia va putea răspunde. Prof. Dr. Gr. Miron 4 (București), 17.X.1994 Stimate Domnule Dimitriu, Trimit alături 2 exemplare dintr-o publicație de aproape o jumătate de secol și o listă cu titlurile eforturilor mele din tinerețe până În prezent. 624
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
București, Editura Minerva, 1987, 314 p., În: SUCEAVA, Anuarul Muzeului Județean, XIII-XIV, 1986-1987, pp. 471-472. 552 Lucrarea n-a mai apărut niciodată. A.G. Stino, unul din autori, a murit În 1970. Rămas să lupte singur, Virgil Tempeanu a trecut În veșnicie cu această tristețe În suflet, știindu se cât i-a fost de apropiat povestitorul fălticenean, blândul „Moș Ionică”. 553 Într-o notă strecurată În ziar, A.G. Stino semnala teza de doctorat a Romildei Persiani de la Universitatea din Roma, cu subiectul
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
Fizică, cât și cazărmile Mihai Viteazul, din 13 Septembrie, vor dispărea complet ori vor rămâne (cazul stadionului) numai în folosința familiei domnitoare. Acești oameni au uitat că se apropie de 70 de ani și că, vrând-nevrând, nu vor putea înfrunta veșnicia. Ca oricărui om simplu, le este frică de ceea ce nu vor scăpa, adică de moarte. Într un fel sau altul, ea îi va întâlni. Degeaba Ceaușescu nu mai circulă pe străzile unde se fac săpături în subteran, degeaba și-a
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
era plânsul inimii care se topește în picuri mici și mărunți, e plânsul etern prin care facem legătura cu morții noștri legionari. El nu încetează decât atunci când a biruit gândul cel mare, care i-a trimis pe ei pe căile veșniciei, acolo unde suntem așteptați cu toții. în casă ne așteptau bătrânii noștri părinți. Stau cu cina gata și îndemnându-ne să ne așezăm la masă. țineau pe genunchi pe copilul nostru, îi spuneau povestiri și întâmplări din viața lor de plugari
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
l-au așteptat să sosească de undeva, fiindcă, împotriva tuturor evidențelor, ei nu credeau în moartea Căpitanului lor. Mormântul comun din pădurea de lângă închisoare Jilava a răpit tuturor iluzia vieții pământești a Căpitanului. Atunci sufletul nostru s-a îndreptat spre veșnicie și stând de vorbă cu ea, stă permanent în legătură cu Căpitanul nostru. De aceea legionarii de totdeauna nu vor uita să mărturisească taina trăirii peste toate veacurile a Căpitanului și a Legiunii. Această trăire s-a înfipt ca niște fiori reci
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
trăit s-au îndeplinit după legea Scripturii. Pentru aceasta ne lăcrimează sufletele emoționate și ne înfioră taina lucrurilor de dincolo de lume. încercăm să o despicăm și să o înțelegem cu ajutorul lui Dumnezeu. Și aceasta este singura mângâiere după plecarea lui: Veșnicia destinului evanghelic al Căpitanului. București, 6 decembrie 1940 Nicolae Petrașcu” La Glasul Strămoșesc din Sibiu reușește să strângă o mulțime de colaboratori valoroși dintre preoții vrednici ai Ardealului. Printre ei unul foarte frecvent întâlnit în paginile publicației este Preotul Ion
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
bogat L-a întrebat pe Mântuitorul de calea ce duce la viața veșnică. El împlinise poruncile; nu trăia în desfrânare, nu a ucis, nu a furat, nu a mințit, ar fi fost deci în drept să câștige un locușor în veșnicie. Mântuitorul însă îi cunoștea slăbiciunea. El era robul bogăției sale, de ea inima lui era lipită. Ii atinge coarda sentimentelor atunci când îi cere să-și vândă averile și să le împartă la săraci; și-a plecat privirea și plin de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
scrâșnet greu se frânge... O!... Dans în ritm macabru Apocaliptic ropot De prohodiri ciudate Cer negru Negru de clocot Ce-ntunecat se zbate Și Bate... Bate... Bate... Morți vii Stafii și câte-un înger mat Ce-a înghețat Plecat în veșnicii. Morți vii Stafii în urlete surpate de nebuni. O, Doamne, unde ești?! De ce n-aprinzi minuni Minuni cerești? O, Doamne unde ești? Din nepătruns Nici-un răspuns Pitești, Pitești Pitești. Explicația acestor fapte nu putea să fie decât una pe plan
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Pe jos erau risipiți creițarii de sânge Plata atâtor și-atâtor păcate... atât de cumplite au fost suferințele atât de satanică a fost urgia, Că mulți din noi în noaptea aceea, și-au pierdut Mințile, iar alții și-au pierdut veșnicia. Din cei ce au trecut pe acolo, numai morții trăiesc, Asemenea Lui, așijderea ție; 402 Iată de pildă eu, umblu, vorbesc, Dar viața mea nu-i, nu-i, prietene, decât moarte vie. Ah, Doamne! Iată-mă aici la ceasul comorilor
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
mele, vor fi cu adevărat liberi să și urmeze fiecare linia destinului propriu. Trebuie să fac să-mi amuțească orgoliul și să urmez exemplul de umilință al lui Cristos, pentru că El mă va judeca și-mi va hotărî soarta în veșnicie. El înainte de a fi pus pe cruce sau chiar și după aceea, ar fi putut, cu un gest, să-i nimicească pe toți schingiuitorii săi, dar nu a făcuto și s-a lăsat în continuare batjocorit și a murit lăsând
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
fusesem autorul. Ca să fiu sigur că nu m-am înșelat, am mai tușit o dată, dar rezultatul a fost același. Am decis să renunț la asemenea teste. Stăteam de multă vreme între cei patru pereți. Mi se părea că trecuse o veșnicie, iar ușa nu dădea semne că s-ar deschide. Puteam foarte bine deveni subiectul unei naturi moarte: Bărbat în lift. M-au trecut fiori. O fi fost liftul stricat sau a uitat liftierul - în caz că exista așa ceva în clădirea respectivă - de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
a întâmplat cu ei? N-au mai ajuns niciodată la suprafață. Ai auzit de grote, nu? Sunt câteva sub vârtej. Stau cu „gurile“ deschise, gata să înhațe tot ce le pică la îndemână. Cei ajunși acolo hoinăresc în beznă pe veșnicie. Vârtejul domina zona. Aveai impresia că din el se înalță nori de aburi uriași. Răsuna precum gemetele a nenumărate suflete în agonie. Ea a găsit o bucată de lemn de-o palmă și a aruncat-o spre mijlocul vârtejului. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Nu se putea! Am ajuns să mă gândesc la bibliotecara cu părul lung și cu stomacul dilatat. Și la fiascoul meu total. Cam de pe-atunci toate au început s-o ia razna. Dar nu puteam să mă gândesc o veșnicie la asemenea prostii. Nu erecția este scopul principal în viață. Asta am înțeles din Mănăstirea din Parma a lui Stendhal. O citisem cu mulți ani în urmă. Mi-am scos imediat din cap problema erecției. Îmi dădeam seama că ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
-mă de cot. Stai liniștită! N-o să mă vezi vomitând. Înghițeam salivă tot mai des. — Nu-i nimic! Se întâmplă oricui. Știu că s-au adunat prea multe, dar mai rabdă un pic. Se vor termina, nu vor dura o veșnicie. — Sunt convins. Dar mie mi se părea că nu se mai sfârșesc gropile, de parcă n-am fi făcut decât să ne învârtim pe loc. M-am gândit iar la ziarele de dimineață. Erau cu siguranță proaspăt ieșite de sub tipar. Le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Trebuie să legăm din nou, foarte curând, racordul B la circuitul al doilea, pentru că circuitul al treilea nu este de fapt al tău. Dacă-l lăsăm mai departe așa, apare o energie diferențială care topește racordul B și rămâne pe veșnicie legat la circuitul al treilea. Din pricina acelei energii, racordul A va fi atras de punctul (2) și se va topi și el. Aveam de gând să o măsor și să te fac să revii la starea inițială înainte să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai poate. Ți-am spus că idioții mi-au distrus laboratorul și mi-au furat toate materialele prețioase. Îmi pare sincer rău, dar nu-mi dau seama ce s-ar mai putea face. — Vreți să spuneți că voi rămâne pe veșnicie cuplat la al treilea circuit și că nu am șanse de revenire la normal? — Cam așa ceva. Va trebui să trăiești „la capătul lumii“. Te rog să mă crezi că regret din tot sufletul că s-a întâmplat așa ceva. — E tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
se producea curentul electric. — Deci e vântul, am zis eu. Bărbatul a încuviințat. M-a luat apoi de mână și am pornit spre intrare. Era cu jumătate de cap mai scund decât mine. Mergeam alături de parcă eram prieteni de-o veșnicie. Când a văzut-o pe bibliotecară, a dat ușor din cap în semn de salut. — Bună ziua! zise ea. — Bună ziua! răspunse el. Ne-a condus spre un loc unde vâjâitul nu se auzea atât de tare. Era un luminiș în spatele căsuței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]