12,606 matches
-
și revolte pe care le-am încercat eu de-atunci și care aproape au neutralizat, au estompat în cenușiu și banal preliminariile), mi-aduc aminte că strigau în mine două suflete; unul mă îndemna către viața nouă, pe care nici un alb, după știința mea, nu o cunoscuse de-a dreptul din izvor, o viață pe care vizita lui Lucien mi-o relevase ca pe o minune, pe care prezența Maitreyiei o făcea mai tainică și mai fascinantă ca o legendă, către
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
abandonate peste balustradă și după resemnarea cu care își sprijinea capul pe umăr, înțelesei că nici ea nu mai are putere să spună ceva. Ne priveam numai. Apoi, ea a căutat sub șal, la sân, și mi-a zvârlit ceva alb și cu alunecare leneșă. În aer; o coroniță din flori de iasomie. N-am mai văzut-o în clipa următoare. Nici nu i-am putut mulțumi. M-am întors fericit și împăcat în camera mea, după ce am închis ușile cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Nu-mi răspunse nimic, și, după ce mă ridicai de la masă ca să o mângâi pe păr, mă reîntorsei, ca să beau apă, să mănânc o banană, în sfârșit, să iau ceva ca s-o pot apoi săruta. (Aveam încă superstiția și pudoarea albului; de a nu vorbi cu gura plină, de a nu săruta cu buzele murdare etc, ca și cum acestea ar fi avut ceva de-a face cu dragostea.) ― Allan, vreau să-ți arăt ceva, îmi spuse ea cu cel mai umil și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Bhowanipore, copii bătuți și femei rănite, ca să mă revolt și eu de-a binelea. Dar atunci n-am mai judecat și osândeam pe britoni fără rezervă, mă înfuria orice nouă brutalitate pe care o afiam din ziare, priveam scârbit orice alb întîlnit în tramvaie și am renunțat la tutunul englezesc, la pasta de dinți englezească, la orice lucru adus din Anglia, Nu mai cumpăram decât obiecte swadeshi sau, dacă nu găseam de acestea, marfă japoneză. De altfel, viața mea în Bhowanipore
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lui Mantu, și cum mulțumea pentru bunăvoință. ― Mă duc să aranjez odaia, îmi spuse. M-am bucurat că pleacă și că pot acum ofta în voie și plânge. Mă străbătu deodată gândul că am îmbătrînit și că părul mi-e alb de supărare, și sării în sus, ca să mă uit în oglindă. De-abia mă recunoscui. Fața îmi era palidă, suptă, uscată, și sprînceneîe răvășite, parcă le smulsesem; nu știu ce dungă se adâncise la colțul buzelor, care mă schimba cu desăvârșire, dîndu-mi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o uit. O căutam și o izgoneam. Cerșeam un singur amănunt care să mi-o amintească; si în același timp știam că m-ar fi zguduit și m-ar fi dezgustat să-l aflu, undeva, de-a lungul trupului ăsta alb, peste care dragostea trecuse fără să se oprească. ... Voiam s-o uit cu adevărat sau voiam să-mi dovedesc că numai pe ea ara iubit-o și că orice altă dragoste ar fi zadarnică? Nu știam dacă este o simplă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
în mâna stângă, îl ajută cu dreapta să deschidă lada. Scârțâia atât de strident, încît se opriră de mai multe ori, speriați de aceste țipete neașteptat de puternice, metalice, sinistre. În cele din urmă, izbutiră să ridice capacul. Îi surprinse albul imaculat al cearceafului și un miros pătrunzător de camfor, naftalină și busuioc. - Cum se vede și aici, ca în cele mai mici amănunte, mâna Generălesei! Așeza lucrurile într-o ladă așa cum alții, altădată, zideau mânăstiri sau ridicau piramide. Ia privește
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
trupul lipsit de spirit al celui în care ne-am investit conviețuind în echilibrul compatibilităților profunde, ceea ce ne reține privirea întru deprimantă atenție este chipul său deflorat de viață și eclipsat de albastrul disoluțiilor ce-și încep topirea străbătătoare până în albul scheletic al corporalității. Acest chip ne apare stins, paralizat în ultima clipire de viață, închis și pietrificat în sfera acelui moment final când ținta spre care începea să-și fixeze privirea interiorității s-a deschis asemeni unui vârtej abisal răpindu
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
gesturile. Ca și când tot ce făcea de-acum înainte era doar un lucru ce trebuia, cu orice preț, dus până la capăt ; o datorie de care n-avea altfel cum să scape. Și ea, simțind fără îndoială asta, cu ochii pironiți în albul tavanului- un tavan pe care îl urmărea în cele mai mici neregularități ale lui -, cu buzele strânse peste dinții albi, mici și ascuțiți, și pe urmă, clipind des și mărunt, lăsând să-i scape printre pleoapele întredeschise sclipiri de răutate
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de două degete, crescute la rădăcină - neîndemânatică, își trage una peste alta buclele părului tern și rar. Și nasul lung, cu vârful lățit, ciuruit de porii largi, și buzele decolorate, care s-au subțiat și s-au zgârcit înăuntru. în albul gălbui al ochiului, vinișoare roșii, sparte. încruntându-și sprâncenele rare și moi, Ivona își scoate fața din oglindă. Cu coada ochiului își mai zărește silueta mișcătoare, prinsă în vagul cețos. în capetele toaletei, cele două sfeșnice de argint, înnegrite și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cuviință, dar la primul fum vei începe iar a tuși... Vocea rece a Sophiei este chiar vocea neliniștii lui - așadar, nu ridică ochii spre celălalt capăt al salonului, acolo unde stă ea, în jețul italian, înfășurată în obișnuitul ei șal alb de mătase. Pe catifeaua gheridonului, mâna osoasă încă mai șovăie nehotărâtă și, ca și când ar voi să mai câștige timp, unghia uscată râcâie abia auzit conturul unui nufăr brodat. Tânărul Titi Ialomițeanu se simte apăsat de tăcere. Doar incapacitatea lui mondenă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Ce teribil să fii atât de singură și neînțeleasă pe lume ! Aseară a cântat mult mult la clavir și a plâns, sigur că va muri tânără de tot, imediat după primul bal și după primul sărut. O vor îmbrăca în alb și vor oficia o slujbă catolică, pentru că aceasta va fi ultima ei dorință. Va fi o după-amiază ploioasă, cupeurile lucioase și negre, acordurile solemne de orgă sub arcadele sumbre, parfumul amețitor de crini și tuberoze, Sophie cu un voal des
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
bastonul și pălăria, ce rău îi pare că, plecând astfel, adaugă la toate o ultimă impolitețe : să plece fără a-și lua rămas-bun de la doamna, de la domnișoara ! Domnul Profesor va transmite, desigur, va transmite, bineînțeles, târziu, cu picioarele istovite și albul ochilor înroșit, va începe acel interminabil rechizitoriu-interogatoriu din care Sophie se va strecura, va fugi, păstrând doar o ciudă, o nemulțumire enigmatică în ochii ei tot foarte albaștri, sub genele lungi, neîntoarse. Pași ușori, scârțâitul scării de lemn, uși care
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și cu aceeași putere ca foamea, ca dorința de împe rechere... Să las însă divagațiunile la o parte ! Trenurile militare erau arhipline, iar altceva nu mai circula ; pe liniile din cap erau trase două trenuri sanitare, cu acoperișul vopsit în alb, și pe acoperiș o uriașă cruce roșie - probabil pentru a fi văzute și ocolite de avioane. în lungul peronului, madame Nicolaid și Margot au trecut pe sub ferestrele trenului, întinzând țigări și pachete de alimente soldaților : în urma lor venea servitoarea cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
albastru, de septembrie, se schimbă : am ridicat capul, privind atent, da, începuse a se umple de norișori albi și au trebuit să treacă câteva clipe până să îmi dau seama că acești norișori ce se umflau ca bășicuțele, de un alb verzui, catifelat și intens, erau cu totul altceva decât inofensivi nori de vreme bună. Și în coada ce o vedeam tot mai de aproape lumea observase că se întâmplă ceva, se agitau, își arătau unul altuia, priveau cu mâna streașină
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
au convins-o că acolo a pierit cel pe care, fără prea multe motive, a început a-l considera son fiancé - Sandu Geblescu. Comentam amândoi evenimentul zilei, când zărim un automobil oprindu-se în poartă : o delicată mână înmănușată în alb imaculat făcându-ne semn prin portiera deschisă. Apoi o siluetă voinică, pășind incredibil de grațios, zulufii poznași sub borul pălăriei, bine cunoscutul zâmbet prietenos, ironic- Marie-Liliane ! în același moment se deschide cealaltă portieră și radioasă, fluturând jurnalul îndoit - Sophie ! Și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a topit durerea. Dâre roșii, mustind din loc în loc de sânge, rămân pe carnea moale și albă a brațelor, pe picioarele înalte, lăptoase și ofilite, care încă își mai păstrează linia, în ciuda venelor ce s-au spart, inundând ici și colo albul uscat, de atâta timp nemaivăzut de soare. Picioarele ei impecabile, înalte, de fostă patinatoare, de fostă jucătoare de tenis, de fostă... Inexplicabil, valul de căldură a trecut, îi este chiar frig acum, își aude dinții ciocnindu-se unii de alții
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și început să-ți vibreze spasmodic, mesteci, luptându-te cu lacrimile care îți urcă din gât, cu strâmbătura care a și început să-ți încleșteze, ca o paralizie, obrazul, cu micul grohăit care zvârle înghițitura cleioasă în mijlocul mesei, orbitor de albe, pe care sclipesc cristalele, argintăria. Orăcăi, vomiți și plângi în farfurie, și lacrimile, și resturile acre îți strâng obrazul ca o mască astringentă... — Luați-o de aici ! Mai repede ! Mai repede ! strigă Muti și-și întinde degetul alb, pe care
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
eram născută ? L-am recunoscut pentru că de multe ori mi-l mai arătase soacră-mea în fotografii și m-a frapat ce mult se schimbase : în pozele de tinerețe era blond și subțirel, dar eu îl știam un bărbat corpolent, alb - cu totul și cu totul altă persoană ! De ce tot apărea în poze cu soacra mea ? Vrei să întrebi, madam Delcă, dacă n-o fi fost și între ei ceva ? Posibil, îți spun numai dumitale, pentru că ești discretă... Biata soacra mea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
colț, o bucată decolorată de cer. Zidul e proaspăt văruit, ca totdeauna, curtea de curând măturată. Totul e ordonat și curat. Fundu’ curții este de fapt domeniul Moapsei, chiar dacă eu și Vica stăm amândoi pe bancă, cu ochii explodați de albul peretelui ce ne înconjoară, din trei părți. În partea cealaltă e un acoperiș de țiglă învechită, un coteț mai înalt. În față e magazia de lemne a Moapsei și, lipite de ea, closetele gemene : closetul Negulescu și closetul Delcă, făcute
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
animale pentru a fi ferite tot anul de boli. Lumânarea era păstrată pentru a fi aprinsă în vreme de primejdie cum ar fi: cutremure, furtuni, grindină, secetă etc. Apoi puneau într-un vas de lut, apa, un ou roșu, unul alb, bani și busuioc. Fiecare membru se spala pe rand cu oul alb, ce înseamnă curățirea de păcate, cu oul roșu, cu banii, ce reprezintă bogația și busuiocul protecția (sfințirea). După aceea ciocneau ouă roșii zicând „Hristos a înviat!” și „Adevărat
OBICEIURI ŞI TRADIŢII DE PAŞTE ÎN TODIRESTI. In: Filosofia şi istoria cunoaşterii by PASCAL LOREDANA-ŞTEFANIA () [Corola-publishinghouse/Science/1124_a_2082]
-
pușcăria, o poveste doar pentru adulți, am aflat-o mai tîrziu, cînd am și Înțeles ceva din ea. Duminica era o zi specială, aveai senzația că viața comunității trecea pe sub toate acele tablouri care acopereau pereții, În care griurile și albul și albastrul șters și toate celelalte nuanțe de culori din peisajele lui de iarnă Își emiteau subtil atracția, În mirosurile tari de ulei de in și de clei și de diluant și de terebentină. În orice caz, atelierul se umplea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
din Paris Match-uri sau din alte reviste occidentale. În mijlocul ușii de dulap, e o imagine a paradisului: o tipă cu un păr blond lung, Îmbrăcată doar Într-un slip alb, rătăcind pe o plajă caraibeană plină de umbrele de soare albe sau de stuf, reflexe argintii străfulgerînd de pe Întinderea mării turcoaz, ea privind peste umăr spre cameră, În timp ce Își ridică mai bine pe umăr coșul clasic de plajă. Lui Romică, oricît de multă veselie avea În metabolism, nu-i vine greu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
să fie un animal bun. Pe dracu’... Trebuie neapărat să văd ce-i acolo, trag tacticos de așternut și se dezvăluie o claie de păr negru, un spate suplu, curbura feselor... Cum să fie acest cur fin ca o piersică? Alb, măsliniu? Lățindu-se ușor ca să deseneze talia? Sau bombîndu-se? Sau...? Sunetul scremut al telefonului din foișor mă aduce Înapoi În cadru. Dar cum ar fi să mi se scoale tocmai acum? CÎnd sună din nou telefonul, armele noastre devin extraordinar
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
intrat OS? Stancu...? Știe de ăsta care a picat azi-noapte? Să vină la mine În birou! Da, normal că acum, Încheie el zbierînd. Stancu e locotenent, arată ca un fecior de casă dintr-un film istoric; pe tenul neverosimil de alb i se ivesc două pete neverosimil de roșii, iar mustăcioara blondă pare sintetică - trucuri de machiaj. Nu are mai mult de 25 de ani, stă grav În ușă. — Stanca... Intră și ascultă ce orăcăie ăsta. Ia mai zi, mă, o dată
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]