68,361 matches
-
original al lui Franz Halder, care avea să devină cunoscut ca "Fall Gelb". Se poate considera că a fot răspunsul forțelor terestre germane la Planul Dyle conceput de francezi. Planul german, "Aufmarschanweisung N°1, Fall Gelb", prevedea la început ca armata germană să atace forțele aliate prin Belgia centrală spre râul Somme din nordul Franței, într-o acțiune asemănătoare cu prima fază a faimosului Plan Schlieffen din timpul primei conflagrații mondiale. Pe 10 ianuarie 1940 a avut loc Incidentul Mechelen: un
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
îl convingă pe Adolf Hitler în timpul unei întâlniri restrânse de pe 17 februarie ca "Wehrmachtul" să atace prin pădurile din Ardeni, după care să continue operațiunea spre zona coasteri franceze a Canalului Mânecii. Von Manstein, șeful de Stat Major al Grupului de Armate A, și-a formulat planul orignial în octombrie 1939 la Koblenz la cererea comandantului său, generalul Gerd von Rundstedt, care respinsese planul lui Halder. Gerd von Rundstedt considerase că planul lui Halder nu asigura câștigarea unei victorii decisive împotriva Franței
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
obiectivul distrugerii forțelor aliate printr-o mișcare clasică de încercuire - "Kesselschlacht". În timpul discuțiilor pe care le-a purtat cu generalul-locotenent Heinz Guderian, comandantul corpurilor blindate de elită germane, cel din urmă i-a propus o strategie care asigura evitarea grosului armatelor aliate și punea accentul pe o înaintare rapidă a diviziilor blindate spre Canalul Mânecii. O asemenea acțiune ar fi produs prăbușirea frontului inamic prin viteza și surpriza atacului și prin tăierea călor de aprovizionare ale celor mai bune unități aliate. Guderian
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
În ciuda tuturor precauțiilor, planul a fost respins categoric de către Halder și Walther von Brauchitsch. Refolmularea planului nu a fost de nici un folos și, la sfârștiul lunii ianuarie, Halder l-a îndepărtat pe von Manstein promovându-l comandant al Corpului de Armată XXXVIII. Von Manstein și Halder erau vechi rivali. În 1938, von Manstein a fost numit succesor al șefului statului major Ludwig Beck, dar a fost demis după ce Beck a căzut în dizgrația lui Hitler în timpul crizei Blomberg-Fritsch. În cele din
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
în el”. Halder a fost obligat acum să facă o versiune actualizată a planului de atac,"Aufmarschanweisung N°4, Fall Gelb". Von Manstein nu a mai fost implicat în procesul de planificare și s-a întors la comanda corpului de armată. Noua versiune a planului ținea seama de propunerea lui von Manstein, care făcea ca Grupul de Armate A să asigure efortul principal de invazie prin atacul prin Ardeni în sudul Belgiei. După traversarea râului Meuse între Namur și Sedan, Grupul
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
N°4, Fall Gelb". Von Manstein nu a mai fost implicat în procesul de planificare și s-a întors la comanda corpului de armată. Noua versiune a planului ținea seama de propunerea lui von Manstein, care făcea ca Grupul de Armate A să asigure efortul principal de invazie prin atacul prin Ardeni în sudul Belgiei. După traversarea râului Meuse între Namur și Sedan, Grupul de Armate A urma să își schimbe direcția de atac spre nord-vest spre Amiens, în vreme ce Grupul de
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
versiune a planului ținea seama de propunerea lui von Manstein, care făcea ca Grupul de Armate A să asigure efortul principal de invazie prin atacul prin Ardeni în sudul Belgiei. După traversarea râului Meuse între Namur și Sedan, Grupul de Armate A urma să își schimbe direcția de atac spre nord-vest spre Amiens, în vreme ce Grupul de Armate B trebuia să execute un atac de diversiune spre nord, pentru ca să atragă armatele aliate în capcană. În multe privințe, planul a fost modificat amplu
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
A să asigure efortul principal de invazie prin atacul prin Ardeni în sudul Belgiei. După traversarea râului Meuse între Namur și Sedan, Grupul de Armate A urma să își schimbe direcția de atac spre nord-vest spre Amiens, în vreme ce Grupul de Armate B trebuia să execute un atac de diversiune spre nord, pentru ca să atragă armatele aliate în capcană. În multe privințe, planul a fost modificat amplu de Halder. Noua versiune nu presupunea un atac simultan în sud. De asemenea, o bună parte
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
Belgiei. După traversarea râului Meuse între Namur și Sedan, Grupul de Armate A urma să își schimbe direcția de atac spre nord-vest spre Amiens, în vreme ce Grupul de Armate B trebuia să execute un atac de diversiune spre nord, pentru ca să atragă armatele aliate în capcană. În multe privințe, planul a fost modificat amplu de Halder. Noua versiune nu presupunea un atac simultan în sud. De asemenea, o bună parte din elementele "Blitzkrieg" au fost eliminate. Forțarea cursurilor de apă urmau să fie
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
capabile blindatele, fără să aștepte sprijinul infanteriei. Înaintarea impetuoasă a panzerelor a fost stopată temporar de ordinele lui Hilter de pe 17, 22 și 24 mai. Efectele Planului Manstein au fost devastatoare pentru [[aliații din cel de-al doilea război mondial|armatele aliaților]], acestea din urmă fiind încercuite de cele două grupuri de armate germane. Pentru salvarea a ceea ce mai putea fi salvat, aliații au fost nevoiți să organizeze diperata operațiune [[Operațiunea Dynamo| „Dynamo”]] de evacuare de la Dunkerque. Pierderile uriașe din nord
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
fost stopată temporar de ordinele lui Hilter de pe 17, 22 și 24 mai. Efectele Planului Manstein au fost devastatoare pentru [[aliații din cel de-al doilea război mondial|armatele aliaților]], acestea din urmă fiind încercuite de cele două grupuri de armate germane. Pentru salvarea a ceea ce mai putea fi salvat, aliații au fost nevoiți să organizeze diperata operațiune [[Operațiunea Dynamo| „Dynamo”]] de evacuare de la Dunkerque. Pierderile uriașe din nord și lipsa rezervelor mobile care a rezultat au condus în cele din
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
de tancuri nu a fost prioritară, iar planurile germane pentru funcționarea economiei pe timp de război luau în considerație premizele unui război de uzură, nu al unui război-fulger, încheiat cu o victorie zdrobitoare. Această abordare explică introducerea treptată în dotarea armatei în deceniul al patrule a unor dotări tehnice avansate, practic o modernizarea a doctrinei "Bewegungskrieg", folosită de altfel, cu unele nunațe specifice, de toate puterile militare importante de atunci. Invadarea Poloniei nu poate fi cu adevărat o campanie ‘‘[[Blitzkrieg]]’’ , ci
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
refractari la abordările revoluționare. În literatura de specialitate, Planul Manstein este denumit în mod obișnuit "Operațiunea Sichelschnitt", iar acest fapt duce la ideea greșită că acesta a fost numele oficial al întregului plan sau cel puțin al atacului Grupului de Armate A. Numele oficial a fost însă "Aufmarschanweisung N°4, Fall Gelb" și a fost emis pe 24 februrie 1940. Partea planului care prevedea operațiunea de traversare a Ardenilor nu a avut un nume oficial. "Sichelschnitt" nu este decât traducerea în
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
(cunoscut și ca Planul D) a fost principalul plan de război al armatei franceze pentru respingerea atacului german în timpul "Fall Gelb". A fost conceput de generalul francez Maurice Gamelin în 1940. Planul a primit numele râului Dyle, care străbate regiunea de sud a Belgiei spre Antwerp. Principalul obiectiv al planului era stoparea înaintării
Planul Dyle () [Corola-website/Science/333134_a_334463]
-
respingerea atacului german în timpul "Fall Gelb". A fost conceput de generalul francez Maurice Gamelin în 1940. Planul a primit numele râului Dyle, care străbate regiunea de sud a Belgiei spre Antwerp. Principalul obiectiv al planului era stoparea înaintării Grupului de Armate B (considerat în mod eronat ca cea mai puternică forța germană și, implicit, ca amenințarea principală împotriva liniilor aliate) în Belgia centrală. Franța semnase un tratat militar cu Belgia încă din 1920 pentru eficientizarea eforturilor în domeniul comunicațiilor și fortificațiilor
Planul Dyle () [Corola-website/Science/333134_a_334463]
-
decis să adopte Planul D datorită noilor construcții antitanc construite de belgieni de-a lungul râului Dyle și la Gembloux, care ar fi permis o rapidă mobilizare în tranșee a trupelor aliate. Adoptarea Planului Dyle i-a oferit de asemenea Armatei a 7-a franceze posibilitatea să facă joncțiunea cu forțele olandeze prin Breda. Această opțiune avea să se dovedească a fi una riscantă, de vreme ce Armata a 7-a era de fapt rezerva strategică aliată. În timpul luptelor însă, mult-lăudatele obstacole antitanc
Planul Dyle () [Corola-website/Science/333134_a_334463]
-
rapidă mobilizare în tranșee a trupelor aliate. Adoptarea Planului Dyle i-a oferit de asemenea Armatei a 7-a franceze posibilitatea să facă joncțiunea cu forțele olandeze prin Breda. Această opțiune avea să se dovedească a fi una riscantă, de vreme ce Armata a 7-a era de fapt rezerva strategică aliată. În timpul luptelor însă, mult-lăudatele obstacole antitanc Cointet s-au dovedit total ineficiente. Armata I franceză, pe de altă parte, avea să se dovedscă egaala Diviziilor a 3-a și a 4
Planul Dyle () [Corola-website/Science/333134_a_334463]
-
facă joncțiunea cu forțele olandeze prin Breda. Această opțiune avea să se dovedească a fi una riscantă, de vreme ce Armata a 7-a era de fapt rezerva strategică aliată. În timpul luptelor însă, mult-lăudatele obstacole antitanc Cointet s-au dovedit total ineficiente. Armata I franceză, pe de altă parte, avea să se dovedscă egaala Diviziilor a 3-a și a 4-a Panzer germane, cel puțin până când a fost nevoită să se retragă spre Lille datorită străpungerii frontului francez de către germani în zona
Planul Dyle () [Corola-website/Science/333134_a_334463]
-
jubilat - inamicii căzuseră în capcana germană. Planul D a funcționat practic în favoarea germanilor, care au declanșat atacul principal, așa cum prevedea Planul Manstein, prin Ardeni. Planificatorii germani presupuseseră că aliații urmau să răspundă cu o înaintare în Belgia centrală. BEF și Armatele 1 și 7 franceze au fost încercuite și au înfruntat pericolul anihilării totale. O mare parte a trupelor aliate încercuite pe țărmul Canalului Mânecii a fost evacuată de la Dunkerque în timpul Operațiunii Dynamo. Planul D a fost principala greșeală a planificării strategice
Planul Dyle () [Corola-website/Science/333134_a_334463]
-
aliate și a fost unul dintre factorii decisivi ai înfrângerii aliaților în timpul Bătăliei Franței. Istoricul britanic Julian Jackson consideră că la înfrângerea Franței a contribuit în bună măsură și decizia lui Gamelin de trimitere a rezervei strategice franceze, reprezentată de Armata a 7-a, într-o zonă departată de principala axă a atacului german, ceea ce i-a împiedicat pe aliați să reacționeze rapid și eficient.
Planul Dyle () [Corola-website/Science/333134_a_334463]
-
mare influență asupra curții imperiale, chiar și după mutarea capitale la Heian-kyo în anul 794. În incinta mănăstirii sale Kōfuku-ji cuprindea numeroase altare, pagode și biblioteci. Era unul dintre cele mai mari temple din Japonia medievală și avea propria să armata de călugări războinici (sōhei). Din cauza bogăției și influenței sale, Kōfuku-ji a intrat în conflict cu alte mari temple existente în Japonia în aceea perioadă. Așa se face că de-a lungul timpului templul a fost reconstruit de mai multe ori
Kōfuku-ji () [Corola-website/Science/333132_a_334461]
-
a fost fondat de către poporul Jinhan și a fost cunoscut sub numele de Gochang. În timpul perioadei celor 3 regate, zona a fost controlată de către regatul Silla. Pe timpul bătăliei de la Gochang din 930 a fost încercat aici între forțele Hubaekje și armata Goryeo condusă de Wanggeon, care a caștigat controlul asupra orașului și l-a redenumit Andong. După ascensiunea dinastiei Joseon la tronul Coreei, Andong a devenit un centru confucianist. Zona a fost extrem de conservatoare pentru o lungă perioadă de timp și
Andong () [Corola-website/Science/333137_a_334466]
-
pe uscat și pe mare asupra mamelucilor în 1485. Conduse de noul guvernator din Karaman, Karagöz Mehmed Pașa, forțele otomane, alcătuite în special din trupe provinciale, au subjugat triburile rebele Turgudlu și Vasak și au capturat multe fortărețe din Cilicia. Armata lui Karagöz Mehmed a fost învinsă de mameluci într-o bătălie în afara Adanei pe 9 februarie 1486. Întăririle din Istanbul, inclusiv armate de ieniceri, au fost trimise de Baiazid sub comanda cumnatului său, Hersekzade Ahmed Pașa dar armata otomană combinată
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]
-
din Cilicia. Armata lui Karagöz Mehmed a fost învinsă de mameluci într-o bătălie în afara Adanei pe 9 februarie 1486. Întăririle din Istanbul, inclusiv armate de ieniceri, au fost trimise de Baiazid sub comanda cumnatului său, Hersekzade Ahmed Pașa dar armata otomană combinată a fost din nou învinsă în Adana pe 15 martie. Karagöz Mehmed a fugit, Hersekzade Ahmed a fost luat prizonier iar Cilicia a revenit sub controlul mamelucilor. În 1487 otomanii au trimis din nou o armată numeroasă formată
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]
-
Pașa dar armata otomană combinată a fost din nou învinsă în Adana pe 15 martie. Karagöz Mehmed a fugit, Hersekzade Ahmed a fost luat prizonier iar Cilicia a revenit sub controlul mamelucilor. În 1487 otomanii au trimis din nou o armată numeroasă formată din soldați ordinari și ieniceri, sprijinită de flotă și de forțele din Dulkadir și condusă de Marele Vizir Koca Davud Pașa. Totuși, Davud Pașa a evitat operațiunile împotriva mamelucilor, folosind în schimb trupele sale pentru a înăbuși revoltele
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]