66,723 matches
-
afirmă că „daca orice cunoaștere a noastră începe cu experiența, aceasta nu înseamnă că ea provine întreagă din experienta”. Caracteriza cunoașterea a priori drept transcendentală, în timp ce cunoașterea empirică era bazată pe experiență.„Caci s-ar putea prea bine ca tocmai cunoașterea noastră prin experiență să fie un compositum din ceea ce primim noi prin impresii și ceea ce facultatea noastră proprie de cunoaștere (nefiind provocată decât de impresii sensibile) produce din ea însăși”. Spre deosebire de empiriști, Kant consideră că judecățile a priori sunt independente
A priori și a posteriori () [Corola-website/Science/332716_a_334045]
-
cunoașterea a priori drept transcendentală, în timp ce cunoașterea empirică era bazată pe experiență.„Caci s-ar putea prea bine ca tocmai cunoașterea noastră prin experiență să fie un compositum din ceea ce primim noi prin impresii și ceea ce facultatea noastră proprie de cunoaștere (nefiind provocată decât de impresii sensibile) produce din ea însăși”. Spre deosebire de empiriști, Kant consideră că judecățile a priori sunt independente de orice experiență, iar spre deosebire de raționaliști, acesta consideră că judecățile a priori, în forma lor pură, lipsită de material empiric
A priori și a posteriori () [Corola-website/Science/332716_a_334045]
-
Atribuită lui Immanuel Kant, filozofia critică sau idealismul critic reprezintă o mișcare care vede în criticism drept principalul atribut al filozofiei; acesta considera criticismul drept considera analiza riguroasă a valorii și a limitelor capacității de cunoaștere drept condiție prealabilă a oricărei cercetări filosofice. Etimologia termenului provine din "kritikos-krinein" (techne), „arta judecarii”. Kant argumenta că, deși rațiunea poate fi un instrument folositor, ea trebuie atent controlată pentru a nu accepta unele lucruri fără dovezi. În acest cadru
Filozofie critică () [Corola-website/Science/332745_a_334074]
-
cum funcționează rațiunea, și care sunt limitele ei, pentru a putea ulterior să o aplicăm corect experienței senzoriale și să observăm dacă poate fi aplicată tuturor obiectelor metafizice. Tema centrală a Criticii Rațiunii Pure este determinarea posibilității, întinderii și limitelor cunoașterii cu valabilitate obiectivă (cunoașterea obiectivă sau științifică are enunțuri ce posedă atributele universalității și necesității - temeiurile ei trebuie căutate în structuri date a priori și nu în obiecte).
Filozofie critică () [Corola-website/Science/332745_a_334074]
-
care sunt limitele ei, pentru a putea ulterior să o aplicăm corect experienței senzoriale și să observăm dacă poate fi aplicată tuturor obiectelor metafizice. Tema centrală a Criticii Rațiunii Pure este determinarea posibilității, întinderii și limitelor cunoașterii cu valabilitate obiectivă (cunoașterea obiectivă sau științifică are enunțuri ce posedă atributele universalității și necesității - temeiurile ei trebuie căutate în structuri date a priori și nu în obiecte).
Filozofie critică () [Corola-website/Science/332745_a_334074]
-
Idealismul transcendental este un termen aplicat în epistemologie de către filozoful de origine germană Immanuel Kant, care susține că sinele uman sau egoul transcendental construiește cunoașterea din două elemente: intuiții empirice (experiențe senzoriale) și concepte ale intelectului, numite și categorii. Idealismul kantian este în opoziție cu alte două teorii filozofice - idealismul problematic cartezian centrat pe ideea că existența materiei poate fi pusă la îndoială, respectiv idealismul
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
pusă la îndoială, respectiv idealismul berkeleyan, care arată că lucrurile materiale nu constau decât din idei, aflate fie în spiritul lui Dumnezeu, fie în spiritele agenților conștienți pe care el i-a creat. Kant consideră că ideile, materia brută a cunoașterii, există oarecum independent de mintea umană; iar ele ca lucruri-în-sine trebuie să rămână veșnic imposibil de cunoscut. Idealismul transcendental a rămas o mișcare semnificativă în filozofie, dând mai târziu naștere unor curente de influență kantiană, respectiv neokantianismului. Deși a influențat
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
fac să se poată spune sau cel puțin să se creadă că se poate spune despre lucrurile care apar simțurilor mai mult decât ar învață simpla experiență, și ca anumite aserțiuni să cuprindă adevărata universalitate și necesitate strictă, ceea ce numai cunoașterea empirică nu poate procura”. Kant introduce idealismul transcendental în secțiunea esteticii transcendentale și dezvoltă următoarele idei: Problema legată de aceste afirmații apare odată cu interpretarea lor deoarece nu există o interpretare standard a idealismului kantian. Există două moduri de interpretare care
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
centrată în esența pe teza metafizică care operează o distincție între două clase de obiecte: fenomen și lucru-în-sine. Spre deosebire de prima, cea de-a doua se preocupă de două aspecte diferite ale aceleiași clase de obiecte (apariția ca fenomen și imposibilitatea cunoașteri lucrului-în-sine ), fără să considere că există două grupuri de obiecte. Critica sa este o filozofie transcendentală care se întemeiază pe posibilitatea metafizicii. Problema centrală a filosofiei transcendentale, în acest sens al termenului, este explicarea posibilității cunoștințelor sintetice a priori: „Numesc
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
să considere că există două grupuri de obiecte. Critica sa este o filozofie transcendentală care se întemeiază pe posibilitatea metafizicii. Problema centrală a filosofiei transcendentale, în acest sens al termenului, este explicarea posibilității cunoștințelor sintetice a priori: „Numesc transcendentală orice cunoaștere care se ocupă în genere nu cu obiecte, ci cu modul nostru de cunoaștere a obiectelor întrucât acesta este posibil a priori. Un sistem de astfel de concepte s-ar numi filosofie transcendentală”. Pentru scurt timp, Schopenhauer a descris idealismul
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
care se întemeiază pe posibilitatea metafizicii. Problema centrală a filosofiei transcendentale, în acest sens al termenului, este explicarea posibilității cunoștințelor sintetice a priori: „Numesc transcendentală orice cunoaștere care se ocupă în genere nu cu obiecte, ci cu modul nostru de cunoaștere a obiectelor întrucât acesta este posibil a priori. Un sistem de astfel de concepte s-ar numi filosofie transcendentală”. Pentru scurt timp, Schopenhauer a descris idealismul transcendental drept distincția dintre fenomen și lucru-în-sine, și a recunoscut că doar fenomenul ne
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
formulat de Immanuel Kant în lucrarea Întemeierea metafizicii moravurilor este cel mai cunoscut exemplu de poruncă: „"Acționează numai conform acelei maxime prin care poți vrea totodată ca ea să devină o lege universală"”. Michael Polanyi în munca sa pe domeniul cunoașterii tacite a evidențiat importanța maximei atât în modurile cunoașterii implicite, cât și în cele explicite: „Maximele sunt reguli, aplicarea corectă a acestora face parte din arta lor... Maximele pot funcționa doar în cadrul unei cunoașteri personale".
Maximă (filozofie) () [Corola-website/Science/332750_a_334079]
-
este cel mai cunoscut exemplu de poruncă: „"Acționează numai conform acelei maxime prin care poți vrea totodată ca ea să devină o lege universală"”. Michael Polanyi în munca sa pe domeniul cunoașterii tacite a evidențiat importanța maximei atât în modurile cunoașterii implicite, cât și în cele explicite: „Maximele sunt reguli, aplicarea corectă a acestora face parte din arta lor... Maximele pot funcționa doar în cadrul unei cunoașteri personale".
Maximă (filozofie) () [Corola-website/Science/332750_a_334079]
-
Polanyi în munca sa pe domeniul cunoașterii tacite a evidențiat importanța maximei atât în modurile cunoașterii implicite, cât și în cele explicite: „Maximele sunt reguli, aplicarea corectă a acestora face parte din arta lor... Maximele pot funcționa doar în cadrul unei cunoașteri personale".
Maximă (filozofie) () [Corola-website/Science/332750_a_334079]
-
în spiritul lui Dumnezeu, fie în spiritele agenților conștienți pe care el i-a creat” și nu există lume materială. În același timp, Kant dorea să combine elementele a două școli de gândire dominante în secolul XVIII: Raționalismul (conform căruia cunoașterea era înnăscută, își afla originea a priori în rațiune) și Empirismul (conform căruia cunoașterea putea fi obținută doar prin simțuri, a posteriori). Idealismul transcendental kantian afirma că știm mai mult decât niște simplele idei într-o minte divină postulate de
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
creat” și nu există lume materială. În același timp, Kant dorea să combine elementele a două școli de gândire dominante în secolul XVIII: Raționalismul (conform căruia cunoașterea era înnăscută, își afla originea a priori în rațiune) și Empirismul (conform căruia cunoașterea putea fi obținută doar prin simțuri, a posteriori). Idealismul transcendental kantian afirma că știm mai mult decât niște simplele idei într-o minte divină postulate de Berkeley. Sunt introduse conceptele de noumen (lucru-în-sine) și fenomen; noumenul poate fi real atât
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
posibilitate, o condiție necesară a posibilității existenței cuburilor. Trebuie reținut că nu spațiul a cauzat cubul, ci artizanul, iar spațiul și cubul sunt două entități distincte. Spațiul nu se regăsește implicit în definiția cubului. Immanuel Kant a susținut că o cunoaștere despre realitate poate fi obținută doar pe baza a ceea ce ne este dat prin acțiunea obiectelor asupra organelor noastre de simț. Luând în considerare cele menționate de filozoful german în "Critica rațiunii pure", matematica și partea pură a științelor naturii
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
baza a ceea ce ne este dat prin acțiunea obiectelor asupra organelor noastre de simț. Luând în considerare cele menționate de filozoful german în "Critica rațiunii pure", matematica și partea pură a științelor naturii (mai precis fizica) nu puteau să ofere cunoaștere în sensul deplin al cuvântului. Ele erau pur și simplu condiții de posibilitate ale acestei cunoașteri. Judecățile matematice sunt considerate a priori, noi primim cunoaștere numai în ceea ce privește forma lor. Odată cu adăugarea intuițiilor empirice la conceptele pure ale intelectului, se naște
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
considerare cele menționate de filozoful german în "Critica rațiunii pure", matematica și partea pură a științelor naturii (mai precis fizica) nu puteau să ofere cunoaștere în sensul deplin al cuvântului. Ele erau pur și simplu condiții de posibilitate ale acestei cunoașteri. Judecățile matematice sunt considerate a priori, noi primim cunoaștere numai în ceea ce privește forma lor. Odată cu adăugarea intuițiilor empirice la conceptele pure ale intelectului, se naște acea cunoaștere numită experiență. Aceasta din urmă se naște din reunirea a ceea ce ne oferă sensibilitatea
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
pure", matematica și partea pură a științelor naturii (mai precis fizica) nu puteau să ofere cunoaștere în sensul deplin al cuvântului. Ele erau pur și simplu condiții de posibilitate ale acestei cunoașteri. Judecățile matematice sunt considerate a priori, noi primim cunoaștere numai în ceea ce privește forma lor. Odată cu adăugarea intuițiilor empirice la conceptele pure ale intelectului, se naște acea cunoaștere numită experiență. Aceasta din urmă se naște din reunirea a ceea ce ne oferă sensibilitatea și intelectul. „A explica posibilitatea experienței, a cunoașterii cu
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
sensul deplin al cuvântului. Ele erau pur și simplu condiții de posibilitate ale acestei cunoașteri. Judecățile matematice sunt considerate a priori, noi primim cunoaștere numai în ceea ce privește forma lor. Odată cu adăugarea intuițiilor empirice la conceptele pure ale intelectului, se naște acea cunoaștere numită experiență. Aceasta din urmă se naște din reunirea a ceea ce ne oferă sensibilitatea și intelectul. „A explica posibilitatea experienței, a cunoașterii cu valoare obiectivă, înseamnă a arată cum sunt gândite obiectele și apoi cum se realizează trecerea de la gândirea
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
primim cunoaștere numai în ceea ce privește forma lor. Odată cu adăugarea intuițiilor empirice la conceptele pure ale intelectului, se naște acea cunoaștere numită experiență. Aceasta din urmă se naște din reunirea a ceea ce ne oferă sensibilitatea și intelectul. „A explica posibilitatea experienței, a cunoașterii cu valoare obiectivă, înseamnă a arată cum sunt gândite obiectele și apoi cum se realizează trecerea de la gândirea la cunoașterea lor”. Noi nu putem să ne reprezentăm lucrurile fără spațiu și timp. Ele sunt simple condiții formale ale sensibilității noastre
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
experiență. Aceasta din urmă se naște din reunirea a ceea ce ne oferă sensibilitatea și intelectul. „A explica posibilitatea experienței, a cunoașterii cu valoare obiectivă, înseamnă a arată cum sunt gândite obiectele și apoi cum se realizează trecerea de la gândirea la cunoașterea lor”. Noi nu putem să ne reprezentăm lucrurile fără spațiu și timp. Ele sunt simple condiții formale ale sensibilității noastre și premerg apariției reale a obiectelor, făcând posibilă această apariție. Sensibilitatea este acel ceva pe care se întemeiază posibilitatea fenomenelor
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
obiectul poate deveni pentru noi obiect al simțurilor sunt legate cu fenomenul numai ca efecte (adăugate contingent). Ele sunt întemeiate pe senzație, respectiv pe sentiment, ca efect al ei și depind de modificări ale subiectului nostru. Condiția de posibilitate a cunoașterii unor legi universal necesare e constituită de legi ale unei naturi în genere, legi valabile pentru toate stările de lucruri posibile, independente de experiență. Concluzia la care ajunge Kant este accea că, între „experiența face posibilă aceste concepte” și „aceste
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
la dihotomia fenomen/condiție-de-apariție. Nu mai există nicio esență în spatele fenomenului. El devine un fapt brut, iar acum este necesară examinarea condițiilor de posibilitate a apariției acestuia. Kant va proceda astfel în „estetica transcendentală”, unde examinează condițiile necesare pentru o cunoaștere matematică sintetică a priori. Dar el reprezenta doar o tranziție, deci încă păstrează distincția fenomen/noumen, cel din urmă fiind declarat incognoscibil și ignorat. Michel Foucault îi va da un sens istoric prin intermediul conceptului de episteme.
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]