67,111 matches
-
privind inviolabilitatea frontierelor, iar pe de altă parte dreptul la autodeterminare. (Acolo unde populațiile sînt omogene, ca în fosta Cehoslovacie, autodeterminarea este ușor de respectat. În Balcani și în alte părți însă nu este așa. Occidentul intră în panică în loc să acționeze cu hotărîre. Europa central-răsăriteană și fosta URSS sînt cu siguranță pîndite de primejdie. Dar chiar și acest pericol este preferabil "înghețului profund" care a dominat o jumătate de Europă în timpul Războiului Rece, hegemoniei dictaturii totalitariste, care nega și interzicea libertatea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
27 februarie 1937; 6, 14 și 27 martie și 27 aprilie 1937 14 Contribuțiile evreilor erau în cea mai mare parte o consecință a unui șantaj nemilos, împotriva căruia aceștia găseau rareori protecție din partea autorităților 15 "Cum pot studenții să acționeze în acest mod? Ce tineret avem!" scria Iorga. "Neamul românesc", 29 iulie 1936 16 "Neamul românesc", 19 ianuarie 1937 17 Memorii, vol. VII, pp. 292-293, 398-401 și 425 18 Op. cit., p. 329 19 Heinen, op. cit., pp. 337-342 20 Gheorghe Barbu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
nu numai cei ca Walter Lippmann sau senatorul Estes Kefauver, care refuzau pur și simplu să accepte ceea ce auzeau despre acțiunile sovieticilor În Europa de Est și În alte părți. Cel puțin până la jumătatea anului 1946, mulți lideri americani au vorbit și acționat ca și cum credeau sincer În continuarea parteneriatului cu Stalin. Lucrețiu Pătrășcanu, unul dintre liderii comuniștilor români (și mai târziu victimă a unei Înscenări judiciare În propria țară), remarca În timpul negocierilor de pace de la Paris din vara anului 1946 că „americanii sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Anticipând răcirea relațiilor cu Vestul, Încerca să-și valorizeze la maximum câștigurile și să profite de fragilitatea Occidentului. Dar nu e deloc sigur că avea o strategie mai amplă. După cum conchide Norman Naimark, istoricul ocupației sovietice În estul Germaniei, „sovieticii acționau sub impulsul evenimentelor concrete din zonă, nu conform unui plan prestabilit sau imperativelor ideologice”. Observație ce concordă cu abordarea generală a lui Stalin și rămâne valabilă dincolo de granițele Germaniei de Est. În mod sigur, sovieticii nu plănuiau un al treilea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sovieticii nici măcar nu se prefăceau că iau În considerare dorințele britanice sau americane, cu atât mai puțin pe cele locale. Numai În Cehoslovacia, de unde Armata Roșie se retrăsese de mult, exista o anumită ambiguitate. Din punctul lui de vedere, Stalin acționa cu ceea ce trecea la Moscova drept bună-credință. El presupunea că Aliații occidentali au Înțeles că sovieticii plănuiau să ocupe și să controleze jumătatea „lor” de Europă și considera că protestele occidentale față de comportamentul sovietic În zona estică erau pur formale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu privire la puterile occidentale: guvernul În exil de la Londra, condus de Edvard Beneš, a fost singurul care a făcut avansuri clare Moscovei Înainte de 1945. După cum se exprima Beneš față de Molotov În decembrie 1943, „În chestiunile de importanță majoră, (...) vom vorbi și acționa mereu după placul reprezentanților guvernului sovietic”. Poate că Beneš nu era la fel de conștient de riscurile sovietizării ca mentorul său, răposatul președinte Tomáš Masaryk, dar nici naiv nu era. Praga se Împrietenea cu Moscova din același motiv pentru care căutase să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
proiectele Statelor Unite de Înarmare masivă - a presupus În mod eronat că americanii aveau și ei planuri de agresiune În estul Europei, sfera sa de influență. Aceste prezumții și erori de calcul păreau pe atunci fapte indubitabile, iar generalii și politicienii acționau pe baza precedentului istoric și a informațiilor limitate de care dispuneau. Amploarea reînarmării În Occident era Într-adevăr impresionantă. După ce președintele Truman a declarat starea de urgență la nivel național, bugetul apărării americane a crescut de la 15,5 miliarde de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
gândesc În primul rând la Europa, la renașterea gloriei europene... ar fi un dezastru fără margini dacă bolșevismul rus ar sufoca independența și civilizația vechilor state europene. Deși În prezent e greu de spus cum, am convingerea că Europa poate acționa ca o familie, sub conducerea unui Consiliu European”. Dar circumstanțele politice postbelice nu erau favorabile acestor idealuri. În cel mai bun caz, se spera la crearea unui forum pentru discuții europene - ceea ce a propus la Haga, În mai 1948, Congresul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unei familii europene trebuie să fie parteneriatul Între Franța și Germania”. Dar În primii ani de după război, francezii n-aveau nici un chef, după cum am văzut, să pună la cale un astfel de parteneriat. Însă vecinii lor mai mici de la nord acționau prompt. Chiar Înainte de sfârșitul războiului, guvernele În exil ale Luxemburgului, Belgiei și Olandei au semnat Acordul Benelux, eliminând barierele tarifare și anticipând libera circulație a capitalului, serviciilor și forței de muncă Între țările lor. Uniunea Vamală Benelux a intrat În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ceva vreme: În 1948, când Bevin discuta cu guvernul laburist propunerile americane pentru viitoarea Organizație pentru Cooperare Economică Europeană, grija sa principală era „să mențină controlul efectiv În mâinile delegațiilor naționale... pentru a Împiedica secretariatul (sau un președinte «independent») să acționeze de unul singur... Nici nu se pune problema ca organizația să dea ordine membrilor individuali”. Reticența britanică În a ceda câtuși de puțin controlul național era evident incompatibilă cu rolul CECO, așa cum Îl Înțelegea Monnet. Marea Britanie vedea În Comunitate Începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Îi Înlocuiseră pe tronul imperial 11. Americanii erau frustrați de faptul că Marea Britanie ezita să-și lege soarta de cea a Europei și iritați de insistența cu care britanicii țineau să-și păstreze statutul imperial. Cu toate acestea, Londra nu acționa În 1950 doar din Încăpățânare sau prin prisma amăgirilor imperiale. Cum avea să recunoască mai târziu și Monnet În memoriile sale, Marea Britanie nu fusese invadată sau ocupată: „Nu simțea nevoia să exorcizeze istoria”. Britanicii au trăit al doilea război mondial
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să fie coordonate de Moscova, iar toleranța culturală - Înlocuită cu rigida teză jdanovistă a celor „două culturi”. Între timp, pe fondul intervenției flagrante, dar reușite a Statelor Unite În favoarea creștin-democraților la alegerile din 1948, planul postbelic al lui Togliatti de a acționa prin instituțiile democrației liberale Începea să pară naiv. Chiar dacă avea Îndoieli, singura lui opțiune era să exercite un control mai riguros și să impună norme staliniste. Acest lucru a stârnit protestul public al unor intelectuali din partid, liberi până atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prin vot direct) nu aveau drept de vot În sesiunile plenare. Pe de o parte, puterea guvernului central era considerabil redusă În comparație cu cea din trecut, Întrucât Aliații au pus ascensiunea lui Hitler pe seama tradiției prusace a guvernării autoritariste și au acționat În așa fel Încât istoria să nu se repete. Pe de altă parte, Bundestagul nu-l putea Înlătura cu ușurință pe cancelarul ales și guvernul său; pentru aceasta, parlamentul era obligat să aibă pregătit dinainte un candidat la succesiune cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Însemna neimplicarea guvernului. Menținând o prezență economică activă fie direct, fie indirect (prin companiile deținute), guvernele regionale și cel federal aveau capacitatea de a Încuraja politici și practici aducătoare de armonie socială și profit privat. Băncile jucau un rol crucial, acționând ca intermediari Între guvern și Întreprinderi - care, de obicei, aveau bancheri În consiliile de conducere. Astfel au reapărut vechile practici economice germane, În special manipularea prețurilor și Împărțirea de comun acord a pieței. Întrucât, În special la nivel local, majoritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Israelul urma să atace armata egipteană În Sinai și să ocupe Întreaga peninsulă, inclusiv Canalul Suez, de pe latura ei vestică. Franța și Marea Britanie urmau să dea un ultimatum ambelor părți combatante cerându-le să se retragă și apoi, pretinzând că acționează În numele comunității internaționale ca părți dezinteresate În conflict, urmau să atace Egiptul, Întâi din aer și apoi de pe mare. Ele urmăreau să preia controlul Canalului, să declare că Egiptul nu este capabil să administreze o resursă atât de importantă În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
șiretlicului anglo-francez și scandalizată de minciunile care i se serviseră despre intențiile reale ale aliaților săi: Londra și Parisul ignoraseră, atât În literă, cât și În spirit, Declarația Tripartită din 1950 prin care Marea Britanie, Franța și Statele Unite se obligau să acționeze Împotriva agresorului În cazul unui conflict arabo-israelian. SUA au Început să exercite, pe căi publice și private, o presiune considerabilă asupra Marii Britanii pentru a o determina să oprească invazia din Egipt, amenințând chiar să sisteze ajutorul financiar. șocat de opoziția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de piață antebelice, Înghețând astfel un sector major al economiei În mucegaiul trecutului și penalizându-i decisiv pe noii producători, potențial mai eficienți. Luate la un loc, garanția stocurilor, cererea artificial mărită pentru orice produs și presiunea politică de a acționa În maniere ineficiente din punct de vedere economic au dus firmele britanice la faliment. În 1970, producătorii europeni și japonezi le preluau piețele și Îi Întreceau În calitate și preț. Criza petrolului de la Începutul anilor ’70, intrarea În CEE și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
guverne clar nesocialiste și nedemocratice au făcut lucruri mult mai rele, pe scară mult mai largă. Legitimitatea de care se bucura statul În Scandinavia postbelică, autoritatea și inițiativa pe care cetățenii i le-au cedat fără probleme Îi permiteau să acționeze nesupravegheat Întru ceea ce tot el decreta că este interesul comun. Nici un ombudsman nu s-a gândit să investigheze abuzurile celor situați În afara comunității ocrotite a cetățenilor plătitori de impozite. Pentru guvernele social-democrate din Scandinavia de după război, se pare că nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
conservării au fondat Societatea Victoriană, o organizație de voluntari tipic britanică, ce urmărea identificarea și salvarea patrimoniului arhitectural național. Însă În deceniul următor, peste tot În Occident au apărut rețele similare care Îi Îndemnau pe locuitori, savanți și politicieni să acționeze Împreună pentru a preveni viitoare distrugeri. Acolo unde era prea târziu pentru salvarea unui cartier sau edificiu, ei au reușit măcar să păstreze ce mai rămăsese - pe Corso Magenta din Milano, de pildă, fațada și curtea interioară a unui orfelinat din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oameni și un nord-irlandez din cinci avea o rudă rănită sau ucisă În luptă. Pe acest fundal, celelalte „patologii” din Europa anilor ’70 sunt Într-adevăr minore, deși ele au contribuit la atmosfera generală de disconfort. O „Brigadă Furioasă” ce acționa chipurile În numele șomerilor fără reprezentare politică a pus bombe la Londra În 1971. Inspirându-se din tacticile irlandeze, separatiștii francofoni din munții Jura elvețieni s-au răsculat În 1974 Împotriva includerii forțate În cantonul germanofon Berna. La Liverpool, Bristol și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ele interziceau favorizarea campionilor naționali, subsidiile mascate sau alte avantaje pentru Întreprinderile administrate sau deținute de stat În competiția pentru contracte sau drepturi vamale. Oricât de evitate În practică, aceste reguli, prin simpla lor existență, obligau companiile de stat să acționeze pe piață la fel ca și cele private - moment În care implicarea statului În treburile lor a devenit inutilă. Italienii au avut o reacție tipică pentru mulți alți membri ai Comunității: În 1990, Italia a adoptat noi legi ce reflectau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Gierek, căzut În dizgrație, iar În octombrie Îi succeda lui Stanis³aw Kania În funcția de secretar general al partidului. El era sigur de susținerea armatei, iar conducerea sovietică sprijinea un gest ferm pentru a opri deriva Poloniei - prin urmare, a acționat rapid pentru a pune capăt unei situații despre care ambele părți știau că nu poate dura la nesfârșit. Pe 13 decembrie 1981 - chiar În timp ce la Geneva Începeau discuțiile sovieto-americane privind dezarmarea nucleară -, Jaruzelski a decretat legea marțială În Polonia, chipurile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din partea opiniei publice naționale În formare. Logica obiectivelor reformiste ale lui Gorbaciov și decizia practică de a apela la națiune În confruntarea cu criticii conservatori din aparatul de partid au transformat dinamica perestroikăi. Pornit ca reformator În interiorul partidului, secretarul general acționa acum tot mai mult, dacă nu Împotriva partidului, cel puțin pentru a dejuca rezistența acestuia la schimbare. În octombrie 1987, Gorbaciov a vorbit În public pentru prima dată despre crimele staliniste și a avertizat că, dacă partidul nu promovează reforma
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
detașări crescânde rămâneau neclare. Democrațiile populare erau Încă guvernate de clici autoritariste de partid a căror putere se baza pe un masiv aparat represiv. Poliția și serviciile lor secrete rămâneau strâns legate și Îndatorate aparatului de securitate al Uniunii Sovietice, acționând semiindependent față de autoritățile locale. și, În timp ce conducătorii de la Praga, Varșovia sau Berlinul de Est Începeau să realizeze că nu se mai puteau baza pe sprijinul necondiționat al Moscovei, nici ei, nici supușii lor nu știau exact ce urmează. Situația din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la o mică adunare a ecologiștilor desfășurată Într-un parc din Sofia, arestând și lovind activiști ai grupării Ekoglasnost care Încercau să adune semnături pentru o petiție, reformiștii din partid conduși de ministrul de Externe Petar Mladenov au decis să acționeze. Pe 10 noiembrie (nu Întâmplător, la o zi după căderea Zidului Berlinului), ei l-au dat jos pe nefericitul Jivkov. A urmat o succesiune de evenimente de-acum familiară: deținuții politici au fost eliberați, a fost autorizată activitatea partidelor politice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]