7,296 matches
-
tot felul de legende și amintiri, intrate în deprinderi, în limbă, în viața locală, numele acestea intră în rândul elementelor care asigură continuitatea și permanența acesteia. Noi n-avem, se vede, simțul acestei permanențe, nu-i gustăm necesitatea. Suntem, dimpotrivă, chinuiți de o așa furie a schimbărilor, încât nimic nu ne rezistă. Printre cele dintâi acte de autoritate cu care orice consiliu comunal nou intrat în funcțiune își afirmă puterea, trebuie să figureze întotdeauna schimbarea numelor unui grup de străzi. Îndeobște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
că n-am făcut excepție de la rânduiala comună, că adică n-am fost ferit de nici una din cauzele de rătăcire și de suferință care tulbură uneori atât de profund anii noștri tineri. Temperamentul meu arzător și neliniștit, spiritul meu, deopotrivă chinuit de curiozitate și de îndoială, explică de ce toate actele vieții mele poartă semnul pasiunei care le animă, și de ce iarăși, în unele împrejurări am abandonat atâtea lucruri înainte de a le fi dus la capăt, iar în altele am adoptat o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
motive, dar poate cel mai important era acela că acolo aveam să lansez prima mea carte „Aventuri în insula naivilor”, dar împreună cu ceilalți doi coautori, Gustav Hlinka și Costel Iftinchi. Cartea fusese o adevărată provocare pentru mine, de mult mă chinuiau în cap multe amintiri despre pățaniile care le avusem în mai multe tabere de pictură naivă, iar la întâlnirea de la Expoziția Internațională de la București din 2005, ne-am hotărât noi, cei trei coautori să scriem această carte. Zis și făcut
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
o sală frumoasă de expoziție, luminoasă, care aștepta lucrările mele. Am făcut panotarea tablourilor împreună cu Viorel Rău, și a doua zi la orele 14 avea loc vernisajul. Problema mea a apărut sub forma unei crize de fiere, care m-a chinuit pe toată durata vernisajului și după acea. Astfel că în loc să stau la protocolul care urma după vernisaj, am plecat în camera mea și am vomitat de vreo 4-5 ori, nefiind în stare să fac față la activitățile din acea zi
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
face să ne simțim superiori. Nimeni nu se mai gândește la tratamentul pe care lau îndurat animalele până să ajungă la performanța de-a face gesturi care nu le aparțin, pe nimeni nu interesează că, de fapt, elefantul ăla se chinuie când merge în două picioare sau când stă în șezut. Și până la urmă, nimeni nu mai vede umilința la care sunt supuse bietele animale pentru a ne distra pe noi. În fond, ce știu ele? Emisiunea Copiii spun lucruri trăsnite
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
trebuie să vezi În ea o lipsă de prietenie. Dimpotrivă, ne-ar bucura să Întîrziați cît mai mult printre noi. Ne-ar place chiar să rămîneți pentru totdeauna. V-am Învăța fericirea de a uita și nu v-ar mai chinui Ithaca de care vorbiți atît. Tot ce e pierdut, Ulise, e pierdut definitiv cînd e vorba de timp. Și atunci ce importanță mai are să-ți amintești ceva ce n-o să mai ai niciodată? Dacă nu există decît fericiri pierdute, atunci
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
el. Toate acestea mi le-a spus într-un mod care m-a consolat într-atât, încât nu mi-am putut stăvili lacrimile. Atunci, Părintele mi-a povestit cum și el, timp de doi ani, a fost într-atât de chinuit de această patimă, încât, atunci când s-a îmbarcat din Barcelona pentru Ierusalim, nu îndrăznea să spună nimănui că pleca la Ierusalim, făcând la fel și în alte împrejurări. El a adăugat însă că de atunci, în această privință, își simțea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
lor. Era statornic în a face cele șapte ore de rugăciune în genunchi, rugăciunea de la miezul nopții și toate celelalte fapte de evlavie despre care s-a vorbit deja. Dar, cu toate acestea, nu găsea leacul împotriva scrupulelor care îl chinuiau de mai multe luni. Odată, când se simțea foarte tulburat din pricina lor, începu să se roage și cu multă evlavie strigă cu glas puternic către Dumnezeu: „Doamne, vino în ajutorul meu, căci nu găsesc leac nici la oameni, nici la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
știe cum se întorc”. Voia să spună că în Roma s-ar fi ales cu puțin folos spiritual. Motivul pentru care nu îndrăzni să-i spună că mergea la Ierusalim a fost teama de mărirea deșartă 1. Această teamă îl chinuia atât de mult încât nu îndrăznea niciodată să spună nici din ce țară venea și nici din ce neam se trăgea. În sfârșit, după ce avu pesmeții, se îmbarcă. Mai înainte însă, băgă de seamă că mai avea cinci sau șase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
luaseră Insula Rodos. Cu toate acestea, treisprezece dintre ei se aflau pe corabia pelerinilor, care plecă prima. Mai rămâneau opt sau nouă pentru corabia guvernatorilor. Aceasta dădea să plece, când Pelerinul nostru fu cuprins de o febră mare care-l chinui câteva zile, apoi îl lăsă. Corabia pleca chiar în ziua în care el luase un leac. Gazdele lui îl întrebară pe doctor dacă se putea îmbarca pentru Ierusalim; acesta răspunse că, dacă voia să fie înmormântat acolo, putea să o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
s-au rugat pentru mine; sfinții, cum au mijlocit și s-au rugat pentru mine; iar cerurile, soarele, luna, stelele, stihiile, roadele, păsările, peștii, animalele: cum de nu s-a deschis pământul ca să mă înghită, făcând iaduri noi, ca să mă chinuiască pe veci în ele. 61. Dialog. Să se încheie cu un dialog al îndurării, cugetând și aducând mulțumiri lui Dumnezeu, Domnul nostru, pentru că mi-a dat viață până acum, punându-mi în gând îndreptarea cu harul Său, pe viitor. Pater
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
când pe o parte, când pe alta, de parcă ar fi fost niște adăugiri stranii la brațele ei care refuzau să mai facă mișcări sigure. O mână îi tremura. Cu mișcări nesigure, ca ale boxerilor care au ascultat numărătoarea și se chinuie să-și recapete forțele, Carlina se simțea epuizată fizic dar și psihic. Tot ce fusese frumos și bun între ei dispăruse. Floarea pe care o culesese nu mai mirosea. Era aproape strivită și fără petale. Trebuia să dărâme tot și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și-au mai găsit leacul. Purta o antipatie continuă și era neliniștit, îngrijorat și încordat mai tot timpul. Se obișnuise să o tiranizeze, să-i găsească nod în papură, iar gândul că un alt bărbat ar fi avut-o îl chinuia teribil. Dacă ar fi iubit-o ar fi putut crede că purtarea lui e gelozie pură, dar ceea ce simțea pentru ea nu era dragoste, mai degrabă o antipatie și dispreț, iar despărțirea de ea ar fi fost precum o măsea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
rău. Numai cei puternici pot trece cu brio. Undeva, în muntele din ea, se produse o avalanșă. Zăpezile care se așezaseră rând pe rând în mintea ei se topeau cu repeziciune, transformându-se în ape tulburi ce-i inundau sufletul chinuit în acel moment de neliniști. Trupul ei era biciuit ca un ocean fără margini de furtuni și ploi reci. Aștepta o alinare de la soartă, ca un pom care așteaptă binecuvântarea cerului și a pământului pentru a supraviețui. În fiecare dintre
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
că atâtea stele sunt pe cer, câte suflete fără pereche există pe pământ! O stea care sclipește de acolo de sus, din oceanul de deasupra noastră, este sufletul meu chinuit. Cine știe în ce colț neștiut se află? Mi-am chinuit tinerețea și existența alături de tine și am pierdut de fiecare dată. N-am reușit să te cunosc. Cine ești tu de fapt?! De ce urăști atât de mult femeile? Am înțeles că fosta ta soție te-a părăsit în ajunul nunții
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Tu ce crezi? Orice om care iubește poate fi gelos. - E o greșeală. Uite, eu una nu sunt. N-am fost niciodată, nici o zi din viața mea geloasă. Gelozia e o fiară oribilă. Gelozia e mai grea decât pământul și chinuie sufletele slabe care nau încredere în valoarea lor. Atâta timp cât o persoană te respectă, te iubește și stă alături de tine, de ce ai fi gelos? Nu înseamnă că nu ai încredere în calitățile tale? Cred că mai curând pierzi dragostea cuiva atunci când
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și le amintească sau să le retrăiască. Ar fi vrut să spună tot ce știa despre el. Ii stătea pe buze. Era biciuită de adevărul pe care îl ținea secret în povestea vieții ei. Toate întâmplările și amintirile care o chinuiau se îngrămădeau să intre în lada ei cu secrete. Își simți pulsul și sângele cum îi alerga prin vene gata să țâșnească afară. Stătuse câteva secunde așa. Câte cuvinte dure ar fi vrut să spună dar nu le spusese niciodată
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
curând va ajunge pe un teritoriu străin o făcuse să acționeze într-un ritm aproape mecanic. Trase adânc aer în piept și cu ochii pe jumătate închiși aștepta să-i treacă o durere mai veche care o sâcâia și o chinuia de multă vreme. Era ca o agonie înainte de moarte, o neputință pe care o ascundea de multă vreme. Dacă ar fi avut pe cineva cu ea, s-ar fi simțit altfel. Dar ea nu mai avea nimic. ,,Gata! Am terminat
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pătură căutând ași feri privirea de celelalte persoane sub pretextul că era frântă de oboseala acumulată din timpul călătoriei. Părul care era pieptănat într-un coc, strâns, îl desfăcu din strânsoarea lui, iar acum se simțea mai lejeră. Foamea o chinuia dar își aruncă o mână de alune decojite in gură, apoi își lăsă capul pe fotoliul moale de catifea vrând sa adoarmă. Dar un hohot de râs ce părea provocat de cineva din interiorul ei nu-i dădea pace și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
primul pas! Ai avut noroc!”. Dar cum reușise ea? Măcar dacă...ar fi reușit! Iar la toate acestea se adăugă un snop de suspine zănatice, care necontrolate îi despica pieptul, aducându-i în prim plan acea durere sâcâitoare care o chinuia de ceva vreme. Avea curajul necesar și era pregătită să meargă mai departe, dar dacă ar fi putut plânge acolo în fotoliul în care se afundase, atunci s-ar fi răcorit de toate gândurile care i se ghemuiau fără voia
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ca mulți alții, să nu cadă într-un gol fast în aparență. Tot trecutul ei devenise o amintire care mai răbufnea în noapte sau în zori de zi. Tresărea la gândul că ar mai putea retrăi încă o dată trecutul. Era chinuită de ceva bolnăvicios, avea un tremur nervos și chiar avea frisoane în tot corpul. Simțea săgeți ce i se înfingeau ritmic în inimă, iar undeva în sufletul ei, în străfundul lui, aluneca ceva ce o chinuia fără milă, fără cruțare
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
încă o dată trecutul. Era chinuită de ceva bolnăvicios, avea un tremur nervos și chiar avea frisoane în tot corpul. Simțea săgeți ce i se înfingeau ritmic în inimă, iar undeva în sufletul ei, în străfundul lui, aluneca ceva ce o chinuia fără milă, fără cruțare, lăsând amintirile s-o doară, să se așeze rând pe rând în straturi grele până la epuizare definitivă, înghețându-i inima de mamă pribeagă. În mod paradoxal puterea întunericului este cea care scoate în evidență adevărata valoare
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mamă are ceva care te doare. Parcă e un ceas fără cadran. De ce oare când am putea să ne trăim viața ca-ntr-un Paradis cu flori, preferăm să suferim, să plângem și să ne lăsăm pradă furiei și pasiunii, chinuindu-ne ca în flăcările iadului?” Carlina plecase lăsându-l acasă până la vacanța de vară care nu era departe. Într-o zi, pe când îl cuprinse disperarea în casă, Alin își luă câteva haine care i se păruse necesare și părăsi fără
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
naiba, zise Carlina. Ce pot să mai fac acum? Cred că ar trebui să telefonez acasă, spuse ea fără entuziasm.” Găsise un telefon stradal unde băgase câteva monede și formă numărul. La capătul celălalt nu răspunse nimeni, degeaba se tot chinui. Răspunsul de la celălalt capăt al firului tot nu veni. Noaptea se lăsă cu precizie, iar Carlina se îndreptă înspre ieșirea ce făcea legătura gării cu orașul. Se simțea singură ca pe o plajă într-un anotimp rece și fără nici un
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
care erau gata să o părăsească zicând: „Uite unde am ajuns din pricina curiozității mele.” Tocmai ea îl întrebase, ea care plecase de acasă, iar acum se simțea ca o mobilă veche. Ce sfat putea să-i dea? Ea care își chinuia sufletul și-și dorea ca viața să n-o mai poarte cum vrea ea. Toată lumea face greșeli, dar important e să învățăm din ele. În noaptea aceea nu adormi decât înspre ziuă. Toată noaptea îi răsunase vocea lui în minte
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]