11,066 matches
-
ochii i se fixară pe fața lui Lanark, propriul lui chip începu să se schimbe. Era plin de vitalitate. Zîmbi și șopti: — Lanark! — Da, zise Lanark uimit. Omul aproape că rîse de ușurare. — Mulțumesc lui Dumnezeu că tu ești! Se aplecă peste tejghea și dădu mîna cu Lanark, spunînd: Nu mă cunoști? Bineînțeles că nu, eram copil pe vremea aia. Eu sînt Jimmy Macfee. Micuțul Macfee al lui mamaie Fleck. îți amintești zilele din vechea stradă Ashfield, cînd eu și surorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
își lăsă mîinile să-i cadă pe lîngă trup și tremură violent: Mici găuri negre, murmură el. Ochii ei au devenit mici găuri negre. — Nu e femeie, de fapt, zise Lanark. E un instrument sub formă de femeie. Macfee se apleca și vomită pe trotuar, apoi zise: — Mă duc acasă. Te duc eu. — Mai bine nu. O să bat pe cineva în seara asta. Simt nevoia să lovesc pe cineva în seara asta. Dacă nu stai la distanță, probabil că tu vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
multă vreme, și nu-i maniac. Ca persoană particulară nu am încredere în el, dar se pare că a înțeles foarte bine situația politică. Iar discursul mi s-a părut onest. — Ți-e prieten? — Nu, prietenul soției mele. Macfee se aplecă și-l prinse pe Lanark de revere și zise: — Care-i chestia? — Jimmy! țipă Helen. — Ce s-a-ntîmplat? strigă Lanark. — Asta te întreb eu pe tine! Ai pașaport de consiliu, așa-i? Și mai lucrezi și pentru stabilitatea socială, așa-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un diametru de șaizeci de centimetri și o grosime de cinci centimetri. — Iată drumul spre acasă, spuse Monboddo. Uită-te înăuntru. Vei recunoaște interiorul unei ambarcațiuni familiare. Se ridică și rămase la colțul biroului cu mîinile în buzunar. Lanark se aplecă și privi îndelung în gaura rotundă. Era o cavitate tapițată cu mătase albastră. — Nu ai încredere în mine, spuse Monboddo. Dar te vei urca pentru că ești prea nesăbuit ca să mai rămîi. Am dreptate? — Greșești, zise Lanark oftînd. O să mă urc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Rima era probabil o femeie bătrînă și gîndul îl duru. — Trebuie să mă opresc, murmură el, și se așeză pe marginea unui bloc de granit. Vibrațiile îi iritau spatele. în apropiere desluși un pîlc de bărbați cu brasarde care stăteau aplecați peste un vechi transmițător radio. Lîngă ei, o femeie solidă într-o rochie neagră îi făcu semne lui Alexander, apoi se apropie și puse o mînă pe umărul lui. El își ridică privirea și se uită uimit în ochii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de greoi, că se prăbuși în genunchi, apoi atît de ușor, că se ridică în aer. Cînd reveni, pămîntul nu mai era acolo unde-l știa. Zăcu ascultînd huruitul și țipetele și privi la vîrful aprins al unui obelisc. Se aplecase atît de tare peste el, că își dădu seama că va crăpa sau se va prăbuși. Deveni greu din nou, apoi ușor, și de data asta doar capul se ridică și reveni cu un zgomot îndesat, care-l ameți întrucîtva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
el în cele din urmă, necăsătorit. ― Ei bine, în orice caz sunteți un bărbat prezentabil. Sper că jocurile să se dovedească demne de Venus, domnule Gosseyn. În timp ce se răsucea pentru a pleca, Nordegg, consăteanul din Cress-Village, îl ocoli și se aplecă deasupra registrului. Când Gosseyn privi din nou, Nordegg îi vorbea cu însuflețire bătrânului domn, care părea să nu fie de acord. Uimit, Gosseyn îl urmări o clipă, apoi renunță să se mai gândească la ei, deoarece un omuleț jovial, găsind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
ale unuia dintre aparate: șase pe cap și pe figură, celelalte pe gât, pe umeri și pe partea de sus a spatelui. Gosseyn băgă de seamă că nu era singurul curios din cameră. Ceilalți doi bărbați, Hardie și monstrul se aplecaseră înainte. Ochii albaștri și cei galbeni bruni luceau cu o sclipire avidă. Fata se ghemuise în fotoliul ei, cu genunchii strânși sub bărbie, una dintre mâini ducând țigara la buze. Aspira fumul ca un automat, dar nu-l inhala; îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
mai mult decât orice-mi veți cere. Sunt absolut sigur de asta pentru ca în lumea noastră non-A nimeni nu se poate gândi că ideile, invențiile sau personalitatea cuiva pot fi folosite în detrimentul speciei umane. Mașinile, considerate individual, nu pot apleca balanța în sensul opus cantității totale de cunoștințe științifice acumulate de cei curajoși și determinați să apere civilizația. Îl privi apoi întrebător pe Michael Hardie: ― E ceva de genul aresta? Vreo invenție datând dinaintea amneziei mele? ― Nu. X fu cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
amintiri care sunt atât de precise, încât mi-e greu să afirm că moartea nu s-a produs. De asemenea, nu există repere privind identitatea dumneavoastră reală. Bună, rea, cum o fi, acum trebuia să ia o hotărâre. Gosseyn se aplecă și dezlegă gleznele femeii, mâinile lăsându-i-le legate. Apoi o ajută să se ridice. ― Am de gând ― zise el ― să vă iau cu mine vreo doi kilometri, și apoi să vă las să reveniți să-l eliberați pe soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
extrem de interesantă. În contextul acesteia își regăsea propriile gânduri transpuse în vorbe. ― Nu mă simt cu nimic diferit. Presupun că te-ai gândit la ce-a descoperit Thorson în legătură cu creierul meu. Și, încordat, întrebă: ― Ei, ce are creierul meu? Se aplecă înainte. Își simțea trupul încins și, în același timp înghețat. Oftă când auzi răspunsul lui Hardie: ― Așteaptă-ți rândul nu ți-am pus încă cea de a treia întrebare, vreau să știu cum de ai găsit refugiul lui Crang? ― Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
își puse palma pe cutia de plastic care conținea toracele lui . Frăgezimea carnală a substanței îl făcu să-și tragă înapoi mâna cuprins brusc de repulsie. Și totuși era dificil să-l considere o ființă umană. Se forță să se aplece deasupra obrazului ca să asculte. O boare călduță, ritmică, îi mângâie urechea. Gosseyn se ridică. trăia. Toți erau probabil vii. Tocmai voia să se ridice, când încremeni la jumătatea mișcării auzind un zgomot la una din uși. Cu arma îndreptată spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Gosseyn alături pentru corectarea detaliilor, în mai puțin de 3 minute reuși o bună imitație, inclusiv o pronunție șoptită destul de clară. ― Și acum― zise Gosseyn tăios ― vom stoarce chiar de la domnul în cauză detaliile aranjamentelor cu amicii de afară. Se aplecă și-i scoase călușul. Dezgustul pe care îl resimțea i se ghicea, probabil, în gesturi; ori poate Prescott se gândea la ce i-ar fi făcut el însuși într-o situație asemănătoare ca să-și procure informațiile dorite. În orice caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Ceasul arăta că psihiatrul lipsește de numai două minute. ― Patru minute ― zise Gosseyn. Se simțea cuprins de neliniște. Dacă exista vreun punct slab care să cedeze în mintea lui Prescott, apoi asta trebuia să se producă cât mai repede. Se aplecă spre el nerăbdător. Întrebările îi stăteau pe limbă. ― Altul dintre motivele care mă fac să spun adevărul ― se bâlbâi Prescott ― este cel că am încetat să mai cred că cineva chiar și un supraom, ar mai putea influența în vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
în mod vizibil un aparat electronic, unul dintre miile rezultate ale variantelor pe o temă inițială complexă, descoperită cu mai multe secole mai înainte. Apucă din nou decupatorul atomic și, revenind la distorsor, se pregăti să-l facă bucăți. Se aplecă, dar se opri și-și privi ceasul. Era 2 fără 25. Agitația febrilă îi scăzu. Nava lui Prescott plecase pe Venus și nu se întâmplase nimic. Se duse și se uită pe ferestre. Imensa peluză care se întindea până la Mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
fără 25. Agitația febrilă îi scăzu. Nava lui Prescott plecase pe Venus și nu se întâmplase nimic. Se duse și se uită pe ferestre. Imensa peluză care se întindea până la Mașină, agrementată ici-colo de tufișuri, era aproape pustie. Câțiva grădinari, aplecați deasupra florilor, îndeplineau ritualul profesiei lor. La capătul peluzei se înălța Mașina, enormă masă strălucitoare, dominată de farul său de patru mii tri-liarde de lumini. I-ar fi trebuit mai mult de cinci minute, ca să transporte distorsorul până acolo. Hotărându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
aici și la timp ca să-ți împiedic gestul fatal, însă el a făcut ceva, ce eu însămi n-aș fi putut face. Mulțumită lui, nimeni nu știe că te afli în acest hotel. Și, mai ales Gilbert Gosseyn... (ea se aplecă spre el, ochii ei erau de un albastru intens și dulce:) nu te grăbi. Recunosc că s-au purtat cu tine destul de dur. Dar asta numai pentru că erai cu totul expus. Thorson a fost surprins, dar nu cred că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
albi când înțelese despre ce este vorba. Un elevator ― distorsor. O asemenea drăcie, în mod sigur, nu-i făcută numai să urce și să coboare. Ci te expediază la oricare din cele ― numără tuburile ― douăsprezece destinații. Bombănind pentru sine, se aplecă și examină atent tuburile, în căutarea unor repere. Nu întârzie să constate ușurat că fiecare tub era astfel montat încât să indice o direcție diferită. Unul dintre ele era îndreptat vertical în sus. Gosseyn nu ezită de loc. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
să ne debarasăm de Lavoisseur și de Hardie, iar prin intermediul dr Kair am mai aflat câte ceva despre creierul tău. Cred că ne vei scuza metodele, dar noi eram destul de tulburați, văzându-te reapărând într-un al doilea corp. "Imortalitatea!" Se apleca în față, cu ochii ușor măriți ca și cum ar fi retrăit o emoție care-i zguduise temeliile ființei. Părea că nici nu băgase de seamă că dezvăluise adevăratul nume al lui ― Lavoisseur. Gosseyn își aminti că mai auzise undeva numele acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
a făcut să mă hotărăsc să-mi asum cel mai mare risc personal din întreaga mea carieră. Cele spuse, părură să-l ușureze, ca și cum transpunerea în cuvinte a hotărârii sale o făcea definitivă. Thorson se ridică de pe scaun și se aplecă spre el, ca și când ar fi vrut să-i încredințeze un secret: ― Gosseyn, nu știu exact cât ești de bine informat. Dar părerea mea este că știi multe. Și adăugă plin de ironie: ― Să nu crezi c-am fost orb și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
avu impresia că a intrat în comă. Simți că îl apucă disperarea neputinței. Șahistul era pe moarte și el tot nu aflase încă nimic despre el însuși. Se gândi îngrozit: "Va trebui să-l fac să vorbească cu forța". Se aplecă și-l scutură pe bătrân, strigându-i: ― Trezește-te! Corpul rănitului avu o tresărire. Ochii strânși se în-tredeschiseră și-l priviră gânditori. ― Încercam ― șopti vocea baritonală ― să pun în funcțiune un reflector de energie ca să-mi ucid trupul. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
soldații au lucrat prost... Își clătină capul. ― E logic, bineînțeles. Corpul e cel care cedează primul, apoi cortexul, apoi... (Ochii îi scânteiară:) Dă-mi, te rog, arma unuia din soldați. Mi-e din ce în ce mai greu să lupt contra durerii. Gosseyn se aplecă și ridică o suflantă, dar mintea îi funcționa cu febrilitate. "Am ajuns oare să forțez un foarte grav rănit să rămână în viață și să se chinuie, numai ca să-l pot interoga?" Lupta din sufletul lui, deși îl afectă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
renunță la această idee. Căci își dăduse seama că, în fond, asta era esența vieții pe care o trăia. O viață în care nimic nu a fost și nu este explicat. Era viu și în asta consta victoria sa. Se aplecă și inspectă buzunarele bătrânului, fără însă a găsi ceva. Tocmai voia să se ridice, când: "Dumnezeule.., dă-mi arma aceea, prietene..." Gosseyn încremeni de uluire, dându-și seama că nu auzise nimic, ci recepta gândurile unui mort. Neâncrezător mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
falusul deoparte; peste puțin timp, fata s-a ridicat și a plecat fără să bănuiască nimic din toată întâmplarea. 16. Altă dată, mă aflam pe un mal pustiu, m-a cuprins o teamă, un fel de presimțire panică, m-am aplecat să iau ceva ca să mă apăr, se aflau pe acolo câteva pietre, am ridicat una, la întâmplare, și m-am pomenit în mână cu un capăt de ciocan din granit negru și lucios, lucrat cu desăvârșită măiestrie; am început să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
fi mișcat altceva. Străbăteam străzi arhicunoscute, vedeam ca prin ceață oameni cu fețe albe sau verzi, erau niște case, cineva striga de la o fereastră deschisă : „Ioanaaa !“, o femeie scăpase din mână la trecerea mea câteva monezi, le auzeam sunând, se aplecase să le culeagă de pe asfalt, mă duceam să cumpăr sugativă galbenă sau ce voiam eu. Apoi, fără nici un motiv, m-am abătut din drum; începuse să picure, se scutura un nor, în stânga mea se afla strada Palade, o stradă mică
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]