6,860 matches
-
au fost trimiși în Germania». Fratele Giordano, în timp ce se arată fericit de realizările sale și ale însoțitorilor săi, este convins că situația actuală este demnă de începuturi și autentică în identitatea sa fidelă față de Dumnezeu și față de Francisc. Amintește cu admirație începuturile modeste, dar se complace mai mult în splendida maturitate contemporană a Ordinului; dacă nu sunt regrete, dacă nu vede abateri de la idealuri, acest lucru nu se datorează faptului că nu ar fi avut o privire scrutătoare și o spiritualitate
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
întregul Ordin, prin alegerea de lectori și miniștri generali din sânul ei, și prin diplomații și curialii trimiși la curțile regilor și papei. Autorul prezintă, pe de o parte, umilința stilului de viață sărac, iar pe de altă parte, evidențiază admirația și faima de care se bucură franciscanii: sunt cei mai umili și cei mai săraci, dar, în același timp, sunt cei mai culți și cei mai apreciați. Trebuie găsit un echilibru între exigențele aparent contradictorii ale simplității, sărăciei și minorității
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
pentru a sluji ca exemplu tuturor!» (nr. 126: FF 2565). Nu este în favoarea nostalgiei și a fidelității rigide de la început, dar le amintește cu emoție și recunoștință, așa cum își amintește de propria copilărie. Dacă, pe de o parte, privește cu admirație la primele timpuri eroice, pe de altă parte, nu-și exprimă nostalgia pentru acestea. Este mândru și fericit de începuturi, ca de un fundament cu aureolă, dar este conștient și fericit de frumusețea și necesitatea schimbării și a progresului provinciei
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
l dăduseră Francisc și frații săi. Adică, atunci când, ducându-se în Italia și la Curia Romană pentru aprobarea Ordinului său, l-a văzut la Assisi pe Francisc împreună cu câteva mii de frați adunați pentru capitulul general. A fost cuprins de admirație la vederea faptului că, fără nicio preocupare pentru ziua de mâine, aveau toate cele necesare de la Domnul în fiecare zi prin intermediul evlaviei credincioșilor. După ce s-a întors printre frații săi, le-a spus că puteau cu toată certitudinea să trăiască
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
că-i va da orice dorește. Imaginați-vă câte posibilități se așterneau astfel În fața acestui tânăr conducător! Ar fi putut să ceară o viață Îndelungată, bogății care să Întreacă orice Închipuire, puterea de a-i controla pe alții sau nesfârșita admirație și laudă din partea supușilor săi. Răspunsul lui, menționat În Cartea a Doua a Cronicilor, a fost unul altruist: „Apoi dă-mi mie acum Înțelepciune și știință, ca să pricep cum să cârmuiesc pe poporul acesta”. Prima decizie a lui Solomon ca
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
se simtă bine În pielea lor, ei se vor simți bine și cu dumneavoastră și vor Învăța să o arate. Ați putea să o numiți un fel de lege a reciprocității. Pentru unii, totul ar putea părea o societate a admirației comune. Nu este așa. Admirația poate fi acordată de la distanță. Încurajarea presupune un contact personal, o relație apropiată. Dacă doriți să dețineți puterea Într-o organizație, trebuie să vă Însușiți arta Încurajării. Numai așa veți avea angajați dispuși să-și
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
lor, ei se vor simți bine și cu dumneavoastră și vor Învăța să o arate. Ați putea să o numiți un fel de lege a reciprocității. Pentru unii, totul ar putea părea o societate a admirației comune. Nu este așa. Admirația poate fi acordată de la distanță. Încurajarea presupune un contact personal, o relație apropiată. Dacă doriți să dețineți puterea Într-o organizație, trebuie să vă Însușiți arta Încurajării. Numai așa veți avea angajați dispuși să-și sacrifice timpul și energia creatoare
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
Tot în aceeași ordine de idei trebuie subliniat faptul că, și atunci când Ovidiu citește al său libellus scris în grai getic 207 cu ocazia morții lui Augustus, poporul getic se adună înarmat 208, în agora Tomisului, probabil, și-și manifestă admirația față de poet agitându-și tolbele pline de săgeți și salutându-l cu un murmur prelungit 209. Lambrino exclude din punctul nostru de vedere, pe bună dreptate ideia unei recitatio mondene ca la Roma210: este vorba, așadar, de adunarea unui popor
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Sextus Apuleius. Avea legături de familie cu Germanicus și era înrudit cu Augustus 288. Numele de Pompeius în sine ne duce cu gândul la celebrul Pompeius Magnus, care era simbolul tuturor "pompeienilor" și anti-Cezarilor. Însuși Ovidiu evocă cu simpatie și admirație figura marelui Pompeius în Pontica, IV, III, adresată unui prieten instabil, căruia, amintindu-i de fragilitatea oricărei situații umane, printre altre figuri faimoase (Cresus, Marius), o menționează și pe aceea a lui Pompeius: Cine a fost mai mare decât Marele
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
atitudine de totală proslăvire a lui Augustus este foarte dubioasă. Subiectul era de o actualitate prea palpitantă, pentru ca un poet să poată alege numai amintirile glorioase atribuibile lui Augustus și să neglijeze celelalte responsabilități: de exemplu, atunci când Cornelius își manifestă admirația și simpatia față de Cicero, chiar dacă imprecațiile îl vizau numai pe Antoniu, nu atingi memoria unui triumvir fără să riști să trezești susceptibilitatea lui Octavian devenit Augustus. Cornelius avea, cu siguranță, mult curaj, chiar dacă nu trebuie să exagerăm meritele sale în
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
departe de noi gândul de a vrea să generalizăm sentimentele republicane și antiaugustane ale tuturor celor care vorbeau despre trecut glorificându-l; dar suntem siguri că printre personajele aristocrației exista un procentaj bun care era sincer în a-și exprima admirația pentru republică și, în același timp, neîncrederea și rezerva lor față de regimul care se anunța odată cu sosirea lui Augustus. Prin urmare, nu se poate și nu trebuie să folosim procedeul contrar, cum face Boissier, care vrea să reducă opoziția sub
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
vers extraordinar: „Cotind pe Cornul d-aur, ieșea În Propontide Un vas spărgînd cu pieptul tărîmele lichide”. În același cînt, spre sfîrșit, dăm peste un mic imn al mării, construit șt acesta din multe locuri poetice comune, Însă strigătele de admirație par mai pure și cîteva imagini ne duc spre ideea mării ca spațiu al libertății și spațiu ocrotitor al iubirii. Nu-i, evident, o mare originalitate a gîndi astfel, Însă, repet, Bolintineanu găsește aici o figurație mai bună pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
retorică virtuoasă. Obiectul liric iese la Bolintineanu din această disponibilitate nemărginită a spiritului său poetic. Apoi obiectul Începe să aibă propriile exigențe, sfîrșind prin a le impune spiritul creator. Putem spune, atunci, că poezia, apare, la Bolintineanu, dintr-o neobosită admirație față, Întîi, de imaginile literare ale lucrurilor. Față de un cadavru și față de un apus de soare, poetul arată aceeași fervoare. O neprihănită voioșie trece prin poemele lui Bolintineanu, pline, totuși, de atîtea fapte sîngeroase. Judecata morală nu Împiedică Însă jubilațiile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu „dulcea-i liniștire”. În Mărgăritarele apare „plaiul frumos”, „plaiul Îngeresc”, Într-un sonet este divinizat lacul turistic, sărbătoresc. În multe poezii pătrunde spectaculos marea cu munții spumegători de valuri, marca „vastă și triumfală”, „nemărginit safir”, „cuib [de] smarald” etc. Admirația este totală, viziunea este feerică, nimic pe lume nu absoarbe mai bine gîndul și nu Încîntă mai mult ochiul ca schimbătoarea cîmpie lichidă: „O, mare, scumpă mie Eu vecinic te admir...”. Marea angajează un sentiment al plecării, al depărtării, acela
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
elementele formale, așadar), cât și prin caracterul "specific național" al acestei opere ancorate adânc în spiritualitatea românească. De aceea, în Istoria civilizației..., criticul condiționa de fapt afirmarea, pe planul valorilor universale, a creativității unei culturi minore, precum cultura română, de admirația pentru modelele europene resort psihic ce declanșează mai întâi impulsul mimetic și, ulterior, tendința de "diferențiere". Prin urmare, în opera eminesciană Lovinescu detectează două straturi: unul autohton, "specific național", și altul european, de cultură germană. Există așadar o legătură evidentă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
originea procesului creator în genere, înseamnă că obiectul pasiunii desemnează, de fapt, tocmai acea "formă ideală" la care aspiră sufletul artistului. Dar starea sufletească a creatorului român (Lovinescu dixit) e prin excelență sentimentală, romantică (adică impregnată de resentiment) de aceea, admirația față de modelul occidental (specifică "fondului" nostru psihic colectiv) poate fi înțeleasă și ca o formă de sclavie erotică, generând toate acele "complexe" caracteristice unei culturi "minore". Aplicând "teoria" lui Girard ideilor lovinesciene, se poate spune că imitația "formelor" occidentale constituie
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
dispersia în anonimat. Conștient de asemenea pericol, romancierul Lovinescu va atribui "eroului" său un tip de conștiință scindată, care condamnă realitatea și reclamă refugiul în imaginar. Pe de altă parte, iubirea față de Mite trebuie înțeleasă ca o formă particulară de admirație pentru "modelul german" expresie a dorinței triunghiulare, semnalând resentimentul și, subsecvent, pericolul mimetismului steril -, pe când dragostea pentru Veronica lasă impresia unui sentiment mai firesc, mărturisind o trăire oricum mai "spontană" și mai "specifică", în deplin acord cu înclinațiile "temperamentului moldovenesc
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
preț pe literatura pe care o scrie. E mai naturală, de un farmec mai frust și de o mai mare receptivitate erotică. Aflând cu cine are de-a face ("poetul pe care tot Iașul îl admiră"), ea își manifestă spontan admirația și-i recită, pe de rost, versurile (mai exact: Venere și Madonă). Eminescu îi citește, la rândul său, câteva poeme, printre care și strofele unei variante, care plac femeii mai mult decât forma finală pentru că în ele "se regăsi" mai
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
apoi "din unde se refăcu la loc privirea galeșă a necunoscutei". Recunoaștem, aici, prototipul femeii-meduză156, care subjugă cu ochii (cu "privirea galeșă"), dictând de la bun început comportamentul erotic. Nu întâmplător, Veronica îl "privește" pe genialul poet moldav nu doar cu admirație, ci și cu un sentiment matern, de duioșie: "lipindu-se de dânsul, privirea îl înfășase ca pe un copil". În replică, Eminescu o vede pe Veronica "mare" și e intimidat de dimensiunea ei colosală, de femeie dominatoare. Pe Mite și-
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mă prostern", exclamă cu uimire poetul). "Nemțoicuța" intră și ea în rolul de mamă dispusă la jertfa de sine ("ai nevoie de mine, cum n-are nimeni altul din câți cunosc eu"), înclinată fiind mai mult spre duioșie decât spre admirație ("pe lângă inteligență, ai și-o duioșie de copil dezarmat"). Ea îl roagă pe nefericitul amorez să se abțină, umblând "cu sânii aproape goi sub nările lui", și plânge pentru că nu-l poate face fericit. La rândul său, poetul ("ca un
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Lovinescu descria un proces cu dublă determinare: atât dinspre "formă" spre "fond" (în acord cu perspectiva impusă de "expresia creatoare de realități"), cât și invers, de la "fond" la "formă" (determinare propriu-zis psihologică, pentru că desemnează drept cauză a imitației formelor "străine" admirația și, implicit, recunoașterea superiorității lor în raport cu "formele" autohtone). La fel, psihologia personajului lovinescian se lasă modelată de clișeul lingvistic numai în măsura în care această psihologie tinde să se obiectiveze exprimându-se în mod necesar prin cuvânt, într-un discurs sui generis despre
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
la care se referă frecvent Lovinescu sunt Eugenia Pop (E.P.) și Ioana Postelnicu (Popea). 100 Aflând că Lovinescu e bolnav, Tudor Arghezi publică o scrisoare deschisă (în Informația zilei, an III, nr. 501, 29 mai 1943), în care își exprimă admirația față de activitatea criticului. Lovinescu îi răspunde, la rândul său, profund emoționat, două zile mai târziu (pe 31 mai 1943), în aceeași gazetă. Iată un scurt fragment edificator: "[...] N-am dat afecție și nici n-am așteptat; am literaturizat bătăile inimii
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
influențelor modelatoare, acordând "temperamentului" individual (expresie particulară a unui psihism colectiv, "specific"), factorului psihologic "inconștient", rolul decisiv în procesul creativității. E de reținut, în acest sens, ideea că imitația "formelor" occidentale nu se datorează atât prestigiului "formelor" în sine, cât admirației (unei predispoziții psihice înnăscute a "fondului", a rasei noastre de origine latină): nu "forma" generează, așadar, "fond", ci fondul evoluează organic și ajunge să genereze, în timp, creații originale, apropiate de valoarea "formelor" împrumutate. Sensul argumentației din Istoria civilizației române
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
memoriei suprapunea ,,secvențe de cuvinte" pe ,,secvențe de imagini". Se derula apoi un lung film interior al imaginilor și se reproducea pe de rost o cantitate impresionantă de cuvinte. Practic erau memorate și fidel reproduse cărți întregi, spre uluirea și admirația mută a celor prezenți. Principiul medicinei grecești și cel al filosofului Aristotel referitor la precedența fantasmei asupra limbajului articulat a funcționat în alte cadre istorice, politice și sociale. Un exemplu elocvent este cel al turului doi al alegerilor prezidențiale din
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
economie, oricum s-ar numi ea, care nu-l asigură, este un faliment total, o catastrofală eroare ideologico-politică și un scandal, eram să spun, metafizic... Nu numai atât. Cel puțin de la Dinicu Golescu încoace, Europa a umplut pe români de admirație și invidie, de entuziasm și regrete patriotice sincere, pentru nivelul său foarte înalt de civilizație și cultură. Nici un termen de comparație nu era (și nu este încă) posibil cu situația grea, umilitoare, din țările românești. De atunci și de acum
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]