8,062 matches
-
sănătatea să înceapă să i se degradeze. Câtă eleganță și cât rafinament, câtă boemie și dragoste putea simți în materialul sacoului său, care-i emana amintiri ce parcă fuseseră un vis. Și-a aranjat cravata, și-a luat perechea de pantofi care încă lucea și și-a lustruit-o cu o cârpă, apoi a împachetat toate lucrurile rămase în geamantan. Era poate vreo zece când s-a dus să-l caute pe proprietar și să-l anunțe că n-are să mai
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
înaintea sosirii mele - înjunghiat mortal în cap cu o șurubelniță, a trebuit să contramandez apariția de la Tattered Cover din cauza penuriei de droguri. (Am evadat de la Brown Palace și am fost găsit pe gazonul din fața casei unui alt dealer, gemând, cu pantofii și portofelul furați și cu pantalonii lăsați în jurul gleznelor.) Fără droguri nu puteam face duș pentru că mi-era frică de ce-ar fi putut ieși din stropitoarea dușului. Ocazional, când dădeam autografe pe cărțile mele, câte o adoratoare îmi dădea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în ceva care dădea spre culoarea fânului, chiar verde - iar faptul că fusese aspirat dimineața nu îndepărtase urmele de pași întipărite pe el. Am atins-o pe una cu piciorul - mare și cenușie - și încercam s-o netezesc cu vârful pantofului, când dintr-odată am auzit-o pe Jayne strigând: „Nu mergi costumat în Eminem!“ apoi ușa s-a trântit. Am luat un Klonopin, am terminat vinul, mi-am turnat restul în cană și am urcat agale spre camera lui Robby
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și să se exprime monoton și fără pic de emoție. Iar unii dintre ei își rodeau unghiile până sângerau, un pediatru fiind angajat special „în caz că“. Fiica în vârstă de șase ani a unui președinte executiv IBM purta o bustieră și pantofi cu toc. Cineva mi-a dat să țin un cobai, în timp ce îi priveam pe copii cum interacționează - o scenă de gelozie pentru o parașută, o cursă de ștafetă, concurs de șuturi cu mingea de fotbal printr-un disc strălucitor, călduțele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lungă și liniștită și lipsită de evenimente. M-am uitat la meciuri, iar Aimee Light tot nu m-a sunat. La ora șase Jayne m-a îmbrăcat cu o pereche de pantaloni negri marca Paul Smith, un pulover Gucci și pantofi Prada - șic dar conservator și iminent prezentabil. În timp ce ei i-a luat o oră să se gătească, am coborât s-o primesc pe Wendy, fata care avea să-i supravegheze pe copii, fiindcă Marta avea liber duminica. Wendy nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fiecare secundă și în timp ce mă uitam la cele aproximativ două sute de mașini din parcare am văzut cum îmi ieșeau aburi din gură. Crezând că disting o pată albă cu trei șiruri mai încolo m-am îndreptat împleticindu-mă într-acolo, pantofii mei frământând pietrișul de sub picioare. Cum am trecut de un student care lustruia cu ceară un Volvo - în secunda aceea - a fost activată mașinăria vântului. Aerul înghețat a siderat campusul, pârlindu-l. Pături de frunze moarte acoperind împrejurimile au explodat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
exista vreo modalitate s-o afle. Scriitorul se întrebă dacă Marta o știa. Mă uitam dincolo de computer și mi-am văzut chipul într-o oglindă. Eram îmbrăcat cu pantaloni de doc, un pulover Polo roșu peste un tricou alb și pantofi de tenis Vans, aplecat fiind deasupra computerului fiului meu, transpirând puternic. Mi-am scos puloverul. Arătam la fel de ridicol. Am revenit la calculator. Am început să tastez cuvinte care credeam că puteau însemna ceva pentru Robby. Nume de sateliți lunari: Titan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
era, de fapt, numărul de celular al lui Aimee Light? Da.) După care m-am gândit: dacă Donald Kimball era responsabil pentru asasinatele din Midland County, atunci cine era Clayton? Și în timp ce mă gândeam la asta am zărit ceva lângă pantoful meu. Era un desen dintr-o carte pentru copii pe care îl făcusem când eram copil. Era una din mai multele pagini împrăștiate pe podea după ce scotocisem în debara. Aceste pagini făceau parte dintr-un volum ilustrat pe care îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
perzanie în tinerețe, de dispreț la maturitate și al uitării la bătrânețe. Iar pentru musulmanul clasic, o valoare de schimb între familii. În cartierul evreiesc, îmbrăcate cu uniforma lor cenușie, cu fustă lungă și dreaptă, cu pălărie cloș și cu pantofi fără toc, soțiile și fiicele caută să izgonească orice semn de feminitate. Ca și cum Eros nu s-ar putea furișa la Thanatos decât într-ascuns sau ca provocare. În ce mă privește, n-am întâlnit decât o singură dată o frumusețe
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
o mai mică pondere a Scripturilor, care nu sunt diktate divine, ci doar niște cuvinte inspirate, valorizarea individului și facultatea de a negocia cu absolutul, mult mai puțin inaccesibil, implacabil și ascuns cunoașterii ca Allah. Cel pe care-l strâng pantofii își poate căuta alții, mai comozi. Iar în caz de nenorocire, nu pe seama încălțărilor o pui, ci pe a piciorului. Un om bântuit de obsesii se va simți în largul lui într-o religie a Legii, iudaism sau islam: credința
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pe care le scorniseră apusenii și mai ales maurii din Gramà. Stratonic povestește lui Ionuț despre încăperile saraiului și despre grădina cu kioscuri și tainiți unde împărăția își ține haremul de fete "ghedlicâz". Straie subțiri albe, comănace bătute cu mărgăritar, pantofi de cordovan roș, buze roșii, dinți frumoși, ochi negri. Elias Diavolul " Oile de Angora cu coada lată pusă pe cărucior" oglu mărgele și hormuzuri (Ormuz India) turà = pecetea împărătească Generalisimul stă pe covor având alături iatagan, scut, buzdugan, arc și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
adevărata esență pe care trebuie să o recunoască inițiatul.. Cocoșul este activ în modelarea destinului inițiatic, el are rolul unui „denunțător al celor răi”. Abilitatea lui de a vorbi nu miră pe nimeni, când strigă de pe gard al cui este pantoful marital: „Cucuriguuu! Ficior d’i-mpărat! Fata moșn’iaguli într-o covatâ d’i cenușâ/ dupa ușâ” (Fundu Moldovei - Suceava), feciorul de împărat urmează indicația, parcă așteptată, și ritul de trecere se încheie pentru a se deschide ceremonialul nupțial. Capacitatea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
ascultarea lui este benevolă, nu rezultă din reprimare. Tonul păsării de curte este liniștitor, deschizând în fața ochilor o imagine ce se derulează lin, cu un mesaj subliminal al finalității fericite. Fecioara nu află în mod direct de ce trebuie să lase pantoful acolo unde s-a agățat inexplicabil, dar știe că gestul ei va declanșa un ansamblu de evenimente iminente. Pragul constituie un spațiu magic, de legătură cu lumea strămoșilor și a spiritelor protectoare, și are rolul de hotar între nivelurile magice
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
la o variantă ajutătoare: întreabă publicul sau sună un prieten. Poți să suni un prieten din străinătate, e valabil. Sau poți să mă suni pe mine... Să fiu mândru? Ar fi ca și cum m-aș mândri că port numărul 42 la pantofi. Sau, de ce să-mi fie rușine? Trăiesc unde a lăsat Dumnezeu. Un copil născut în România și adoptat de o familie engleză la vârsta, să zicem, de un an și jumătate, nu va vorbi niciodată românește. Va fi el englez
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
lesne de tras de ea, că, posedând ț la purtător, dispunând de sedilă unde trebuie, nu le-a ratat chiar pe toate celea... confratele Luca Pițu. Mda, am dovedit coragiul neobrăzarea, tupeul de a mă rățoi uneori, și nu la pantofi (căci nu mă voi fi îmbătat decât de vreo câteva ori și numai în studenție) ci... la princepseius mundi, la căpetenia acestei lumi, ori la comparșii & turiferarii & subalternii săi, fie ei simpli universecuritari sau politruci prilejuali. Și totuși: ceva important
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
să arate, totuși, din trei tușe, portretul necititorului de poezie? Hai să risc..! E un orb care se încurcă în plasele propriilor vinișoare când pornește să inspecteze lumea interioară cu gândul... Nu, nu e bine. E ca o cutie de pantofi pe care o deschizi cu speranță iar înăuntru găsești două ploșnițe împerechindu-se. Nu, nu-mi iese și asta e tot un fel de poezie...! De asta zic: nu există om care să nu aibă momentul lui profund de poezie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
orășean, ca și ăștia, cum ajung în București, îs bucureșteni, da’ el îi străin de București [râde], nu cunoaște decât gara și o început să ne ia pe noi la mișto, mai ales ăia din anul III, să le facem pantofii. Aici se făcea planton - vă povestesc eu -, era armată, armată nu glumă: planton, schimbu’ unu, schimbul doi, schimbul trei. Dimineața se făcea pe clasă, te duceai și pregăteai masa de dimineață pentru elevi, pentru anul I, anul II și anul
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
aveam ca muncitor, mi l-o transformat la facultate și primeam banii de la facultate, pe listă, exact ca-n fabrică, deci, se numea bursă-salariu... Deci, era 850 de lei pe lună, vă dați seama, era boierie curată. Umblam numai cu pantofi împletiți, de ăia, de 210 lei [râde], era 250 de lei dormit, masă, la cămin. Deci, aveam niște condiții excepționale, cu singura condiție că trebuia să iei anul. Nu era, nu spunea cu ce note, dar, dacă nu luai, dacă
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
care se văd pe aici tot anul... Nu trebuie uitată nici echipa noastră de "pelotă"... nici clubul de tir... Se poate răspunde că trăiesc în insula asta pentru că daca vrei să mergi în oraș nu trebuie decât să-ți pui pantofii, pentru că se poate acoperi cu o hârtie telefonul ca să nu mai fie nevoie să răspunzi și pentru că în răcoarea dimineții pot lucra mai bine și mai comod decât în oricare loc din lume... Mai sunt multe lucruri de spus... pescuitul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
căzătură” - atrage o ierarhie de hoitari. Primii vin prăduitorii de top, ca Poponaru’, ghidați de un radar special. Cei din categoria asta nu vor decît bani gheață, bijuterii ca lumea și ceasuri. Apoi vin găinarii, care fură orice. Iau pălăria, pantofii și cureaua. La sfîrșit hoții grobieni, neîndemînatici, Încearcă să tragă de pe bețiv pardesiul sau vesta. Poponaru’ era Întotdeauna primul la bețivii mănoși. O dată s-a scos cu o mie de dolari la stația pe la Strada 103. Deseori loviturile lui ajungeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
să găsească un furnizor sau intră-n sevraj va acționa cu un zel special În munca lui. Cash, trompetistul, care făcuse șase luni pentru vagabondaj și dependență, era un tînăr Înalt, costeliv, cu o țăcălie neîngrijită și ochelari negri. Purta pantofi cu talpă groasă, de crep, cămăși scumpe din păr de cămilă și o geacă de piele care se prindea-n față cu o curea. Se vedea cu ochiul liber că are pe el vreo sută de dolari În țoale. Nevastă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
de gînd să mai zaci mult În pat? m-a-ntrebat. Cu toate transporturile astea pe cale să sosească? - De ce nu? am zis iritat. Aicea nu-i vreo afurisită de fermă... Ce transporturi? - M pură, ca lumea, a zis el. Și apoi, cu pantofi, pardesiu și toate pe el, s-a băgat direct În pat, lîngă mine. - Ce-i cu tine? am Întrebat. Te-ai țicnit? Și, uitîndu-mă În ochii lui strălucitori și goi, am văzut că așa era. L-am dus Înapoi la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
maică citea cazaniile, mormăind atât de încet, încât nu înțelegeam nimic; [aproape toate călugărițele, cu starița în cap, mo țăiau în strane. Din când în când numai, se deșteptau auzind un zgomot și mârâiau; „Asta are potcoave la picioare, nu pantofi. Umblă mai ușor!“ sau „Curge lumânarea, îndreptează mucul! 25 lei kilo“. Popa Cristea era beat; când toca de biserică, s-a dus la arhondărie de a băut cu soldații. Totuși era un tablou straniu de artă: luna vărsa o lumină
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
maicile circulau împrejur, îi serveau și le vorbeau cu dragoste. Bieții oameni erau într-o stare de jale: slabi morți, murdari, desculți, curgeau zdrențele după ei. S-au găsit pentru cei mai goi câteva cămăși, izmene, ciorapi, flanele și chiar pantofi. Fiecare a primit, pe lângă pâinea, pe lângă strachina lui, și un ștergar. Maicele au promis să le mai facă ciorapi de lână, flanele și chiar rufe. În zilele următoare, Lia a scos din cuferele ei îmbrăcăminte și livrele aduse din casa
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
îl susținură până acasă. Lumea se strânsese și îl urma. Mama tocmai deschidea fereastra camerei de pe stradă. „Ce s-a întâmplat? întrebă pe un om. A împușcat pe Brătianu și îl duc acasă“. Fără a-și pune o haină, în pantofi, dar fără a profera o silabă, ieși repede și ajunse din urmă pe Ionel, susținut de sub brațe de doi oameni; nu voi să-i turbure și în tăcere, la un pas după ei, intră în curte. La ușă, rănitul pierdu
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]