7,150 matches
-
premiantă perpetuă, corul care ajunsese la 150 persoane, reînviau tradițiile de acasă, amintirea anilor de școală. Au trecut peste 50 ani și la biserica Precupeții Noi și astăzi la ziua de hram, eparhialistele care au mai rămas continuă cu aceeași nostalgie tradiția Întâlnirilor. Promoția 1917 a Seminarului Teologic din Chișinău s-a Întâlnit la 50 ani de la absolvire la hramul Seminarului sărbătorit la 2 februarie, de Întâmpinarea Domnului. Slujba religioasă a fost oficiată an de an de preoții Vasile Țepordei, Sergiu
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
latină este sufletul micii comunități din Bogota. În Brazilia trăiesc numeroase familii venite din țară cca 20.000 persoane. La Săo Paulo se află colonia cea mai numeroasă. Majoritatea vin periodic În România pe care o descriu cu dragoste si nostalgie. Zaven Karaigian medic, Ilie Gilbert - științe politice, Marcu Preotescu - inginer și avocat, Ștefan Kitzemia - fost militar, Mariana Iacob - medic, Alexandru Mateescu - preot, Domnița Ileana - devenită maica Alexandra din conducerea Coloniei din Brazilia, H.H. Stahl - sociolog, Jean Boghici - inginer. Mărturisirile lor
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
malefică. În numele drepturilor omului minoritățile erau Încurajate să impună revendicări exagerate. Se știe că minoritățile din România se situează la cote optime față de oricare țară europeană dar trebuie să se țină seamă că Între minoritățile conlocuitoare există unele imperiale cu nostalgia privilegiilor nemăsurate din perioada habsburgică ori țaristă. În acest timp românii de peste hotare, În aceeași Europă a drepturilor omului nu au biserici, grădinițe, școli În limba maternă și nici dreptul la identitate. Acest rău care apasă de secole destinul românilor
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
și eu cu ce pot la manifestările de la noi În apărarea culturii noastre române. Duminică (24 II) am fost la Adunarea Generală a alegătorilor P.P.C.D. În Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. 22.II. Sofia Pârjoi Versuri calde, pline de nostalgie, țesute cu speranța revederii peisajului natal sud basarabean. Martie 8.III. Conf.dr. Corneliu Zeană, Președinte al Secțiunii române a Mișcării Europene. Apreciază orientarea Fundației Ginta Latină și Își exprimă În modul cel ami ferm dezacordul față de suspendarea În Republica Moldova a P
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
al urii și rușinii. La "liniștea" cetățenilor RDG vegheau Partidul, trupele sovietice și STASI, celebra securitate, un trio atât de bine pus la punct că nu putea să greșească. În acest context, probabil că mulți cetățeni RDG se gândeau cu nostalgie la vremurile "Deutschland uber alles", la bunăstarea și gloria trecute, la părinții, frații, prietenii, rămași "dincolo", în RFG-ul sau Berlinul occidental. Dar germanii, oameni ordonați, disciplinați și pragmatici, au acceptat, neavând încotro, situația, căutând să-și rostuiască viața cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
îmbarc și trenul pornește oprindu-se la Leorda, unde locomotiva s-a decuplat și s-a deplasat la celălalt capăt de tren pentru a merge la Dorohoi. În acest timp sunt frământat de schimbarea din mintea mea și privesc cu nostalgie dealurile printre care trec, gândindu-mă la munții din nord-vestul Bucovinei, iar trenul a intrat în stația Dorohoi, unde iar locomotiva revine la capătul inițial al trenului plecat din stația Botoșani. Trenul pornește spre Iași, coborând lin pe firul apei
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
îmbarc și trenul pornește oprindu-se la Leorda, unde locomotiva s-a decuplat și s-a deplasat la celălalt capăt de tren pentru a merge la Dorohoi. În acest timp sunt frământat de schimbarea din mintea mea și privesc cu nostalgie dealurile printre care trec, gândindu-mă la munții din nord-vestul Bucovinei, iar trenul a intrat în stația Dorohoi, unde iar locomotiva revine la capătul inițial al trenului plecat din stația Botoșani. Trenul pornește spre Iași, coborând lin pe firul apei
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
mai este la modă, nici sticla de lampă). Despre aceste prăvălii se poate scrie o carte în care mirosurile să fie personajul principal. O geografie a unui spațiu, cu aceste personaje care conduc de la o idee la alta, de la o nostalgie la alta. S-au scris cărți cu acest subiect. * În oraș, sub curgerea ninsorii, doar câțiva tineri în căutare de aventuri nocturne. Sunt gălăgioși, obraznici, puși pe infracțiuni, din preaplinul energie adolescenței, în care megalomania, sub forma ei trecătoare de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
s-o fi plictisit, cine știe, femeile au un simț de orientare special, oscilând între reacții de o brutalitate trivială până la altele, de atașamente de martiraj. Firul roșu al temei afective al autorului este, oricum, această relație. Tema este așteptarea, nostalgia, visul, patima iubirii. Cealaltă temă, cu adevărat inexplicabilă, constă în menținerea unei insule intacte, într-un tot psihologic prăbușit. * Nu sunt atât de ipocrit, nu-s genul "nu mă pricep, nu-s critic". Ar fi păcat dacă am aștepta ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
deliranți. Nu cred că acești oameni constituie un balamuc, chiar dacă reprezintă un imens depozit morbid. Mai presus de toate, se întrevede totuși o disperată sete de omenie, o altă treaptă a cunoașterii care urcă la nivel superior, care înseamnă o nostalgie morală, o etică încâlcită, având totuși un ideal, o extraordinară dorință de umanizare. Aceasta este o dramă sufletească, nu un spital, nu o clinică. Nu prea găsim, de altfel, la Dostoievschi, oameni bolnavi în sensul științific al noțiunii, adică nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pe patru voci, cu glasuri moi, răgușite, dure sau metalice, încât mă țineam treaz, până târziu, în zori. Ceilalți ai casei dormeau. Eu singur eram treaz, copleșit de o durere despre care nu pot explica nici astăzi nimic era o nostalgie sfâșietoare, amestecată cu milă pentru tinerii care cântau, pentru mine, pentru caii care se auzeau nechezând, pentru ei... Adormeam plângând un plâns secret, de durere mută, amestecată cu un dor vag, de nu știu ce. Aveam și experiența războiului, o mică experiență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ceva nu era în regulă. Fusese la cimitir să-și ia, singur, rămas bun de la bunicii lui, ceilalți, dinspre mamă. S-a urcat, îngândurat, dar în banca din spate, nu alături de mine, ca de obicei. Tăcea. Simțeam de ce; îi simțeam nostalgia înaintea plecării. L-am privit o clipă în oglinda retrovizoare. Avea o lacrimă în colțul ochilor. Se făcea noapte, nu se vedea prea bine, nu știam ce este nepotrivit cu mine, cine este băiatul trist. Deodată, într-un fragment de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
scris mai puțin (dar a primit premiul Nobel pentru literatură), Bunin a rămas într-o semiumbră discretă. Seamănă, prin destin și univers spiritual, cu celălalt mare exilat, Rahmaninov; mi-am închipuit întotdeauna că opera lui Bunin, delicată, marcată de o nostalgie controlata, ar fi foarte potrivită pentru a fi transpusă muzical de un compozitor din specia lui Rahmaninov. Dar aici mă preocupă altceva, anume o simplă frază din ceea ce a scris Ivan Bunin; o simplă schiță, un exercițiu de proză scurtă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Dar, trebuie să mă explic: mă interesează acest oraș ca un prototip. Mizilul are specific un grad de tristețe care te îndeamnă direct la alcoolism cronic, un grad de melancolie intrinsecă, ireductibilă, care te îndeamnă la sinucidere, un grad de nostalgie care preface pe locuitorii săi în adevărați poeți. Tocmai din aceste motive Mizil și celelalte așezări de aceeași categorie sunt interesante ca o încercare de autoexperiment psihologic. * Cu ocazia unei pene de motor, mi-am lăsat obiectul, care, din mobil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cei care se întâlneau la Mascan"... Și așa mai departe... Personajele de pe terasă își aminteau de balurile de la prefectură; de politețe și politețuri, de lungile rochii și de pălăriile doamnelor, despre... Multe, bune și rele, erau evocate cu o tristă nostalgie. M-am furișat, am plecat, eu eram din altă lume, din altă parte... * M-am retras mai încoace, către prezent, pentru ca demult nu-i mai înțelegem pe acești oameni cu obsesiile lor desuete. Nu mai înțelegem sentimentalismul, care ni se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a ars numai pe jumătate." Mă întorc la ale mele. A început să ningă grăbit, s-a și așternut un strat alb, ca o dezinfecție generală, și se instalează imperiala zăpadă, o zăpadă "greșită", ca un decor fals. Nostalgic, pură nostalgie Nostalgia, cuvânt care și-a schimbat sensul (de la acela care figurează în DEX: 1. "sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc iubit, de a retrăi un episod trecut" și 2. "dorința plină de regrete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ars numai pe jumătate." Mă întorc la ale mele. A început să ningă grăbit, s-a și așternut un strat alb, ca o dezinfecție generală, și se instalează imperiala zăpadă, o zăpadă "greșită", ca un decor fals. Nostalgic, pură nostalgie Nostalgia, cuvânt care și-a schimbat sensul (de la acela care figurează în DEX: 1. "sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc iubit, de a retrăi un episod trecut" și 2. "dorința plină de regrete pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
schimbat sensul (de la acela care figurează în DEX: 1. "sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc iubit, de a retrăi un episod trecut" și 2. "dorința plină de regrete pentru ceva greu de realizat") nostalgia s-a fixat, aproape unanim, la înțelesul de dorință după "un anume trecut"; la noi se subînțelege trecutul "recent". Aș spune că există chiar o tipologie a nostalgicului "de acest fel"; îl detectezi ușor; joacă table într-un parc sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
exprimă ideea calicului devenit profesionist al sărăciei; cum este și cazul actualului pensionar. Sigur, pensionarul, acest ins ruinat de viață, dar mai ales de un travaliu dur, de patruzeci, cincizeci de ani, are tot dreptul să fie o mostră de nostalgie, are dreptul să-și aducă aminte, cu câtă putere sufletească mai are, de un anumit trecut în care știa că "va primi ceva", strictul necesar. Chiar așa, gârbovit, deteriorat, cu pălăria obligatorie, are dreptate să fie nostalgic. Are obligația nostalgici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cu câtă putere sufletească mai are, de un anumit trecut în care știa că "va primi ceva", strictul necesar. Chiar așa, gârbovit, deteriorat, cu pălăria obligatorie, are dreptate să fie nostalgic. Are obligația nostalgici. Am mai descoperit o variantă de nostalgie admisibilă. Îmi spunea, visătoare, o fată deșteaptă și frumoasă, câtă emoție erotică era pe timpul lui Ceaușescu, noaptea, la coadă, unde se întâlneau și vegheau cot la cot până dimineața adolescenții, așteptând ce se va "băga": tacâm, nechezol, halva de culoarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
era pe timpul lui Ceaușescu, noaptea, la coadă, unde se întâlneau și vegheau cot la cot până dimineața adolescenții, așteptând ce se va "băga": tacâm, nechezol, halva de culoarea hârtiei de împachetat, cu surcele în ea, poate salam... înțeleg și această nostalgie; absolut toate formele dragostei sunt poetice și înnobilează sufletele și trebuie să visăm la ele toată viața. * Dar acum mă refer la altă poezie, pur fantezistă, dar, desigur, admisibilă în principiu. Mă refer la acele stări "subliminale", vise cu ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
un prieten m-a dojenit că sunt zeflemitor, dar pe mine mă amuză "zeflemeaua"; în copilărie credeam că zeflemeaua o fi o mâncare gustoasă...)..., deci, tonul meu nu ascunde nici o răutate; este doar "ușor zeflemitor". * Așadar, "de partea visului", ce nostalgii am? Sau cei "de o anumită vârstă" la ce visează? În genere, nu pot fi nostalgic într-un fel care evocă "răul"; dar pot fi nostalgic într-un fel care sugerează "binele". Să explic: Mă surprind, adesea, visându-mă într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fi tras cu ochiul la cristalina lună. Aceste mici plăceri, ce mari și pașnice, totale plăceri sunt... Ajungând acasă, să întârzii, absent, sub cerul pulsând de mii de stele sau să ascult, toamna, ploaia, cu puterea ei uriașă. Acestea sunt nostalgiile care mă cuprind. Nimic precis, totul echivoc, o impresie de ceva pierdut pentru totdeauna, ca o mare fericire cine știe când petrecută. Caporal cu bicicletă și fată Ca să-mi alin starea de mizantropie care mă cuprinde lent dar ireversibil, supărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a declanșa reveria generațiilor care au urmat acestor oameni, străbătând aceleași culoare, ocupând aceleași bănci... Iată o fotografie minunată, doi mari profesori, într-o caleașcă (aproape în mărime naturală), Ioan Cantacuzino și Alexandru Slătineanu. Și multe altele, din vremuri duse... Nostalgia unor timpuri despre care am citit și am auzit că au fost frumoase atenuează, pe moment, mizantropia intelectualului contemporan. Au apărut, în ultimii ani, destule magazine de antichități, în care, pe lângă obiecte și cărți, fotografiile vechi aduc la prezent timpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
dureri. Așa și cu toamna, este o bucurie, puțin tristă, cum sunt marile bucurii, ca marile melodii care au în ele un dram de tristețe. Numai un prostănac poate fi bucuros "în sine", pe deplin bucuros; bucuria fără pic de nostalgie nu are nici un haz, e proastă. Toamna, în schimb, e cel mai inteligent anotimp, dacă se poate spune așa, e-o vreme rafinată, cu tonuri discrete de lumină, fără stridențe, cu sunete acordate în surdină, ca un flaut, melancolic prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]