7,183 matches
-
data de 28 martie 1923 și publicată în Monitorul Oficial No. 282 din 29 martie 1923, dată la care a intrat în vigoare. Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al
Constituția României din 1923 () [Corola-website/Science/306176_a_307505]
-
, conform termenului originar din italiană, Risorgimento, a fost procesul social, politic și administrativ care a avut ca rezultat final unificarea statelor din peninsula italiană într-o singură națiune, Italia. Este relativ dificil de a preciza limitele exacte în timp ale acestui proces, dar majoritatea istoricilor sunt de acord că extensia maximă temporală a "epocii Risorgimento" se situează între Congresul de la
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
preciza limitele exacte în timp ale acestui proces, dar majoritatea istoricilor sunt de acord că extensia maximă temporală a "epocii Risorgimento" se situează între Congresul de la Viena din 1815 și războiul franco-prusac din 1871, deși finalizarea efectivă a procesului de unificare s-a produs după victoria Italiei din Primul război mondial. Stabilirea Republicii Italiene și mai târziu a Regatului Italiei, conduse de Napoleon, a început să încurajeze naționalismul în rândurile celor care trăiau în acele regiuni. Când regimul lui Napoleon a
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
începerea revoluțiilor. Printre aceștia s-a numărat și viceregele Italiei, Eugène de Beauharnais, care a încercat să primească acordul Austriei pentru a fi numit succesor la tronul Regatului Italiei, și Joachim Murat, care a chemat patrioții italieni să ajute la unificarea Italiei sub comanda sa. După înfrângerea Franței napoleoniene, Congresul de la Viena (1815) a stabilit o nouă hartă politică a Europei. În Italia, Congresul a restaurat guvernele independente pre-napoleoniene, fie în mod direct sau sub puternica influență a puterilor europene, în
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
Austria (în nord) și Spania (în sud). Dar grupurile din mai multe state italiene au început să popularizeze ideea unui stat Italian unificat din nou, hrănind focul naționalismului care a fost deja aprins în mulțime. În acel moment, lupta pentru unificarea Italiei a fost percepută în primul rând împotriva Imperiului Austriac și a casei de Habsburg, deoarece aceștia controlau direct partea de nord-est, astăzi Italia, predominant vorbitoare de limba italiană și erau singurele mari puteri ce se împotriveau unificării. Imperiul Austriac
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
lupta pentru unificarea Italiei a fost percepută în primul rând împotriva Imperiului Austriac și a casei de Habsburg, deoarece aceștia controlau direct partea de nord-est, astăzi Italia, predominant vorbitoare de limba italiană și erau singurele mari puteri ce se împotriveau unificării. Imperiul Austriac a înăbușit vehement sentimentul naționalist ce se născuse în rândul populației din peninsula italiană, precum și în alte părți ale imperiului. Cancelarul austriac Franz Metternich, un influent diplomat în Congresul de la Viena, a declarat cuvântul „Italia” ca fiind nimic
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
ani. În versiunea din 1840 a "I Promessi Sposi" s-a utilizat o versiune standardizată a dialectului toscan, un important efort al autorului de a furniza o limbă și de a stimula populația să o învețe. Cei ce erau în favoarea unificării s-au confruntat de asemenea cu o opoziție din partea Sfântului Scaun, în special după eșuarea încercărilor de negociere a unei confederații cu Statele Papale, care ar fi lăsat papalitatea cu o oarecare autonomie în regiune. Papa din acea perioadă, Pius
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
că autoritățile regale au dat o hotărâre prin care oricine participa la întâlnirile Carbonarilor era condamnat la moarte. Societatea, cu toate acestea, a continuat să existe și a fost la originea multor tulburări politice în Italia din 1820 până după unificare. "Carbonarii" l-au condamnat pe Napoleon al III-lea la moarte pentru eșecul în a uni Italia, iar grupul aproape a reușit să-l asasineze în 1858. Mulți lideri ai mișcării pentru unificare au fost la un moment dat membrii
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
politice în Italia din 1820 până după unificare. "Carbonarii" l-au condamnat pe Napoleon al III-lea la moarte pentru eșecul în a uni Italia, iar grupul aproape a reușit să-l asasineze în 1858. Mulți lideri ai mișcării pentru unificare au fost la un moment dat membrii ai acestei organizații. (Notă: Napoleon al III-lea, în tinerețe, a luptat de partea „Carbonarilor”.) Două figuri remarcabile în mișcarea de unificare au fost Giuseppe Mazzini și Giuseppe Garibaldi. Printre cele mai conservatoare
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
reușit să-l asasineze în 1858. Mulți lideri ai mișcării pentru unificare au fost la un moment dat membrii ai acestei organizații. (Notă: Napoleon al III-lea, în tinerețe, a luptat de partea „Carbonarilor”.) Două figuri remarcabile în mișcarea de unificare au fost Giuseppe Mazzini și Giuseppe Garibaldi. Printre cele mai conservatoare figuri monarhice constituționale se aflau și Cavour și Victor Emmanuel al II-lea, care mai târziu va deveni primul rege al Italiei unite. Activitatea lui Mazzini în cadrul mișcărilor revoluționare
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
Italice. Ducele de Modena, Francisc al IV-lea, a fost un nobil ambițios, care a sperat să devină regele Italiei de Nord mărindu-și teritoriul. În 1826, Francisc a precizat că el nu va acționa împotriva celor care erau împotriva unificării Italiei. Încurajați de declarație, revoluționarii din regiune au început să se organizeze. În timpul Revoluției din iulie 1830 din Franța, revoluționarii l-au forțat pe rege să abdice și au creat Monarhia din Iulie cu încurajarea noului rege francez, Ludovic-Filip. Ludovic-Filip
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
italice. Astfel, în primăvara anului 1860, doar patru state au rămas în Italia - Veneția austriacă, Statele Papale, Regatul Italian extins de Piemont și Sardinia, și Regatul celor Două Sicilii. Nu există nici un motiv special să credem că acum Cavour caută unificarea restului Italiei sub stăpânire piemonteză, deoarece aceste zone ar putea fi o povară financiară. Francisc al II-lea al Celor Două Sicilii, fiul si succesorul lui Ferdinand al II-lea, a avut o armată bine organizată de 150.000 de
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
-lea, a avut o armată bine organizată de 150.000 de soldați. Dar tirania tatălui său au inspirat multe societăți secrete. Acest lucru a lăsat trupele sale să fie nesigure de nativitate. A fost o oportunitate critică pentru mișcarea de unificare. În aprilie 1860, insurecții separate au început în Messina si Palermo, în Sicilia, ambele au demonstrat opunerea unei reguli napolitane . Aceste revolte au fost pur suprimate de trupele loiale. În același timp, Garibaldi, originar din Nisa, a fost profund nemulțumit
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
sale, Garibaldi a predat de bună voie Sicilia. După întâlnire, Victor Emmanuel a intrat în Teano cu titlul de rege al Italiei, Garibaldi a intrat calare lângă rege Napoli. Garibaldi apoi s-a retras la insula Caprera, în timp ce lucrările de unificare a peninsulei au fost lăsate regelui Victor Emmanuel. Progresul a armatei sardiniene l-a obligat Francisc al II-lea să renunțe la linia sa de-a lungul râului, și a luat în cele din urmă refugiu cu trupele sale cele
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
aliații europeni refuzat să-i dea ajutor, astfel încât garnizoana a fost forțată să se predea. Cu toate acestea societății de napolitane loiale lui Francis vor lupta împotriva guvernului italian pentru anii care vor veni. Căderea Gaetei a adus mișcarea de unificare la un pas de realizare - numai Roma și Veneția au rămas să fie adăugate. La data de 18 februarie 1861, Victor Emmanuel alege deputați din primul Parlament italian la Torino. La data de 17 martie 1861, Parlamentul l-a proclamat
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
acolo pentru a-l proclama pe regele Wilhelm al Prusiei ca Wilhelm, împărat al Imperiului German, în urma capitulării Franței după Războiul Franco-Prusac. Neoficial, tranziția statelor germanofone înspre o organizare federală s-a desfășurat de-a lungul unui secol de experimente. Unificarea a scos la iveală unele diferențe religioase, lingvistice și culturale între locuitorii noii țări, iar 1871 reprezintă doar un moment din procesul continuu de unificare. Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană fusese dizolvat neoficial în 1806 după abdicarea împăratului Francisc
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
germanofone înspre o organizare federală s-a desfășurat de-a lungul unui secol de experimente. Unificarea a scos la iveală unele diferențe religioase, lingvistice și culturale între locuitorii noii țări, iar 1871 reprezintă doar un moment din procesul continuu de unificare. Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană fusese dizolvat neoficial în 1806 după abdicarea împăratului Francisc al II-lea în timpul războaielor napoleoniene. În pofida problemelor legale, administrative și politice cauzate prin destrămarea Imperiului romano-german, popoarele regiunilor germanofone ale vechiului imperiu aveau o
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
și politice cauzate prin destrămarea Imperiului romano-german, popoarele regiunilor germanofone ale vechiului imperiu aveau o tradiție legală, lingvistică și culturală comună și au trăit experiențe similare în timpul Războaielor Revoluționare și Napoleoniene Franceze. Liberalismul european a oferit o bază intelectuală pentru unificare prin contestarea modelelor dinastice și absolutiste de organizare socială și politică; manifestarea sa în regiunile germane a pus accent pe importanța tradițiilor, educației și a unității lingvistice a popoarelor dintr-o zonă geografică. Din punct de vedere economic, înființarea "Zollverein
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
austriacă în Europa Centrală. Totuși, negociatorii de la Viena nu au ținut cont de forța crescândă a Prusiei în rândul statelor germane, neprevăzând că Prusia avea să conteste supremația Austriei printre acestea. Acest dualism german a prezentat două soluții la problema unificării: așa-numita "Kleindeutsche Lösung", soluția Germania Mică (Germania fără Austria), sau "Großdeutsche Lösung", soluția Germania Mare (Germania împreună cu Austria). Istoricii nu au căzut încă de acord dacă Otto von Bismarck, prim-ministrul Prusiei, avea un plan de expansiune a Confederației
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
în secolul al XIX-lea. Reacțiile împotriva iredentismului danez și a naționalismului francez au furnizat puncte focale ale unității germanilor. Succesele militare în trei războaie regionale au generat entuziasm și mândrie, pe care politicienii le-au exploatat pentru a promova unificarea. Această experiență a fost ecoul realizărilor comune din timpul Războaielor Napoleoniene, în deosebi al Războiului de Eliberare din 1813-1814. Creând o Germanie fără Austria, unificarea politică și administrativă din 1871 a rezolvat cel puțin temporar problema dualismului. La începutul anilor
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
regionale au generat entuziasm și mândrie, pe care politicienii le-au exploatat pentru a promova unificarea. Această experiență a fost ecoul realizărilor comune din timpul Războaielor Napoleoniene, în deosebi al Războiului de Eliberare din 1813-1814. Creând o Germanie fără Austria, unificarea politică și administrativă din 1871 a rezolvat cel puțin temporar problema dualismului. La începutul anilor 1800, țările germanofone numărau peste 300 de entități politice din cadrul Sfântului Imperiu Roman. Dimensiunea lor varia de la cea a teritoriilor mici și complexe ale ramurilor
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
sunt, prin natură, un tot întreg și inseparabil. O limbă comună poate servi ca baza unei națiuni, dar, după cum observă istoricii contemporani ce studiază Germania secolului al XIX-lea, a fost nevoie de mai mult decât simpla similitudine lingvistică pentru unificarea mai multor sute de state mărunte. Experiența Europei Centrale germanofone din timpul dominației franceze a contribuit la conștientizarea unei cauze comune, aceea de a alunga invadatorii francezi și de a recâștiga controlul asupra teritoriilor proprii. Exigențele campaniilor lui Napoleon din
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
onorate după obținerea păcii. Activismul organizațiilor studențești a determinat liderii conservatori, cum ar fi Klemens Wenzel, Prinț von Metternich, să se teamă de sentimentul naționalist; asasinarea dramaturgului german August von Kotzebue în martie 1819 de un student radical ce dorea unificarea a fost urmată la 20 septembrie 1819 de proclamarea Decretelor de la Carlsbad, care au frânat conducerea intelectuală a mișcării naționaliste. Metternich a reușit să canalizeze resentimentele conservatorilor față de asasinat spre consolidarea legislației care avea să limiteze mai mult libertatea presei
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
subiectul pamfletului lui Johann Joseph von Görres "Teutschland [arhaic: Deutschland] und die Revolution" ("Germania și Revoluția") (1820), în care el a concluzionat că este și imposibil și de nedorit reprimarea libertății de expresie prin măsuri reacționare. O altă instituție-cheie pentru unificarea statelor germane, "Zollverein", a ajutat la crearea unei mai puternice legături economice. Inițial concepută de ministrul prusac de finanțe Hans, Conte von Bülow, ca o uniune vamală prusacă în 1818, "Zollverein" a legat între ele numeroase teritorii prusace și ale
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
din 1848 au devenit cunoscute ulterior sub denumirea de "Vormärz", „înainte de Martie”, cu referire la martie 1848. În această perioadă, liberalismul european a prins viteză; agenda liberală includea aspecte economice, sociale și politice. Numeroși liberali europeni din perioada "Vormärz" cereau unificarea sub principii naționaliste, promovau tranziția la capitalism, cereau lărgirea dreptului la vot. „Radicalismul” lor depindea de poziția pe care o aveau în raport cu votul universal: cu cât mai largă era definiția pentru vot „universal”, cu atât erau considerați mai radicali. În pofida
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]