67,111 matches
-
în care un obiectiv nu se află în centrul unui proces de dezvoltare socială: obiectivul, deși dezirabil, nu este considerat ca fiind ceva care poate/trebuie să fie realizat printr-o acțiune socială. Există „idealuri”, „năzuințe”, dar cum ar putea acționa actorul social pentru realizarea acestora? El este considerat ca dezirabil, dar într-o manieră pasivă; este realizabil printr-o acțiune punctuală (o lovitură de stat) sau prin introducerea unui sistem/unor instituții/legi. Societățile au creat un complex instituțional care
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
probleme sociale: fenomen/proces cu efecte negative sau oportunități de dezvoltare; - diagnoza naturii problemei sociale; - determinarea magnitudinii ei; - identificarea soluțiilor la respectiva problemă și evaluarea lor, pentru a alege o soluție sau un pachet de soluții; - voința colectivă de a acționa în vederea soluționării acesteia sau abandonarea voinței de a întreprinde o acțiune în acest sens. Tipurile problemelor sociale Fără a face o listă completă a tipurilor problemelor sociale, putem identifica mai frecvent următoarele: - Deficit de dezvoltare - în societățile actuale orientate spre
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
individuale și colective care afectează advers celelalte persoane -criminalitatea, violența, discriminarea; - Proasta fucționare a unor instituții: corupția, ineficiența; - Deficit de capacități individuale și colective de acțiune - educație scăzută, indisciplină de muncă, capital social scăzut; - Deficitul capacităților instituțiilor responsabile de a acționa; - Deficit al comportametului/stării societății în raport cu valori importante - libertate, democrație, respectul demnității umane, oportunități egale, coeziune socială, egalitate; - Apariția unor oportunități de dezvoltare - integrarea în Uniunea Europeană, apariția pentru o firmă a unor noi piețe. Problemele sociale și dezvoltarea socială Dinamica
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
respectivă ca „o problemă socială”. Formularea la nivelul conștiinței colective ca problemă socială implică două aspecte distincte: a) formularea acelui „ceva” ca o stare/fenomen/proces negativ/oportunitate, asociat cu anxietate, îngrijorare, neacceptare; b) voința, cel puțin potențială, de a acționa pentru a-l elimina/fructifica - de fapt acest „ceva” este considerat de comunitate a fi o „problemă” la care trebuie găsite soluții și față de care trebuie să acționeze. „Ceva” care nu este formulat de către colectivitatea respectivă ca „problemă” nu e
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
asociat cu anxietate, îngrijorare, neacceptare; b) voința, cel puțin potențială, de a acționa pentru a-l elimina/fructifica - de fapt acest „ceva” este considerat de comunitate a fi o „problemă” la care trebuie găsite soluții și față de care trebuie să acționeze. „Ceva” care nu este formulat de către colectivitatea respectivă ca „problemă” nu e o problemă socială pentru respectiva colectivitate. Dar definirea problemei sociale doar cu condiția asumării ei de către colectivitate ca o „problemă” este superficială, eliminând din sfera analizei multe fenomene
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
al sociologiei este acela de a detecta problemele potențiale și de a identifica condițiile în care o problemă potențială va deveni una actuală. Sau, chiar mai mult, de a face eforturi pentru conștientizarea respectivei probleme și dezvoltarea voinței de a acționa. Obiectivele „marketingului social” Unul este acela de a face conștientă o problemă potențială. Un exemplu: violența împotriva femeii, între anumite limite, nu este, tradițional, în multe segmente ale colectivității o problemă socială. Adică ea este acceptată ca normală, și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
potențială. Un exemplu: violența împotriva femeii, între anumite limite, nu este, tradițional, în multe segmente ale colectivității o problemă socială. Adică ea este acceptată ca normală, și nu ca ceva anormal, care trebuie eliminat. Întrebarea este cum s-ar putea acționa ca violența să devină o problemă socială. Latent/Manifest Odată acceptată problema socială, poate exista în două moduri distincte: latentă sau manifestă. Latent: ea este considerată ca fiind o problemă, ceva negativ, care ar trebui să fie eliminat sau o
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
fi eficiente. Corupția poate fi acceptată negativ, cu resemnarea de a nu găsi modalități de acțiune. Ea este negativ estimată colectiv, dar într-o stare de pasivitate, de îngrijorare. În starea manifestă, problema devine asociată cu voința colectivă de a acționa, este pusă ca problemă de soluționat. Se caută identificarea naturii problemei, se formulează soluții și se acționează pentru rezolvarea respectivei probleme. Centralitate Starea de manifest a unei probleme poate evolua spre centralitate. O problemă socială este centrală în cazul în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
este negativ estimată colectiv, dar într-o stare de pasivitate, de îngrijorare. În starea manifestă, problema devine asociată cu voința colectivă de a acționa, este pusă ca problemă de soluționat. Se caută identificarea naturii problemei, se formulează soluții și se acționează pentru rezolvarea respectivei probleme. Centralitate Starea de manifest a unei probleme poate evolua spre centralitate. O problemă socială este centrală în cazul în care colectivitatea o consideră a fi prioritară: îi acordă atenție prioritară, investește resursele instituționale, colective și financiare
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
condiții poate fi asumată conștient ca problemă. Latentă Este considerată de către colectivitate ca o problemă, dar asociată cu o atitudine pasivă: resemnare, frustrare, anxietate. Manifestă Problema socială, considerată de către colectivitate ca problemă, este asociată cu o atitudine activă: voința de acționa. Centralitate O stare a problemei sociale manifeste care este considerată a avea prioritate pentru a mobiliza atenția și a canaliza resursele disponibile. Factorii determinanți ai dinamicii problemelor sociale După cum s-a văzut, o problemă socială se poate plasa pe diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
efecte distructive importante - sărăcia și excluziunea socială, amenințarea războiului, mai ales a războiului nucelar, terorismul politic - face din acestea probleme manifeste, putând chiar să ocupe poziții centrale. Acumularea unor tensiuni în legătură cu respectivele probleme duce deci la creșterea voinței de a acționa: trecerea lor din potențial în latent, apoi în manifest și chiar în starea de centralitate. d) Oportunități de zguduire a blocajelor de sistem - alegerile politice au făcut ca aspirația difuză de soluționare a unor probleme să fie pusă în atenția
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
soluționată într-o măsură semnificativă. În această situație, scade presiunea pentru soluționarea ei. Ceea ce se întâmplă este că, fiind în mare măsură soluționată, ea scade ca prioritate. Dacă participarea școlară la nivelul obligativității atinge un nivel satisfăcător, se mai poate acționa pentru lichidarea neparticipării școlare, dar aceasta nu devine prioritară sau importantă; în aceste condiții, ea trece în latență; b) Acțiunea de soluționare a unei probleme se izbește de rezistențe structurale ale sistemului - soluționarea unor probleme se poate izbi de rezistența
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
O asemenea analiză va trebui să identifice poziția în conștiința colectivă a problemei-stare: potențială (nu există o conștientizarea ei), latentă, maniestă, centralitatea ei. Toate stările subiective colective asociate trebuie identificate: atitudine pasivă de resemnare față de problemă, motivația/voința de a acționa. Trebuie luată în considerare aici și diversitatea conștientizării problemelor sociale - unele grupuri/segmente sociale o consideră ca o problemă, altele o ignoră sau nu o văd ca pe o problemă socială. Importanța/ Centralitatea problemei variază în conștiința diferitelor grupuri. Din
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
capacității de dezvoltare socială. Componentele/Fazele procesului dezvoltării sociale În continuare voi introduce o serie de concepte-cheie ale paradigmei dezvoltării sociale și, totodată, fazele procesului de dezvoltare socială. Prima fază: identificarea și diagnoza problemei sociale; estimarea voinței colectivității de a acționa pentru soluționarea acesteia. Faza a doua: identificarea obiectivelor de dezvoltare, formulate în conștiința colectivă, în demersul actorilor sociali, sau propunerea unor noi obiective. Societățile actuale sunt tot mai mult orientare spre dezvoltarea unor programe de dezvoltare socială. Se produce o
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
planului într-un mod corect. Rapoartele de monitorizare au mai multe funcții. În primul rând, se asigură aplicarea planului pentru a realiza, prin aplicarea acestuia, obiectivul propus. În al doilea rând, se asigură orientarea continuă a actorilor implicați pentru a acționa în direcția conținută în plan. Se creează o conștientizare și o interiorizare a obiectivului. Actorii individuali și colectivi, instituțiile interiorizează obiectivul/planul și creează o „cultură a orientării spre dezvoltare”. Monitorizarea poate asigura implementarea cu succes a planului, dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
prelua inițiativa conducerii sociale, nu puteau fi decât „procedurale”, adică expresii ale unei ordini construite socialmente. Iar a construi o ordine socială, așa cum susțin teoreticienii „modernității organizate”, înseamnă a introduce convenții cu privire la modul de a percepe fenomenele sociale, de a acționa în situații recurente și, totodată, a stabili clasificări ale fenomenelor care să îngăduie sporirea inteligibilității și controlul asupra vieții sociale (Wagner, 1994, p. 75-76). Or, unul dintre cei mai eficienți factori de convenționalizare este statul, împuternicit să impună criterii de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
gândire de o extraordinară persistență, în ciuda infirmărilor spectaculoase atât a teoriilor, cât și a ideologiei dezvoltării prin modernizare. Teza de bază a teoriilor modernizării este aceea că un contact, cât de ocazional între societățile relativ modernizate și cele relativ nonmodernizate acționează ca o cauză care imprimă schimbărilor sociale o direcție unică fixată tocmai de modelul societății modernizate și efecte de ireversibilă dezvoltare (So, 1990). Modernizarea apare ca un fel de solvent universal și, totodată, ca un factor al dezvoltării. Din păcate
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de reguli ale firmei capitaliste, așa cum ne-o atestă cazul marii corporații Mitsubishi, al cărei fondator a fost unul dintre membrii marcanți ai unei vechi familii de samurai, Iwassaki (So, 1990). Iată regulile casei Iwasaki, familie fondatoare a corporației Mitsubishi: - acționează în toate întreprinderile cu interesul național în minte; - nu uita niciodată spiritul curat în serviciul public; - fii harnic, frugal și gândește-te la semeni; - utilizează-ți propriul personal; - tratează-ți angajații bine” (apud So, 1990). Influența religiei prin familie asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
mondiale și imperiilor mondiale cel puțin în epoca modernă timpurie. În plus, este posibil ca dinamismele imperiale să supraviețuiască în anumite state, dar, de regulă, acestea sunt supracoordonate (învăluite) de dinamismele „economiei mondiale”. „Statele centrale” luptă împotriva altor „state centrale”, acționând, astfel, ca niște „imperii mondiale”. Asemenea „războaie imperialiste” au marcat relațiile dintre Spania, Olanda, Franța și Anglia în raport cu operația de „cucerire a ariilor periferice”. În consecință, ele tind să fie prinse în cercul vicios al creșterii cheltuielilor militare și guvernamentale
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
bun început, ca scop principal dezvoltarea (la toate nivelurile societalului) a conștiinței condiției schimbate a omului pe planetă, condiție indusă de rapida deteriorare a fundamentelor societății moderne. Astfel, Clubul și-a propus de la bun început să se constituie și să acționeze ca o instanță independentă, globală, neoficială, de studiu al schimbărilor sociale și al impactului global al acestora. În acest scop, obiectivele erau: pe de-o parte, identificarea celor mai relevante probleme cu care se confruntă omenirea, pentru a le analiza
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
brainstorming ce a avut loc la Roma (de unde și numele Clubului), întrunind 36 de oameni de știință și economiști europeni. Grupul - ulterior Club - se autodefinea ca „grup de cetățeni ai lumii care împărtășesc aceleași preocupări pentru viitorul omenirii și care acționează ca un catalizator în stimularea dezbaterilor publice, a cercetării și analizei problematicii mondiale, precum și a aducerii acestei problematici îndeosebi în atenția factorilor de decizie”. Inițial, sub aspectul organizării, acest grup își merita pe deplin numele de „club”: domnea o informalitate
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
pentru care această confruntare este lipsită de miză, a respins de fiecare dată guvernarea în funcțiune. După 1997, tranziția politică românească se complică însă, pentru că noul actor care intră în scenă, capitalul occidental în general și cel european în special, acționează, de asemenea, cu prioritate politic. Capitalul occidental a observat repede că punctul forte al capitalului național este rețeaua de relații politice și administrative, în vreme ce slăbiciunile sale - lipsa de capital, managementul defectuos, productivitatea scăzută, nivelul tehnic înnapoiat - se manifestă cu prioritate
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
organizare a economiei și societății care asigură dominația capitalului european devin condiții tehnice ale aderării. În felul acesta, inițial prin presiune politică și financiară internațională, iar ulterior prin însăși fixarea obiectivelor strategice ale tranziției, clasa politică românească este silită să acționeze tocmai împotriva celor în folosul cărora intenționa să guverneze - adică în favoarea uneia sau a alteia dintre grupările capitalului național. Loviturile politico-economice pe care capitalul occidental le dă, începând cu 1997, capitalului național se întind pe aproape un deceniu și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și ultima zvâcnire are loc cu prilejul alegerilor din 2004. Împotriva voinței sale, guvernarea PSD din 2001-2004 s-a transformat - sub presiune politică occidentală - din guvernarea cea mai orientată spre susținerea capitaliștilor autohtoni în guvernarea care a fost nevoită să acționeze cel mai dur împotriva lor. După ce, în primii doi ani de zile, guvernul PSD s-a străduit să ofere scutiri de taxe și datorii, subvenții ale prețurilor, contracte guvernamentale prioritare, acces preferențial la privatizare și chiar monopoluri, începând cu 2002
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
ajuta statele membre să reformeze politicile de ocupare a forței de muncă, de pensie, de măsuri antisărăcie și cele care privesc sănătatea” (Diamantopoulou, 2003a). Fără a fi rezultatul exclusiv al instituțiilor europene, modelul social european este rezultatul statelor națiune europene acționând independent, dar în paralel pe parcursul unei lungi perioade de timp (Wickham 2002, p. 21). Ceea ce se regăsește astăzi sub numele de model social european reprezintă rodul a zeci de ani de negocieri și înțelegeri privind prioritățile domeniului social în spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]