7,437 matches
-
la Catedră de Drept Civil, condusă de juristul de renume național al timpului, profesorul Dimitrie Alexandrescu, fiind preocupat încă de atunci de organizarea facultăților de drept și problemele educației juridice. Dimensiunea de excepție a personalității lui Titulescu este imposibil de epuizat aici și de aceea ne vom rezumă, în continuare, la reflectarea medalistica a acesteia (V. Gabor și C. Dumitrescu, în 1991, Gh. Adoc, în 1993). Pe aversul medaliei machetate de Constantin Dumitrescu este redat capul în profil spre stânga, având
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
românești din secolul al XIX-lea. Un alt curent de interpretare este reprezentat de analiza contrastivă a creației literare și a celei publicistice eminesciene, în scopul identificării zonelor de suprapunere și a contaminărilor pe care le manifestă acestea. Fără a epuiza inventarul tipologic al abordărilor publicisticii eminesciene, considerăm că se impune un demers de re-contextualizare a articolelor semnate de Eminescu în presa vremii și renunțarea la atitudinile extreme, de adulare, respectiv de detractare, a tot ceea ce a dat pana lui Eminescu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
le înregistrează scrisul jurnalistului. În acest sens, studiul de caz vizând ipostazele gazetarului Eminescu (analistul politic, polemistul, artistul, istoricul, dascălul, specialistul) evidențiază impactul acestora asupra celorlalte coordonate ale semiozei și, implicit, asupra întregului ansamblu semnificativ al publicisticii eminesciene. Fără a epuiza cercetarea potențialului relațional al hexadei, am dorit să subliniem în aceste pagini deschiderile analitice pe care le permite un astfel de demers în descrierea structurii și funcționalității semiozei eminesciene. Capitolul 5 Analiza semiotică a limbajului politic eminescian Nici un om nu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
se înscrie pe linia contaminărilor constante dintre creația artistică și cea publicistică. În acest sens, materia densă a articolelor de ziar încorporează elemente de poetică artistică, de narativitate și lirism, gestionate cu atenție în susținerea afirmațiilor social- politice. Fără a epuiza cercetarea potențialului relațional al modelului hexadic, am dorit să subliniem deschiderile analitice pe care le permite un astfel de demers și relevanța metodologică a acestui instrument în descrierea structurii și funcționalității semiozei eminesciene. Eludarea unuia sau altuia dintre parametrii hexadei
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
intervine confuzia lingvistică în ceea ce privește un cuvânt ce ar însemna "după nou", ceva care vine după nou, după prezent. Daniel Bell recunoaște de asemenea că dacă până într-un anumit punct a funcționat foarte bine particula "dincolo de" ("beyond"), acum aceasta este epuizată de sens, preferându-se determinantul paradoxal "post-": "în sociologie, acest sens al marcării timpului, al trăirii în interregnum nu este nicăieri simbolizat atât de intens ca în utilizarea extinsă a cuvântului post un paradox de vreme ce este un prefix care denotă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Huyssen realizează o distincție între postmodernismul anilor '60 și cel al anilor '70 și '80: dacă primul s-a concentrat pe respingerea unor anumite tipuri de modernism prin revitalizarea moștenirii avangardei europene, începând cu 1970 acest "postmodernism avangardist" și-a epuizat resursele, transformându-se într-un postmodernism afirmativ, care s-a construit prin abandonarea negației și a depășirilor. Astfel, postmodernismul actual îi apare ca profund diferit de modernism și de avangardism "exact prin aceea că ridică problema tradiției culturale și a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fi valabil, Derrida încearcă să argumenteze că, de fapt, nu se poate vorbi despre metaforă decât la plural; o singură metaforă, "fundamentală", nu ar fi o metaforă în adevăratul înțeles derridarian, din moment ce metaforicul înseamnă joc plural care nu își poate epuiza sensurile. Și Richard Rorty consideră că metafora este o modalitate de extindere a limbajului, încadrându-se, din punctul său de vedere, în cele trei posibilități de încorporare a unei credințe noi în rețeaua credințelor precedente, și anume percepția, inferența și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
analiză generală a complexelor relații și a limitelor din ce în ce mai subțiri dintre violență și distracție (entertainment). Cubitt consideră că simularea baudrillardiană marchează punctul de sfârșit al istoriei, în vreme ce Nicholas Gane o privește drept un concept a cărui analiză nu a fost epuizată și care se dovedește în continuare o dimensiune-forță a culturii globale, ce poate încă deschide noi căi și principii de cercetare. O critică interesantă a conceptului de hiperrealitate a fost întreprinsă de Anthony King, atât din perspectivă sociologică 481, cât
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Delhi, vol. 16 (5-6), 1999, p. 26. 5 Este semnificativă, în acest sens, atitudinea manifestată de Steven Connor: "Cunoașterea, se susține frecvent, nu poate fi dobândită și savurată decât dacă se referă la ceva ce este, într-un anumit sens, epuizat și scos din circulație. Pretenția de a înțelege contemporaneitatea este, de aceea, adeseori, percepută ca un soi de violență conceptuală, ca o imobilizare de energii fluide și amorfe ale absolut necesarului (dar insuficientului) acum din prezent într-o formă care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de băut, vin de mere diluat cu apă pentru cei mai firavi, fasole și legume din belșug. Așa ne-a povestit domnul Andrei, acum înaintat în vârstă, care fusese prezent acolo. 3. (7). [În ultimii ani ai vieții], fericitul Francisc, epuizat și slăbit din cauza incredibilelor acte de pocăință trupești, a vegherilor nocturne, rugăciunilor și posturilor, nemaiputând să meargă pe jos, îndeosebi după ce a primit stigmatele Mântuitorului, călătorea pe spatele unui măgăruș. Într-o seară târziu, aproape că se înnoptase, Francisc, întovărășit
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
umble pe calea sfintei simplități. A scris apoi o Regulă evanghelică pentru sine și pentru frații săi, de acum și din viitor, pe care domnul papă Inocențiu al III-lea i-a aprobat-o. Apropiindu-se sfârșitul vieții sale, fiind epuizat deja de o boală lungă, a cerut să fie așezat pe pământul gol, și-a chemat frații și, punându-și mâinile peste fiecare, în cele din urmă i-a binecuvântat pe toți. Apoi, întocmai ca la cina cea de taină
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
căuta din toată inima liniștea, a obținut permisiunea de a fi eliberat din toate oficiile și a avut drept rod sfințirea iar ca scop viața veșnică (Rom 6,22). Fratele William Cook, un om de o putere excepțională, și-a epuizat întreaga energie în eforturile depuse la început în custodia de Londra și în alte opere; ulterior, a trecut de la viața activă la viața contemplativă și, bogat în fapte bune, a murit în pace. 115. Fratele Augustin, frate de sânge al
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
era că, dacă un angajat cu jumătate de normă se supăra și pleca, ei angajau pur și simplu pe altcineva. Totuși, În urma unei fluctuații de personal ce a ajuns să depășească numărul de candidați, resursele de lucrători disponibili s-au epuizat dintr-odată. Acum se organizează ședințe regulate cu managerii, pentru ca aceștia să Învețe cum Îi pot face pe angajați să se simtă apreciați. Un contrast izbitor Atunci când vine vorba să-i facă pe oameni să se simtă speciali, puțini reușesc
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
de somn costă companiile 150 de miliarde de dolari pe an, din cauza stresului sporit și a productivității scăzute la locul de muncă. După ce am lucrat În compania respectivă timp de câteva luni, a fost ușor să Înțeleg de ce personalul era epuizat. Săptămânile de lucru de 90 până la 100 de ore erau ceva obișnuit. Chiar dacă uneori scăpau cu ore de lucru decente, PDA-urile, laptopurile și telefoanele celulare prelungeau ziua de muncă până noaptea târziu. Iar grupul cu pricina nu reprezintă o
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
moment, deși are beneficiile sale, nu ne mai aduce la un nivel optim de odihnă. Atunci când ciclul se reia, ne afundăm și mai mult, deoarece nu pornim cu un „rezervor plin”. În timp ce povestea se repetă, resursele noastre de somn se epuizează până În momentul În care se instalează oboseala cronică. O știu din proprie experiență. Precum mulți alți oameni de afaceri, mă mândream cu abilitatea de a lucra oricât de mult și de greu pofteam. Aveam o plăcere vicioasă de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
că munca acestor oameni implica mult stres și oboseală. El a readus distracția Atunci când Rick Pitino a acceptat slujba de antrenor principal la University of Kentucky În 1989, el a acceptat o poziție etichetată a fi oricum, numai plăcută nu. Epuizată de scandaluri și de sancțiuni din partea celor de la NCAA (National Collegiate Athletic Association), echipa lui Pitino era o mână de „resturi” care trăiau cu impresia că lucrurile nu au cum să meargă decât din rău În mai rău. Maestru În ceea ce privește
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
dacă am un minut să-i răspund la o Întrebare. „Mă Întrebam”, Îmi zice, „dacă dumneata chiar crezi În bazaconiile astea”. Comentariul său atât de direct m-a luat pe nepregătite. Seminarul durase două zile și, sincer să fiu, mă epuizase. Aveam de gând să-i dau o replică de genul: „Normal că nu, dar bine că țin la proștii de la compania ta!”. Totuși, m-am gândit să schimb abordarea. „Înainte să vă răspund”, i-am zis, „mi-ați putea spune
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
Însă să se gîndească În ceasul slab al așteptării la o fericire bazată pe tihnă, la „un drum fără primejdii”... Apariția umbrei iubite pune capăt acestor gînduri burgheze. Momentul sacru a trecut. Poemul nu merge mai departe, imaginația s-a epuizat În „presimțirea” obiectului erotic. Depărtarea a fost (pentru poezie) fecundă, apropierea interzice confesiunea. Ca și În poemele de meditație istorică, numai distanța dă consistență reveriei. Numai străbătînd un spațiu vast, ochiul vede un palat osianic În niște modeste ruine. Asemeni
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
convoacă fulgerele și tunetele, pune În mișcare cerul, apa și pămîntul pentru a da senzația de freamăt obscur, de ieșire de sub controlul mecanicii universului: „Cerul se-ntunecă, munții se clatină...” Să se observe că imaginile sînt cu precădere auditive. Bolintineanu epuizează verbele care pot sugera sunetul confuz al materiei dezmembrate: fîșÎie, geme, sfîriie, fîlfîie, muge, murmură etc. În discursul liric intră, În număr mare, elementele fantastice. Macabrul romantic află, aici, un teren liber. Nagodele cu lungi și strîmbe rituri, șase legioane
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
imperfectă, capodopera nu este niciodată terminată. Alecsandri nu cunoaște această nemulțumire. Contractul lui cu opera stipulează termene mai scurte. Poetul nu pare terorizat de forma imperfectă a versului. Versul iese de la Început bine, poemul se termină atunci cînd autorul a epuizat ceea ce are de spus. Morala de la urmă arată o conștiință mulțumită și o imaginație epuizată. Un echilibru perfect Între subiect și obiect se observă În poezia lui Alecsandri. Chiar cele mai dramatice compoziții se termină, la el, printr-un armistițiu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o conștiință mulțumită și o imaginație epuizată. Un echilibru perfect Între subiect și obiect se observă În poezia lui Alecsandri. Chiar cele mai dramatice compoziții se termină, la el, printr-un armistițiu, nici una din părți nu este dezavantajată: imaginația se epuizează În descriere, descrierea nu se desfășoară mai mult decît subiectul Îngăduie. De aici vine senzația de stabilitate pe care o lasă poezia. O stabilitate, Întîi a universului (În Pasteluri, Îndeosebi) și o stabilitate În relațiile dintre universul dinafară și spiritul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
minte-mi niciodată, O! suvenir puternic de dragoste-nfocată! O! timp ferice-n care minunea ce iubesc M-au deșteptat În raiuri cu glasu-i Îngeresc!” Există un Alecsandri galant, monden, productiv autor de dedicații, versuri ocazionale trecute În albume. Dedicațiile epuizează retorica luminii solare și a florilor. Într-un loc (Buchet) aduce elogii calului favorit al domnișoarei Măria Docan, numită și Mitica. CÎnd e mai filozof, Alecsandri scrie despre dorul de pribegie și laudă orele dumnezeite („Pe albumul domnișoarei Z.”). CÎnd
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
toate instrumentele retoricii romantice: antiteza, iubirea de eufonii, descripțiile grandioase, pînza epică vastă, o desfacere și o restrîngere ritmică a unghiului liric... Poemul (publicat În Convorbiri literare, 1872) Începe cu povestirea unui vis (Visul lui Albert) Într-un limbaj care epuizează nuanțele trufiei și ale grandorii: falnic, gigantic, imnător, un uragan de glasuri ce clocotea prin lume, trufaș, semeț, ușor... Cele opt părți ale poemului au o desfășurare epică prin alternanță. După visul nesăbuit al craiului leșesc urmează prezentarea oștilor, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înaripat, copil ademenitor, insinuant, zeu voiajor, războinic (un soldat al grației), săgețile lui rănesc și tămăduiesc În același timp. Ființa lui este făcută din contraste, În ea se Întîlnește binele și răul, plăcerea și amărăciunea. În Cine-i Amoriul, Conachi epuizează imaginile acestei Împerecheri de elemente antinomice: Amoriul poartă arme ca ostașii, dă năvală și fuge cu slăbiciune, ia cetăți dar nu le-nchină, se dă rob dar și robește, rănește și vindecă, aprinde focul groaznic și potolește focul... Armele lui
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
strategică, un dramatism prefăcut. Toate Însușirile ce pot Împodobi femeia sînt de preț. Idealizarea femeii, copleșirea ei cu laude intră În protocolul erotic al timpului. Conachi este cel mai perseverent dintre toți și, scriind mai mult, dă impresia că a epuizat toate formele de adorație amoroasă. Dintre Însușirile profane ale femeii, grația este cel mai des invocată. Adică nurul. C. Conachi Îi dedică un poem (Ce este nurul) din care voi cita primele și ultimele versuri: „Ah, nurule, Împărate a podoabelor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]