8,590 matches
-
frumuseți ocultate în subteranele lumii vizibilului. Examenul autoscopic anterior păruse, ce-i drept, a dezvălui alte cauze ale suferinței auctoriale: riscul inerent al dispersiei identitare, al pierderii sau al rătăcirii de sine ("mă rătăcesc prin mine/ uneori/ cum se mai rătăcesc copii/ prin mahalale" Timp din Doamne, desenează-mi un om!); spectacolul agonic al unui univers pe cale de mortificare ("degeaba decojești/ culoarea ochilor/ copilului tău/ cât suntem în mișcare/ morții/ sunt spectatorii noștri/ care știu/ că suntem de plâns" Spectatorii noștri
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
privitorii în categorii clar definite ("Absurditatea aparentă/ a imaginii/ împarte privitorii/ în văzuți și nevăzuți", declară el ritos în Iubito, mai adu-mi un măr). Iată, spre exemplu, cât de intens trăiește poetul relația anthropos-logos-cosmos: "strigătul patimei/ de culoarea răsăritului/ rătăcește în suferința/ unei mărturisiri de dragoste/ lungile toamne/ prea bogatele toamne/ în care am renăscut/ își scutură frunzele/ de aur/ de foc/ ale cuvintelor/ nerostite încă/ de bătăile inimii" (poem din O liniște... Cuvinte). Sau felul în care înțelege să
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
aștept să-ți sfâșii voalul misterelor de ieri/ când încă nu erai decât închipuire:/ ridică-l de pe ochii ce nu au amintire/ un duh păgân vor naște ascunsele-ți averi.// Dă-mi mâna să pornim prin crânguri, prin păduri,/ să rătăcim un veac știutele cărări!" etc. Cealaltă mare tematică a poeziei lui Dumitru Spătaru, cea religioasă, se raportează și ea la retorica uzuală a acestui tip de text: iconografia este cea convențională, atmosfera cea specifică, iar ceremonialul apropierii de divinitate are
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
profunde" ale acestei cărți, un alt reprezentant al grupului orfic, Dan Laurențiu, nota cu exactitate "Vocația orfică a poetului, de reintegrare prin strălucita extincție în regnurile naturii, de restabilire a echilibrului cu universul, a celui care o clipă s-a rătăcit de el, contestându-l"). Din moment ce destinul protagoniștilor acestor istorii revelatorii concepute de poetul Mihai Ursachi pare guvernat de principiul transsubstanțierii, al înălțării din straturile obscure ale umanului la treapta imuabilă a Spiritului, întreaga lui poezie poate fi considerată ca proiecție
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în versuri ce preferă stilizarea afectivă sau stilistică a propriilor neliniști sau drame existențiale. A se citi, spre exemplu, remarcabilul Cântec de adormit Joshua Emmanuel, din Patimile după Anton Pann (Editura Rafet, Iași, 2008), în care durerea despărțirii de nepotul "rătăcit între străini", rupt de matca identității lingvistice și etnice materne, este contrasă într-o artă poetică sensibilizatoare, în special datorită pronunțatei note testimoniale din final: "Robul tău în har îți lasă/ limba cu altoi și spini/ să te-auzi în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
rupt de matca identității lingvistice și etnice materne, este contrasă într-o artă poetică sensibilizatoare, în special datorită pronunțatei note testimoniale din final: "Robul tău în har îți lasă/ limba cu altoi și spini/ să te-auzi în grai acasă/ rătăcit printre streini.// Milosti-mă-va pământul/ pe când stele nasc in ce/ la-nceput a fost cuvântul/ lerui, Doamne, lerui ler". Cum afirmam însă la început, există câteva linii tematice directoare, asemănătoare unor raze vectoare ce ajung să capteze tot universul imagistic al
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
semantica: sciagure, affanni nenorociri, suferințe (v. 19), infelici nefericiți (v. 21), nefericită / scenă a lumii (vv. 46-47). Suferință, dar și singurătatea că fundamente ale acesteia pecetluiesc viața omului ca unică posibilă certitudine: Pe mine să mă vezi adesea singur / mut rătăcind prin codri și pe maluri (vv. 104-105) și în versurile lui Quasimodo: pășesc îngeri, muți / cu mine (Nopții); tăcut pas în întuneric (Vânt la Tìndari). O trăsătură comună a viziunii și gândirii celor doi poeți este așadar viața văzută că
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
lui, favorizează și declanșează meditația din versurile succesive, dominate de nostalgia pentru pierderea trecutului numit quel dolce / e irrevocabil tempo, timp al dragostei și speranței: Iubire, o, iubire, ce departe / de sânul meu, atât de cald pe vremuri, / te-ai rătăcit (...) De speranțe / nedezmințite și dorinți își simte inima-n piept cum bate (Viața solitara, vv. 39-50). La peste un secol după Leopardi, Quasimodo caută aceeași liniște care îi permite cufundarea în trecut. Faptul că ermeticul utilizează termenul quiete, recurent în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
primi răspunsuri la numeroasele întrebări existențiale (pășesc îngeri / muți cu mine) constituie unul dintre apanajele rătăcirii. În viziunea sa mobilitatea ființei frânge strânsoarea suferinței: că durerea să se schimbe în liberă mișcare (Fir tot mai scurt). Eul e sortit să rătăcească și să caute un liman pe care să se sfârșească drumul său, inclusiv prin găsirea unor certitudini: toți se descalță și șovăie / în căutare. În versurile din volumul Ape și pământuri dramă eului doritor de răspunsuri era de natură religioasă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
iscat / povara-aceasta de a-mi vorbi-n tăceri (Se auzeau anotimpuri aeriene trecând, trad. MB).369 Înstrăinarea are ca bază o realitate biografica: trăind departe de pământul natal poetul ar fi vrut, pe de o parte, să nu mai rătăcească și să nu mai perceapă alteriatea ce îl condamnă la singurătate și suferința, pe de altă parte însă trăia constant mirajul depărtării, dorindu-și în eterno să se afle altundeva. Energia să se canaliză în direcția înfrângerii acestei temnițe a
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dominării întregii lumi, o elită cosmopolită formată din politicieni, lideri ai marilor corporații transnaționale, proprietari ai unor trusturi de presă și cîțiva intelectuali globaliști, în timp ce majoritatea populației devine tot mai naționalistă și mai tradiționalistă. Așadar, elite cosmopolite, adevărate "suflete moarte", rătăcesc poporul american, tîrîndu-l în aventura globalistă, unde îl amenință dezastre de proporții. Soluția ar fi, în opinia autorului, întoarcerea la origini, la spiritul religios și autentic patriotic al părinților fondatori. Într-adevăr, elitele au devenit tot mai transnaționale, universaliste, izolîndu-se
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
nu există repetare pură. Intertextul comportă o relație dialogică. A repeta transformând. Și invers. Roland Barthes dezvoltă teoria stereotipului, în opoziție cu noul. Ideea repetării este abordată în proximitatea mitologiei: "a repeta la exces înseamnă a te pierde, a te rătăci în gradul zero al semnificatului" (Barthes: 2006b, 68). Pe de altă parte, mai aproape de legitimarea intertextualității (la definire am renunțat să mai sperăm, ne consolăm cu descrieri plastice; R. Barthes știe să ne "vândă" conceptul: decât să exprime, eventual, anost
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
adăpostul de care Dionis are nevoie este vocabula colț, care împletește semantic o legătură intratextuală (2) vizibilă, fundamentată pe ideea refugiului. În acest caz, se poate vorbi de o pereche intratextuală, nu de o serie (ca și cum am vedea două stele rătăcite în afara oricărei constelații). (S2a)/(S3a) Casa lui de pustnic, un colț întunecos și painjinit (s.n.) din arhiva unei cancelarii, ..." (Eminescu: 2011, II, 35). (S2b)/(S4a) ...într-un colț (s.n.) al casei, la pământ, dormeau una peste alta vo câteva sute
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
capitol au fost citi[a]te din volumul II al ediției Operelor Mihai Eminescu amintite mai sus). 27 ibidem, p.86. 28 ibidem, p.88. 29 Geniu pustiu, p.105. 30 ibidem, p. 106. Scrisoarea, o fâșie de hărtie, era rătăcită printre foile manuscrisului primit de la Toma Nour. 31 ibidem, p. 156. 32 Sărmanul Dionis, p. 50. 33 ibidem, p. 60. 34 Geniu pustiu, p.106. 35 Sunt puține contextele în care numeralul este exprimat matematic.Pe lângă acest 7, mai este
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
zăvoare/ Și gratii de rime Publicul o vizitează/ Și înfiorat de torture/ Nu se miră/ Că nu mai zace-n ea nime". (Pasul) Constrângerile prozodice devin, de asemenea, un impediment, în calea libertății omului și al poetului, care, oricum, se rătăcește permanent în vitregiile unei societăți aspre care îi demolează toate vechile certitudini: "Singurătatea e un oraș/ În care ceilalți au murit,/ Strâzile sunt curate/ Piețele goale,/ Totul se vede deodată/ Dilatat în pustiul/ Atât de limpede sortit./ În valea/ Dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ceea ce nu spune" (Ion D. Sîrbu sau suferința spiritului captiv), așa încât "Trebuie înțeles ceea ce nu se spune în ceea ce se spune" (Singurătatea scriitorului). Exploratoarea se avântă în pădurea de simboluri ca într-o selva oscura, convinsă că nu se va rătăci în desișurile de încifrări câtă vreme are cu sine, tras din propria ingeniozitate, "firul Ariadnei". Iar dacă vreun impas se va ivi, va ști să folosească prompt și eficient "cheia labirintului". E o aventură pasionată în căutare de "pagini unice
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
atât în predici, cât și în orice text de învățătură elaborat de el, căci Antim nu este un doctrinar, ci un binevestitor. El nu va insista asupra ambiguităților teoretice decât atât cât crede necesar ca să nu-și lase oile să rătăcească drumul cel drept. Desigur, Didahiile, Chipurile Noului și Vechiului Testament sau Învățătura bisericească sunt și opere de erudiție. Punctul forte rămâne, însă, capacitatea lui de a simți poezia prezentă în doctrina creștină. Scenele pe care, cu un real talent retoric
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
printr-un cuvînt care înseamnă postactual? "De ce fiii Soarelui (Albii) se mișcă întruna?" se întreabă unul din indienii din Marele Nord, într-o nuvelă scrisă de Jack London 44 în 1902. "De ce nu rămîn acasă la ei? Oamenii Zăpezilor nu rătăcesc, oare, și ei pe pămînturile Soarelui? Pentru că soarele li se strecoară în vene, le aprinde și le umple inima de dorințe și de pasiuni. Mocnesc în ei dorințe pe care nu ajung să le satisfacă niciodată. Mai mult decît atît
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
dorinței sau a dominației. Cel de-al doilea, "agrégé" de litere, încarnează pînă la deriziune mizeria unui profesor rătăcit, care își caută răspunsurile pe piața de consum amoros, din care este exclus pe motiv de stîngăcie și timiditate, condamnat să rătăcească între cluburi naturiste, cercuri de eșanjiști, cercuri orgiastice sau comunități New Age, înainte de a eșua într-o clinică psihiatrică. Adesea ridicoli sau patetici, deși inteligenți și educați, Michel și Bruno alunecă într-o derută fatală, care le înghite și pe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
că toate curentele literare uscate și cerebrale nu au făcut, cel mult, decît să ascută pana și mințile criticilor blazați, dar publicul larg cititor a avut și va avea mereu nevoie de acele ținuturi imaginare prin care sufletul să-i rătăcească în voie. Iar literatura noastră postmodernă a pierdut sau a uitat gustul poveștii, considerînd-o facilă și ineficientă estetic, orientîndu-se aproape exclusiv spre genuri narcisiste, sau la granița documentarului, ceea ce a condus la reorientarea rapidă a cititorilor, în momentul în care
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
hevea, devenind regele cauciucului și lucrînd cu Michelin ; a mai cultivat și coca, plantă medicinală pe atunci (da, americanii au uitat, poate, dar Coca-cola a fost "nășită" de Yersin!). Un geniu în halat alb, un Livingstone cu aere de Rimbaud rătăcind prin junglă (umbra marelui poet, de altfel contemporan cu Yersin și la fel de atras de misterele orientale, planînd deasupra romanului), cercetătorul a continuat strălucit un fel de tradiție medicală franceză, dacă e să ne amintim că în 1866, exploratorul Francis Garnier
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mă dumiresc, am revenit la ziua de 5 noiembrie 1843. Înainte nu era Narcisse? Atunci povestește-mi ce s-a întîmplat în ziua în care căpitanul Porteret v-a trimis să căutați un punct de apă dulce, cînd te-ai rătăcit și nu ai mai găsit vasul Saint-Paul? Ce s-a întîmplat după aceea? Această nouă tortură îl făcu să tremure din tot trupul și am crezut că avea să-și piardă cunoștința. După aceea... erai singur pe plajă... vasul plecase
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
rînd țara pe care o ocupau din 1940. Într-un colț pierdut de lume, bătrîna Aliide, care a cunoscut și ocupația nazistă și pe cea rusească, se ascunde într-o veche fermă părăginită. Într-o dimineață, o descoperă pe Zara rătăcită în curtea ei, într-un hal fără de hal și, după ce ezită să o adăpostească pe fata lovită și zdrențăroasă, o primește în casa și în sufletul ei și decide să o protejeze. Treptat, cele două femei își dezvăluie cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
perversă, duplicitară, inca pabilă de sacrificiu sau de sentimente adevărate, cum pare uneori să se contureze în paginile romanului? Sau a fost doar un suflet chinuit, vulnerabil, însetat de absolut dar și de o nevoie aproape maladivă de protecție masculină, rătăcind fără voie și rupîndu-și singură propriile repere axiale? Tudor Alexander nu face parte dintre scriitorii care urmăresc cu obstinație deplina satisfacere a cititorului, nu ieși din carte lui cu toate răspunsurile, ci mai degrabă cu o serie suplimentară de între
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
maestru i-a mai jucat și feste la bătrînețe ; e amuzant să-l vezi pe distinsul domn înconjurat de toți junii scriitori ce se înghesuie să-i exprime admirația lor, ca unui guru puternic și înspăimîntător totodată. Iar acesta, ușor rătăcit în omagii, se întrece în a-i gratula cu elogii similare, așa încît Nimier, Huguenin sau Sollers se vor trezi pe rînd ridicați la rangul de "singurul romancier al generației sale"! Celui din urmă, cu care a păstrat o relație
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]