14,398 matches
-
căutarea rătăcitoarei Violet. Îl privii pe Hugo, care se uita lung la mașina de cafea. —Nu-i a bună, observă el, aproape șoptit. —Pace ție, maestru al eufemismelor, zisei eu cu sarcasm. —Hm. Făcu stânga împrejur, iar privirea lui gri, pierdută undeva departe, trecu peste mine de parcă nu aș fi fost nimic mai mult decât mașina de cafea. Desigur, acest lucru mi-a trezit curiozitatea, ca să nu mai vorbesc de orgoliu. M-am luat imediat după el. N-a luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Adică... Se opri, rușinată. —N-am vrut să spun asta, sunt așa de încurcate lucrurile. Ce s-a întâmplat cu Violet? Violet, care se lungise pe canapeaua lui Margery, tresări ușor la auzul numelui ei. —Soph? zise ea cu voce pierdută. Tu ești? Vi! Ce s-a întâmplat? Sophie căzu în genunchi lângă Violet. Violet nu mă prea convingea cu starea ei semi-catatonică; din câte știam eu, oamenii care fac caz de cele mai mici lucruri sunt, cel mai adesea, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
brusc. De pe scenă, se auzeau vocile lui Oberon și a lui Puck. Violet, care ieși ultima, stătea la pândă, cu un picior în aer, ca o căprioară hăituită. Se uita în jur cu îngrijorare. — Sophie? zise ea, cu o voce pierdută, agitată. Sophie! Sophie alerga deja spre ea. — Vi! Ce s-a întâmplat? Am auzit prin difuzor. Te simți bine? Violet se aruncă în brațele lui Sophie, abandonându-i-se asemenea unei sirene sex simbol dintr-un film mut. — După asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
șuieră Steve, de parcă și-ar fi ars gâtlejul și se forța să scoată cuvintele din cauza durerii extreme. Ce mama dracu’ s-a întâmplat? Căcat! Pentru un moment, am fost copleșită de admirație când l-am auzit. Mașinistul părea și el pierdut, dar, îmi închipui că nu din același motiv. Am trecut pe lângă ei și am mai făcut câțiva pași, până când am ajuns într-un loc în care puteam vedea mai bine ce se petrece deasupra capetelor noastre și mi-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
poate chiar sinucidere, poate în ideea că Violet l-a ucis pe Philip. Oricum, n-ar fi lăsat nici o urmă dacă-și ștergea amprentele de pe ace. Janey se cutremură. — Nu pot să cred, zise ea cu o voce atât de pierdută încât abia dacă o auzeam. Violet îmi povestea mai devreme, zise MM, despre moartea lui Philip și despre cum o bate poliția la cap. Pentru că ei cred că le ascunde ceva? întrebă Hugo. —De unde știi? sări Matthew, dintr-odată. — Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cu Violet? Nu ar fi reușit în veci să ne facă să stăm pe loc amândouă, ca să ne omoare. Nimic din toate astea n-avea sens. — Nu știu cum poți vorbi despre lucrurile astea cu un așa calm, zise Violet, cu voce pierdută. Ar fi putut să ne omoare pe toți! Am clătinat din cap. —Nu pe toți. Hugo e singurul care a fost într-adevăr în pericol. Și, după cum am spus, nu cred că Ben ar fi avut curajul s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Se răspândea indisciplina; toată compania, care fusese martoră a măcelului, era cuprinsă de aceeași senzație de lehamite. Chipurile ciopârțite ale morților, duhoarea cadavrelor, tânguiala muribunzilor îi asaltau noaptea. Încetară să se mai simtă soldați. Într-o dimineață, într-un cătun pierdut, s-au întâlnit cu compania „Charlie“ și au fost gata-gata să se înfrunte cu focuri de armă. A doua zi, i s-a acordat o permisie de o lună în Japonia. Binecuvântată permisie care i-a dat ocazia să scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
că ajungem la izvoarele râului Napuari. — Râul Napuari e la Vest , le arătă el; trebuie să vă întoarceți pe canal și să vă abateți din drum când o să dați peste două insulițe gemene. O luați pe gura din stânga... — O săptămână pierdută! se văicări negrul, numitul Rafalo. O săptămână! Și ploile sunt aici, după colț... Cristo, cârmaciul, privi laguna cu un ochi critic. — Nu te plânge, mormăi el. Poate că-i mai bine așa. Ăsta pare un loc bun să rămânem - îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
păsările din Statele Unite și a protestat împotriva masacrării bizonilor, castorilor și a animalelor libere de pe pășuni - mângâie cu tandrețe mâna soției sale. Paula pretinde că semăn cu el, pentru că, aidoma lui, zbier și dau din picioare în apărarea unei cauze pierdute. — Și Paula e naturalistă, interveni părintele Carlos. O autoritate în materie de faună tropicală, zâmbi el. Într-o zi, cărțile Paulei și ale lui Ignacio Ávila-Gorsky vor fi texte obligatorii în Universități. — N-o luați în glumă, părinte. N-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
putea numi în continuare Amazonia. Încercă să distingă, în depărtare, cursul inferior al râului San Pedro, socotind unde s-ar afla locul de vărsare a afluentului care ducea apele mai departe, până la laguna și coliba lui. Acolo, într-un loc pierdut, la Sud-Est, era un igarapé și, pe malurile lui - de abia vizibile din cer -, ansamblul de colibe ale unui trib sălbatic, a cărui singură ambiție era aceea de a continua să trăiască în același colț pierdut sub aripa unui avion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
le scoată prin contrabandă și să le vândă unui negustor londonez de antichități. Un bun colecționar va plăti oricât i se va cere pe ultimele două „tzanza“ autentice scoase din Amazonia, într-o vreme când arta micșorării capetelor părea definitiv pierdută. Un alb din Chicago va apărea acum cu cele două trofee sub braț, proclamând că un pumn de sălbatici ascunși în mlaștinile râului San Pedro voiau să rămână în continuare neurniți din loc, să reziste cu orice chip la loviturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și Mihai Eminescu în Sărmanul Dionis („Nu există nici timp, nici spațiu”). De asemenea in textele citate de Mircea Eliade în Yoga nemurire și liberate se observă că brahmanii, considerând că Sinele și lumea sunt veșnice, postulează posibilitatea regăsirii lumilor pierdute și a Sinelui: „Acela al cărui spirit este concentrat, purificat, limpezit, își întoarce spiritul către cunoaștere prin amintirea reședințelor anterioare”. Buddha acorda o mare importanță memoriei, înșiși zeii pierzând condiția divină atunci când memoria se tulbură (amnesys), deoarece incapacitatea de rememorare
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
o comparație care să se potrivească realității. — Apoi vor să spele vasele și să-și facă singuri paturile, ceea ce și trebuie să facă, probabil pentru prima dată În viața lor, cât Își satisfac serviciul militar. E-un an și jumătate pierdut, aruncat la gunoi, când ar putea să muncească sau să studieze. Trec printr-un antrenament brutal și stupid și-și petrec un an brutal și stupid Îmbrăcați În uniforme uzate și fără să fie plătiți destul cât să-și poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Poți verifica dacă nu sunt amprentele americanului pe astea? Întrebă el. Bocchese aprobă din cap. — O să vin eu aici jos ca să-mi spui, bine? zise Brunetti. Tehnicianul aprobă iarăși din cap. — Așa stau lucrurile, ei? — Da. — Ați vrea să fac pierdute pungile după ce le caut de amprente? Întrebă Bocchese. — Ce pungi? Bocchese se Întinse după foarfece. — De-ndată ce termin cu asta, zise el. Apăsă un buton și roata mașinăriei prinse din nou viață, Învârtindu-se. Mulțumirile murmurate de Brunetti fură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
simt cântecul mării, Eu las la o parte durere și temeri Și trec în regatul uitării. Dar iar răsăritul din plinu-i clondir Îi picură solului viață, Eu iar îmi desfac aripi largi de safir Să simt strălucirea măreață. Ești visul pierdut, închis în emoții, Eu sunt măruntul și trist cerșetor, Ce bate tăcut în lacătul porții De după care te-ascunzi zâmbitor.
Sacrificiul uman. In: ANTOLOGIE by Cherbel Lavinia () [Corola-publishinghouse/Imaginative/249_a_525]
-
primit cu generozitate și încântare, pentru că noi am dus acolo explozia de culoare și suflet a lucrărilor elevei Andreea Mihoc (e vorba de icoane pe lemn, la zi de sărbătoare). Activitățile cu Sabin Bălașa, la Bojdeucă și la Sala Pașilor Pierduți, ne amintește cât de mult pot fi atinse corzile sufletului de albastrul magic. Și astfel... fascinația a rămas săditătă în sufletul elevului Afloarei Marian. Marian va împărți mai departe, cu sfințenie, fiecăruia, din zborul păsărilor, câte o fărâmă din el
Miron Costin - colțul meu de suflet. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Elena Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_584]
-
și ar fi fost fericit alături de ei dacă o boală grea nu l-ar fi făcut să uite ce este bucuria. Mult au mai căutat un leac pentru boala împăratului, dar nimic nu reușea să-i redea forța și sănătatea pierdute. Un vraci bătrân le-a vorbit însă feciorilor despre o pasăre măiastră cu pene de foc: când pasărea cânta, nu numai că cei care o auzeau se vindecau de orice boală ar fi avut, dar se făceau și tineri și
Pasărea cu pene de foc. In: ANTOLOGIE:poezie by Ioana-Diana Stanciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_689]
-
nebuloasă, conacul, undeva departe, un punct negru în această imensitate, stând demn și înfruntând ploaia. Picurii, în pianissimo, pornesc la unison să cânte o dulce sonată. O ușă se deschide fantomatic, ca un suspin de vioară. Primul act începe! Ecouri pierdute ale ceasului se aud scăzute, abia perceptibile. Salonul pare cufundat în penumbră și în răcoarea dimineții de plumb. Stropii tumultuoși atacă ferestrele, aproape găurindu-le! E tăcere, nemișcare, vremea când totul e-n reverie, stagnând sub ploaia veninoasă adusă din
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
speriat, dar am alergat să îl prind și, când aproape l-am atins, am căzut. Nu m-a ajutat nimeni... M-am simțit atât de... Sforr! Sforr! Prințul dormea... Am privit pe balcon și am văzut noaptea, amar de vise pierdute... se pare că voi prinde răsăritul! M-am intors. Am ieșit din cameră cu grijă. Am coborât scările din piatră, am mers in bucatarie și am îndesat niște merinde într-o plasă. Am fugit spre ușa de la intrare și am
Poveste pentru micul prinţ. In: ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_692]
-
și mătăsos, iar în jos era îmbrăcată cu o rochie verde cu aspect medieval, care, încrețită fiind la nivelul sânilor, se revărsa în față peste o burtă mare de gravidă. Mătușa Frances părea să fi depășit pragul emoțiilor. Îl fixa, pierdută, pe unchiul Tommy, la brațul căruia mergea Sally. În fața altarului, unchiul Tommy, un pitic în comparație cu Bo cel cocoțat pe picioroange și cu pălăria cea înaltă a fiică-sii, s-a uitat dezolat la nevastă-sa. Preotul a făcut un pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
într-o maternitate privată. Degeaba îi explicase Amandei că asta era ultima picătură - sau, mai curând, ultima găleată - care avea să le facă praf contul bancar. —Cezariană electivă? Lotti se uita la Amanda așa cum se uită preotul la un suflet pierdut. Sigur, e alegerea ta să nu naști pe cale naturală, a spus ea întristată. — Normal că e alegerea mea, a replicat Amanda. Nu-mi surâde deloc să ajung să am incontinență urinară, iar de-a lungul anilor am constatat că puntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
la el ca și cum ar fi fost un specimen dintr-un laborator. Frica l-a cutremurat. De ce Dumnezeu spusese chestia asta? — Vreau să spun că nu sunt sigur într-un sens grozav, s-a bâlbâit Hugo, disperat să recupereze din teritoriul pierdut. Și poate că, în fond, chiar așa se și simțea. Poate că, după naștere, avea să îndrăgească pruncul și poate că avea să ajungă să-l vadă ca pe o persoană, nu ca pe o formă de stânjenire a stilului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
îi era de Londra. Dar aproape că merita plecarea din capitală ca să vadă fața lui Neil atunci când avea să-i spună că vânduse casa-vagon. Când a intrat în oraș, mobilul lui Hugo a început să chițăie avertizându-l asupra apelurilor pierdute. Însă nimeni nu-i lăsase nici un mesaj; ceva și nimic, a presupus Hugo. Probabil că la birou exista măcar un mesaj, dar asta era a doua oprire pe lista lui. Mai întâi voia să facă popas la o cafenea, de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
trimise Rosei la naștere. Restul fusese donat de Jake, cu mult timp în urmă, adăposturilor pentru vagabonzi. Când îi fusese prezentat, Rosa se aruncase asupra ursulețului cu un strigăt de încântare și-l strânsese la piept ca pe un prieten pierdut. Ceea ce mama ei presupunea că și era. Pe Alice o cuprinsese disperarea. Cercetase cu mare atenție fiecare siluetă abia conturată, apoi trecătoare, dar nici una dintre ele nu se dovedise a fi Hugo. Trebuia să plece în curând. O femeie singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ezitare. — Ca să redevenim un cuplu, tatăl tău, în special, a dat dovadă de foarte multă generozitate și amândoi am fost nevoiți să facem față unor adevăruri neplăcute. N-a fost ușor. De fapt, a fost foarte greu. Să refaci încrederea pierdută e o muncă aproape imposibilă. Dar noi am reușit. —Și așa o să reușim și noi, a întrerupt-o Alice. Și Rosa n-o să afle niciodată că, la un moment dat, ceva nu a mers. Așa cum nici eu n-am știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]