66,303 matches
-
iubirea lui nu dispăruse, Veronique, se află acum în slujba lui Dragoș sub numele Vera. "Goldypedia" recomandă „încă o dată întreaga serie “Dincolo de moarte” tuturor cititorilor, Adina Speteanu dovedindu-și talentul în fiecare pagină a celor trei romane”. În aceeași notă, "Jurnalul unei cititoare" spune: „Vă garantez că la sfârșit, nu veți vrea decât să aveți și volumul următor în mână, pentru că nu veți vrea să părăsiți Strygorra!”. Deși reproșează lipsa grandorii și rezolvarea facilă a unor conflicte, "Gazeta SF" consideră că
Îngeri de gheață () [Corola-website/Science/336428_a_337757]
-
de regizorul Alexandru Tatos într-un film omonim realizat după un scenariu scris de Petre Sălcudeanu și verificat pentru conformitate de conf.univ.dr. Eugen Simion pe post de consilier literar. Ideile regizorului cu privire la film au fost expuse într-o însemnare de jurnal din 17 martie 1984: „Radu Comșa trăiește în spital un examen al propriei vieți și conștiințe. După ce a trăit o viață ușoară, cu evidente apetituri ariviste, războiul răstoarnă în el totul: își face iluzia că ar putea să schimbe lumea
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
o operă de sine stătătoare, care să extragă din carte idei, situații și personaje și să le retopească pe plan cinematografic, păstrând doar spiritul operei literare. Realizarea filmului a fost foarte dificilă după cum își nota Alexandru Tatos în "Pagini de jurnal" (volum editat postum, în 1994, de soția sa, Liana Molnar-Tatos). Filmările au avut loc în vara și toamna anului 1985 și au durat aproape trei luni, prima secvență fiind filmată la 1 iulie 1985, la Eforie Nord. Interpretul principal Ion
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
reproșat regizorului că filmul este prea „întunecat” și nu are nici o rază de speranță, că nu se vede eroismul armatei într-un război benefic pentru România și că nu este reflectat rolul pozitiv al mișcării socialiste. Într-o însemnare de jurnal din 28 decembrie 1985 Alexandru Tatos își exprima deznădejdea în fața luptei surde cu un sistem opac, calificând obiecțiile la adresa filmului ca fiind stupide. Au avut loc mai multe discuții timp de șase luni, prima avanpremieră având loc la Botoșani la
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
niște experimente cu șoareci periculozitatea precum marea toxicitate acestei ciuperci pentru om, pentru că ar provoca rabdomiliosă (descompunere a musculaturii). Aproape în mod isteric, aceste enunțuri au fost preluate fără nici o examinare suplimentară Dar nici măcar un an mai târziu, cel puțin jurnalul renumit "Der Tintling" a revocat articolul din februarie 2015, publicând rezultatele efectuate de profesorul dr. Siegmar Berndt, micolog, toxicolog și pentru „Societatea Germană pentru Micologie”, care a dovedit, că o persoană cu o greutate de 70 kg ar trebui să
Ciuperca șoarecelui () [Corola-website/Science/336566_a_337895]
-
familie Agadati, după ce poetul Yaakov Fichman l-a prezentat în fața lui Bialik spunând «Iată-l pe „legendarul Baruch”» (în ebraica de atunci - Agadati). Din anul 1929 Agadati a început să se dedice cinematografiei. Primul său film documentar "Yoman Tel Aviv" (Jurnal al Tel Avivului) l-a realizat împreună cu fratele său Itzhak Agadati. Premiera lui a avut loc la cinematograful Mograbi din Tel Aviv. În anul 1931 Agadati a realizat primul film ebraic de animație "Harpatkaot Gadi Ben Sussí" („Aventurile lui Gadi
Baruch Agadati () [Corola-website/Science/336614_a_337943]
-
(n. 13 februarie 1931, Oradea, România (în ) - d. 17 octombrie 1944, Auschwitz-Birkenau) a fost o fetiță de treisprezece ani, care, asemănător Annei Frank, a scris un scurt jurnal în ghetoul din Oradea, înainte de a fi deportata în lagărul de concentrare de la Auschwitz și de a deveni o victimă a Holocaustului. Mama Évei a recuperat jurnalul la întoarcerea sa după război, publicându-l la Budapesta în 1948. Ulterior au
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
o fetiță de treisprezece ani, care, asemănător Annei Frank, a scris un scurt jurnal în ghetoul din Oradea, înainte de a fi deportata în lagărul de concentrare de la Auschwitz și de a deveni o victimă a Holocaustului. Mama Évei a recuperat jurnalul la întoarcerea sa după război, publicându-l la Budapesta în 1948. Ulterior au fost publicate traduceri în alte limbi, inclusiv în română. Éva a fost denumită și Anne Frank a Transilvaniei sau Anne Frank de Oradea. Éva s-a născut
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
parte a orașului și o vedea numai sporadic. Juszti, guvernanță austriacă și creștină care a îngrijit-o pe mama sa, Agi, a devenit guvernanță Évei. În casa bunicilor locuia și Mariska Szabo, o bucătăreasa creștină care a salvat și păstrat jurnalul Évei după deportarea ei din ghetou. În 1942, Béla Zsolt a fost trimis împreună cu mulți alți evrei unguri la muncă forțată în Ucraina, dar Ágnes a reușit să-l elibereze. Oradea făcea parte din teritoriul Transilvaniei de nord care a
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
Nagyvárad a evreilor care înainte de 1919 nu au avut pașaport maghiar, sau care erau apatrizi. Aceștia au fost deportați în Ucraina și uciși în masacrul de Kamenetz-Podolsk, primul masacru de peste 10.000 de evrei din timpul războiului. Éva reamintește, în jurnalul ei în mod repetat de prietena ei de școală, Marta, a cărui familie a fost printre acești deportați, menționând că aceștia au fost uciși. În primăvara anului 1944 armata germană a ocupat Ungaria și imediat a declanșat o nouă persecuție
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
3 iunie ghetoul din Nagyvárad a fost evacuat și 3.000 de evrei au fost deportați zilnic cu trenul "spre Est", la Auschwitz. "Am împlinit 13 ani. M-am născut în treisprezece, într-o zi de vineri"; astfel începe Éva jurnal ei pe 13 februarie 1944. Jurnalul a înregistrat atmosferă amenințătoare din februarie, apoi preluarea puterii de către Germania și schimbarea guvernului de la Budapesta în mijlocul lunii martie. În continuare a urmat, în cuvintele farmacistului Rezső Rácz, instalarea violenței și a terorii în
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
fost evacuat și 3.000 de evrei au fost deportați zilnic cu trenul "spre Est", la Auschwitz. "Am împlinit 13 ani. M-am născut în treisprezece, într-o zi de vineri"; astfel începe Éva jurnal ei pe 13 februarie 1944. Jurnalul a înregistrat atmosferă amenințătoare din februarie, apoi preluarea puterii de către Germania și schimbarea guvernului de la Budapesta în mijlocul lunii martie. În continuare a urmat, în cuvintele farmacistului Rezső Rácz, instalarea violenței și a terorii în acest oraș de provincie, apoi deposedările
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
pancarte, că este admis. Știu că nu este un vis și totuși nu pot crede că e adevărat. Putem lua și lenjerie de pat, dar neștiind când vor veni să ne ducă, aceasta lenjerie n-o putem împachetă. [...] Micul meu Jurnal! Niciodată nu mi-a fost așa de frica!" Pe 10 mai, la 5 zile după mutarea în ghetou, consemnează:"Nu-mi pot închipui cum va fi în continuare. Mereu îmi zic, acum este cel mai rău, apoi singură îmi dau
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
de aici înainte nu vom avea. Pe teritoriul ghetoului, la început, puteam merge unul la altul, acum nu mai avem voie să părăsim casă...Agi spune mereu că nu regretă nimic, numai să ne lase în viață. Noaptea, Micul meu Jurnal, am visat-o pe Juszti (guvernatoarea, n.r.), iar dimineața m-am trezit plângând." Pe 17 și 18 mai povestește în amănunt despre torturarea evreilor în fabrica de bere Dreher precum le auzise povestite de adulți în timp ce stătea în pat fără
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
am trezit plângând." Pe 17 și 18 mai povestește în amănunt despre torturarea evreilor în fabrica de bere Dreher precum le auzise povestite de adulți în timp ce stătea în pat fără să poată adormi. Penultimă consemnare pe 29 mai:"Micul meu Jurnal, acum într-adevăr totul se sfârșește. Au împărțit ghetoul pe sectoare și ne duc pe toți." Pe 30 mai într-o ultima înregistrare, povestește despre trenurile cu deportați:"Trebuie să fie groaznic în vagon; și acum nici nu mai zice
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
a spus că nu-i poate înțelege pe evreii ăștia. N-au plâns nici macar copiii; toți se mișcau ca niște somnambuli; parcă nici nu mai trăiau. S-au urcat în vagoane împietriți, fără să scoată un cuvânt." Eva încheie apoi jurnalul :" Deși eu, Micul meu Jurnal, nu vreau să mor, eu vreau să trăiesc, chiar dacă din întreg sectorul numai eu aș putea rămâne aici. Aș aștepta sfârșitul războiului într-o pivniță, sau in pod, sau în orice gaură; eu, Micul meu
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
poate înțelege pe evreii ăștia. N-au plâns nici macar copiii; toți se mișcau ca niște somnambuli; parcă nici nu mai trăiau. S-au urcat în vagoane împietriți, fără să scoată un cuvânt." Eva încheie apoi jurnalul :" Deși eu, Micul meu Jurnal, nu vreau să mor, eu vreau să trăiesc, chiar dacă din întreg sectorul numai eu aș putea rămâne aici. Aș aștepta sfârșitul războiului într-o pivniță, sau in pod, sau în orice gaură; eu, Micul meu Jurnal, m-aș lasă sărutata
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
Deși eu, Micul meu Jurnal, nu vreau să mor, eu vreau să trăiesc, chiar dacă din întreg sectorul numai eu aș putea rămâne aici. Aș aștepta sfârșitul războiului într-o pivniță, sau in pod, sau în orice gaură; eu, Micul meu Jurnal, m-aș lasă sărutata și de jandarmul acela care se uită cruciș și care ne-a luat făină, numai să nu mă ucidă, numai să mă lase să trăiesc". Când bucătăreasa, Mariska, ajunge în ghetou pentru a le aduce mâncare
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
aș lasă sărutata și de jandarmul acela care se uită cruciș și care ne-a luat făină, numai să nu mă ucidă, numai să mă lase să trăiesc". Când bucătăreasa, Mariska, ajunge în ghetou pentru a le aduce mâncare, primește jurnalul Évei și-l păstrează în siguranță până după război. Pe 3 iunie 1944, Éva și bunicii au fost deportați la Auschwitz într-un vagon de vite pe ultimul tren cu deportați din Oradea. Acolo bunicii au fost trimiși imediat la
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
Rudolf Kasztner cu Adolf Eichmann. A călătorit pe notoriul tren a lui Kasztner, fiind transportați la sfârșitul lunii iunie 1944 la lagărul de concentrare Bergen-Belsen și ajungând de acolo în Elveția la începutul lunii decembrie 1944. Mama Évei a recuperat jurnalul Evei la întoarcerea sa după război publicandu-l la Budapesta în 1948. Apoi, Ágnes s-a îmbolnăvit psihic și s-a sinucis într-un sanatoriu în 1951. Béla Zsolt a publicat în 1946 românul autobiografic " Noua valize" despre fugă să
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
este bazat pe un roman omonim de Cezar Petrescu. Scenariul a fost scris de Petre Sălcudeanu și verificat pentru conformitate de conf.univ.dr. Eugen Simion pe post de consilier literar. Ideile regizorului cu privire la film au fost expuse într-o însemnare de jurnal din 17 martie 1984: „Radu Comșa trăiește în spital un examen al propriei vieți și conștiințe. După ce a trait o viață ușoară, cu evidente apetituri ariviste, războiul răstoarnă în el totul: își face iluzia că ar putea să schimbe lumea
Întunecare (film) () [Corola-website/Science/336657_a_337986]
-
crea o operă de sine stătătoare, care să extragă din carte idei, situații și personaje și să le retopească pe plan cinematografic, păstrând doar spiritul operei literare. Realizarea filmului a fost dificilă după cum își notă Alexandru Țâțos în "Pagini de jurnal" (editat postum, în 1994, de soția sa, Liana Molnar-Tatos). Filmările au avut loc în vara și toamna anului 1985 și au durat aproape trei luni, prima secvență fiind filmată la 1 iulie 1985, la Eforie Nord. După o lună de
Întunecare (film) () [Corola-website/Science/336657_a_337986]
-
Permanent de Șosele la un acord cu privire la acestea”. —cele cu specificație suplimentară, cum ar fi „alternativ” sau „centura”—sunt și ele gestionate tot de AASHTO. Acestea sunt uneori desemnate cu litere sufixe, ca A pentru alternativ sau B pentru business. Jurnalul oficial al rutelor, publicat ultima dată de AASHTO în 1989, a fost numit "United States Numbered Highways" de la publicarea sa inițială în 1926. În jurnalul rutelor, termenul „U.S. Route” este folosit în cuprins, în timp ce „United States Highway” apare că titlu
Drumurile numerotate din Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/336785_a_338114]
-
Acestea sunt uneori desemnate cu litere sufixe, ca A pentru alternativ sau B pentru business. Jurnalul oficial al rutelor, publicat ultima dată de AASHTO în 1989, a fost numit "United States Numbered Highways" de la publicarea sa inițială în 1926. În jurnalul rutelor, termenul „U.S. Route” este folosit în cuprins, în timp ce „United States Highway” apare că titlu pentru fiecare traseu. Toate rapoartele Comisiei Speciale privind Numerotarea Drumurilor din 1989 folosesc „U.S. Route”, și legile federale referitoare la șosele de viteză folosesc denumirile
Drumurile numerotate din Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/336785_a_338114]
-
primele două din numeroasele rute cu variante (anume între și și între și ). În efect, fiecare dintre cele două rute primeau același număr, cu un sufix direcțional care indică relația sa cu celălalt. Aceste divizări au fost prezentate inițial în jurnal, ca—de exemplu—US 40 Nord și UȘ 40 Sud, dar au fost întotdeauna semnalizate simplu UȘ 40N și UȘ 40S. Cea mai aprinsă controversă a fost însă problema de UȘ 60. Comisia Mixtă dăduse acel număr traseului Chicago-Los Angeles
Drumurile numerotate din Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/336785_a_338114]