10,656 matches
-
fi auzit. Începu deci să strige îndemnîndu-l să aprindă un foc. Striga întruna, dar strigătele păreau a fi zadarnice. Și după o jumătate de ceas, nici un foc nu se aprindea; ocheanul fermecat prin care vedea mișcarea frunzelor și șerpii de pe stânci nu-i arăta nici un om. Atunci fură de părere toți să coboare. Auta alese un loc prielnic și îndată auzi un șuierat deasupra tavanului. Luntrea se opri în văzduh, apoi începu să coboare în jos, fără rotiri. - Cădem! strigă Auta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
își înălță încet capul și nevăzând făpturile ciudate cu capete sticloase și săgeți în creștet se sculă, încă înfricoșat. - Cine sunt cei care erau cu tine? întrebă arcașul cu teamă. Sau sunt năluci? Auta se așeză pe un colț de stâncă. Mai-Baka se așeză și el alături, pe pământ. - Nu sunt năluci, arcașule; sunt niște oameni străini... zise Auta, și după un răgaz adăugă: Dintr-o țară depărtată. Și eu m-am speriat ca tine de îmbrăcămintea lor, când i-am
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
oameni foarte înțelepți care pot să facă cu meșteșugurile lor tot felul de minuni. Și sunt buni... - Atunci tot am zis mai bine la început: sunt zei! Auta, mulțumit că ajunseseră la o oarecare încheiere mai înțeleaptă, se sculă de pe stâncă și-l chemă pe arcaș: Dar Mai-Baka se scutură, îngrozit. Auta îi cuprinse umerii cu brațul: - Mă mir de tine, Mai-Baka. De Puarem nu te-ai speriat, de oastea atlantă nu ți-a fost frică, pe Muntele de Foc stai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mulțimile se adunară toate și priveau cu umilință pasărea minunată a zeului oprită mai sus de ei, pe umărul muntelui izbăvitor, Iahuben și Auta începură să le dea arme. Cei trei străini stăteau mai la o parte și, sprijiniți de stânci, se uitau tulburați. Bătrânul Agbongbotile se apropie smerit de Auta. Pielea obrajilor lui, zbârcită și neagră, era jilavă de lacrimi. Cu mâinile obosite apuca aerul, nehotărât și sfios, până când Auta înțelese și îl îmbrățișă. Atunci bătrânul nu se mai sfii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
puternică, venită din spate, îl ameți câteva clipe. Numaidecât simți însă că toate măruntaiele și sângele și inima parcă voiau să se amestece și să năvălească în cap, să-i iasă prin urechi. Trupul i se făcu greu ca o stâncă. Nu dură mult starea aceasta, sau cel puțin așa i se păru. Iar când simți că i-a trecut, auzi înăuntrul globului care-i învelea capul vocea liniștită a cîrmaciului: - Coborâm. După un oarecare răstimp, Auta simți o ușoară smucitură
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Piscul Sfânt de aproape două luni. În acest răstimp se petrecuseră mai multe întîmplări, dintre care unele l-au făcut pe Auta să se întristeze, altele să se bucure. Într-o zi, pe când ședea de vorbă cu Hor, pe o stâncă sub care se deschidea o priveliște largă a mării și câmpiei de la poalele muntelui, zări urcând din vale spre ei o ceată de oameni. Erau încă departe ca să se fi putut vedea bine fețele lor prin ochean, însă Auta își
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a fost în casa robilor. Se spune că noaptea, când răsare luna, se plimbă prin grădină numai cu câteva roabe, dar eu n-am văzut-o. Neștiind alte vești, Mpunzi își luă rămas bun de la Auta și se strecură pe după stânci ca să ajungă undeva la țărmul mării. Așa se petrecură lucrurile atunci cu Mpunzi. Iar acum, aducîndu-și aminte de această întîmplare, Auta ședea lângă Hor și aștepta pe cei douăzeci de robi care păreau să se îndrepte încoace. Văzîndu-l că tace
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
știi totul. Ai să ne înveți și meșteșugul. Auta zâmbi trist, gîndindu-se de la cine ar putea învăța el însuși acest meșteșug al războiului. Când se făcu seară, păziți de umbrele lungi ale amurgului, cei douăzeci de inși se strecurară pe după stânci. Auta surprinse la Hor o ciudată privire de milă. Hor îl întrebă: - Cum pot să umble pe jos atîta? M-am uitat la Mpunzi. Ca să-i spui câteva cuvinte care nici nu l-au prea ajutat, a străbătut jumătate din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în învățătură. Străinii nu-i cereau să le facă aproape nimic. Își sfârșise hrana pământeană de mult, și iar înghițea sâmburii lor ciudați. Iar într-o seară Hor se apropie de el și-i atinse brațul. Erau pe marginea unei stânci. Luna mare și galbenă ieșise de undeva din orizont. - Auta, îi spuse Hor, răsare luna. - Văd! răspunse el și rămase liniștit. Hor începu să râdă. Spuse: - Te-ai răzgândit și nu mai vrei să te duci? - Unde, Hor? și numaidecât
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lor. Nefert nu-și dădea seama ce se petrece, dar era neliniștită. Auta nu apucase să afle nimic și, văzîndu-i pe străini atât de îngîndurați și grăbiți, nu mai îndrăzni să-i tulbure. Șezu cu Nefert pe o bucată de stâncă. Tăceau. După un răstimp destul de lung se stârni un vânt puternic de la miazăzi. Sub ei, piscul începu să se clatine. După aceea plouă. Văzduhul atârna greu. Deși era amiază, piscul fu cuprins de amurg. Apoi totul se liniști. Hor și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
munți, între care cel mai înalt rămase tot Muntele Vulturilor, scurtat doar de piscul său sfânt. Puținii oameni însă muriră curând de foame, căci pădurile de la poale arseseră, iar sus nu mai creșteau decât niște tufe nefolositoare și mușchiul de pe stânci. Numai cel din urmă ostrov de la răsărit, dintre cele nouă care păstrau amintirea lanțului de munți, mai adăposti câtva timp niște oameni. După liniștirea apelor, ieși din peșteri o ceată de păstori atlanți, goi și flămânzi. Marea le înghițise turmele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu greu pluta într-o scobitură stâncoasă, omul ieși pe țărm. Avea o singură vâslă, care era și lopată și cârmă și undiță. Omul era scund, istovit și gol; pielea lui era stacojie sau aproape vânătă. Își aruncă vâsla pe stânci și se uită la păstori. Păstorii se uitară la el. Multă vreme tăcură și păstorii și plutașul... Apoi îl întrebară cine e. - Mahukutah! rosti omul care părea să fie străin... Vorbea greu, neștiind destule vorbe atlante. Le istorisi păstorilor cum
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stat de vorbă cu niște zei care când începea potopul s-au ridicat în cer și că din toată urgia a scăpat cu viață numai o fecioară, agățîndu-se de piciorul unei păsări care a zburat sus de tot, pe o stâncă. Păstorii rămaseră printre băștinași și începură să poarte și ei pene în jurul capului și să deprindă obiceiurile și limba locului. Iar Mahukutah își drese pluta, primind în dar de la băștinași tulpini de copaci, frânghii, pânză și arme de cremene, și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tura larg, ce se alcătuia din lespezi uriașe de piatră pe care o mie de oameni n-ar fi putut să le ridice, dar care erau ridicate cu ușurință de un singur ins: de cârmaciul Min. Lespezile erau tăiate din stâncă tot de el, cu un fel de sabie de flacără deasă. Apoi erau netezite de oamenii aceia. Iar pe urmă Min așeza sub fiecare lespede câte patru cârlige în patru colțuri, fiecare cârlig (așa îl socoteau oamenii) având un soi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
altă dată, avea mai toate casele din piatră, la fel gardurile care împrejmuiau ogrăzile și dependințele din preajmă. Pe acolo era obiceiul ca flăcăii, înainte de a se însura, să-și scoată și să-și aducă singuri piatra pentru case de la stânci, fiindcă-n partea de sud, satul se afla pe marginea unei văi prăpăstioase, cu stânci. Una dintre ele, căreia oamenii îi ziceau ,,Scala cea roșie”, ascundea gura unei peșteri care se prelungea până sub sat. Se zicea din bătrâni că
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
dependințele din preajmă. Pe acolo era obiceiul ca flăcăii, înainte de a se însura, să-și scoată și să-și aducă singuri piatra pentru case de la stânci, fiindcă-n partea de sud, satul se afla pe marginea unei văi prăpăstioase, cu stânci. Una dintre ele, căreia oamenii îi ziceau ,,Scala cea roșie”, ascundea gura unei peșteri care se prelungea până sub sat. Se zicea din bătrâni că demult, demult, acolo se adăposteau localnicii când năvăleau turcii. Pe firul văii curgea o apă
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
cu capetele aplecate, iar opritorile de pe gât alunecară până căzură. Când musafirul meu se trezi, neștiind de opritori, dar supărat de oprirea cailor, i-o fi lovit cu biciul. Caii odihniți au luat-o la fugă spre malul văii cu stâncile prăpăstioase, omul trase hățurile, sperând să-i oprească. N-a reușit. Mergând mereu la vale, căruța îi lovea peste picioarele din spate, întărâtându-i și mai rău. A doua zi oamenii din sat găsiră, împrăștiate prin iarbă, bucăți din corpul
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
Mergând mereu la vale, căruța îi lovea peste picioarele din spate, întărâtându-i și mai rău. A doua zi oamenii din sat găsiră, împrăștiate prin iarbă, bucăți din corpul musafirului meu, din corpurile cailor și din căruță, toate sfărâmate de stânci. De atunci eu nu mai beau vin, vezi că sunt singurul din crâșmă care beau apă gazoasă. - Uite-o pe Piasa! O femeie voinică, cu părul prins sub baticul galben, având șorțul pătat, zâmbitoare și sprintenă, în ciuda staturii care
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
după ce se culca, la poezia lui Eminescu, “La steaua“. Lumina-i licărea, deși era stinsă de mii de ani, poate. La fel, urmele de pe zăpadă rămâneau, chiar dacă săniuța abandonată în ultimul moment de un copil, se izbise sfărâmându-se de stânci. Părinții lui trăiau, deși cei care le dăduseră viață, bunicii, nu mai erau. Avea vreo 13-14 ani când se-ntreba: “Oare voi trece și eu vreodată în lumea umbrelor? Nu, nu se poate, trăiesc atât de intens, mă bucură atât
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
celor superioare, în așa fel încât să modifice retroactiv hotărârile judiciare nedorite (Guarnieri 2003). În lumina acestor considerații, apare evident, tipul de situație care se prezintă în cazurile de tranziție de la un regim post-totalitar. Sistemul judiciar se configurează ca o stâncă puternică a ideologiei, a normelor și actorilor regimului precedent, în acest context discursul mai sus-menționat, referitor la continuitatea/discontinuitatea structurilor administrative și la epurări, capătă o relevanță absolută. Structura magistraturii regimului anterior devine o variabilă crucială pentru explicarea rezultatelor în
Uniunea Europeană și promovarea rule of law în România, Serbia și Ucraina by Cristina Dallara () [Corola-publishinghouse/Science/1090_a_2598]
-
ședință de vindecare șamanică: "ei erau jos, la poalele muntelui. Îi auzeam vorbind și cântând. După aceea am auzit un șaman gemând. Un doctor cânta și îl îngrijea". Bolnavul, în cele din urmă, moare și candidatul aude familia jelindu-l. Stânca începe să se crape. "Un om a apărut din despicătură: era înalt și zvelt și avea o pană de vultur în mână. El îi poruncește să-și facă rost de cutare și cutare pene și îl învață cum să vindece
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
trezește, nu zărește pe nimeni alături""29. Practic, episodul inițierii în arta vindecării mai sus menționat poate fi judecat și ca o încercare de a intra în posesia anumitor cunoștințe prin contactul cu alte ființe (vezi persoana apărută din despicătura stâncii). Mai mult, toate informațiile sunt dezvăluite în vis sau în transă, fapt ce ne trimite cu gândul la oniromanție. În general, cunoștințele obținute de șaman în urma unui ritual specific organizau și ghidau viața întregii comunități tribale. În timpuri străvechi, șamanii
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
a unei altitudini mari a reliefului), însă, ca urmare a valorilor ridicate ale albedoului din zona calotei glaciare, bilanțul radiativ are valori extrem de mici (peste 80% din radiația primită fiind reflectată). Pe spații restrânse, unde suprafața activă este reprezentată de stânci care ies deasupra calotei de gheață, bilanțul radiativ poate înregistra valori mai mari, determinând topirea zăpezii în zona acestor petece de piatră. La nivelul pietrei încălzite temperatura poate crește până la 35șC, însă, ca urmare a valorilor deosebit de mari ale gradientului
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
vară, umiditate generală mai mare, precipitații de peste 2000 mm anual). VI.4.2.3. VEGETAȚIA, FAUNA, SOLURILE DIN EUROPA MEDITERANEANĂ Păduri semixerofile, sempervirescente, cresc până la înălțimea de 1400m, fiind în special alcătuite din quercinee: stejarul veșnic verde sau stejarul de stâncă (Quercus ilex), stejarul de plută (Q.suber) și micul stejar de Kermes (Q.coccifera). Tot aici, mai ales în partea occidentală a Mării Mediterane, cresc câteva specii de pin: pinul maritim (Pinus maritima), pinul de Alep (Pinus halpensis), iar pe
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
arbuști și hățișuri de înălțime joasă și cu arbori ce ajung până la câțiva metri (3-8m). Este răspândit în Corsica și în Nordul Mării Mediterane, în regiunile deluroase cu altitudine de 400-600m, cu soluri silicioase. În componența lui intră: stejarul de stâncă (Quecus ilex), maslinul sălbatec (Olea europea), fisticul (Pistacia lentiscus), palmierul pitic (Chamaerops humilis). Dintre arbori amintim stejarul de plută, pini etc. Garriga este formată din desișuri de arbuști și de arbori nu prea înalți, alcătuiți de regulă din stejarul de
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]