9,918 matches
-
în spațiul economic. În reprezentarea spațiului economic există, de data aceasta, două extreme: o extremă în centru, care este Bursa, și o extremă la periferie, comercianții. Comercianții se află la periferie, unde actualizarea locului prăvăliei se face printr-o practică temporală esențială, și anume schimbul, practică mnemonică prin care se schimbă amintirea comerciantului despre preț (cel al Bursei sau prețul de cumpărare) și prețul de vînzare pe care-l fixează. Acest preț de vînzare va rămîne, mai tîrziu, în mintea clientului
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
lingvist Emile Benveniste, ne ajută acum să înțelegem în ce mod funcționează indicativul. În limba franceză contemporană, cu ajutorul indicativului funcționează două sisteme enunțiative, în raport de complementaritate: narațiunea (histoire, récit) și discursul. Narațiunea se construiește pe baza unei triple relații temporale: aorist, imperfect, mai mult ca perfect.16 Discursul implică ambreiere, fiind legat de situația de enunțare (eu tu, aici, acum); registrul verbal este mai larg și persoana a treia este o "absență de persoană". Toate timpurile pot fi folosite, cu excepția
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
unor presupoziții, modul în care progresează informațiile în text de la elementul cunoscut (temă) la un aport de informație (remă); felul în care sunt folosite timpurile verbale; natura conectorilor dintre fraze (de opoziție, de cauză, de consecință, de adițiune, de înlănțuire temporală); organizarea textului într-o succesiune de fragmente complementare ce fac perceptibilă configurația spațială a textului (deschiderea sa: primul, unul, în primul rând, mai întâi; releul: celălalt, în al doilea rând, apoi; închiderea: în fine, în sfârșit, etc); propozițiile implicite ce
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
enunțarea literară; în prezent, până și celui mai mic subiect i se acordă deja un număr impresionant de lucrări: este suficient să ne gândim la tot ce a fost scris doar despre discursul indirect liber, despre demonstrative sau despre reperele temporale din povestire. Acest manual a făcut deja obiectul unei prime revizuiri în 1993, care a constat însă mai cu seamă în adăugiri. În cazul aceastei noi ediții, schimbările introduse sunt mult mai importante și privesc totalitatea textului. Nu am transformat
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
câteva principii de organizare foarte generoase (ca în structuralism), ci se constituie într-un adevărat instrument de investigație. Făcând o analiză din punctul de vedere al enunțării, descoperim fenomene lingvistice de o mare finețe (modalități, discurs indirect, polifonie, temporalitate, determinare temporală, meta-enunțare...), în care referința la lume și înscrierea partenerilor enunțării în discurs se întrepătrund. Or, literatura mizează enorm pe aceste detalii lingvistice, pe care un comentariu tradițional nu-și poate permite să le analizeze. În plus, reflectarea asupra enunțării permite
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de enunțare se află în centrul oricărei reflecții asupra enunțării. Este vorba despre un sistem de coordonate abstracte, de puncte de reper față de care trebuie să se construiască orice enunțare: și înainte de toate, nu există enunțare fără determinare personală și temporală. În acest cadru, categoriei persoanei îi sunt atribuite trei poziții: de enunțător, de co-enunțător și de non-persoană: * poziția de enunțător este punctul de origine al coordonatelor enunțiative. În franceză, marca sa este pronumele JE (EU); * între enunțător și co-enunțătorul său
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în funcție de cum considerăm enunțul: "tip" sau "ocurență". Să luăm, de exemplu, următorul enunț din Jean-Jacques Rousseau: Malurile lacului Bienne sunt mai sălbatice și mai romantice decât cele ale lacului Geneva 49. Enunțul poate fi considerat produsul unei enunțări anume, situabile temporal, cea a lui Jean-Jacques Rousseau la începutul celei de-a cincea "Plimbări" din Visări: în acest caz, vom spune că este interpretat ca ocurență. Însă la fel de bine poate fi considerat un enunț independent de o enunțare anume: în acest caz
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fapt, îi arătăm alocutarului că nu poate accede la referentul lui eu decât ținând cont de actul de enunțare în care acest eu este prezent. Același lucru este valabil și pentru tu (și pentru variantele tine/te) și anumiți localizatori temporali (astăzi, ieri...) și spațiali (aici, acolo...). Acești indicatori spațiali (pe care îi vom numi deictice spațiale) își schimbă referentul în funcție de poziția corpului enunțătorului, în timp ce referința indicatorilor de timp (numiți deictice temporale) variază în funcție de momentul enunțării: ieri nu va desemna aceeași
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
tu (și pentru variantele tine/te) și anumiți localizatori temporali (astăzi, ieri...) și spațiali (aici, acolo...). Acești indicatori spațiali (pe care îi vom numi deictice spațiale) își schimbă referentul în funcție de poziția corpului enunțătorului, în timp ce referința indicatorilor de timp (numiți deictice temporale) variază în funcție de momentul enunțării: ieri nu va desemna aceeași zi dacă a fost pronunțat pe 15 ianuarie 1601 sau pe 17 martie. Pentru a surprinde funcționarea acestor elemente cu referință deictică, se cuvine să o comparăm cu funcționarea semnelor lingvistice
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
81. 1.14. Deicticele temporale Dacă deicticele spațiale se organizează pornind de la poziția corpului enunțătorului, deicticele temporale au ca punct de reper momentul enunțării, moment care corespunde prezentului lingvistic. Ca și mai sus, trebuie să facem o deosebire între indicațiile temporale cu reperaj "absolut" (în 1975, pe 22 iunie 1912...) și cele care au nevoie de un punct de reper pentru a fi interpretate. Dintre acestea din urmă trebuie să distingem reperajele deictice de reperajele non-deictice. Reperajele deictice se bazează pe
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un punct de reper pentru a fi interpretate. Dintre acestea din urmă trebuie să distingem reperajele deictice de reperajele non-deictice. Reperajele deictice se bazează pe momentul enunțării (L-am văzut ieri), reperajele non-deictice au drept punct de reper o indicație temporală dată de cotext: în L-am văzut cu o zi înainte de plecarea sa, "plecarea sa" este construcția care ne permite să determinăm referința construcției "cu o zi înainte". Diferența dintre ieri și cu o zi înainte de plecarea sa nu constă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
În acea zi În acea vară Anterioritate sau posterioritate Imediat Luni DEICTICE în acea zi de luni NON DEICTICE 1.16. Temporalitatea narativă Pentru narațiune este deosebit de important să se opereze o alegere potrivită din cele trei posibilități existente localizarea temporală absolută (12 decembrie 1950), relativă față de enunț (a doua zi după plecarea sa) și relativă față de enunțare (astăzi). Este greu de conceput o povestire care ar menține, de la un capăt la celălalt, același tip de reperaj. În acest sens, regula
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
astăzi). Este greu de conceput o povestire care ar menține, de la un capăt la celălalt, același tip de reperaj. În acest sens, regula generală este combinarea celor trei proceduri. Cel mai impersonal roman sfârșește întotdeauna prin a lăsa loc deicticelor temporale, cu condiția ca personajele să se exprime în discurs direct. Însă există și texte în care domină reperajul deictic. Este cazul acelora care țin de tehnica "monologului interior" (infra, cap. 5), în care conștiința unui narator-personaj organizează totul pornind de la
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
afară; acolo Opera, foaierul înflăcărat al Operei; merg pe partea dreaptă a bulevardului, spre Operă. Mi-am uitat mănușile; ei! voi ajunge imediat acasă; iar acum nu-i nimeni pe stradă. În curând voi fi acasă.[...]82. Am subliniat indicatorii temporali strict deictici. Însă ei nu sunt singurii care funcționează în acest tip de povestire; există și reperaje non-deictice, de exemplu când personajul central evocă evenimente trecute, pe care le articulează între ele: Fusesem să o văd cu o zi înainte
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pentru prima dată; la miezul nopții, când am fost să o chem, la portarul de la teatru, mi s-a înmânat acest bilet. Iar în ziua următoare? În ziua următoare m-a trimis ea la plimbare, la portar 83. Aici indicațiile temporale nu sunt interpretate față de prezentul enunțării (în acest caz am fi avut ieri și mâine), ci față de un moment precizat în cotext. Unui mod de narațiune dominat de reperajele deictice i se va opune modul ilustrat perfect de următorul incipit
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
a face cu un reperaj absolut. Desigur, caracterul "absolut" al acestei localizări este oarecum... relativ, având în vedere că însuși calendarul este în ultimă instanță organizat pornind de la un fapt istoric, viața lui Hristos. În orice caz, cât privește reperajul temporal, realitatea textelor este complexă. Să analizăm începutul din O fiică a Evei de același Balzac: Într-o seară, la ora unsprezece și jumătate, într-una dintre cele mai frumoase case din strada Neuve-des-Mathurins, două femei ședeau în fața căminului, într-un
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
langage, A. Colin, Paris. (Paginile 3469 analizează în detaliu funcționarea persoanelor și deicticelor temporale considerate drept înscrieri ale "subiectivității" în limbă.) MAINGUENEAU D., 1994 L'énonciation en linguistique française, Hachette, "Les Fondamentaux" Paris. (Prima parte analizează ambreiorii personali, spațiali și temporali.) RABATEL A., 1998 La construction textuelle du point de vue, Delachaux et Niestlé, Lausanne. (Lucrare care studiază relația dintre focalizare și mărcile lingvistice care arată focalizarea într-un text.) RIVARA R., 2000 La langue du récit. Introduction à la narratologie
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
on enlève tous les papiers. Il n'y a qu'une chose qu'on gardera intacte, c'est : je trouve que. Ça, on le garde. 1.6. Următorul fragment este începutul unui roman. Studiați cum se realizează reperările spațiale și temporale luând în considerare, acolo unde este cazul, folosirea deicticelor personale și a timpurilor verbale: În august, prin locurile noastre, cu puțin înainte de înserat, o căldură puternică învăpăiază câmpurile. Nu ai ce să faci decât să stai la tine acasă, la
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
prezumția de la care pornește gramatica școlară: eu dormii, tu dormiși, el dormi... sunt raportate în mod normal la eu am dormit, tu ai dormit, el a dormit... Dacă adăugăm că, în această gramatică, paradigmele de conjugare au toate o valoare temporală (sunt repartizate între prezent, trecut și viitor), rezultă că indicativul apare în concepția tradițională ca un sistem compact și omogen. Meritul de a fi arătat că această perspectivă era nepotrivită și că, pentru analiza indicativului în limba franceză trebuia să
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
merge în curând sau eu mergeam când a ajuns el mersul are loc "în curând" sau "când a ajuns el", în timp ce cu eu aș fi mers sau eu mersesem procesul ar fi terminat în acel moment. Din punct de vedere temporal, ceea ce este realizat are aceeași valoare cu forma simplă care îi corespunde: forma el a dormit, realizată, constituie un prezent în aceeași măsură cu el doarme. El a dormit se interpretează ca "în acest moment, se află în situația cuiva
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
trecut perfectiv. 2.2. Perfectul compus și perfectul simplu Teoria lui Benveniste se oprește tocmai asupra problemei puse de relația dintre perfectul simplu și perfectul compus. În mod tradițional, se consideră că ar exista o concurență între aceste două segmente temporale; perfectul compus ar lua încet-încet locul perfectului simplu, care nu ar supraviețui decât în scris și ar fi pe cale să dispară. Altădată formă împlinită a prezentului, perfectul compus ar fi devenit între timp o formă perfectivă a trecutului, fiind în
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
este comparabilă cu cea care există între perfectul simplu și imperfect, având în vedere că sunt forme complementare din punct de vedere aspectual: pe de o parte imperfectivitatea, pe de altă parte per-fectivitatea. Dat fiind că "povestirea" nu presupune ambreiere temporală, ea nu cunoaște prezent, trecut și viitor. Există totuși forme verbale menite să anticipeze continuarea evenimentelor: avea sau urma urmate de un infinitiv. Când găsim un enunț de tipul regele urma / avea să moară nu peste mult timp, nu avem
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
franceză, viitorul simplu (VS: voi dormi) și viitorul perifrastic (VP: am să dorm) constituie o resursă interesantă pentru scriitori. Aceste două forme nu se înlocuiesc reciproc în toate contextele; însă, contrar unei prejudecăți răspândite, cauza nu este reprezentată de distanța temporală: viitorul perifrastic nu se referă doar la un proces apropiat. Cu J.-J. Franckel 94, am putea rezuma contrastul dintre VS și VP, subliniind câteva diferențe: VP presupune contiguitatea, iar VS ruptura cu situația de enunțare; recurgând la VP, enunțătorul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Mai sus am amintit de interferența dintre "povestire" și "discurs". Ne vom opri acum la un fenomen de interferență între reperări care, fără a obliga "povestirea" să cadă în "discurs", fără a-i perturba cu adevărat omogeneitatea, implică o reperare temporală față de scena narativă, și nu față de povestire. Să analizăm un alt fragment din Stendhal: Nenorocirea slăbește inteligența. Eroul nostru făcu prostia să se așeze pe scăunelul de paie, care odinioară fusese martorul unor victorii atât de strălucite. [Azi] nimeni nu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
este corelat cu un tu implicit sau explicit; în plus, a spune am stins, am revenit... înseamnă a produce, a relata procese trecute față de situația de enunțare prezentă. Perfectul simplu este un timp al trecutului, însă servește mai puțin înscrierii temporale a evenimentelor și mai mult inserării lor într-un univers textual autonom, într-un ritual narativ. Desigur, există o legătură naturală între narațiunea la perfect simplu și evocarea unor evenimente trecute, însă aceasta este o convenție internă narațiunii, și nu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]