6,854 matches
-
mă crezi, întreab-o pe mama... sau pe domnul... Marieta: (presată de nevoia unui răspuns) Da... e marți... Doctorul:...Absolut... e marți sigur... Groparul: Ei, atunci eu am plecat... mă așteaptă "cumințeii"... le arăt pe unde trebuie s-o ia spre veșnicie și mă întorc. (intră în cort) Marieta: (în șoaptă) Of, Doamne, cu cine ți-ai găsit și tu să... În sfîrșit! Uite, ți-l prezint pe domnul doctor... veneam spre tine și... ne-am întîlnit... are și el niște morminte
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
lectură a dosarelor..., și de ia buletinul na buletinul, și de supraveghetor... Bravo! Auzi, spiritule,... (către ceilalți) Dom'le, cum îl chema pe plecatul? Trimisul lui Dumnezeu: N-are importanță..., moartea îți anulează numele de aici... Moartea ne duce spre veșnicie..., adică acolo unde numele Domnului devine și numele tău... Sursa dublă: Dom'le, așa o fi..., că prea le zici din Biblie... Dar eu altceva vreau să-ți spun... Vreau să spun că nu știu numele plecatului e una..., îi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de ceea ce se cunoaște prin conceptul de pasiune, cu praguri de durere și rezistență mai ridicate, a cărei moarte nu provoacă nici un fel de angoasă, atîta vreme cît destinul ei este reîncarnarea veșnică (desigur, trebuie avut grijă cu termenul de veșnicie, nici Pămîntul nu e veșnic, nici sistemul solar dar, În fine, la scară umană, timpul cosmic este infinit). Persistă În neo-uman o nostalgie a umanului chemarea sîngelui nu a putut fi definitiv ștearsă În decursul evoluției genetice care face ca
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Putem recurge la diferențele specifice ale genului locuinței. Literatura de apartament nu poate fi, evident, azi, literatură de curte și palat, sau de alcov, acestea subsumabile agorafiliei și clustrofiliei. Nici literatură de casă nu mai putem avea, de cîtă vreme veșnicia de la sat a murit. Există, apoi, În Franța, literatura cadrelor, a uzinelor, dar aceasta, mutatis mutandis, știm de la nenumărate filme românești, oscilează și ea Între aceiași poli: agorafilie și claustrofilie: colegi de șantier și iubite de acasă. Rămîne apartamentul, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ci, legat de imaginea lui, insistă asupra depășirii condiției, a evadării iluzorii din propriul cerc. "Un cal e perfectă armonie/ Și o fugă de pământ pe care-o încerc./ Țâșnind semeț din propriul meu cerc/ În altă parte/ Poate în veșnicie./ Tristețea e, că goana terminând, și-apleacă roibul fruntea pe pământ." Exodul satului spre oraș îi creează poetului nostalgii, și îl bântuie ca o moarte, de aceea se "întreabă: "care botanică din care școală, se laudă plângând cu moartea lor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lumea aceasta nouă repetă alte începuturi; este o vreme de "Simetrii", o continuă stare de echinox, în care vechimea adâncă se confundă cu prezentul luminos. "Bărbați tineri, vremea îi face urmași bătrâni, cu barbă, pletoși și vagi ca magii, din veșnicie scoși./ Fără harnașamente pasc murgii triști prin iarbă/ Lovind copite-n osul albit și lins de ploi./ Iar pruncii beau din lapte istorii și balade/ În cartea de citire cu umbre de eroi/ Și paginile toate urcate în baricade." Vibrația
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
experiențele estetice, dominate însă de sentimentul liniștii și de cel al contemplației; căutările permanente țin aici de formă: "Acum mi-au rămas doar cicatricele/ și s-a făcut deodată atâta liniște/ încât pot să le număr." Poeta însă așteaptă în veșnicie pe mult visatul călător menit să-i alunge singurătatea pe care este răstignită cu palide cuie de lacrimi. Nina Cassian este o poetă a iubirii și a morții, a rațiunii, a credinței în "viața de dincolo a poemului". Cu "O
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
noaptea în cuiburi. Poetul însuși în acest context urcă în paradis sau coboară în infern. Evocarea spațiului natal se face într-un chip aparte, el nefiind pus neapărat în relație cu timpul. Spațiul este etern, iar oamenii viețuiesc în perspectiva veșniciei. Casa părintească este străjuită în chip simbolic de țintirim și de izvor; gesturile oamenilor sunt puse în relații cu cerul, de aceea evocarea se încarcă de un suflu tulburător: "Poarta străveche în satul părintesc/ Simbol curat fără izvor/ De-o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în zori pe cei departe de pe sate... și zilele și nopțile la rând/ trec și se sting ușor ca o făclie/ și iarăși Paștile împărătești/ Ne umple casele de bucurie" În "Imnele bucuriei" fiecare gest își are un reflex în veșnicie: "Atâta-i casa noastră, vatră în sălaș/ Unde se-ncinge focul și se coace pâine/ O parte pentru prunci și alta la altar/ Spre pomenirea numelor străbune,... Sfânt obicei, părinții din părinți/ O mână sapă, alta se închină/ și domnul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în graiul lămpii pe colină." Trimiteri se pot face la Lucian Blaga dacă am cita poemul "Imnul organului": "Satul se coace-n cuibul lui ceresc/ Miroase-a smirnă și a omenie/ Miroase-a-înviere și-a curat/ Miroase-a om scăpat în veșnicie." În volumul citat, satul se apropie însă mai mult de Goga și de Coșbuc decât de Blaga. Misterul blagian este îndepărtat, peste oameni plutește o lumină domoală, "lumina lină", lumina unei înțelepciuni de inițiați, de aceea sărbătoarea și iubirea stau
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
prin aglomerație, blocarea circulației, zgomot și slujbe. E un memento mori ce străbate, odată cu fiecare moarte, comunitatea. Mi-ar place să cred este principalul motiv al ineficienței noastre. Însă nu văd despărțirea de superficialitate nici măcar în acest context grav. * În raport cu veșnicia, superficialitatea este modul de a fi al existenței. * O carte bună este cea ale cărei rânduri se pierd în noianul de gânduri pe care ți le stârnește, contopindu-se până la indistincție cu ceea ce ai personal. Cu atât mai mult dacă
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Păsărele mii/ Și stele făclii". După cum se observă, întreaga natură, pământul și cosmosul în elementele lor esențiale, participă la marea trecere a ciobanului în eternitate. Atmosfera este solemnă, dar și luminoasă, căci soarele, luna și stelele călăuzesc drumul baciului spre veșnicie, iar mândra "crăiasă", coborâtă parcă din basmele noastre românești, sporește strălucirea prin presupusa ei prezență. Brazii și păltinașii semeți și neclintiți veghează trecerea ciobanului mioritic în lumea celor drepți, ca martori ai împlinirii sale ca om prin nuntire; munții bătrâni
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
întoarcerea pământului în pământ), un moment de jubilație sufletească determinată de înveșnicire prin împreunare cu natura. De aceea, baciul moldovean cheamă în jurul său soarele și luna, stelele, munții, brazii și păltinașii, păsările și păsărelele deoarece toate simbolizează imensitatea, infinitul și veșnicia naturii, ideea de stabilitate, de dăinuire în timp, de continuitate și de permanență, în singurătatea munților, aceste elemente ale naturii sunt singurele care pot să-i marcheze înveșnicirea. Prin căderea stelei, simbol al morții în concepția populară, ordinea cosmică se
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
dorințe testamentare nu exprimă resemnarea, ci pun în lumină o anumită concepție despre moarte și viațăcare își are izvorul în credința poporului nostru, potrivit căreia omul nu moare, ci sufletul său migrează după moarte, trece într-o altă lume a veșniciei, opusă efemerului omenesc și terestru. De aceea ciobanul privește cu seninătate și detașare moartea deoarece prin integrarea în natură, în cosmos, "a reușit să găsească un sens nefericirii lui asumând-o nu ca pe un eveniment istoric personal, ci ca
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
pe care Faust le vede În felul următor (J. W. Goethe, Faust IĂ: „Frumoasă-i, Doamne! ce copilă! N-am mai văzut asemenea făptură. Are virtuți desigur, fără număr Roșeața buzelor și a obrazului lumină Să nu le uiți o veșnicie! Și cum privirea și-o Înclină Ce cald prin inimă te ia”. Margareta și Mefistofel sunt personaje complementare: virtutea morală și pulsiunile primare, neelaborate. Ca și Faust, care-și resimte dubla natură interioară, la rândul său, Sf. Pavel spunea: „Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Atom” intră în fluxul poetic prin preromantici, care își amintesc de el cînd meditează asupra efemerității: „Un atom de pulbere au căzut preste muntele cel înalt, o picătură de apă în ocheanul cel nemărginit, un an au trecut în noianul veșniciei și s-au mistuit; unde, unde-l voi putea afla astăzi?”, se întreba Asachi, într-un articol pe această temă3), fără a se lăsa copleșit, căci conștiința efemerității determină apelul la înțelepciune. Trebuie de subliniat însă că, sub condeiul bătrînului
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
inițiere filozofică 2): în ce constă această „inițiere”? în faptul că cimitirul amintește de nimicnicie. La Bacovia, în „Pulvis”, imaginea lui vine ca un contrapunct al elanurilor erotice, le sancționează ca o poantă implacabilă și le plasează în derizoriu: „Imensitate, veșnicie,/ Pe cînd eu tremur în delir [iubea „o fată din oraș” - n. m.],/ Cu ce supremă ironie/ Arăți în fund un cimitir”3). Thanatos se împotrivește lui Eros. Cimitirul e o „lecție de viață”. Alexandru Vlahuță își mustra iubita cu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
spulbere umanele duhniri/ tîrîte de pămînt-/ să lunece pe imensitate/ doar aripa de vînt-/ o punte/ pe eternitate”. Ce vrea de fapt autorul? Să provoace un „ciclon de răzvrătiri”3). Inevitabil, într-un asemenea discurs, „eternitate” e mașinal, rece. „Imensitate, veșnicie” Un sinonim pentru „infinit”, „imensitate” e uneori un cuvînt mai expresiv decît el. în fața lui conștiința dezarmează: „Imensitate, veșnicie, -/ Tu, haos, care toate-aduni.../ în golul tău e nebunie, -/ Și tu ne faci pe toți nebuni.// în fața ta sînt cel mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
vrea de fapt autorul? Să provoace un „ciclon de răzvrătiri”3). Inevitabil, într-un asemenea discurs, „eternitate” e mașinal, rece. „Imensitate, veșnicie” Un sinonim pentru „infinit”, „imensitate” e uneori un cuvînt mai expresiv decît el. în fața lui conștiința dezarmează: „Imensitate, veșnicie, -/ Tu, haos, care toate-aduni.../ în golul tău e nebunie, -/ Și tu ne faci pe toți nebuni.// în fața ta sînt cel mai laș./ Imensitate, veșnicie,/ Iubesc o fată din oraș.../ învață-mă filosofie”1). Ce fel de „filosofie”? „Filosofia” de a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pentru „infinit”, „imensitate” e uneori un cuvînt mai expresiv decît el. în fața lui conștiința dezarmează: „Imensitate, veșnicie, -/ Tu, haos, care toate-aduni.../ în golul tău e nebunie, -/ Și tu ne faci pe toți nebuni.// în fața ta sînt cel mai laș./ Imensitate, veșnicie,/ Iubesc o fată din oraș.../ învață-mă filosofie”1). Ce fel de „filosofie”? „Filosofia” de a nu se mai gîndi la... „imensitate”, de a ignora, cînd iubește, faptul că există „un cimitir”. Filozofia lui „carpe diem”, subliniată și mai apăsat
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
op. cit., p. 108. O încercare 1. „Din duhul eresului”, Elanul insulei, ediția cit., p. 174. 2. „Idei”, în Opere, p. 194. 3. „In amore”, în Murmurul cuvintelor(1913-1923). Versuri, Ediție îngrijită de Marcel Aderca, Ed. Minerva, 1971, p. 29. „Imensitate, veșnicie” 1. „Pulvis”, în Opere, p. 34. 2. Op. cit., p. 167. 3. Versuri, EPL, 1961, p. 108 și 110. Limitarea infinitului 1. G.Bacovia, „Nervi de primăvară” (Primăvară...), în Opere, p. 49. 2. Ion Minulescu, „Crepuscul la Tomis”, în Versuri, ediția
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
indecentă -, în fund, se văd brazde de iarbă cosită de curînd”. Tot Vlahuță îl folosește, pentru puterea lui evocatoare, și în cîteva poeme. în discuția de atunci, i-am mai citat pe Bacovia („Buciumă toamna/ Agonic - din fund”, sau: „Imensitate, veșnicie/.../ Cu ce supremă ironie/ Arăți în fund un cimitir”, sau: „E toamnă... metalic s-aud/ Gorniștii, în fund, la cazarmă”), Voiculescu („Din fund amara sevă suind, se îndulcește”), Neculuță („Prin codri adînci, prin fund de zări”), însă nu și pe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ai figurilor de sunet și de construcție care să corporalizeze teme lirice dintre cele mai grave. Dragostea spiritualizată și moartea, obsesia timpului tiranic și a artei care să confere sens unei lumi a aparenței, dimensiunea sacră a ontosului, logosul și veșnicia sunt doar câteva dintre temele de recurență ale liricii acestui poet. Ștefan Amariței refuză, fără nicio îndoială, derizoriul în profitul esențialului: specificitatea imaginarului său provine, de altfel, tocmai din accesul constant la simbolistica și retorica vârstei de aur a poeziei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mai mult decât orice, un lucid aventurier al neantului. Pe care nu îl aproximează, ci îl circumscrie ca pe un dat imanent propriei făpturi: "Născutu-te-a pur Neantul fii mereu acela!". Căci neantul e leagănul și mormântul poetului, e partea de veșnicie care îi este dată, spațiul matrice în care își află rostul noile interogații aruncate Creatorului. O frază a lui Sartre despre figurile fantomatice din opera unui artist suprarealist ("O figură de Giacometti este însuși Giacometti producând micul său neant local
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
precum cele din Pledoarie pentru stare de fapt : "Aștept într-o haltă,/ populată cu lumi paralele,/ învierea morților și viața veacului ce va să vie.// Îmi strivesc memoria/ de prima lepădare/ și desenez pe zar strigătul cocoșului.// Navetist de o veșnicie pe drumul Damascului,/ vreau să ies la pensie/ în plină zi de Golgotă.// Gol în fața pântecului,/ mă închin ca într-o biserică/ năruită de o zbatere de aripă// Îmi simt nebunia luată în arendă/ de femeia gonflabilă.// Strig pe străzi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]