7,971 matches
-
Sub ea, ușile externe ale sasului gemură. O parte din învelișul lor ros de acid se surpă. Încă încâlcite într-un oribil amalgam, încărcătoare și regină se îmbrânciră. Ripley era trasă în jos: brațele nu mai rezistau, dar gheata îi alunecă. Piciorul se eliberă brusc. Cu prețul unui efort de care nu s-ar fi crezut capabilă, se cocoță în sfârșit pe punte; o clipă mai apoi ușile interne ale sasului clămpăniră. În puț regina scoase un șuierat furios și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ei forma cea mai plăcută. Acest lucru se poate face și cu ajutorul a două cartonașe, sau piese de lemn ori metal, potrivite pentru acest scop, dintre care una constituie piesa verticală iar cealaltă piesa orizontală. Verticala rămâne fixă iar subiectul alunecă orizontala în sus și în jos pe vertica1ă, oprindu-se la poziția care, pentru el, va realiza cea mai plăcută formă. Metoda rangului sau a ordinii de merit constă în prezentarea simultană în fața subiectului a mai multor obiecte sau situații
Metode și tehnici experimentale. Suport de curs by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
avea senzația unei deplasări. Deplasarea părea să fie în direcția în care se afla capul său. Gosseyn întinse mâna încercând să-și verifice senzația. Câteva momente după ce atinsese căptușeala de deasupra lui, nu mai avea nici o îndoială: "tavanul" se deplasa alunecând către picioare; foarte încet. Această dublă informație îi sugeră tabloul unui container cu placa de jos culisantă. Interesant, și logic, oamenii aceia care puteau "vedea" în interiorul unui creier uman, puteau, cu instrumentele lor, să analizeze mecanismul de închidere al capsulei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
și-i traseră pe picioare un fel de pantaloni de pijama. Dându-și seama că îi fuseseră date aceste veșminte și - că Vocea Patru ceruse să se grăbească foarte tare, Gosseyn își îmbrăcă repede haina. După care se lăsă să alunece în "pantaloni". În timp ce-și aranja haine pe el, cei doi îi vârâră niște încălțări pe tălpi, fiecare la câte un picior. Gosseyn nu avu timp să vadă cum erau "pantofii" sau măcar să le arunce o privire. Dar, după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
întreg cerul. Păcat! Ar fi fost interesant să vadă ce fel de soare era acela. De-acum, aerul părea și mai rece decât în momentul în care sosise. Era timpul să pornească la drum. În timp ce amândoi coborau, când pășind, când alunecând pe panta înghețată, Gosseyn Trei avu o mică discuție cu sinele său. Probabil, locul în care el - și mai înaintea lui, băiatul - ajunsese, era o zonă "fotografiată" dodecimal de Gosseyn Doi sau Gosseyn Unu; o localizare exactă pe care unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
a crengii pentru a și le-ncălzi. Așa că, în curând apăru în urma lor o dâră neagră de cenușă. Și urmele se impregnau negre în zăpadă. Gosseyn încercă să nu-și atingă hainele largi cu care era îmbrăcat; dar, când mai alunecau pe porțiunile mai abrupte, se întâmpla și acest lucru. Curând ajunseră la malul râului; și era încurajator să simți că încă mai era căldură de la creanga arsă. Gosseyn începu din nou să spere că, mergând repede pe acest teren relativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
la bord prin vreo deschidere în perete. Peretele cel mai indicat era cel cu cea mai puțină aparatură zidită în el și cu o tăietură pe mijloc, de la tavan până la podea; acela trebuia să fie locul unde se despărțea și aluneca într-o parte. Printr-o asemenea deschizătură largă, obiectele mari puteau fi introduse în laborator sau scoase de acolo. Părea o rușine să piardă timpul. Pentru că el se afla aici, bărbatul cu răspunsuri pentru întrebările tuturor. ...Desigur, și ei știau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
abrupt, cu zidurile laterale retezate și grădinile ciobite de moloz. Îți venea să urli. Privirea se-așeza apoi liniștită pe ochiurile mansardelor. Acoperișurile de țiglă apăreau dintre copaci, coloanele și capitelurile străluceau prin iederă, brâurile din piatră albă de râu alunecau pe fațade și-n colțul irisului, împreună cu câte-un motan leneș care încerca să se cațere pe ele. Grădinile foșneau discret, puțin neîngrijite, puteai să întinzi mâna și să simți izma printre ierburi. O lăsam pe Maria să se uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de două ori cu capul de tavan, la opt și la patru mii de metri; a doua oară, tavanul ar fi ajuns sub picioare. În „American Airlines 10“ aș fi prins aterizarea pe furtună de la Little Rock, Texas, înainte să alunecăm și să ne izbim cu toții de pasarelă; era noapte, ploua cu găleata, vârtejuri grele, cum numai la televizor vezi. Cu „Swissair 111“ aș fi căzut calm, discret, pe întuneric, în timp ce doar cabina ardea, cu ușile-nchise; piloții ar fi stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cotit la dreapta pe Splai, apoi încă o dată la dreapta, spre Curtea Domnească. Ruinele rămăseseră intacte, le numărai zidurile și turnulețele în geamurile clădirilor cu zece etaje. M-am frecat la ochi, ferindu-i de soarele metalic și-obositor: lumina aluneca peste cărămizi, ricoșată din sticla albastră. Am ocolit gaura de pe Șelari (canalul, unul din cele mai mari din zonă, avea probabil valoare istorică: dispăruse imediat după ’90), și-am oprit lângă „Hanul cu Tei“. Înainte s-o cunosc pe Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mă lipeam de ea, mă cerceta cu nerușinare, printre șuvițele lungi și negre. Simțeam ceva murdar și compromițător în așezarea corpului, un fragment de dorință care nu se poate povesti, cu-atât mai puțin desena: buzele întredeschise, ochii tulburi, părul alunecând pe-obraji și pe umeri, aproape poruncindu-ți să-l tragi. Am sărutat-o și s-a ferit pe jumătate. Apoi, cu-o mișcare scurtă, am pătruns-o. Era rândul meu să privesc, în timp ce-o stăpâneam. Ochii i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
M-am întors în cameră, tocmai când Maria făcea un duș. Am intrat hoțește, ca pe vremuri, și tot așa am și privit-o. Indiscreția părea desăvârșită: spatele mi se oferea cu totul, apa curgea pe șolduri, dârele de săpun alunecau între fese, în despărțitura pe care adoram s-o cuprind în palmă. Gestul consfințea posesia mea asupra întregului corp. Acum lăsam privirea să acționeze în locul degetelor, frustrant, incomplet, pervers. Vedeam și nu eram văzut, îmi creasem un avantaj pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
femeia dezbrăcându-se. Cu mine, lucrurile stăteau exact pe dos: îmi plăcea s-o observ când se îmbracă. Segmentele de haine așezau obstacole delicioase între carne și privirea mea. Era o voluptate să urmărești cum tricoul mângâie buricul sau piciorul alunecă în pantalon. Uneori, combinațiile deveneau năucitoare: porțiuni întregi de piele catifelată dispăreau din raza mea vizuală, în timp ce altele, aproape inaccesibile, ieșeau la suprafață, făcându-și loc prin spațiile perverse dintre țesături. Bucăți mici și strălucitoare din corp navigau prin moliciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la firme prin București (multinaționalele care mă calcă pe mine pe nervi), o fată, Anne-Marie, a fost arestată (trafic de droguri), câțiva mă mai sună la telefon sau îmi dau mail: laș, nu le răspund. Scenele curg, se întrepătrund, chipurile alunecă sub pagini scoase din Eliade și Blecher, printre rânduri din capul meu, o imensă magmă de viață trăită și-apoi înmormântată în cel mai groaznic și firesc mod posibil. Fiecare a contat, fiecare a avut clipa lui de glorie, momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ieșit pe bulevardul Tomis. Ploaia cădea din ce în ce mai tare, ca-n filmele anilor ’30. Bavaru & Ciupină suna teribil, ca un nume de cuplu de gangsteri sau de personaje celebre de roman: Bonnie & Clyde, Bouvard et Pecuchet, Felix și-Otilia. Până și decorul aluneca în tonuri de alb-negru. „Ia-o drept, pe Lăpușneanu.“, m-a sfătuit Mihnea. Nu l-am ascultat. Cunoșteam o scurtătură, pe străduțe, prin spate pe la teatrul „Fantasio“. Iluminatul public lipsea cu desăvârșire: becurile fuseseră sparte cu piatra pe stâlpi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Mariei. „Ei?“, m-am interesat, cu voce scăzută. „Priviți...“ Tânărul Lupu a împins cutiuța metalică spre noi, printre perne. Pe mijlocul ecranului, cu litere verzi-gălbui, lichide, apăruseră două cuvinte. Străluceau ușor, dar se puteau citi clar, fără nici o problemă. Literele alunecau sub pelicula de sticlă, mici, grăsuțe și înfoiate, cum era obiceiul pe vremea aia; majusculele lipseau. „alexandru dimitriu...“, am citit. „Ăsta cine mai e?“ Tânărul Lupu a ridicat din umeri. Își făcuse treaba, rolul lui se încheiase. A apăsat iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
involuntară“. Noi, teoreticienii virtuali, îi spunem „memorie reziduală“ (sau RAM). M-am lipit de Maria în pat. Nu era un pat, doar o improvizație, o canapea bombată de țară, de pe care cădeai fie într-o parte, fie într-alta. Parcă alunecai pe-un ecran de calculator din anii ’90. Maria nu renunța la tabieturile ei. Indiferent pe ce dormeam, locul se transforma într-un câmp de bătălie. Putea să fie patul dublu, triplu sau King Size; rotund, pătrat sau oval; cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
observai de-aici, mare și lăbărțat, flutura pe laterala clădirii ca un drapel național bătut de vânturi. Scria pe el: „CONFERINȚĂ EXTRAORDINARĂ. CEL MAI MARE SCRIITOR ROMÂN“, după care nu se mai vedea nimic, vântul răsucea banner-ul și numele aluneca sub rotocoale, literele se scufundau în burțile pânzei. Toată imaginea tremura, umflată de vânt și apă. Am verificat ușile mașinii. Maria rămăsese în spate, lipită de banchetă. „Ești bine?“, am întrebat-o. „Aproape.“, a recunoscut ea, încruntându-se. „Ceva-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fragile, scheletice, cu urmele nevrozei întipărite-n pielea roz a gambelor, puteau fi zărite într-o bucătărie de bloc: epave fără nume, eșuate-n liniștea pietroasă a căsătoriei, în fum de țigară și miros de borș. Cele normale, fără forme, alunecau direct în rochii stupide, înflorate, de felul care îți flutură vara prin autobuze: corpurile se lungeau în pânzele de BBC (un material textil comunist, nu postul străin de radio), oscioarele se transformau în ciolane, pielea albă, lăptoasă, creștea tot albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
catalog, iar covoarele franțuzești, arabe și persane agățate de pereți înghițeau orice sunet. Decorul îți întindea brațele, parcă tăiase cineva o sufragerie din muzeul Jacquemart-André și-o aruncase în Bucureștiul de beton ridicat de Nicolae Ceaușescu. Mai departe, trebuia să aluneci în alt secol, ca să poți povesti; în altă minte, ca să poți asculta. Întotdeauna fusesem convins că mi-am greșit epoca. Mi-ar fi plăcut să învârt halebarde prin hălci de-armuri și să depun aurul și capetele dușmanilor la picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de rost alinierea tricourilor, pantalonilor și puloverelor, pe culori, materiale și anotimpuri. Contemplam rafturile cu lucruri și stări comune, cu mult înainte să deschid dulapul sau uneori chiar ochii. Replicile se repetau blând, nimeni nu le mai ținea socoteala. Când alunecam primăvara în câte-un magazin de pe Calea Victoriei și răscoleam împreună prin lăzile cu reduceri, îi spuneam resemnat Mariei: „Mai ai un pulover pe verde.“ Îmi răspundea competent și plauzibil: „E alt verde!“ Așa curgeau zilele, urmate de luni, urmate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la nesfârșit: dimineața, n-ai mai fi găsit Facultatea de Litere. Tonetele Anticarilor de ocazie se lipiseră de pereți, crescuseră pe corpul facultății, ca o erupție necesară de mizerie și cultură. Ziua, buboaiele coceau și crustele cărților, ziarelor și albumelor alunecau de pe ziduri, desfăcându-se sub ochii curioși ai trecătorilor. Vagoneți încărcați cu mică literatură circulau pe trotuar, urcau în holul Literelor sau coteau spre pasajele Odeon sau Villa Cross, îndreptându-se, după unii, spre distribuitorii ambulanți de pe bulevarde, iar, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Aveai șanse mici să scapi nevătămat; totul ținea de precizia actorilor, poate și de dispoziția lor de moment. Noaptea furtunoasă arăta ca o invitație la suicid, populată de regizorii sadici cu probe complexe și capcane ingenioase: la „Odeon“, Marian Râlea aluneca de pe scenă direct în brațele spectatorilor din primul rând (mă avertizase direct casiera: „Nu vă recomand rândul întâi. Se cade în actul doi direct pe locurile 6-9. Dacă aveți vreun prieten, trimiteți-l la noi, să-i dăm bilete acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și-l înțelegeam atât de puțin, că l-aș fi îmbrățișat pe loc, după care l-aș fi călcat în picioare. Furiile lui se desfășurau irațional, pe jumătate feminine, ca viețile noastre. Le știam pe de rost. Haotice, dar controlate, alunecând pe curbe de nivel predictibile: reveneau întotdeauna la ¼ din tiparul lor inițial, ca un covor persan sau un vitraliu arab. Niște nervi fractali, de care era bine să te ferești. „Ca-caramba!“, a izbucnit Cezar, cu fața lui de bufon serviabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ani). Depozitasem tot ce merita depozitat în rafturile memoriei. Spațiul dintre Rathaus și piațeta mea din Dorobanți era complet, nu mai încăpea nimeni și nimic altceva. Și totuși, pe măsură ce închideam bucla spre Schottenpoint, ceva se întâmpla, cheagurile memoriei începeau să alunece, trase spre zone aglomerate, populate cu mii de priviri. Fiecare pas crea un dezechilibru, balansul brațelor nu se mai suprapunea peste deplasarea gândurilor, iar materia cenușie fluctua: în lumina scurtcircuitului, se întrezăreau toate alterările produse, neuronii deteriorați și sinapsele înlocuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]