7,855 matches
-
Ce se va întâmpla acum și în viitorul apropiat (vezi cum se vinde și cine cumpără pământul în Ardeal) cu această indiferență față de pământul stropit cu sudoarea și sângele strămoșilor? Este de presupus un proces de disoluție însoțit permanent de „uitarea de sine”, în absența cultivării sentimentului național, fiind incapabili să rezolvăm dilema românească: a te situa între conservarea spiritului național și pierderea identității. Alienarea de proprietate, ca factor material, se combină cu un factor de ordin spiritual: adaptarea învățământului la
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
Bozoncea. Și, ca să vedeți că nu mă roade grija de ce-o să facă și cum o s-o dreagă Ileana Cocoșului, mă voi întoarce la alegerile prezidențiale, fie și numai pentru ca să nu se zică că lumea uită repede, și pe această uitare mizează partidele și politicienii. Într-adevăr, în campania electorală, s-au spus de toate, vrute și nevrute, năzdrăvănii cu ifose de adevăruri indubitabile, fiecare după cum îl ducea capul, sau după cum i s-a spus să spună, păstrându-se armele grele de către cei
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
a peste trei sute de copii, intonând în crescendo primele fraze muzicale ale rugăciunii, păreau valuri învolburate ale stihiilor dezlănțuite până la sublim: Tu, ce-nfrânezi a mărilor turbare și-aprinzi un soare dulce de foc, nu ne lăsa pe noi în uitare că-n Mâna Ta e al nost’ noroc... Pașii Omului-Dumnezeu, călcând pe undele spumegânde ale valurilor, liniștesc zbuciumul firii și dau siguranță plutirii celor ce, prin furtună, abia li se auzeau glasurile: „Învățătorule, pierim!”: O, Dumnezeu, al tuturor Părinte, Înalt
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
nu prea pe ascuns a Imperiului austro-ungar și a Germaniei. Regele ei, Carol I de Hohenzollern, era foarte pornit împotriva revizionismului. Toți politicienii aveau pretenții revizioniste înainte de a ajunge la putere; odată ajunși în cabinete, orice pretenție revizionistă era dată uitării, din respect față de sentimentele regelui. Regele păstra distanța între societatea românească și el. Așa cum remarca prințul Barbu Știrbei, adresîndu-se lui Iorga: "Pentru rege, un german nu este (automat) identic cu alt german, dar toți românii sînt pentru el o apă
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Georg V. Schoenerer (ale căror producții tînărul Hitler le făcuse reclamă pe străzile Vienei) ajunseseră acum în prim-plan. Viena aceasta respingea fără ezitare umanismul și universalismul celeilalte Viene. Acum, cu ajutorul lui Hitler, ea triumfa asupra acesteia și o destina uitării. Iorga nu a fost surprins de acest lucru. El cunoștea prea bine aspectul gen Ianus al acestui oraș. La 14 februarie 1938, a avut loc o importantă întrunire a Consiliului de Miniștri, la care generalul Ion Antonescu nu a fost
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
date de el acestora (mai ales după ce a intrat în "luptă") erau cu totul altceva. Exactitatea sau obiectivitatea lucrărilor scrise de el anterior sînt net superioare. Cu toate acestea, cele 50.000 de documente pe care le-a smuls el uitării sînt acolo la îndemîna oricui și datorită lui Iorga oricine poate consulta și interpreta aceste materiale. Aceste cercetări neobosite constituie cele mai mari contribuții aduse de Iorga. Detractorii săi au făcut mare tapaj pe baza numeroaselor erori faptice existente în
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
de mulțumit de sine ca să recunoască asemănările dintre atitudinea sa și cea a lui Stalin. Pe măsură ce timpul trecea, Iorga devenea și mai închistat în "realismul (său) naționalist". Sămănătorismul era o încercare de reconstituire a unui trecut care se pierdea în uitare tot mai repede, adică de a întoarce timpul înapoi. Rezultatele au fost cele obișnuite. Jurnalismul lui Iorga milita pentru naționalismul său cultural. Acesta era mai bun decît jurnalismul est-european al perioadei respective, deși era evident marcată de el, și avea
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
om..., vol. III, p. 191 199 Memorii, vol. IV, pp. 156-157 200 Supt trei regi, pp. 399-402; vezi și Memorii, vol. V, p. 17 201 Memorii, vol. IV, pp. 207-208 202 " În privința națiunilor balcanice, ne-a convenit să le dăm uitării, cu excepția ocaziilor cînd eram onorați de vizita unuia dintre conducătorii lor regali, în care caz am avut parte de fel de fel de scandaluri care ar fi putut să ne convingă (dar nu au reușit) că orice sumă de bani
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
îmbăiate în aceeași culoare, un gri voalat, vag licăritor, pătruns de o notă expectativă, de parcă ar aștepta să se întâmple ceva. Poate că fulgere, sau monștri care să se înalțe din ape. Slavă Domnului, nu am mai avut halucinații, și uitarea aproape completă care s-a așternut asupra vedeniei mă convinge o dată în plus că a fost vorba într-adevăr de un efect întârziat al drogului pe care l-am luat în chip atât de nebunesc. Sau am „văzut“ într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să te ții de capul meu, indiferent din ce motiv, am să-ți răspund cu aceeași monedă. De ce să-mi declari război, de ce să-ți irosești viața și timpul? Asta înseamnă ură, nu dragoste. Ești o femeie rezonabilă. Dă totul uitării! De ce să-ți creezi singură suferințe prin asemenea paroxisme de gelozie înăcrită? Rostind aceste cuvinte, săvârșisem o greșeală. Rosina a bătut în masă cu latul palmei, iar ochii i-au fulgerat de violență. — Îndrăznești să vorbești de gelozie! De parcă mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
castă, să devin ceea ce am sperat să devin când m-am refugiat la mare: un om cu inima pură. Întrebarea: „O fi văduvă?“ părea să aparțină unui trecut îndepărtat, unui fel de a gândi cu totul dispărut, în întregime dat uitării. Întrebarea care amenința acum să devină imperioasă, în pofida programului de supraviețuire rațională cu care mă înarmam, era următoarea: „O fi fericită?“. Pentru a hotărî asupra răspunsului era necesar să-l inspectez pe domnul Fitch. Și, mai mult, îmi era cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
unei femei pe care nu o mai văzusem de mai bine de patruzeci de ani? Eu îi păstrasem în inimă imaginea vie, dar pentru ea s-ar putea să nu fiu decât o umbră, un coleg de școală aproape dat uitării. Refuzam să cred acest lucru. Poate că, dimpotrivă, era încă atât de îndrăgostită de mine, încât se ferea să mă vadă pentru că nu avea încredere în puterea ei de a-mi rezista. Să-și fi imaginat oare că sunt înconjurat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
duci cu prietenii din lumea dumitale, dar noi nu ducem asemenea viață, suntem niște oameni liniștiți și ne menținem în cercul nostru restrâns. Înțelegi? Cât despre povestea asta cu „vechi prieteni de școală“ sau ce-o mai fi, dă-o uitării! Desigur că o să ne petrecem ziua cu dumneata, dacă o să ne întâlnim în sat, pe stradă, dar nu vreau să fim în relații de vizită - nu-i genul nostru. Așa încât - îți mulțumesc pentru invitație - dar, mă rog, asta-i! După
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
De ce dracu nu lasă lucrurile să ajungă la un capăt, așa cum a făcut Hristos. Ar putea o sută de sfinți să salveze o insulă, sau chiar o mie de sfinți ar putea? Și, pur și simplu, n-o pot da uitării, de parc-ar fi cămașa lui... cum dracu-l chema?... e pe mine, lipită de carnea mea. Singurul lucru cu care mi-e uneori de folos, când sunt în anumite toane, e faptul că pot simți chiar un fel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
are importanță. Trebuie să vin să-ți văd casa de la mare și păsările. Gâște de mare sunt? — Nu știu cum arată gâștele de mare. James tăcu șocat. Începea să mă chinuiasc\ vechea senzație familiară pe care, în chip ciudat, o cam dădusem uitării între timp, un sentiment de dezamăgire și neajutorare frustrată, de parcă așteptam cu nerăbdare să stau de vorbă cu James și după aceea fusesem exclus, în mod deliberat, dintr-un fel de pact; ca și cum un lucru foarte semnificativ, pe care țineam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Nu știu. A plecat de mult, n-au nici un fel de indiciu, nici o idee asupra locului unde s-ar putea găsi? Au primit vreo scrisoare? — Nu știu, nu știu. — Trebuie să fie îngrozitor. — Da, fără îndoială. Dar hai să dăm uitării trăsnăile mele. Care-s planurile tale, ce mai e nou în armată? — Armata... ah... am părăsit armata. — Ai părăsit armata? Eram poate stupid de surprins și ciudat de speriat, de parcă armata fusese aceea care-l ținuse pe James la loc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că nu crede într-adevăr în continuarea legăturii noastre, și că o spune numai ca să mă întărâte, și poate că aveam dreptate, poate că la început nu credea, dar era convins că fuseserăm amanți. Și, desigur, nu te puteam da uitării, numele tău apărea mereu în ziare, și, mai târziu, te-am văzut și la televizor... — Dumnezeule... — Și toate astea au început să fermenteze în mintea lui, și apoi, deodată, de parcă urzise o întreagă țesătură, sau poate că avusese o bruscă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
un tiran cu Titus. Ben e un fel de Doctor Jekyll și domnul Hyde sau poate că toți bărbații sunt așa. Numai faptul că tu ieșeai mereu la suprafață îl făcea să se declanșeze, și nu te puteam îngropa în uitare pentru că se făcea atâta vâlvă în jurul tău, dar am trăit și vremuri mai bune... Și cum arătau? — O, zile obișnuite, ție ți-ar putea părea plicticoase, am avut o viață liniștită... O viață liniștită! — Ben ținea foarte mult la slujba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de-a mea, dar s-a întins imediat, îmbrăcată în rochie, și și-a tras pătura peste cap, de parcă ar fi fost un cadavru care se acoperă singur. Și păru într-adevăr să fi adormit pe loc: rapida alunecare în uitare a unei persoane cronic nefericite. M-am retras și am părăsit-o. Am închis ușa și am încuiat-o fără zgomot pe dinafară. Mă obseda încă imaginea de coșmar a unei femei deznădăjduite alergând să se arunce în mare. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fapt nici nu știam cum să fiu cu ea. Noaptea o lăsam singură, și nopțile erau lungi, pentru că se culca devreme și adormea imediat (o auzeam sforăind). Își petrecea o mare parte din timp dormind, atât nopțile cât și după-amiezele. Uitarea adusă de somn îi era prietenul cel mai apropiat. Și între timp eu pândeam și ascultam, calculând pe baza unei teorii obscure, de neanunțat, periodicitatea aparițiilor mele. O escortam în tăcere la baie. Petreceam lungi perioade de veghe stând afară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o perioadă care s-a întins doar pe vreo cinci, șase zile. Dar a conținut într-adevăr istorie, dramă, prefaceri. E ciudat că, imediat după prima zi, am încetat să mă mai frământ din pricina lui Ben. Nu l-am dat uitării și, bineînțeles, îl așteptam. Noaptea, zăvoram ușile cu mare grijă. Mi-a trăsnit prin minte că s-ar putea să încerce să dea foc casei, și ideea asta m-a cam obsedat; în fond, el era un fel de incendiator
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să te găsesc, te-am căutat și te-am tot căutat și, într-un fel, n-am renunțat niciodată la speranță. Poate că tocmai de asta te-am găsit acum. Am fost nedreaptă față de Ben. — Dumnezeule, nu-l putem da uitării pe Ben? Ben s-a isprăvit... — A suferit atât de mult din cauza lui Titus, când Titus a dispărut, a fost ca o pedeapsă... Poate că a suferit, dar a meritat să sufere, el l-a izgonit pe Titus. Eu cred
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Raven. — La Londra circulă cele mai fanteziste zvonuri despre tine. — Sunt convins că sunt cu toții fascinați. — Adevărul este că nu sunt. A trebuit să scornesc eu câteva zvonuri, ca să te mențin proaspăt în memoria oamenilor. Te-au și îngropat în uitare. Erai tu destul de învechit chiar când mai lucrai cu noi, acum însă ai devenit istorie antică. Tineretul nici n-a auzit de tine, Charles. Te-ai dezumflat, n-ai ajuns nici măcar un mit. Îmi dau acum limpede seama, dragă Charles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
procure și mai multă satisfacție? Mi-am adus aminte de cuvintele rostite ultima dată de Ben, când un blestem adresat „ticălosului ăluia de puștan“ fusese asociat cuvintelor „Am să te ucid!“. Și aș fi putut acum reintra în lume „dând uitării” acest act, acest fapt? Ar fi fost de neconceput. Orice act trebuie contracarat printr-un alt act. Dar cum? Cuprins în vâltoarea unor asemenea gânduri, rămăsesem totuși îndeajuns de lucid încât să-mi extrag tăria din imaginea lui Hartley. Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lucrul acesta, așa că strălucirea ți-a pălit repede, și-ai să te pomenești singur cuc, n-ai să rămâi în mintea nimănui nici măcar ca un monstru, toată lumea o să respire ușurată, și-o să-ți plângă de milă, și-o să te dea uitării. A urmat un moment de tăcere. Apoi l-am întrebat: — Dar dacă ești atât de încântat de ce-ai făcut, de ce mi-ai spus? N-aveai decât să taci. Sau țineai cu tot dinadinsul să știu? — Nu-mi pasă dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]