66,337 matches
-
și a murit un an mai târziu, la 80 de ani) unor lucrări publice grandioase de o utilitate și estetică dubioase, reafirmării inițiativei franceze pe plan internațional 11 și revenirii În sectorul privat a numeroaselor servicii și industrii pe care tocmai le naționalizase. Privatizarea uriașului sector public din Franța a fost inițiată de majoritatea parlamentară conservatoare constituită În urma alegerilor din 1986. Dar cabinetele următoare, indiferent de culoarea politică, au urmărit același obiectiv, iar dintre toate, cel mai energic au privatizat guvernele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
provoacă suferințe reale astăzi În numele unor ipotetice beneficii de mâine nu pot fi justificate. Arta cere sacrificii. Dar nu poți clădi societatea ideală sacrificând oamenii. Retrospectiv, pare o concluzie destul de banală după deceniile de intensă dezbatere teoretică și politică, dar tocmai din acest motiv ea ilustrează amploarea transformării. În filmul Noaptea mea cu Maud, conte moral de Eric Rohmer din 1969, un filosof comunist și unul catolic argumentează Îndelung despre două pariuri concurente: cel pascalian pe Dumnezeu și cel marxist pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Maghiarul György Konrád, ale cărui eseuri complezente despre „Antipolitică” au fost atât de admirate În anii ’80, este doar unul dintre numeroșii scriitori căzuți În uitare după 1989. Alții, cum ar fi romanciera est-germană Christa Wolf, au Înțeles bine că tocmai greutățile existenței de scriitor sub comunism erau cele care le ofereau atât material literar, cât și o anumită energie (și statut public). Din acest motiv, mulți intelectuali din societățile comuniste au preferat să renunțe la ocaziile de emigrație și exil
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
accepte că enigma economiei făcea parte dintr-o situație mai complexă. Uniunea Sovietică era condusă de oameni interesați să mențină pârghiile politice și instituționale ale unei economii de comandă; corupția cotidiană și absurditățile minore, dar extrem de răspândite din economie erau tocmai sursele puterii și autorității lor. Pentru a reforma economia, partidul trebuia să se reformeze mai Întâi pe sine. Nici această idee nu era nouă: epurările periodice din vremea lui Lenin și a succesorilor săi proclamau de obicei aceleași obiective. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comentator italian al ascensiunii lui Havel pe scena social-politică cehoslovacă, vocea sa distinctivă l-a ajutat să dea grai sentimentelor unei națiuni reduse la tăcere: Se un popolo non ha mai parlato, la prima parola che dice è poesia 27. Tocmai din aceste motive a fost Havel - care, de altfel, se remarca prin scepticismul său față de tentațiile capitalismului (spre deosebire de ministrul său de Finanțe, Václav Klaus) - singurul care putea Întinde o punte Între egalitarismul mincinos, dar seducător al unui comunism defunct și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
suportăm acest experiment marxist. Într-un final, am dovedit că ideea aceasta nu are sens - ea n-a făcut decât să ne scoată din rândul țărilor civilizate. Boris Elțîn (1991) Existența națiunii cehe nu a fost niciodată o certitudine, și tocmai această nesiguranță constituie aspectul ei cel mai frapant. Milan Kundera Eliberată de sub comunism, Europa de Est a suferit o a doua transformare, chiar mai puternică. În anii ’90, patru state au dispărut de pe harta continentului și s-au născut 14 țări - sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de ani.” Prim-ministrul britanic nu și-a ascuns temerile. În memoriile ei, Margaret Thatcher evocă o Întâlnire convocată În grabă cu președintele francez François Mitterrand: „Am scos din geantă o hartă cu diferitele configurații ale Germaniei În trecut, nu tocmai liniștitoare pentru viitor... șMitterrandț a spus că, În momentele de mare pericol din trecut, Franța stabilise Întotdeauna relații speciale cu Marea Britanie, iar el simte că a sosit din nou un asemenea moment... Deși nu știam deocamdată cum, cel puțin aveam
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din URSS și Europa de Est și atunci numai cu acordul sovietic. Dar Washingtonul a sesizat mai repede tendința prevalentă, mai ales după ce un sondaj din februarie 1990 a revelat că 58% dintre vest-germani erau În favoarea unei Germanii unite și neutre. Era tocmai situația de care se temeau SUA: o Germanie Întregită, neutră și necontrolată În centrul Europei, destabilizându-și vecinii de ambele părți. Așa că Statele Unite s-au angajat să sprijine obiectivele lui Kohl, pentru a se asigura că germanii nu vor avea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ortodoxă sau greco-catolică. Grație toleranței relative a habsburgilor, ucrainenii din Galiția și-au putut păstra limba maternă. În funcție de zonă, Între 78% și 91% din locuitori o foloseau ca limbă maternă În 1994, pe când În teritoriile conduse cândva de țarul rus tocmai cei care se declarau ucraineni vorbeau mai degrabă rusa. Constituția sovietică le atribuia o identitate națională locuitorilor din republicile sale separate și chiar Își definea toți cetățenii În categorii etnic-naționale. Ca peste tot, și În Ucraina (mai ales În partea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru care statul est-german Începuse să se mândrească public cu Frederic cel Mare și să ridice În slăvi tot ce era german la RDG. În anii de declin ai republicilor populare, patriotismul a reapărut ca un substitut util al socialismului. Tocmai din acest motiv, era și cea mai simplă și mai puțin periculoasă formă de opoziție politică. În Rusia sau În RDG, ca și În Ungaria, erau persecutați criticii intelectuali, dar manifestările naționaliste În surdină nu erau neapărat reprimate sau descurajate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
interne nu ofereau suficient material, prin urmare noul teren politic a fost populat de o serie de noi categorii de uz public: „privatizarea”, „societatea civilă” sau „democratizarea” (sau „Europa”, care făcea cât toate trei). Dar Iugoslavia era un caz aparte. Tocmai pentru că variile grupuri etnice erau atât de Întrepătrunse (și nu suferiseră genociduri sau transferuri de populație de genul celor care au „purificat” Polonia sau Ungaria cu zeci de ani În urmă), țara oferea oportunități excelente pentru demagogi ca Miloševiæ sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la coalițiile conservatoare de guvernare. Ironia sorții este că accesul Ligii la putere era condiționat de alianța cu Forza Italia, mișcarea lui Silvio Berlusconi, și cu ex-fasciștii din Alianța Națională, condusă de Gianfranco Fini - ce depindeau amândouă (În special ultima) tocmai de alegătorii săraci și subvenționați din sud pe care Îi disprețuia Liga. Așadar, dincolo de aceste antipatii reciproce și de iluziile susținătorilor mai temerari ai lui Bossi, nu s-a pus vreodată serios problema ca Italia să se scindeze sau ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a dobânzii mai scăzută și o valută mai puțin „forte” pentru a stimula activitatea internă și exporturile. Neputând implementa astfel de măsuri, guvernul Portugaliei a fost obligat de termenii „pactului” să taie din cheltuielile bugetare - dacă nu, risca amenzi substanțiale - tocmai când ar fi trebuit, conform teoriei economice convenționale, să cheltuiască pentru a ieși din recesiune. Nu se poate spune că populația era mulțumită, dar cel puțin Portugalia se putea lăuda că și-a respectat angajamentele În privința zonei euro: până În 2003
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
regulilor și tehnicilor managementului de partid manifestată de colegii săi laburiști, prim-ministrul britanic Clement Attlee atrăgea cândva atenția asupra unei „erori fundamentale”: convingerea că „este posibil, prin elaborarea unor mecanisme, să te poți lipsi de Încrederea În semeni”10. Tocmai aceasta era premisa pe care au fost clădite instituțiile unității europene postbelice, iar consecințele Începeau În sfârșit să se facă simțite. UE suferea de un serios „deficit democratic”. Cu fiecare scrutin direct pentru Parlamentul European, participarea a scăzut; singura excepție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
La Începutul anilor ’70, când președintele francez Georges Pompidou a Început să strecoare delicat În discursuri „Uniunea Europeană”, ministrul de Externe Michel Jobert l-a Întrebat pe colegul său Edouard Balladur (viitorul premier) ce Însemna aceasta, concret. „Nimic”, a replicat Balladur. „Tocmai asta e toată frumusețea.” Pompidou Însuși nu o considera mai mult decât „o formulă vagă... pentru a evita disputele doctrinale paralizante”16. Desigur, deficitul democratic vine tocmai din această combinație Între formulările vagi și directivele legislative hiperdetaliate: ca european, e
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
său Edouard Balladur (viitorul premier) ce Însemna aceasta, concret. „Nimic”, a replicat Balladur. „Tocmai asta e toată frumusețea.” Pompidou Însuși nu o considera mai mult decât „o formulă vagă... pentru a evita disputele doctrinale paralizante”16. Desigur, deficitul democratic vine tocmai din această combinație Între formulările vagi și directivele legislative hiperdetaliate: ca european, e greu să Îți pese de o Uniune a cărei identitate a fost multă vreme tulbure, dar care Îți afectează existența sub toate aspectele ei. și totuși, În afară de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
economice, firmele și Întreprinzătorii particulari nu aveau motive să sprijine generos un partid anume. E poate de Înțeles (În orice caz, asta era tendința generală) că marile partide politice din vestul Europei au Început să caute metode alternative de finanțare - tocmai Într-un moment când, grație globalizării și desființării controlului prețurilor, banii nu lipseau. S-a dovedit că În Franța atât gaulliștii, cât și socialiștii (precum și creștin-democrații În Germania sau noii laburiști În Marea Britanie) strânseseră bani În ultimii 20 de ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poziției relative a celor două țări. Germania domina economia europeană. Pentru mai toate statele membre UE, ea era cel mai important partener comercial. Numai Republica Federală asigura două treimi din venitul net al Uniunii. Deși duceau greul finanțării - sau poate tocmai de aceea -, germanii erau printre cei mai devotați cetățeni ai Uniunii Europene. Periodic, oamenii politici germani propuneau crearea unui „culoar rapid” pentru statele adepte ale unei Europe federale complet integrate, numai pentru a renunța ulterior, vizibil dezamăgiți de partenerii lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
spusese Václav Havel, Într-un discurs pronunțat la Strasbourg În 1994, că „Uniunea Europeană are la bază un ansamblu larg de valori, cu origini În Antichitate și În creștinism”? Indiferent ce erau ei În rest, turcii nu erau deloc creștini. Paradoxal, tocmai din acest motiv - pentru că nu se puteau considera creștini (sau „iudeo-creștini”) -, turcii care visau la Europa accentuau chiar mai mult decât alți europeni dimensiunea laică, tolerantă și liberală a identității europene 15. În plus, ei invocau stăruitor normele și valorile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
visau la Europa accentuau chiar mai mult decât alți europeni dimensiunea laică, tolerantă și liberală a identității europene 15. În plus, ei invocau stăruitor normele și valorile europene pentru a contracara tendințele reacționare din viața publică turcă - obiectiv pe care tocmai statele membre ale UE Îl Încurajau de mult. Deși În 2003 parlamentul turc a abrogat În sfârșit, la insistențele Europei, vechile prevederi ce restricționau exprimarea politică și viața culturală kurdă, lungul vals al ezitărilor executat de guverne și oficialii de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai exercitau un monopol asupra cunoașterii, iar istoria nu putea fi prelucrată sumar În folosul politicienilor. și nici nu era, În cea mai mare parte. Istoria era amenințată În Europa nu de distorsionarea deliberată a trecutului În scopuri ascunse, ci tocmai de ceea ce, la prima vedere, este un complement firesc al cunoașterii istorice: nostalgia. În ultimele decenii ale secolului, publicul a manifestat o fascinație tot mai mare pentru trecut ca artefact izolat, cuprinzând nu amintirile recente, ci pe cele pierdute: istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Praga a organizat o expoziție de „haine de dinaintea revoluției”: ghete, rochii, lenjerie și alte obiecte dintr-o lume care dispăruse cu numai 14 ani În urmă, dar care inspira deja o fascinație rece. Expoziția a atras mulți vizitatori nu tocmai tineri, pentru care monotonia gri a exponatelor era o amintire recentă. Însă reacția vizitatorilor sugera un grad de afecțiune și chiar de regret care i-a surprins pe curatori. Ostalgia, cum i se spunea În Germania, se hrănea din același
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Scotland 1941, vorbind despre Burns și Scott) „barzi falși pentru o națiune falsă”. Dar reimaginarea creativă a trecutului național În Franța și Marea Britanie la sfârșitul secolului XX era de cu totul altă natură. Nu Întâmplător istoria-ca-nostalgie era atât de pronunțată tocmai În aceste două cadre naționale. Semețe puteri imperiale la Început de secol, ambele țări au pierdut ulterior, sub impactul războiului și al decolonizării, resurse și teritorii. Încrederea și siguranța imperiului global au fost Înlocuite de amintiri neplăcute și persepective neclare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau În interes de serviciu, ci și pentru divertisment și informare. O expoziție, o piesă de teatru sau un spectacol de operă generau cronici În presa din mai multe țări. Un spectacol reușit la Londra sau Amsterdam putea atrage vizitatori tocmai de la Paris, Zürich sau Milano. Dacă acest public de un cosmopolitism recent era sau nu Într-adevăr sofisticat (sau doar cu dare de mână) constituia un subiect de controversă. Evenimente cu tradiție precum Festivalul anual de la Salzburg sau reprezentațiile periodice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stiluri complet opuse. BBC, cum observau amar criticii, abandonase estetica și idealurile sale mai vechi de arbitru moral și pedagog benevol al națiunii, În efortul de a rivaliza cu posturile comerciale. Dar, deși devenise un post de popularizare (sau poate tocmai din acest motiv), era mai britanic decât oricând. Cine se Îndoiește nu are decât să compare un reportaj, o dezbatere sau un spectacol de la BBC cu programe similare de pe posturile franțuzești Antenne 2 sau TF1: ce s-a schimbat, de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]