8,127 matches
-
ochii noștri licărul de fanatism, de nepăsare, de ură, auzi zvâcnetul sângelui În palmele noastre uscate, pregătite să se lovească unele de altele cu un zgomot asurzitor? Simți trepidația aerului, a asfaltului, auzi uruitul asurzitor al motocicletelor, vezi ochii noștri alunecând lacomi pe luciul căștilor, pe țeava armelor automate, unde e, unde e, unde eFührerul? Conducătorul? Și mâinile noastre ridicându-se, solemne, să ne descopere capul... * — Dar nu este ușor de trăit lângă o Casandră! Tot presimțind răul, mama era anxioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Nici Întreagă, de la cap la coadă, nici pe sărite, Încurcat, complicat, așa cum o tot povestește Christa. Pentru că, după o viață Întreagă petrecută Între străini, el știe ceva ce ea nu va Învăța niciodată. El știe să tacă. Prin geamul mașinii alunecă măslini firavi și frunzișul lor luminează albicios - la fel ca al salciei, părăsite acum câți ani? Și el, tot mai adormit, confundând Încă o dată trunchiurile măslinilor Împliniți cu ai prunilor copilăriei. Capitolul 7 Dosar „Savantul” MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Direcția a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
tu nu ești logodnica celui care pleacă, ești doar micuța, slăbănoaga cumnată, nu poți decât să ghemuiești În palma transpirată batistuța pe care ai s-o fluturi atunci când trenul o să Înceapă să se miște, poate că, atunci când peronul o să-i alunece sub ochi, Hermann o să te zărească În sfârșit și pe tine și o să Înțeleagă ce ai vrea să-i spui, și eu am să te aștept, de mine poți să fii sigur, mâna lui Walter pe umărul tău, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
hublou, fața uscată, gălbuie a femeii care mestecă religios, repede, licărul dintelui de viplă În gura lacomă, larg deschisă, farfurioara roz de plastic a și rămas goală, dincolo de hublou, albul orbitor, catifelat, dedesubt, macheta minusculă a unui alb oraș-jucărie, a alunecat prea repede sub aripa avionului? Ai Închis ochii, să nu-l mai vezi, nu știu cine sunteți și nu mă interesează, ai vrea să strigi, am atâta de lucru și vreau să mă Întorc mai repede la mine acasă, nu vreau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ultimele zile să-mi strecor Într-un program teribil de aglomerat o vizită la familia Dobrotă acasă. A fost o Întrevedere pe fugă, pentru că jos mă aștepta mașina trimisă de prietenul Alexandru ca să mergem la recepția de la Institut. Privirea Christei alunecă victorioasă peste mașinile din parcare, uite-o. * — Cristian locuia tot În casa familiei Dobrotă, de fapt doar În două camere, una fiind de trecere. Casa fusese naționalizată și ei locuiau cu chirie În ea. Baia și bucătăria, de unde răzbătea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mai bun ca să primesc cel mai puțin, pentru că eram străinul? Vibrația exagerată din glas pe care și-o aude cu neplăcere, dar nu mai Încearcă să și-o stăpânească. Și tot ce a văzut atunci și tot ce vede acum alunecând prin geamul mașinii și Încearcă, buimăcit, să recunoască. Au mai rămas doar niște cuvinte pe care nu poate să le scuipe, să le vomite. Nu poate decât să le Înghită Încă o dată. Singurătate frig nesiguranță foame * Mereu autostrada fără sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
drumul spre nesfârșitele cimitire poloneze. Vărsare de sânge ca la Montecassino. Luciul alb al abației Montecassino refăcute. Ofițerul german care a dus la Vatican documentele, cu o zi Înainte de bombardamente. Ce făceam atunci? Unde eram? Cu cine? Prin geamul mașinii alunecă măslini mărunți și firavi și frunzișul lor luminează albicios, la fel ca al salciei părăsite - acum câți ani? Moțăie tot mai amorțit, În scaun, Încercând să-și amintească, reușind să Întrezărească În fugă o fotografie mișcată, care se risipește În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
multă vreme prin oraș. Nu cumva te-ai căsătorit? Ba da! Cu “blondul” de la mecanică. Îl știi. Toate fetele Îl strigau În acest fel. Mă uitam la ea cu admirație. Era plină de energie și seninătate. Părul, șaten Închis, Îi aluneca În onduleuri mătăsoase până pe umeri. Cei mai frumoși erau ochii albaștri-verzui, gata să te seducă. Te rog, hai să intrăm puțin și În curtea liceului! Mie tare dor să mai aud clopoțelul sunând. Știi cât mă bucur că am insistat
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
am coborât pe scara de incendiu, ușa căminului fiind Închisă cu lacăt la ora 21.00 de către pedagoga liceului și deschisă abia a doua zi dimineața, la ora 7.00 . Călcam cu grijă pe fiecare treaptă ca nu cumva să alunecăm și să ne rupem gâtul. Odată ce am pus piciciorul pe trotuar, ne am furișat tiptil pe lângă pereți și ne-am dus În spatele școlii, hotărâte să escaladăm gardul spre libertate. Spre marea noastră dezamăgire, acesta era uns cu păcură În partea
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
și cerul prăbușit peste-a extazului Îmbrățișare, Întemnițată toamnă, Între vis și ploi. Ard stelele În noapte. În fiecare poezie, e-o umbră solitară. E-o tresărire... Tu ai plecat asemenea unui amurg grăbit, să cauți vremelnic lumina fără pată, alunecând Într-o altă privire -jertfă de seară - p rinsă Într-un descântec ciudat... Cuvintele mele se sting În fiecare frunză și-n fiecare floare adorată. Cuvinte! Dar o mie de Întrebări se Înalță din flăcări și-aleargă cu toamna, spre
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
bunicul imaginea dezvăluia o posibilitate ascunsă: prin gura căscată ajungi într-o lume pe care Géricault n-a putut s-o arate în întregul ei, căci tabloul trebuia să fie coerent, bine structurat și așezat pe o pânză pătrată. Privirea alunecă peste limba încă umedă, prin gâtlej, pe lângă laringe și corzile vocale, și acolo, la înălțimea toracelui, se află Vederea: personajul văzut dinăuntru e cald și respiră, sângele curge prin vine, întregul trup vibrează și trăiește. Totul este așa cum trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
atunci nu remarcase cu adevărat înfățișarea neobișnuită a Parisului: poate că o stradă necunoscută era de felul ei pustie mai tot timpul anului, dar el abia acum constata cât era de pustie, abia acum vedea tricicletele mari folosite drept taxiuri alunecând silențios pe lângă el, umbrarele decolorate din fața magazinelor și chipurile trecătorilor necunoscuți. Doar rareori zărea figura cunoscută a unui fost client stând acolo unde stătuse și odinioară și sorbind din aceeași băutură. Asemenea figuri erau ca niște tulpini răzlețe rămase într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
tine, nu ntotdeauna vrei pe ale vieții valuri de-atâtea ori nefaste. Atunci când, mai ales, adâncul ni se-ntunecă furtunile sunt gata să-si facă de cap și dacă ispitele-n trup nu mai încap picioarele și pe loc plat alunecă. Orice cădere, știu, duce-n necunoscut, acolo unde nu i decât sminteală; intemperiile și ele-s o răscoală și nu întotdeauna avem la noi un scut. Când vrerea e fragilă și-n renunțări adoarme, iar gândul parcă-i dus și
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
este ca o babă deocheată; ce frumos a fost odată când umblam numai pe creste!... Și-acum, crezi că nu mai mori, ce iluzie nefastă! În această lume vastă ai umblat cu capu-n nori. Negândind decât la tine ai alunecat pe pante; la sfârșit de toamnă vine coasa brumei peste plante. N-ai prieteni, n-ai copii, n-ai avut, nu ai un crez ai o casă titirez țigănesc cu-odăi pustii. Viața, care este-o trântă te-a rostogolit
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
Timpul de ieri...Timpul de-acum mărșăluind prin același coșmar, fără busolă, oxigen, calendar suntem prea departe de drum. Credință puțină, speranțe deșarte, iubirea sub tălpile urii; s-aud furtuni bătând de departe, prin brazii și ulmii pădurii. Când legea alunecă, ziua se-ntunecă, jivinele ies la vedere; cine se-ncumetă a spune că nu-i negru chipul acestei ere?!. Cineva, anume a deschis cutia Pandorei; când ura macină lumea, suntem la marginea orei. Hoții, cu toții, nu se mai satură: de
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
explicau un joc strategic de pe calculator. Cum este una din pasiunile mele, m-am grăbit să văd și m-am împiedicat. Drept urmare l-am împins pe R peste tablă, iar aceasta a ieșit, s-a desprins din perete și a alunecat. Am înțepenit! Disperarea și rușinea mi-au lipit cu plumb picioarele de dușumea. Cred că, dacă se deschidea, ajungeam pe partea opusă a Terrei. Am chemat tâmplarul și a fixat-o la loc. D-nei diriginte i-am spus simplu că
ANTOLOGIE:poezie by Denis David Damşa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_673]
-
te relaxezi complet, mi-aș plimba mâinile mai în jos, trăgându-ți fusta, până ce aș ajunge să-mi frec palmele de fesele tale goale. M-aș duce mai jos și tot mai jos, în timp ce ți-aș scoate chiloții, cu mâna alunecându-mi între picioarele tale, unde e cald, întuneric și umed de dorință. ― O, Doamne! Nu-mi vine să cred! ― Ce pervers! sare Geraldine. ― Lăsați-l să termine! spune Ben. ― Apoi te-aș întoarce cu fața-n sus și ți-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Ben Williams. În visele mele, poate, dar asta ar fi tot. ― Hai, te rog! scriu eu, intrând în jocul lui Geraldine. Nu e genul meu! ― Ce, cu gropițele alea ale lui, fără să mai vorbim de părul superb care întotdeauna alunecă exact în locul potrivit? Vorbești serios? Nu chiar în locul potrivit, și ce dacă alunecă? E superb. Scârbo. ― Clar nu, tastez eu. Suntem doar prieteni. ― Ei, atunci s-aveți parte de momente drăguțe și prietenești, și să nu faci nimic din ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
rog! scriu eu, intrând în jocul lui Geraldine. Nu e genul meu! ― Ce, cu gropițele alea ale lui, fără să mai vorbim de părul superb care întotdeauna alunecă exact în locul potrivit? Vorbești serios? Nu chiar în locul potrivit, și ce dacă alunecă? E superb. Scârbo. ― Clar nu, tastez eu. Suntem doar prieteni. ― Ei, atunci s-aveți parte de momente drăguțe și prietenești, și să nu faci nimic din ce n-aș face eu... La ora șase sunt atât de entuziasmată încât aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
locului, prea înfricoșată să mă mișc. ― Uite, spune el, luându-mă de mână. Așa se merge, mai spune, și-mi arată cum să încep cu picioarele ținute în unghi drept unul față de celălalt, cum să împing cu dreptul și să alunec cu stângul în față, și e o minune, dar eu, neîndemânatica, grosolana de Jemima Jones, reușesc. Nu sunt extraordinar de bună, ce-i drept, dar Brad mă ține în continuare de mână cu brațele lui puternice și mă echilibrează de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
fiori în jos pe șira spinării. Mă sprijin de el, simțindu-i mirosul, simțindu-i barba ușor nerasă cu obrazul, și-mi permit să mă simt mai bine. Brad îmi cuprinde spatele ușor, mișcându-și mâna încet în jos, până când alunecă între picioarele mele, iar eu nu-mi pot reține gâfâitul. Alunecăm jos, până pe podeaua bucătăriei: curând, micul-dejun a fost uitat, iar singurele sunete care se aud din bucătărie sunt șoaptele noastre și gemetele de plăcere. ― Chiar te iubesc, îi spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
-i mirosul, simțindu-i barba ușor nerasă cu obrazul, și-mi permit să mă simt mai bine. Brad îmi cuprinde spatele ușor, mișcându-și mâna încet în jos, până când alunecă între picioarele mele, iar eu nu-mi pot reține gâfâitul. Alunecăm jos, până pe podeaua bucătăriei: curând, micul-dejun a fost uitat, iar singurele sunete care se aud din bucătărie sunt șoaptele noastre și gemetele de plăcere. ― Chiar te iubesc, îi spun eu după aceea. Probabil că asta a fost cea mai bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pe bancheta din spate. ― Habar n-am. Se întoarce și mă privește ciudat. ― Nu știți unde mergeți? Scutur din cap, și când fac asta, îmi curg primele lacrimi, dar nu într-un torent - e câte o singură lacrimă care îmi alunecă în jos pe obraz. ― Sunteți bine? mă întreabă el cu blândețe. ― Da, îi răspund, și încerc să zâmbesc. Voi fi bine. Stăm acolo ceva timp și el așteaptă să-mi revin. Când îmi șterg ochii, îmi amintesc de mallul Santa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
șase luni. începusem chiar să cred că era o relație frumoasă. Mă străduiam din răsputeri să deviez undele de șoc și durere și să mă prefac, în fața lui Margaret și a lui Paul, că totul era bine. Dintr-odată, pe când alunecam în prăpastia unei amărăciuni care mă împietrea și îmi întorcea stomacul pe dos, Margaret a spus: —Rachel, trebuie să mergi acasă. Tata a plătit deja avansul la Cloisters. Și, în clipa aia, am simțit că mi se aruncase un colac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
aș fi plâns. Spre disperarea mea, am simțit un braț încolăcindu-se în jurul trupului meu gol și trăgându-mă de partea cealaltă a patului. Un comportament foarte macho, de vreme ce eu n-aș fi putut concura niciodată la categoria pană. Am alunecat ușor peste cearșafuri până când am dat peste alt trup. Un trup de bărbat. Tupeul lui mă scotea din sărite. N-aveam nici cea mai mică intenție să mă alătur Domnului Luke, Bărbatul Adevărat și pletos, pentru o mică zbenguială de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]