6,859 matches
-
capăt", Editura Eminescu, 1974; "Litanii pentru Horia", Dacia, 1975. Poate, nimeni altul nu realizează, ca Leonid Dimov, descoperirea esențelor într-un imagism rar; el crede în triumful unei arte ce golește poezia de epic, de retoric, adunând în terenul liric amiezi fierbinți, cu ceruri transparente, culori și lumini, umbre și infernuri, cetăți și catedrale, ulițe și orașe bătrâne, corăbii drapate într-un lung miraj al depărtărilor ce țin de Africa sau de Marea Japoniei. Imaginile sunt exotice: lumina coaptă, meduzele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
stau șir și dorm voinicii țării acolo-n cimitir." Poetul glorifică, fără zgomot, prezența lor permanentă în viziuni cromatice și muzicale: "Și dorm cu somnul celor ce-au tras la coasă o vară." Cu volumul lui Ion Horea " Coloana în amiază", publicat în 1961, se lărgește aria de cuprindere a evocării istorice. "Viziunea în Apuseni" dezvăluie, într-o discretă incantație, figurile lui Horea și Iancu: "Când peste lumea toată/ se ridica soarele cât o roată/ Picurându-și sângele în Criș/ Cei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
carul coșul nou, cu faraoancă". Imaginea invocată a femeii-pește menite să aducă ploaie e adânc încrustată în memorie. "Faraoancele" sunt ființe ciudate care încearcă să-i ademenească pe trecători cu daruri și cântece: "dar mă calcă pe picioare fripte de amiază o căruță cu flori vii și o faraoancă". Satul, pământul sunt așezate undeva între fantastic și real, în mitopee, într-o atmosferă cultică cu datini și credințe, anunțându-l pe Ion Gheorghe din volumele publicate mai târziu. Exemplele sunt numeroase
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
semnul anotimpurilor și al sălbăticiei care trebuie potolită, pentru că este mai puternică decât piramidele și decât sfinxul, care presimte "cum îl amenință iarba". Iarba apare ca motiv liric obsesiv. În fiecare poem îl descoperim cu sensul germinației stihiale: Iarba rumegă amiezile grase, unde vine țăranul crește iarbă, numai iarba crește cu gura-n pământ, se-astupă gurile ca șomoioage de iarbă, peste Casa Scânteii crește "iarbă". Un întreg univers al satului actual într-o adevărată grafie, cu puncte ascuțite și arcuite
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
proces de laicizare a cântecului ritualic al ploii; apare dubletul feminin al mediatorului magic: Caloița; "Ion Caloian, Manda Caloian, Constandin Caloian". Poezia lui Ion Gheorghe descinde din tradiție, pentru a trece prin modernii perioadei interbelice, prin expresioniști și suprarealiști. Poemul "Amiază" este rodul întâlnirii poetului cu poezia lui L. Blaga. Oamenii se lasă răsturnați " cu oasele de plumb/ loviți în suflet dulce". Lumea își suspendă clipa în somnul de amiază, căpătând alte contururi, îndreptându-se spre alt infinit: "La umbra ce
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a trece prin modernii perioadei interbelice, prin expresioniști și suprarealiști. Poemul "Amiază" este rodul întâlnirii poetului cu poezia lui L. Blaga. Oamenii se lasă răsturnați " cu oasele de plumb/ loviți în suflet dulce". Lumea își suspendă clipa în somnul de amiază, căpătând alte contururi, îndreptându-se spre alt infinit: "La umbra ce se rupe lângă spini/ un om își trage o frunză peste frunte/ ștergând șuvoiul galbenei lumini/ căzută-n porii feței/ Ca-n niște gropi mărunte". Poemul "Amiază" se desfășoară
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
somnul de amiază, căpătând alte contururi, îndreptându-se spre alt infinit: "La umbra ce se rupe lângă spini/ un om își trage o frunză peste frunte/ ștergând șuvoiul galbenei lumini/ căzută-n porii feței/ Ca-n niște gropi mărunte". Poemul "Amiază" se desfășoară meticulos, într-o imagistică rară, dantelată în afara fabulosului: "porumburile mari bat întunecate/ esențele luminii iuți de vară/ umbrele trec dune peste gleznele copacilor". Poezia "Ruinile conacului" presupune un univers halucinant, în care grifonul apără ordinea seculară a lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și el să creeze o nouă lume într-o nouă limbă. Ultimul poem din volum, intitulat " Judecata de apoi", cheamă opera la judecată, citând Zoosophia, păzită de bătrânețe și boală, "Cariatida", "Vine iarba", "Cavalerul Trac", venit să aducă lumina marii amiezi. Ion Gheorghe explică într-un grai simplificat icoanele pe sticlă, într-un stil narativ încadrat într-un decor naiv atingând viziunea. Scenele icoanelor sunt compuse cu fantezie, localizarea se face după metoda iconografică specifică perioadei 1830-1900 din Transilvania, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a fost transformat." "Repetabila povară" reînvie în parte probleme existente și în volumele anterioare îmbogățind registrul liric printr-o mai accentuată pondere civică, dar comunicând și o anumită nostalgie, un profund sentiment al iubirii ajuns ca în "Mirabila sămânță" la amiază, la maturitate. Dacă "Smulgerea din părinți" aduce un sentiment ușor nostalgic, al desprinderii din părinți, fără reușita de a-și depăși condiția, poemul "Repetabila povară" acuză conștiința declinului, a propriului nostru declin: Ca povară îi simt și ei știu că
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Fluviile visează oceanul", E.S.P.L.A., 1961; "Pământul și fructele", E.S.P.L.A., 1964; "Iluminările mării", E.S.P.L.A., 1967; "Oase de corăbii", Editura Tineretului, 1968; "Delte", E. S. P. L. A., 1969; "Fața străină a nopții", Editura Cartea Românească, 1971, "Poeme de dragoste", Albatros, 1971; "Singurătatea amiezii", Editura Facla, 1973. Iată-l, evocându-și satul: "Satul acesta adunat între dealuri lângă un râu care seacă în arșița verii..." Alteori versifică într-o muzică simbolistă: ("Vom învăța de acuma tărâmuri boreale/ Tăcerile în fiorduri ne vor striga mai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ziarist, I. Nicobrad, a ținut aici un „discurs” despre „Ziua Unirii”, pe care apoi l-a publicat în revista „Răsăritul”.7) Grădina publică era pentru toți, dar mai ales pentru tineri și bătrîni. Bătrînii stăteau în ea de obicei după amiezile, pînă spre înserare; tinerii o vizitau în toate momentele zilei și o ocupau pînă la închidere (1 noaptea, în zilele de lucru și 2 noaptea, în zilele de sărbătoare). La cerere (cereri care se înmulțesc an de an), grădina era
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
îndemnîndu-se: „Astăzi e sărbătoare; apa rece cu care mă spăl mă trezește; un clopot greoi sună departe... Să ne gîndim la Dumnezeu!...7 Mai des decît la Dumnezeu Tatăl, pomenit numai de două ori în poezii (vezi „Veritas” și „După amiază caldă”)8), se gîndește la Iisus. Trei sînt imaginile acestuia în mintea sa: Iisus salvatorul moral, Iisus revoluționarul, Iisus al patimilor. Prima apare în „Imn”: „Crengi subțiri cu flori albe.../ Spre mai sus/ Mă ridică din erori/ Idealuri ce au
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cărora trăiește sînt, în cea mai mare parte, oameni simpli, lucrători manuali cu program fix. Plecările și întoarcerile lor îl fac să se gîndească nu o dată la situația sa nefirească: „Ninge, bolnav stau în casă/ Și fabricile semnalează în zori, amiază și noaptea/ Că nu mai pot munci...”, adică nu mai poate merge, ca ei, la serviciu. Bacovia nu spune (ar suna demagogic), dar înțelege că munca înseamnă tinerețe, sănătate, normalitate și, într-un plan mai larg, solidaritate umană; dimpotrivă, boala
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să pun punct gîndului, să-l încui în interiorul meu, neștiut, cum pune punct Bacovia poemului său, însă gîndul nu vrea să se liniștească, se zbate, se răsucește, se complică. De la o vreme, nu scap de el nici dimineața, nici la amiază, nici seara. Pe lista celor care au relatat despre vizitele lor la Bacovia - puțini, foarte puțini - trebuie musai trecut bucovineanul Traian Chelariu. A lui (vezi: Strada Lebedei nr. 8, Ed. Paideia, 2002, p. 6870) a fost duminică 9 decembrie 1956
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pomană; nu l-a mai putut suferi în casă pe acest străin, așa că el a trebuit să plece. S-a mutat în Feldgasse, unde, "vreme de mai multe sîptămîni", Vasile Morariu, fiul mitropolitului Silvestru, îi trimetea, în fiecare zi, mîncarea (amiaza) printr-un băiat, Gheorghe Albescu 85. Și, fiindcă astfel de trai nu se putea îndelunga la nesfîrșit, în primăvara anului 1866 Eminescu părăsi Bucovina. Ștefanelli ne spune că "n-a știut nimeni din colegi cînd a plecat și încotro a
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
are el să-și bată capul cu grijile mele? ce nevoie să știe cîte sufăr? Alții nu-nțeleg, dar el?? Matei s-a însurat ieri220. Mi-a trimis o invitație prin poștă, pe care am primit-o abia azi, după amiază. Dacă-i scrii, scrie-i că-l felicit -. Eu n-am vreme nici dispoziție și nu voi avea mult timp, de a mă ocupa de acestea. Aș dori din tot sufletul să te văd, mi-e cu totul peste mînă
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
ceea ce nu dăunează însă deloc discursului. Dimpotrivă, acesta face un pas înainte, inclusiv în sensul unei purificări formale. Abia atunci "liviu apetroaie mai scrie și azi câte ceva/ deși hârtia se ceartă cu el...". Așa cum se întâmplă, spre exemplu, în Marea amiază, în care poetul renunță la retorica emfatică și la imagistica barocă, ostoindu-și, în schimb, marile neliniști existențiale într-o poezie curată, dar de certe profunzimi: "Astăzi a venit iar/ după-amiaza când îmbătrânesc/ (nu am apucat să vă spun/ uneori
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
un inegalabil caligraf al spațiului (doar în aparență) bucolic, în fapt remodelat de singura perfecțiune grea pe care este dispus să o vadă ochiul său lăuntric: "O, vechi și dragi bucătării de vară,/ Simt iar în gură gust suav de-amiază/ Și în tristețea care mă-nconjoară/ Din nou copilăria mea visează:/ Ienibahar, piper prăjit pe plită, / Pești groși ce-au adormit în sos cu lapte,/ Curcani păstrați în zeama lor o noapte/ Spre o delicatețe infinită,/ Ciuperci cât canapeaua, în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Când adormeai în terfe și sudori,/ M-apropiam de tine cu sfială/ Să-ți văd coapsele moi cu floci și pori.// Aveai mamela bleagă cât ceaunul/ Și la mijloc cu sfârcul urduros./ Ți le-am zărit pe geam într-o amiază/ Când să le speli într-un lighean le-ai scos" etc. (Suprema servitoare). La polul opus, înregistrăm o adorație total epurată de orice pornire libidinală, în fapt aproape mistică: "Erai atât de frumoasă!/ Frângeam pentru tine flori largi/ Umplute cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
le speli într-un lighean le-ai scos" etc. (Suprema servitoare). La polul opus, înregistrăm o adorație total epurată de orice pornire libidinală, în fapt aproape mistică: "Erai atât de frumoasă!/ Frângeam pentru tine flori largi/ Umplute cu îngeri de-amiază/ Ce raze-ndesau în desagi.// Erai atât de frumoasă!/ Cădeau linguri largi de pe masă/ Să-ți prindă miresmele sacre/ În palma lor grea de argint// Când, lin, cu picioarele macre,/ Treceai, în dulci tâlcuri de-alint,/ Prin îngerii strânși de-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
altă parte, predispoziție intens reflexivă, tentația stilizării misterelor deopotrivă cosmice și ontologice, inclusiv a celor subsumate erosului. Discreția descripției, austeritatea reprezentării și tandrețea (bine ținută în frâu) a percepției sunt evidente atât în pastelurile deloc solare (prin ceața mahalalei (III), amiază (IV), amiază (VI), (primăvara...), măceșul din magazia de lemne), cât și în schițele de portret al eroinei lirice (criză, van gogh, poemul). În mod cert, cele mai bune poeme din volum sunt cele care îmbină desenul după un real în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
predispoziție intens reflexivă, tentația stilizării misterelor deopotrivă cosmice și ontologice, inclusiv a celor subsumate erosului. Discreția descripției, austeritatea reprezentării și tandrețea (bine ținută în frâu) a percepției sunt evidente atât în pastelurile deloc solare (prin ceața mahalalei (III), amiază (IV), amiază (VI), (primăvara...), măceșul din magazia de lemne), cât și în schițele de portret al eroinei lirice (criză, van gogh, poemul). În mod cert, cele mai bune poeme din volum sunt cele care îmbină desenul după un real în care se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
unde poeta plasează noduri întunecat expresioniste: "în grădina spitalului, verde,/ caii pasc liniștiți/ printre gutui.// lucerna le înfășoară/ gleznele tremurânde,/ soarele îi orbește...// ah, fioroasă melancolie,/ cu ziduri de cărămidă./ înăuntrul tău/ țipătul/ s-a oprit în gâtlej/ și sângerează" (amiază cuminte). Titlul următoarei cărți, Existență acută (Cartea Românească, București, 1994) comprimă într-o expresie memorabilă tocmai necesitatea de a da trup liric unei realități individuale "acutizate", transfigurate de viețuirea decisă pentru și întru poezie. Noutatea versurilor din Existență acută nu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
oare cine/ Moare-se cu mine" (subl. aut.). Contrar așteptărilor, această a doua secțiune a cărții, Emoția orașului, nu conține decât puține poeme ale "marelui oraș". În fapt, exceptând primele texte (Când străzile marelui oraș visează câmpii nesfârșite, Somnul orașului, Amiaza orașului respectiv Și dacă, totuși), în care mediul citadin este surprins în note simboliste sau expresioniste apăsate, dar și trimiterile sugestive la imaginarul tehnic al polis-ului din alte poeme (vă rog, ***), ciclul întreg este mai degrabă consacrat emoției poeziei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cu Nunta în sâmbure (1975). Între 1979 și 1982 ocupă funcția de secretar general de redacție la "Opinia studențească". Colaborează la "Ateneu", "Argeș", "Cronica", Convorbiri literare", "Luceafărul", "România literară" etc. Cărți de poezie: Nunta în sâmbure, Editura Junimea, Iași, 1975; Amiaza câmpiei, Editura Junimea, Iași, 1977; Sub zodia Traciei, Biblioteca "Opinia studențească", Iași, 1979; Neliniștea singurătății, Editura Junimea, Iași, 1982; Sigiliul toamnei, Editura Junimea, Iași, 1987; Lecție pe Ostrov, Editura Junimea, Iași, 1995; Îngândurat ca muntele de sare. Ultimele sonete închipuite
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]