8,628 matches
-
smocuri de aburi. Greabănul trupului lor trăgea plugul, răsturnând brazda. Alături, omul îi îndemna cu o închipuire de bici, mai mult dintr-un simțământ fratern, pentru ființele care susțin cu jugul plugul, și cu spatele nevoile unei vieți obidite. Țăranul pășea domol și rar, cu toată liniștea și măsura ce le pune în toate; în munca și viața lui. Pășea cu capul plecat, nu numai în fața Cerului ce-i zâmbește ...dar, plecat în fața atâtor lucruri care cer ascultare și tăcere. În
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mai mult dintr-un simțământ fratern, pentru ființele care susțin cu jugul plugul, și cu spatele nevoile unei vieți obidite. Țăranul pășea domol și rar, cu toată liniștea și măsura ce le pune în toate; în munca și viața lui. Pășea cu capul plecat, nu numai în fața Cerului ce-i zâmbește ...dar, plecat în fața atâtor lucruri care cer ascultare și tăcere. În ochii lui negri se pot citi amarul unei vieți îndurerate, nădejdile neîmplinite... credințele nelămurite, nădejdea care-l stăpânește. Fruntea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
la crâșmă, să se bucure și ei de sărbatoarea zilei. Bărbați pletoși, bărboși, cu ciubotele cu tureatca tare și înaltă, cu pantaloni și jachete de catifea, cu vipușcă la pantaloni lată de două degete, cu pană de păun la căciulă... pășesc mândri ca niște voievozi coborâți din legendă... Femei oacheșe cu trupuri zvelte și unduitoare în fuste largi și lungi până în pământ, viu colorate; ochi mari și negri ca tăciunele, cu păr negru lucios, pășesc mândre cu fruntea sus, cu mâinile
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu pană de păun la căciulă... pășesc mândri ca niște voievozi coborâți din legendă... Femei oacheșe cu trupuri zvelte și unduitoare în fuste largi și lungi până în pământ, viu colorate; ochi mari și negri ca tăciunele, cu păr negru lucios, pășesc mândre cu fruntea sus, cu mâinile pe șoldurile ademenitoare, scuturându-și pieptul plin de mărgele și argintării... Stai, așa și te întrebi... „Cât foc trebuie să zacă în trupurile acelea arămii?!“. Povestea tristă a vieții lor este veche... își duc
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Soarele aluneca încet spre asfințit... Marea sărbătoare a Sfintei Măria Mare, era pe sfârșite... Când Anuca cu Sultan la pas și Pârvu, ținând aproape, se îndepărta de sat, de horă... de zgomotul infernal făcut de oameni, de alămuri și tobe, pășea în altă lume... într-o lume unde se simțea în largul ei. Soarele se lăsa spre asfințit învăluind cu razele sale roșcate pădurea, aurind copacii și petecele de iarbă uscată. În tainica tăcere dimprejur, ca un ecou răspundea doar pământul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
același glas îngroșat, fără să strige. De necrezut!.. ...Cu statura imensă, fiara se pregătește, parcă, să plece încet cu pas ușor. Se răsucește docil și liniștit se supune... Și, cu coada stufoasă între picioare, trecu pe lângă ei, sigur pe el, pășind atât de nestingherit, ca și cum pentru el n-ar exista primejdii, și se strecură ușor printre trunchiuri doborâte, parcă în întâmpinarea unei depărtări pe care n-o vede decât el. Luna crește înaltă pe cer, limpede și rece. Pădurea se trezea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
răspundă la întrebări sau să explice concepte dificile. Știa că mare parte din celelalte fete o urau pentru asta și încerca să treacă neobservată la ore. Dar nu ieșise în evidență în timpul acestui an de pauză. Se simțise bine. Și, pășind afară din taxi pe asfaltul cald de pe Via Laietana, sentimentul acela o invadă din nou și Darcey intră în clădirea proiectată de Gaudí în pas voios. Întâlnirea ei cu Joaquin Santiago merse ca pe roate. Ridică în slăvi avantajele relației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
-i vina ta deloc, spuse ea întorcând și celălalt obraz. Eram pe cu totul altă lume, și știi cum fac eu. Domnișoara Neîndemânatică, așa ar trebui să mă cheme. —O, nu chiar. Și n-am vrut să-ți întrerup baia. Păși în holul de la intrare și adulmecă mulțumit aerul. — Ceva miroase bine. Darcey își întoarse privirea spre bucătărie. Gătesc pentru tine. Știu că ai zis că o să gătești, dar tot eram convins că până la urmă o să mâncăm fasole cu pâine prăjită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Aidan părea să-și piardă răbdarea. Dumnezeule, Nieve, ce-ai vrea să faci mai mult de-atât? Femeia se sculă brusc din balansoar, în așa fel încât el fu nevoit să se sprijine de cotieră ca să nu cadă. O privi pășind prin grădina îngrijită și oprindu-se în fața fântânii de marmură pe care o instalaseră cu un an în urmă. Era încă frumoasă, se gândi el, observând-o în lumina unui felinar de grădină. Chipul îi era neted, nebrăzdat de nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
multe generații? — De fapt nu, răspunse el. Am ales castelul ăsta din cauza numelui. —Ce coincidență. Minette și Darcey intrară pe poarta deschisă. — Sunteți sigură că puteți să ajungeți la castel singură? Bărbatul se uită la glezna lui Darcey. —Am să pășesc încet, zise ea. — Am să merg și eu cât de încet pot, îi spuse Malachy. —Merg eu cu dumneavoastră, interveni Minette. Darcey poate să vină în urma noastră. Apropo, mă cheamă Minette McGonigle. Darcey e fiica mea. Îi făcu un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Darcey îi zâmbi. Ne vedem mai târziu, îi spuse. Mă duc să îmi iau un sendviș. Ar fi trebuit să faci o comandă, remarcă Sally. Restaurantul nu e foarte departe și probabil am nevoie de o gură de aer proaspăt. Păși încet spre ușa turnantă și apoi se opri. Bună, spuse Neil care tocmai intra. Te-ai întors. — Da, zise ea, mirată să-l vadă. Azi-dimineață. —Și ești în regulă? o întrebă examinând-o din cap până-n picioare. Da, tocmai ieșeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
dorit să mă nasc într-o cârciumă strigam încă un rând făceam cinste plecam pe trei cărări luam viața în piept mai de dimineață înainte de cântatul cocoșilor atunci când sclipesc șinele tramvaiului iar tu nu mai știi dacă e bine să pășești printre ele până la primul stop am plimbat viața printre riduri ca un ghid m-am rupt în bucăți am dat șpagă insomniilor uneori am închiriat o femeie blondă brunetă roșcată dimineața plângeam ca un prost abia după aceea beam cafeaua
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
ne picura miere pe suflete veneau urșii să ne lingă capre negre jucau șotron printre piscuri impetuoase înfipte în pragul cerului ca niște junghere am desenat poteci pe trupurile noastre semn de dor și de aducere aminte câteva zile am pășit prin noi mirosind a iarbă și a transhumanță dormeam neîntorși semănam cu pruncii abia alăptați înveliți în cetină fiecare dimineață a fost adusă de vulturi pe o tipsie de lumină 12 septembrie 2011 Strigăt Lăsați-mă să plâng pentru voi
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
Îndoită, ca un șanț de apărare al unui castel. Arăta ca o armură de demult. Mă conduse spre ușa mare din mahon; deschizându-se, aceasta dădu la iveală un valet cu fața pământie care se dădu la o parte În timp ce pășirăm peste prag și intrarăm În holul spațios de la intrare. Era un hol din acela care te făcea să te simți norocos și numai pentru faptul că ai fost lăsat să intri. Două scări identice, cu balustrade de un alb strălucitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
care se Îngălbenea, atârnată pe un perete din sala de așteptare, și Îl contempla, cu oarecare amuzament, pe vrednicul de milă burgrav al Rothenburgului. Când am intrat pe ușă, a Început să sune telefonul. Frau Protze Îmi zâmbi și apoi păși cu eleganță În micul ei separeu ca să răspundă, lăsându-mă să privesc la imaginea acum curată. Trecuse multă vreme de când mă uitasem cu adevărat la ea. După ce Îl rugase pe Tilly, comandantul armatei imperiale germane din secolul XVI, să Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
pe acolo era cel mai puțin probabil să fiu interpelat de cineva. Dacă aș fi fost oprit, puteam spune că sunt În drum spre Camera 32a, la Biroul de Obiecte Pierdute. Numai că Intrarea 2 duce și către morgă. Am pășit cu nonșalanță de-a lungul coridorului și apoi am coborât la subsol, pe lângă o cantină mică, spre ieșirea În caz de incendiu. Am Împins bara de la ușă și m-am trezit Într-o imensă curte pietruită În care erau parcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
nr. 7, se află unul dintre cele mai moderne blocuri de locuințe din oraș și e cam la fel de exclusivist ca un dineu În compania Ptolemeilor. Mi-am parcat mașinuța murdară Între un imens Deusenberg și un Bugatti strălucitor și am pășit Într-un hol care părea să fi lăsat fără marmură vreo două catedrale. Un portar rotofei și un soldat din trupele de asalt m-au zărit și, părăsindu-și biroul și radioul la care se difuza muzică de Wagner Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
zi. Umerașu’ clipi din ochi plictisit. — Vedeți? Ce v-am spus? Uitați, mergeți În altă parte, dacă credeți că ați putea obține mai mult pe ea. Numai că vederea banilor gheață fu prea mult pentru bătrân și el capitulă. Am pășit În față și am spus că-l caut pe Herr Neumaier. Dacă aveți ceva de vânzare, va trebui să stați la rând ca toată lumea, mă apostrofă Umerașu’ pe un ton scăzut. — N-am nimic de vânzare, am răspuns eu evaziv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
merite efortul. Mai târziu În acea seară, undeva Între 11 și 11:30, s-a auzit un ciocănit puternic la ușă. Nu băusem nimic, dar somnul În care eram adâncit mă făcea să mă simt ca și cum aș fi băut. Am pășit clătinându-mă spre hol, unde conturul neclar trasat cu creta al corpului lui Walther Kolb de pe podea mă trezi de-a binelea din buimăceala somnului și mă făcu să merg glonț Înapoi ca să-mi iau arma de rezervă. Urmă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
zăresc ceva. — Mă Întorc după tine Într-un minut, i-am spus lui Inge și m-am cățărat pe burlanul de pe peretele lateral al garajului sus pe acoperișul de tablă ruginită. — Vezi să nu uiți, strigă ea după mine. Am pășit cu băgare de seamă, În patru labe, pe acoperișul foarte ruginit, fără să Îndrăznesc să mă ridic În picioare și să concentrez toată greutatea corpului meu Într-un singur punct de sprijin. La capătul acoperișului, am privit În jos Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
sărind din balamale. Să Înțeleg că ai ajuns la concluzia că nu e nimeni pe aici. Am rânjit cu subînțeles: — Când m-am uitat prin gaura de la cutia de scrisori, am văzut un morman de corespondență nedesfăcută pe covoraș. Am pășit Înăuntru. Inge ezită suficient de mult Încât să mă uit În spatele meu după ea. I-am spus: — E În regulă. Nu e nimeni aici. Pun rămășag că nici nu a fost de multă vreme. — Păi, și atunci ce căutăm aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
la pământ și m-am rostogolit pe sub scara mașinii parcate lângă Bugatti, un Mercedes mare decapotabil. În acel moment urmăritorul meu ieși pe ușa de incendiu, lipit de peretele bine umbrit, drept acoperire. Am stat complet nemișcat, așteptându-l să pășească În mijlocul luminat de lună al aleii. Au trecut cîteva minute fără să se audă vreun zgomot sau vreo mișcare În Întuneric, și după un timp am bănuit că o luase târâș de-a lungul zidului, apărat de Întuneric, până când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
imens. O siluetă Îmbrăcată În costum maro s-a ghemuit lângă roata din spate a mașinii, În aproape aceeași poziție ca și mine, dar cu fața În direcție opusă. Nu se afla la mai mult de doi metri depărtare. Am pășit Încetișor Înainte, ridicând revolverul pentru a-l aduce la același nivel, la distanță de un braț cu ceafa lui. Aruncă arma, i-am spus, sau o să-ți fac un tunel prin capul ăsta blestemat, așa să-mi ajute Dumnezeu. Bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
dacă-ți spun? — Da. — Jură pe viața mamei tale. — Jur pe viața mamei mele. — Bine, atunci, zise el. E un tip pe care-l cheamă Haupthändler. — Cu cât te plătește? — Trei sute acum și... Nu mai apucă să-și termine fraza. Pășind Înainte, l-am scos din circuit cu o lovitură de revolver. O lovitură crudă, dată cu destulă forță Încât să-l lase inconștient mult timp. — Mama mea e moartă, am zis. Apoi i-am ridicat de jos arma și vârând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
melancolic și maxilar lăsat care Împrumutau trăsăturilor ei o anumită modestie. Dar gâtul ei era atât de musculos și bine definit, Încât părea aproape inflexibil, iar antebrațul bronzat era al unui arcaș sau al unui Împătimit jucător de tenis. În timp ce pășea În hol, am prins cu ochiul o frântură din partea din spate a gambelor cu mușchi definiți, care aveau forma unor becuri electrice. Era clădită ca un șemineu În stil rococo. Ne-au invitat În modesta cameră de zi și, cu excepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]