KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...265 266 267 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242

ani, toată lumea își mai amintește încă de acest caz. Făcu o pauză și se uită drept în ochii mei - ce senzație de total disconfort: — Cu alte cuvinte, te vreau înapoi, Gunther. Înapoi în Kripo, pe urmele acestui nebun, înainte să apuce să omoare din nou. Mi-am aruncat mucul de țigară în boscheți și m-am ridicat. Arthur Nebe m-a fixat cu un aer imparțial, aproape ca și cum nu ar fi fost de acord cu dorința lui Heydrich ca eu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
văzut că pe țeavă nu era nici măcar un glonț, deși magazia era plină. Apoi am tras siguranța. Inițialele lui Bruno erau îngrijit scrijelite pe metalul negru. — Da, e arma lui Bruno, le-am zis. Se pare că nici măcar nu a apucat să pună mâna pe ea. Aș vrea să văd și eu cămașa aia, vă rog. Strunck se uită la Reichskriminaldirektor-ul său pentru aprobare. — Lasă-l să o vadă, inspectore, zise Nebe. Cămașa era de la C & A și era plină de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
urme de zgâriere și exista o urmă de vânătaie pe pelvis, indicând că fusese penetrată în mod forțat. — Înainte ca gâtul ei să fie tăiat? am întrebat. Illmann aprobă din cap. În încăpere fu liniște pentru o clipă. Illmann se apucă să-și ruleze încă o țigară. — Iar acum a dispărut o altă fată, am spus. Nu-i așa, Inspektor Deubel? Deubel se foi încurcat în scaun. Era un tip mare, blond, cu ochi cenușii, neliniștiți, care priveau ca și cum ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
După ce întâlnirea luă sfârșit, am zăbovit puțin ca să rămân singur cu ea. — A pus o întrebare bună, i-am zis. Una la care nu prea aveam răspuns. Vă mulțumesc că mi-ați venit în ajutor atunci. Pentru puțin, zise ea, apucându-se să pună cărțile la loc în servietă. Am luat una și m-am uitat la ea. — Știți, m-ar interesa să aud răspunsul dumneavoastră. Vă pot oferi ceva de băut? Ea se uită la ceas: — Da, zise și îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
întinsă într-un altar de biserică precum o jertfă umană. Vaginul ei fusese penetrat cu un castravete enorm. Becker se uită mânios la Helmut: — Dar știi cine a realizat-o, nu-i așa? Helmut rămase tăcut numai până când Becker îl apucă de gât și începu să-l pălmuiască peste gură. — Vă rog, nu mă loviți. Probabil că-ți face plăcere, pervers mic și urât ce ești, se rățoi Becker, înfierbântându-se. Haide, vorbește cu mine, sau o să vorbești cu asta. Scoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
nimic concret, și știți foarte bine asta! M-am așezat din nou și mi-am îndreptat arătătorul spre mijlocul feței sale: — Nu face pe deșteptul, Gottfried. Nu aici. Alex rupe mai multe oase decât Max Schmelling, și nu întotdeauna mai apuci să te duci înapoi în cabina ta la sfârșitul luptei. Mi-am împreunat mâinile la ceafă, m-am lăsat pe spate și am privit nonșalant în tavan: — Crede-mă pe cuvânt, Gottfried, albinuța asta nu e atât de proastă încât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
complăcut astfel un scurt răgaz, cât am privit la volumetria simplă a sânilor ei rotunzi. Aveau mărimea unor nectarine perfecte, iar sfârcurile erau aproape invizibile. M-am aplecat în față, am dat la o parte mâna aia modestă și apoi, apucând-o de șoldurile netede, mi-am presat buzele pe firișoarele lucioase care îi îmbrăcau sexul. Ridicându-mă în picioare să o sărut, am simțit cum mâna ei coboară grăbită în căutarea membrului meu și am tresărit când ea a tras

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
erau mai interesante decât cea în care ne aflam noi. Nu părea să fie vreun câine, așa că se părea că tot ce aveam de făcut era să-mi pregătesc intrarea. Am pus zăvorul la ușă în urma mea și m-am apucat să desfac ivărul de la fereastră. Era înțepenit și de-abia reușisem să-l fac să se deschidă, când s-a auzit un ciocănit la ușă. Era Rahn. — Herr Steininger? Sunteți înăuntru? Numai un pic! — Vom începe în câteva momente. — Vin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
faci de-adevăratelea, zise el. — Poate că ar trebui să-ți fac o injecție, propuse Kindermann. Puțină morfină ca să te ajute să dormi. Fără a mai aștepta un răspuns, scoase o sticluță și o seringă dintro trusă medicală și se apucă să pregătească acul, adăugând: — La urma urmei, nu-i așa, nu vrem să te simți obosit la apropiata Curte de Onoare? — O să te vreau acolo, desigur, Lanz, zise Weisthor, suflecându-și mâneca pentru a scoate la iveală un antebraț care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
de obraji spre urechi. Când zic să deschizi ușa, deschizi afurisita de ușă! Apoi își puse toată mâna peste fața lui Lange și îl lovi tare cu capul de scară. — Ai priceput asta, poponarule? Lange protestă zgomotos și Becker îl apucă de păr și-l pălmui de două ori zdravăn peste față: — Am zis, ai priceput asta, poponarule? — Da, țipă el. — De ajuns, i-am spus trăgându-l de umăr. Becker se ridică gâfâind din greu și rânji spre mine: — Ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
care lăsase o dâră pe dosul mâinii sale. Avea lacrimi în ochi, dar reuși totuși să-și exprime indignarea: — Ia ascultați aici, strigă el, ce dracu’ e asta? Ce înseamnă asta, să năvăliți așa aici? Spune-i, am zis. Becker apucă gulerul pijamalei de mătase a lui Lange și îl răsuci în jurul gâtului său scurt și gros: — Triunghiul roz te paște, grăsuțul meu, zise el. Un triunghi roz și închisoarea, dacă scrisorile către Kindermann, prietenul tău care mângâie cururi, au ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
eu nu mă piș cu puța. Din buzunarul de la haină scoase cele două scrisori pe care i le dădusem eu și le agită prin fața lui Lange: — Să presupun că pe astea i le-ai scris Zânei Măseluță? Lange vru să apuce scrisorile și rată. — Ce maniere urâte, zise Becker, ciupindu-l din nou, dar mai tare. — De unde ai alea? — Eu i le-am dat. Lange se uită la mine și se mai uită o dată: — Ia stai puțin, zise el. Te știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
Hering și apoi faceți ca Hering să se spânzure sub impulsul remușcării. Fără a uita să luați scrisorile, desigur. Cine l-a omorât pe bărbatul din mașină? A fost ideea ta? — Nu, eu nu voiam să fiu acolo. L-am apucat de revere, l-am ridicat de pe scaun și am început să-l plesnesc: — Haide, că m-am cam săturat de văicăreala ta. Spune-mi cine l-a omorât sau voi face să fii împușcat într-o oră. — Lanz a făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378

De asemenea, a fi capabil să profiți de clipa favorabilă, faimosul kairos, acest strop de timp, această densitate în durată, acest moment fără pereche și fără speranță de întoarcere în cursul căruia trebuie să iei ce trebuie luat și să apuci ce poate fi apucat, fără de care, înainte va fi prea devreme, iar după, prea târziu. Hedonismul celebrează clipa și n-are încredere în trecut sau în viitor: a merge să cauți în altă parte decât în această dimensiune punctuală a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
capabil să profiți de clipa favorabilă, faimosul kairos, acest strop de timp, această densitate în durată, acest moment fără pereche și fără speranță de întoarcere în cursul căruia trebuie să iei ce trebuie luat și să apuci ce poate fi apucat, fără de care, înainte va fi prea devreme, iar după, prea târziu. Hedonismul celebrează clipa și n-are încredere în trecut sau în viitor: a merge să cauți în altă parte decât în această dimensiune punctuală a timpului ocaziile de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
șapte sute de ani mai târziu - în 1753-, că Herculanum și Pompei au fost salvate prin distrugere. Cadavrele de oameni zac alături de gândurile scrise: cei vii mor, morții se înscriu în eternitate. Cel puțin pentru cât durează eternitatea... Când arheologia se apucă să descifreze ce ne-au lăsat aceste două orașe, ea aduce informații considerabile pentru reconstituirea vieții cotidiene: petrificată instantaneu, aceasta își dezvăluie secretele peste veacuri. Prăvăliile și celelalte magazine, prostituatele și clienții lor, prizonierii legați, la fel ca și animalele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445

Du-te, mă, nu fi prost, nu rata, îmi spune calculatorul. M-aș duce eu, dar sunt sub formă de dulap, nu pot ieși de-aici.” Așa că m-am întors, am luat două baterii, un prelungitor, tovarășa Smaranda m-a apucat de el, ne-am urcat în cosmoscuterul dânsei și-am decolat spre „Veac Nou”. — Și? Și? întrebară în unanimitate roboții. Ne-am înscris corect pe orbită, ne-am învârtit noi ce ne-am învârtit, nu prea tare, că tovarășa Smaranda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
dar n-am văzut niciodată Pământul de la o asemenea depărtare. — Mare brânză! zise Felix S 23. Păi dacă am sta să ne uităm la fiecare planetă pe care-o depășim, când am mai munci? — Aveți dreptate, tovarășe comandant, răspunse Stejeran, apucându-se de treabă. — Tovarășe Felix - zise robotul-computer, care și el mai ieșise în spațiu -, nu facem un șeptic? — Ai corectat traiectoria? — Am corectat-o, răspunse Dromiket 4. — Ai ieșit de pe orbită? — La fix! — Bine, scoate cărțile. Tovarășe Stejeran 1, fii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
nu putem părăsi incinta, spuse Felix S 23. Să vină ea la noi, e mai democratic. Dacă doriți, pot să mă duc eu să repar, interveni sfios Stejeran 1. — Ia te uită, dom’le! făcu Felix S 23. Te-a apucat hărnicia! Stai, tovarășe, aici și mătură, că de-aia ai fost trimis în Univers! — Chem „Sanda”! Chem „Sanda”! Recepție, spuse în microfon Dromiket 4. — Ce recepție? întrebă glasul. — Așa se spune, zise în microfon Dromiket 4. Vă invităm la noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
lucrurile se complică și poți să rămâi flămând, căci degeaba descoperi forța gravitațională dacă profită altul de pe urma ei. Nu mai vorbesc de cazul când în pom există mai multe mere și toate cad spre același centru gravitațional, abia dacă mai apuci să vâri și tu vreo două-trei în buzunare. Pe când la noi poți să stai la un kilometru de pom și vin merele spre tine, nu te duci tu după ele. Mănânci cât vrei, iar cotoarele le-arunci în spațiu. Așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
se fi alipit el cuiva. Un satelit fără planetă este ca un om fără cultură: n-are la ce se raporta. — Și până când trebuie să-l găsiți? întrebă Getta 2. — Până nu-și stabilește o nouă orbită, răspunse Felix. Dacă apucă să se stabilească pe-o nouă orbită, ne-am ars: își schimbă coordonatele, viteza de rotație și degeaba mai spui că e satelitul tău dacă el se-nvârte în sens invers de cum te rotești tu din moși-strămoși. Ba se poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
mai mult, văzură că inelul luminos se rotea întruna formând cuvinte luminoase, în toate culorile: „Cinzano”, „Toyota”, „Krepkaya”, „Marlboro”, „Boicil”, „Adidas”, „Women”, „Courvoisier”, „Metaxa”, „Rombac”, „Coca-Cola”, „Matra-Simca”, „Tzuica”. Ăștia au de toate, mormăi comandantul Felix aranjându-și acul cravatei. Nici n-apucară bine să se lase pe marea platformă din fața stației, unde scria cu litere uriașe în vreo douăzeci de limbi cuvântul „Welcome”, că lângă navă apăru un omuleț verde îmbrăcat în frac negru, frecându-și surâzător mâinile. Aruncă o privire scurtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
două femeiuști verzi de 1,20 m, care erau atât de drăguțe încât păreau de 1,80. Omulețul le șopti ceva pe limba lor și femeiuștile deveniră zâmbitoare, se apropiară țopăind de oaspeți și-i înconjurară cu părintească grijă. Îi apucară pe Dromiket 4 și pe Stejeran 1 de mâini și porniră cu toții spre ușa stației. Ușa despre care pământenii bănuiau că dă într-o încăpere dădea, de fapt, într-un bulevard feeric luminat, intens circulat și zgomotos, pe laturile căruia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
trei pentodauri din constelația Gemenilor, care sorbeau din trei sonde suc de nutreț, două cilioaie de 19-17 ani care, deși nu arătau prea bine, arătau niște poze, doi plutonieni și un plutonier, mic și verde, probabil sectoristul localului. Nici n-apucaseră să treacă pragul că, de după o perdea vișinie pe care scria „Puteți intra și în bucătărie”, se ivi un chelner pe rotile și-i conduse piruetând în jurul lor, la o masă de șase locuri. — Doriți să fiți serviți prin telecomandă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
din stuf hârtie. Proces tehnologic greu, care mi-a mâncat cei mai buni ani ai vieții. De-aia nu prea suport hârtia, fac alergie la cărți. Când văd o carte și știu cât stuf a fost tratat pentru ea, mă apucă bruiajul. În sfârșit, ce să mai lungesc vorba, după șapte ani am fost mutat și avansat, deoarece între timp făcusem o invenție. — Ce invenție? întrebă îndatoritor robotul TESA Stejeran 1. — Inventasem o hârtie pe care nu se putea scrie. — Cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]