7,201 matches
-
plină de mister? Un astfel de poem dramatic ca Oh, les beaux jours (sau Happy Days, În versiunea engleză) cuprinde o arie largă de expresie, În care comedia și tragedia se Împletesc mereu, ca În viață. Gestul cotidian cel mai banal, cum e spălatul pe dinți, poate fi urmat de o observație subtilă despre sensul vieții. Două realități: una imediată și, În paralel, un curent foarte fin care te ajută să ai o percepție de o concentrare și o intensitate ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a mișcării, a perpetuei transformări a realității vizibile și invizibile. Înțeleasă astfel, spiritualitatea semnifică prezența unui limbaj universal al trecerii dintr-o lume Într-alta, al armoniei diferitelor niveluri de Realitate. Spectatorul resimte instinctiv că ceea ce el crede a fi banal, haotic sau tragic când este raportat la lumea sa de fiecare zi capătă o cu totul altă lumină prin perceperea simultană a diferitelor niveluri de Realitate. În universul lui Andrei Șerban până și tenebrele sunt luminoase. Regăsind sensul tradiției antice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
independent de șirul real al gândurilor mele. Este o voce neutră, degajată, anonimă, pe care o aud rostind vorbe fără nici o semnificație pentru mine - o propoziție În engleză sau În rusă, care nici măcar nu mi se adresează și atât de banală, Încât nici nu-mi vine să ofer o mostră, de teamă ca platitudinea pe care vreau s-o evoc să nu fie viciată de vreo semnificație cât de măruntă. Acest fenomen stupid pare a fi pandantul auditiv al anumitor viziuni
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fuga lui din sanatoriu pe undeva prin Italia. A hoinărit un timp pe acolo, denunțându-și copiii cu o vehemență demnă de Regele Lear În fața unor străini care chicoteau amuzați, până ce a fost prins printre niște stânci sălbatice de niște banali carabinieri. În iarna anului 1903, mama, singura persoană a cărei prezență o putea suporta bătrânul În momentele lui de nebunie, s-a aflat permanent alături de el, la Nisa. Fratele meu și cu mine, pe atunci În vârstă de trei și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
când, după atâta bogăție, te Întorceai spre un mic pătrat de sticlă normală, insipidă, cu țânțarul lui singuratic sau cu un ditamai țânțăroi șchiop, era ca și cum ai lua o Înghițitură de apă când nu ți-e sete și vedeai o banală bancă albă sub niște copaci familiari. Dar dintre toate ferestrele, acesta este geamul prin care În anii următori nostalgia secătuită va tânji să privească. Mademoiselle n-a aflat niciodată câtă putere avea șuvoiul regulat al glasului ei. Impresiile pe care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe care nu le punea nimeni, aveau drept urmare o tăcere penibilă, și nu declanșarea spectaculoasă a unei causerie vioaie. Și zău că franceza ei era minunată! Ce rost mai avea să strâmbi din nas fiindcă avea o fire posacă, idei banale și o cultură superficială când graiul ei presărat cu perle era ca un susur, ca o sclipire și la fel de nevinovat de semnificații ca păcătoasele aliterații ale pioaselor versuri scrise de Racine? Din cărțile aflate În biblioteca tatei, și nu din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de cadrul luminii soarelui este dominat de o unică pasiune. Dacă primul lucru spre care-mi Îndrept privirea este soarele, primul meu gând se Îndreaptă spre fluturii pe care-i va zămisli. Incidentul de la care a pornit a fost destul de banal. Pe caprifoiul ce atârna pe speteaza sculptată a unei bănci din fața intrării principale, Îngerul meu păzitor (ale cărui aripi seamănă cu cele ale arhanghelului Gavril pictat de Fra Angelico, exceptând purgatoriul florentin) mi-a arătat un vizitator de elită, o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fără cap, țintuit cu un ac de gămălie Îndoit. În dimineața următoare, biata Mademoiselle a pornit cu un aer foarte misterios spre St. Petersburg și s-a Întors seara aducându-mi („ceva mai bun decât fluturii tăi de varză“) un banal fluture de noapte Urania montat În ghips. „Cum m-ai Îmbrățișat și cum ai mai dansat de bucurie!“ exclama ea zeci ani mai târziu, În timp ce inventa un trecut nou-nouț. Medicul nostru de țară, căruia i-am lăsat pupele unui fluture
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
am lăsat pupele unui fluture de noapte rar, când am plecat Într-o călătorie În străinătate, mi-a scris că totul mergea minunat; dar În realitate, un șoarece ronțăise prețioasele pupe și, la Întoarcerea mea, bătrânul mincinos Îmi arătă niște banali fluturi Turtoiseshell, pe care presupun că Îi prinsese la repezeală În grădina lui și-i vârâse În colivia de prăsilă, drept substitute plauzibile (așa credea el). Mai grozav ca el era un entuziast băiat de bucătărie, care lua de la mine
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
teribila presiune a metamorfozei, aureola unui act dizgrațios efectuat Într-un loc public). Pe coaja unui mesteacăn, cel gros de lângă pavilionul din parc, am găsit primăvara trecută o aberație Închisă la culoare a fluturelui Sievers’ Carmelite (pentru cititori este un banal fluture cenușiu). În șanțul de sub poduleț, un Silvius Skipper galben-strălucitor țopăia Împreună cu o libelulă (pentru mine, o banală libelulă albastră). Din capul unei flori, doi Coopers se ridicară la o Înălțime uriașă, tot luptându-se Între ei - și apoi, după
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
gros de lângă pavilionul din parc, am găsit primăvara trecută o aberație Închisă la culoare a fluturelui Sievers’ Carmelite (pentru cititori este un banal fluture cenușiu). În șanțul de sub poduleț, un Silvius Skipper galben-strălucitor țopăia Împreună cu o libelulă (pentru mine, o banală libelulă albastră). Din capul unei flori, doi Coopers se ridicară la o Înălțime uriașă, tot luptându-se Între ei - și apoi, după un timp, unul din ei plonjă rapid, Întorcându-se la scaietele lui. Acestea erau insecte familiare, dar În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe sub pielea bine Întinsă. Fratele meu, un băiețel cu ochelari, În vârstă de nouă ani, pe care se Întâmplă să-l țină cu cealaltă mână, o ia mereu Înainte ca să mă privească Îngrozit și curios, ca o mică bufniță. Printre banalele suveniruri achiziționate la Biarritz Înainte de plecare, suvenirul meu preferat nu era nici micul taur din piatră neagră, nici scoica sonoră, ci un obiect care astăzi pare aproape simbolic - un toc din spumă de mare cu un minuscul cristal incastrat În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cam așa ceva, ducând un urcior. Când operatorul extrăgea o placă, imaginea dispărea de pe ecran cu un țăcănit specific, mărirea imaginii afectând nu numai scena Înfățișată, ci și viteza Îndepărtării ei. Altminteri, nu prea era nimic magic. Ni se prezentau vârfuri banale În locul munților romantici ai lui Lermontov, care Se Înălțau În luminoase zori Precum altare fumegânde, și În timp ce tânărul călugăr Îi povestea unui tovarăș de izolare lupta lui cu un leopard - O, aveam o Înfățișare cruntă! Eu Însumi leopard, sălbatic și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În acest scop o mașinărie demodată, voluminoasă, cu o rotiță zbârnâitoare, a cărei manivelă o Învârtea rapid cu o mână, În timp ce cu cealaltă ținea un creion introdus Într-un orificiu lateral. Ani de zile el a reprezentat tipul cel mai banal de „servitor credincios“, dotat cu un umor și o Înțelepciune bizare, cu impresionantul lui obicei de a-și netezi mustața cu două degete, de la dreapta spre stânga, degajând permanent un miros de pește prăjit: acesta provenea din misterioasa lui reședință
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
trudeam din greu la elegia mea, chinuindu-mă la nesfârșit cu fiecare vers, alegând și respingând, plimbând cuvintele pe limbă ceremonios și entuziast, ca un degustător de ceai, și tot apărea cumplita trădare. Rama influența tabloul, coaja dădea formă miezului. Banala ordine a cuvintelor (verb scurt sau pronume - adjectiv lung - substantiv scurt) dădea naștere unei dezordini banale de gândire, și un vers precum poeta gorestnîe griozî - traductibil și etichetat drept „reveriile melancolice ale poetului“ - ducea În mod fatal la un vers
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
plimbând cuvintele pe limbă ceremonios și entuziast, ca un degustător de ceai, și tot apărea cumplita trădare. Rama influența tabloul, coaja dădea formă miezului. Banala ordine a cuvintelor (verb scurt sau pronume - adjectiv lung - substantiv scurt) dădea naștere unei dezordini banale de gândire, și un vers precum poeta gorestnîe griozî - traductibil și etichetat drept „reveriile melancolice ale poetului“ - ducea În mod fatal la un vers rimat terminat În rozî (trandafiri) sau beriozî (mesteceni) sau grozî (furtuni) și În felul acesta anumite
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un an mai mare. Locul era aspru, dar Încântătorul peisaj de țară (brad negru, mesteacăn alb, turbării, câmpuri cosite și pământ arid) se afla chiar la sud de St. Petersburg. Un război continua undeva, departe. Doi ani mai târziu, acel banal deus ex machina, Revoluția Rusă, a izbucnit silindu-mă să părăsesc acel decor de neuitat. De fapt, Încă de atunci, din iulie 1915, semne Întunecate de rău augur și forfoteli de culise, răsuflarea fierbinte a unor mișcări sociale colosale, afectau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În primăvara anului 1916 le-am publicat Într-o culegere și am fost Îngrozit când ea mi-a atras atenția asupra unui lucru pe care nu-l observasem când alcătuisem volumul. Există În el aceeași fisură de rău augur, acea banală notă cavernoasă, acea insinuare credibilă că dragostea noastră era condamnată, de vreme ce nu putea recepta niciodată miracolul primelor clipe, foșnetul și forfota acelor tei În ploaie, compasiunea câmpurilor sălbatice. Pe lângă asta - dar nici unul din noi nu-și dădea seama pe atunci
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pectorale acțiunii solare aprobate de Întreaga națiune. Fiorul de scârbă, poate exagerat, ce răzbate din aceste rânduri ar putea fi pus pe seama temerii noastre constante de vreo boală molipsitoare ce ar fi putut afecta copilul nostru. Tu socoteai Întotdeauna Îngrozitor de banală și nu lipsită de un oarecare farmec filistin ideea că numai acei băieței cărora nu le place să se spele și le place să omoare vietăți, sunt niște băieței delicioși. Aș vrea să amintesc fiecare părculeț pe care l-am
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
prezențe” (169). Cele mai anodine întâmplări pot să împrospăteze un sentiment oricum de mare intensitate: „Doina apare pe bicicletă, pedalând lent, iese zâmbitoare din tunel, făcându-mi un semn cu mâna... Doamne, ce fericire!” (96). De fapt, episodul ar fi banal numai pentru cine n-ar ști s-o vadă pe tânăra femeie „învăluită parcă toată într-un nor de lumină”. E o luminozitate suprafirească, de parcă îndrăgostitul l-ar fi văzut pe însuși Dumnezeu. De aceea, nu e de mirare că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lumină pe masă, înregistrarea unui cor de ruși albi, atmosfera unei zile, dar și, într-o stare privilegiată, o zi feerică de iarnă și chiar lumea în întregul ei: „Frumusețea lumii mă izbește dureros cu una din fețele ei înșelător banale” (178). Înșelător banale fuseseră și cele de mai sus. Nu totdeauna fericirea are cauze evidente. Ele depind de o secretă chimie sufletească. Așa se face că o zi cenușie și umedă se acordă cu o bucurie imensă și liniștită. Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
înregistrarea unui cor de ruși albi, atmosfera unei zile, dar și, într-o stare privilegiată, o zi feerică de iarnă și chiar lumea în întregul ei: „Frumusețea lumii mă izbește dureros cu una din fețele ei înșelător banale” (178). Înșelător banale fuseseră și cele de mai sus. Nu totdeauna fericirea are cauze evidente. Ele depind de o secretă chimie sufletească. Așa se face că o zi cenușie și umedă se acordă cu o bucurie imensă și liniștită. Dacă unele împrejurări dătătoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
lui nu aveau numai păcate, ci își aveau și ei argumentele lor. Numai că dacă autorul unei cărți de felul celei pe care o comentez s-ar sili să fie obiectiv, e foarte probabil că produsul lui literar ar fi banal. Tocmai patima și, mai ales, adânca subiectivitate îi dă valoare unei asemenea cărți. Cert mi se pare că drama, reală, a lui Valeriu Cristea s-a grefat pe un complex al înfrângerii și al nedreptății. Despre nereușita de a se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în postura de politehnician deja ratat în acel amfiteatru zumzăind potolit, îl înregistrez absent de undeva din centru-dreapta pe fondul părții a doua din Sonata lunii ascultată în ajun și stăruind, imperial, în minte - fără să bănuiesc că acea imagine banală și acele sunete divine au și hotărât să rămână pentru totdeauna împreună în memoria mea. * Studiile universitare mi le-am început la 1 septembrie 1954, la Cluj, într-o dimineață răcoroasă și senină când deasupra orașului se boltea un cer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de 90 de grade); revăzând-o după câteva luni, pe Magheru, în compania Marianei, care o ținea de braț, ca și cum ar fi vrut s-o sprijine; de nerecunoscut acum, palidă, trasă la față, tăcută; o întruchipare perfectă a acelei suferințe banale și neobișnuit de intense pe care femeile, - chiar și cele ce nu și-au iubit cine știe cât bărbații - o simt când sunt părăsite pentru alta. Da, tocmai asta i se întâmplase, între timp, acestei femei drăguțe, moderne și vesele, care părea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]