66,337 matches
-
statului când lucrurile luau o Întorsătură neplăcută. Rutinizarea aparentă a chestiunilor publice În mâinile unei caste protectoare de supervizori nu garanta apatia publicului. În această privință, cel puțin, prognoza lui Aron nu s-a adeverit. Așa se explică faptul că tocmai generația crescută În paradisul social-democrat visat de părinți era cea mai plină de resentimente și mai iritată de neajunsurile vremii. Un simptom pregnant al acestui paradox poate fi văzut - destul de concret - Într-un domeniu În care statul progresist din Est
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
studenți, Belgia 20.000. În toată Spania existau doar 50.000 de studenți și mai puțin de 100.000 În Marea Britanie (la o populație de 49 de milioane). În acel an, studenții francezi nu depășeau 130.000. Dar cum Europa tocmai intra În era Învățământului secundar de masă, era de așteptat ca Învățământul universitar să fie supus și el unei presiuni irezistibile. Lucrurile trebuiau să se schimbe. În primul rând, Europa avea nevoie de mai multe universități. Puține locuri aveau un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
laboratoarele, bibliotecile și căminele (când existau) nu puteau găzdui mii de studenți În plus. Orășelul universitar tipic european - Padova, Montpellier, Bonn, Leuven, Fribourg, Cambridge, Uppsala - era mic și adesea Îndepărtat de marile centre urbane (fusese ales cu secole În urmă tocmai din acest motiv); Universitatea din Paris era o excepție notabilă. Cele mai multe nu aveau un campus În sensul american al cuvântului (excepție fac aici universitățile britanice, mai ales Cambridge și Oxford), fiind integrate fizic În mediul urban Înconjurător: studenții căutau cazare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comuniștii oficiali că au Întrerupt revoluția muncitorilor, limitând-o la o singură țară -, dar, În rest, unica diferență evidentă era că stalinismul fusese un succes politic, iar troțkismul, un eșec fără pată. Urmașii Întârziați ai lui Troțki erau atrași, desigur, tocmai de acest eșec. Trecutul era poate sumbru, dar analiza erorilor comise - revoluția sovietică fusese confiscată de o reacție birocratică similară cu lovitura de stat thermidoriană care i-a eliminat pe iacobini În 1794 - avea să le asigure pe viitor succesul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
căzut În uitare, obnubilați de practica și teoria comunistă oficială. „Exhumarea” scrierilor lui Luxemburg, Lukács, Gramsci și alți marxiști uitați de la Începutul secolului 11 a fost Însoțită de redescoperirea lui Marx Însuși. Revelația unui Marx nou și vizibil diferit era tocmai esența atracției marxiste În acei ani. „Vechiul” Marx era cel al lui Lenin și Stalin: gânditorul victorian ale cărui scrieri neopozitiviste despre societate anticipau și validau centralismul democratic și dictatura proletariatului. Chiar dacă nu putea fi Învinovățit de aplicările date scrierilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
această viziune a istoriei europene, proletariatul nu mai constituia unicul vehicul pentru transformarea socială radicală. Lumea a Treia, cum Începuse să i se spună, oferea spectacolul unor candidați alternativi: naționaliștii anticolonialiști În Orientul Mijlociu și Africa de Nord, radicalii negri În Statele Unite (nu tocmai Lumea a Treia, dar asimilată cu aceasta) și gherilele țărănești de pretutindeni, din America Centrală până la Marea Chinei de Sud. Împreună cu „studenții” și cu tinerii În general, acestea constituiau o masă revoluționară mai vastă și mai ușor de mobilizat decât proletariatul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
conduceau tineretul francez pe bulevardele istorice de pe malul stâng al Senei 18. Revendicările lor - un mediu universitar mai democratic, sfârșitul cenzurii morale sau pur și simplu o lume mai bună - erau accesibile și, În ciuda pumnilor Încleștați și retoricii revoluționare, nu tocmai amenințătoare. Greva națională, misterioasă și tulburătoare, i-a aureolat pe studenți: cei care detonaseră Întâmplător Încărcătura explozivă de resentiment social păreau acum, retrospectiv, creierul și motorul acțiunii. Mai presus de orice, evenimentele din mai au fost neobișnuit de pașnice după
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
autoriza În practică producția privată, ele nu conveneau puriștilor din vechea gardă. Dar altfel, liberalizarea adoptată de Hrușciov și apoi de Brejnev nu prezenta o amenințare imediată pentru rețelele de putere și patronaj pe care se baza sistemul sovietic. și tocmai de aceea ameliorările economice din blocul sovietic au avut un efect neglijabil: pentru că erau invariabil subordonate priorităților politice. Reforma culturală era altceva. Lenin fusese Întotdeauna mai atent la opoziție decât la principii - iar urmașii Îi semănau. Liderii comuniști, În frunte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din capitala URSS. Principiile Imperiului Sovietic fuseseră ilustrate prompt la Budapesta În noiembrie 1956. Mai mult, În Cehoslovacia și România, victimele proceselor-spectacol de după război se aflau Încă În Închisori după mai bine de un deceniu. și totuși, Europa de Est era altfel - tocmai fiindcă reprezenta o expansiune colonială recentă a regimului comunist. În anii ’60, majoritatea locuitorilor Uniunii Sovietice nu apucaseră alt regim În afară de comunism, care dobândise chiar o anumită legitimitate În umbra Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Dar, la vest de URSS
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
conducerii actuale a Cehoslovaciei era evident pentru toată lumea. Kremlinul, după cum știm astăzi, urmărea deja situația de la Praga cu presimțiri sumbre: Brejnev considerase dintotdeauna Cehoslovacia ca pe elementul cel mai puțin stabil din punct de vedere ideologic al Pactului de la Varșovia. Tocmai pentru că știau acest lucru, bătrânii staliniști din Castelul de la Praga țineau morțiș la linia partidului. Dacă n-au suprimat pe loc opoziția intelectuală apărută În 1967, asta nu Înseamnă că nu au Încercat. Dar erau Împiedicați de două constrângeri: nevoia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sexuale - În vorbă sau În faptă - au dispărut. Prin Statuto dei lavoratori din mai 1970, lucrătorii italieni au câștigat dreptul la protecție Împotriva concedierii nejustificate. Laolaltă, astfel de schimbări constituie o transformare culturală implicită a societății europene; nu era Însă tocmai „revoluția” la care ținteau sloganurile și faptele generației 196818. Acea revoluție fusese de la Început condamnată la pieire. Mișcările care pretindeau că disprețuiesc și detestă „cultura consumului” au fost ele Însele, de la Început, un obiect de consum cultural, reflectând o disjuncție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ce va urma - și absorbiți de contemplarea efectului produs. „șaizecismul” devenise un obiect de cult chiar Înainte ca deceniul să ia sfârșit. Dar dacă anii ’60 par să se fi Încheiat În umbră, fără a lăsa multe moșteniri durabile, e tocmai pentru că schimbările aduse de ei erau atât de ample, Încât păreau firești și, la Începutul deceniului următor, deja perfect normale. La Începutul anilor ’60, Europa era condusă de (și aparent pentru) bătrâni. În dormitor, În familie, pe străzi, În instituțiile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca valută de referință - cel puțin În Europa. Unele țări au stat deoparte: Îndeosebi Marea Britanie, unde James Callaghan, prim-ministrul laburist, a Înțeles că SME ar Împiedica guvernul britanic să adopte măsuri reflaționare pentru a contracara șomajul. Alții au aderat tocmai din acest motiv. Ca solution de rigueur, SME urma să funcționeze În genul Fondului Monetar Internațional (sau, mai târziu, Comisia Europeană și moneda unică europeană): obligând guvernele să facă reforme nepopulare, care apoi puteau fi puse În cârca regulilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
premisă, care avea să domine și mai net módele intelectuale, era și mai Îndrăzneață. E vorba despre ideea seducătoare de a submina nu doar vechile certitudini, ci Însăși posibilitatea oricărei certitudini. Toate comportamentele, opiniile și cunoștințele trebuiau privite cu suspiciune, tocmai pentru că erau produse În societate și, ca atare, serveau drept instrumente politice. Simpla idee că judecățile sau evaluările pot fi separate de persoana care le emite ajunsese să fie tratată În anumite locuri drept expresia unei poziții sociale partizane (implicit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de pe tot continentul interpretau piese insipide, Întorcându-se apoi, aproape invariabil, În anonimatul din care ieșiseră pentru o clipă - era atât de banal În concepție și execuție, Încât sfida parodia. Ar fi fost perimat și cu 15 ani mai devreme. Tocmai de aceea prevestea ceva nou. Entuziasmul cu care concursul Eurovision glorifica un format iremediabil Învechit și o pleiadă de soliști jalnici reflecta o cultură a nostalgiei, melancolică și lucidă În același timp. Punk-ul, postmodernul și parodia erau doar câteva dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Energiei). Succesul „verzilor” germani nu a fost egalat imediat În alte părți, deși, În timp, partidele din Austria și mai ales Franța vor abține rezultate respectabile. Vest-germanii erau poate un caz neobișnuit. În acești ani, ei Începuseră să deteste tocmai sursele propriului reviriment economic postbelic: Între 1966 și 1981, proporția celor care aveau o părere bună despre „tehnologie” și reușitele ei a scăzut brusc, de la 72% la 30%. „Verzii” germani beneficiau și de sistemul nemțesc de reprezentare proporțională, grație căruia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1963 asupra turcilor ciprioți au determinat sosirea forțelor ONU de menținere a păcii. Deși greco-ciprioții dețineau monopolul sectorului public și al pozițiilor de autoritate (amintind de majoritatea protestantă din Ulster, care le refuza catolicilor orice pondere sau privilegiu) - sau poate tocmai din această cauză -, situația din insulă părea stabilă. Chiar dacă Ciprul nu mai era o zonă de criză, el rămăsese o „problemă”. În 1973, când studenții atenieni (mai Întâi cei de la Drept, apoi cei de la Politehnică) au pus În dificultate regimul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trecute, Însă nu se simțeau neapărat mai „europeni”, În ciuda proliferării etichetelor, alegerilor și instituțiilor „europene”. Multitudinea de agenții, mijloace de comunicare de masă, canale media, instituții, reprezentanți și fonduri au adus multe avantaje, dar și-au câștigat puțină simpatie. Poate tocmai din cauza abundenței de canale oficiale care distribuiau banii și supravegheau modul În care era administrată mărinimia europeană: aparatul deja complex al guvernării statului modern, cu ministere, comisii și direcții, era acum dublat și chiar triplat de sus (de la Bruxelles) și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trecere, cu o jumătate de secol În urmă. Dar numai În Marea Britanie discipolii politici ai lui Hayek și Friedman au ajuns În posturi de decizie, transformând radical cultura politică a țării. E foarte interesant că acest lucru s-a Întâmplat tocmai acolo, fiindcă economia Marii Britanii, deși ferm reglementată, era poate cel mai puțin „planificată” din Europa. Guvernul manipula constant „semnalele” fiscale și mecanismul prețurilor, dar singurul aspect cu tentă ideologică al vieții economice britanice au fost naționalizările introduse de guvernul laburist
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
generale pe care a fost nevoit să le organizeze În primăvara următoare. Ironia sorții, laburiștii au fost constrânși să combată În alegerile istorice din 1979 cu argumentul că nu creaseră o criză socială prin abandonul abrupt al convențiilor economice (când tocmai asta făcuseră), În vreme ce Partidul Conservator a revenit la putere sub conducerea energică a unei femei care susținea că soluția perfectă pentru ieșirea Marii Britanii din impas era tocmai acest tratament radical. La prima vedere, Margaret Thatcher nu anunța rolul revoluționar pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că nu creaseră o criză socială prin abandonul abrupt al convențiilor economice (când tocmai asta făcuseră), În vreme ce Partidul Conservator a revenit la putere sub conducerea energică a unei femei care susținea că soluția perfectă pentru ieșirea Marii Britanii din impas era tocmai acest tratament radical. La prima vedere, Margaret Thatcher nu anunța rolul revoluționar pe care urma să și-l asume. Născută În Grantham, un apatic orășel de provincie din Lincolnshire, ea era fiica unui cuplu de metodiști cinstiți care țineau o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În războiul pentru insulele Falkland până la liderul sindical al minerilor, Arthur Scargill; poșeta vânturată agresiv În fața liderilor adunați ai Comunității Europene, atunci când a cerut „să ni se dea banii Înapoi” - toate sugerează conștiința clară că atuul ei politic principal era tocmai această obstinație, acest refuz Încăpățânat de a face compromisuri care Îi scotea din minți pe adversari. Cum atestă fiecare sondaj de opinie, chiar și cei care nu agreau măsurile thatcheriste mărturiseau adesea o admirație reținută pentru persoana doamnei prim-ministru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avea program, nu mai avea lideri și, după părerea multora, nu mai avea suflet. Pare o sentință severă pentru o femeie care a adus partidului trei victorii electorale consecutive și a guvernat practic singură timp de aproape 12 ani. Dar tocmai asta e: Margaret Thatcher a guvernat singură. Cum spunea Frederic cel Mare, „oamenii spun ce le place lor, apoi eu fac ce-mi place mie”. Orice coleg care Își exprima o părere divergentă Într-o problemă semnificativă și, prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
La fel ca și ea, a preferat să se Înconjoare cu oameni de afaceri din sectorul privat 8. și, deși noii laburiști rămâneau vag dedicați „societății”, grupul lui Blair era la fel de alergic la „stat” ca și thatcheriții cei mai fanatici. Tocmai aceasta este măsura realizărilor doamnei Thatcher. Ea nu numai că a distrus consensul postbelic, dar a creat unul nou. Înainte de ascensiunea ei, premisa standard În politica britanică era că sursa firească a legitimității și inițiativei este statul. Când ea a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
planificării economice nu au Împiedicat cu nimic schimbarea. Dimpotrivă: modernizarea turbulentă a Franței, care a stârnit protestele din 1968, a Început la adăpostul unei Constituții semiautoritare, croită pe măsura unui autocrat militar charismatic - mai bine spus, protestele au fost provocate tocmai de amestecul tulburător de autoritate paternalistă de tip tradițional și transformări sociale destabilizatoare. Adversarii și criticii lui de Gaulle au făcut mult caz de stilul „nedemocratic” În care generalul a dobândit și apoi exercitat puterea - „lovitura de stat permanentă”, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]