7,296 matches
-
gândul să-l salveze, ucigându-și toate speranțele de viitor cu bună știință. Când ești sărac vrei să fii bogat, iar când ești bogat vrei să fii fericit. Dar ea își propusese la modul cel mai serios salvarea unui suflet chinuit de alcool. Știa că face cel mai mare compromis. Îi plăcea viața, îi plăcea să aibă o structură sănătoasă, să dăruiască mai mult decât să primească. E. O greșeală regretabilă Trecuseră demult amândoi de sfera primei aventuri. Carlina își amintea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fostele lor relații. Niciodată nu ajunseseră să fie una și aceeași persoană, să fie un întreg. De ce tocmai pe ea o alesese ghinionul și nu dragostea de care avea atâta nevoie? Unul dintre ei, mai mult sau mai puțin, își chinuia sufletul alintându-și o dorință din interior care venea și pleca distrugând cu bună știință dragostea. Își aminti cu nonșalanță când o întrebă: - Dar tu câți ani ai? Sunt foarte curios. - Tu nu știi că nu se întreabă niciodată o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nemiloasă și greu vindecabilă, de vină fiind și regimul de viață pe care îl avusese. Îl avertizase de nenumărate ori în cei zece ani pe care-i petrecuseră împreună. Făcuse compromis după compromis, ajungând să fie bârfa lumii. Leon era chinuit de coșmaruri și insomnii, iar ajutorul Carlinei nu-i fusese de nici un folos pentru a depăși acea nefericire omenească. Ea făcuse parcă să descopere și mai mult obsesia și angoasele lui, devenind cu timpul prizonierul alcoolului, și-n cele din
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o voință impresionantă de a trece cu ușurință peste anumite impedimente, manevrând-o după bunul său plac. Era ca o apă limpede și rece care producea vibrații plăcute în jurul său. Iar când cineva își bătea joc de el se simțea chinuit de ceva bolnavicios. Inima îi ardea și îi bubuia ca un foc când izbucnește în flăcări după ce l-ai stropit cu benzină. Datorită voinței sale, pe care și-o putea manevra după bunul plac, găsea foarte repede stăpânirea de sine
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de albă, iar părul de un negru sălbatic. Îi plăcea să trăiscă în extreme, arzând ca o torță, iar somnul îi era cel mai bun prieten și strângea la piept toate învățăturile părintești. De aproape un an de zile se chinuia să plece afară din țară. Avea o chemare cu lucrări de executat la o frumoasă vilă particulară. Toți cei trei prieteni care mergeau cu trenul aveau aceeași destinație. Gândurile le zburau aiurea iar o senzație plăcută în stomac nu le
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
chip de șofer de taxi suspect de serviabil). Nici Ileana Lazariuc nu face gafe în rolul frumoasei Zarada (gafa este a machiajului, care-o lasă cu mult păr sus și deloc jos adică invers decât în anii 40), dar este chinuită cu replici pe care nimeni nu le-ar rosti decât cu pistolul contractului la tâmplă. (Ca să compenseze, în anii 70 e mută și încape într-o cutie.) Numai cu două-trei gloanțe însă nu poți ciurui spectatorul timp de aproape două
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
eu, tărăgănînd ultimele cuvinte, oprindu-mă aici cu recitatul, ca de fiecare dată cînd îi spun versurile astea, ale lui Esenin. Ei, Mihai! explodează Livia. Mă așteptam să-mi dai telefon. Spune-mi și ultimul vers! Nu... Zău, mereu mă chinui cu versurile astea. Îți voi da volumul întreg. Ce bine! se bucură Livia. Mi-l dai deseară. Am auzit că filmele din oraș sînt proaste, așa că mergem la tine, de mult mi-ai promis, rîde alintîndu-se, și e încîntătoare! Mergem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
brusc: Nu, Mariana. Ați fost invitații mei... Și cu polița cum rămîne?... Am ridicat privirea spre ea: răutatea o făcuse la fel de frumoasă ca acum zece ani, iar jocul ochilor scînteietori m-a făcut să-mi amintesc de poalele pardesiului ei chinuite de vînt în zilele cînd fugeam de la cursuri și-o așteptam să iasă de la serviciu. I-am spus: Mi-nchipui că viața ți-a dat destule palme, dar constat că le-ai luat ca atare. Ca-n beție: beția generează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
spre mine, prinzîndu-mă cu toată palma de umăr: Spune-mi: ce vrei să bei, ca să te îmbeți? Fac eu cinste. Cu cît devenea mai rea, cu atît i se aprindeau ochii mai tare și părea mai frumoasă. ...poalele pardesiului ei chinuite de vînt... Demonul interior s-a zvîrcolit în mine, dureros și însetat, că m-am și trezit ținînd mîna Marianei în mîna mea, strîngîndu-i-o atît de tare cît să înțeleagă că o doresc, dar nu atît cît să o fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sînt împreună cu ea ?... N-am scris nimic; nici măcar nu m-am gîndit la scris... Dar nu asta mă frămîntă; sînt puține zile de cînd o cunosc pe Livia, abia de-am avut timp să mă dezmeticesc din beția începutului. Mă chinuie altceva acum: un gînd rău și aspru, ca vîntul de afară, a pătruns în mine și stă undeva, într-un colț al creierului, ca un bec roșu de avertizare; e de ajuns să mă gîndesc la el că-mi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
privirea spre culoar, apoi strînge din umeri, ca o scuză la invitația adresată. Am așa, o stare..., că simt nevoia să schimb două-trei vorbe cu cineva... Vreau s-o pornesc spre garsoniera Fulviei, dar îmi amintesc de gripa care mă chinuie, mă gîndesc că ar trebui să mai beau o aspirină, să mă spăl pe față și să-mi schimb batista; cea din buzunar mi-e udă toată. Urc pînă la mine și vin imediat, îi spun. Bine. Stau la treizeci și trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
familie..., căldura căminului... Îți mai amintești de Poieni? mă întreabă el, schimbînd tonul. Da. Acolo era fînul de coasă al satului. De ce? Ion oftează prelung: Nu-mi iese din cap o amintire... Mi se pare jenantă, dar mă obsedează, mă chinuie ca un refren care-mi face sufletul să vibreze mereu... Eram mic, dacă aveam cinci-șase ani... Mama făcuse plăcinte la cuptor. A pus cîteva în coș, a luat un ulcior cu apă și mi-a strigat: "Ionică, hai la tat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se plimbă din nou pe frunte, apoi coboară pe obraz. Cealaltă palmă îmi alintă obrazul drept, lunecînd vîrful degetelor pînă în colțul gurii, apoi peste buzele mele, ca un sărut mult prea domol, ca o atingere. Tu aici!? repet eu chinuit încă de teama că visez. Teona clatină din cap îndelung, afirmativ, închizînd ochii: Da, eu aici... Dacă muntele nu vrea să vină la Mahomed, atunci... Ori poate e invers... Cine mai știe!... Închide ochii și scutură încet din cap, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mine, cu mine mereu. La Constanța a trebuit să schimb trenul; am călătorit de-a lungul mării - cunoști peisajul și-ți place atât de mult, scumpa mea. La Mangalia, nimeni la gară. Am luat o trăsură și, după ce m-am chinuit să dau jos bagajul, l-am lăsat pe tot la Delureanu și am plecat să-mi caut cameră: la Piti Curti, camera noastră cu balcon era liberă (30 de lei), dar fără serviciu, pentru că nu au slujnică; la celălalt, o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
că erau trei persoane la gară, că ai să fii cineva la Paris și mi-a descris sosirea ta de regină în Paris. Drăguțule, n-am primit încă scrisoarea de la Curtici; am inima grea, nu-ți pot suporta absența, mă chinui și îmi duc, amorțită, disperarea. Ieri, la plecare, Amidée mi-a dat cinci pâinițe aurii și crocante, calde încă. M-am întors acasă și am vrut să mă culc, plănuind să mă duc de dimineață la obor după ouă și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de cele mai multe ori minunată; serile, răcoroase extrem, mi amintesc că miercuri e 1 octombrie, că vara s’a dus... S’a dus! Iată un cuvânt greu, greu de spus, cu rezonanțe dureroase. Și tu te-ai dus! Astăzi m’am chinuit; aș fi vrut să nu fiu nicăieri: nici aici, nici în București... Luni încep școlile... Mi se propune să iau pe Bebeca și Romilo, în locul băiatului Roșculeț. (Mama de o vulgaritate reținută.) Mai știu ce să mai fac? Și, din
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cam refuzat și pe urmă am primit, știind că cu copii îmi va fi mai ușor decât cu copiii de universitate. Bucuria cea mare sunt însă cele două scrisori ce mă așteaptă acasă, de la tine. Toate problemele cu care mă chinui le voi vedea și le voi descurca. Abia aștept să iau bani, să fac un schimb cu vreo persoană de aici și tu să ai bani mai mulți și să scapi de datoriile contractate aci. La dejun, am dejunat la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la ei în pensiune. Semnalul stingerii m’a avertizat că peste o jumătate de oră se stinge lumina în întreaga casă, în oraș. Azi a bătut vântul; am făcut plaje totuși; era o vreme minunată, am mers prin tătărime, cam chinuită de grija proviziilor, încă neachitate. Acum, mi-e egal. Plec cu inima încor dată spre scrisorile tale. Te sărut iubita mea, și toată dragostea închircită în mine de grijă și depărtare se înaripează. Mâine vor pleca spre tine ultimele rânduri
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dar eu, porumbița mea neagră, sunt prea bătrână ca să mă gândesc la ea; aș rămâne pe drum. Cele două persoane care au intervenit pentru tine nu mai pot face nimic în momentul ăsta; nu văd nici o soluție pentru ceea ce ne chinuiește. Deci, ma douce grande, să ne lăsăm în voia destinului nostru și a bunului Dumnezeu. Dacă merge totul bine, îți promit că o să fac tot posibilul ca să am hârtia aceea gata în luna iunie și atunci, iubita mea, voi avea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
știi că mă voi feri de primejdii, fără lașități [...]. Tu du-ți drumul vieții curajos și brav, draga mea. Gândește-te fără sbucium la mine; și eu sunt o curajoasă și-am dat dovada: făgăduiește-mi că nu te vei chinui cu cafard-uri și nostalgii. Fii plină de încredere. Eu am o imensă încredere în tine, iubirea mea cea mare. Mamina te sărută, delicat și trist II 24 noembrie 1947, luni De dimineață am fost la școală patru ore; cam
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mea; an nou fericit. De-ar putea să ne aducă laolaltă! Dar atunci, fără nici o îndoială, după cum „ne“ cunosc, am fi două care să viseze la micul și dragul nostru apartament din București, cu intensa nos talgie maladivă care ne chinuiește și care acum te chinu iește pe tine. Distrează-te bine, încearcă să-i faci fericiți pe prietenii tăi de acolo; fii bună și răbdătoare cu fiecare dintre ei; dacă vine Rainer, să știi, Mouetta neagră, că am să mă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ar putea să ne aducă laolaltă! Dar atunci, fără nici o îndoială, după cum „ne“ cunosc, am fi două care să viseze la micul și dragul nostru apartament din București, cu intensa nos talgie maladivă care ne chinuiește și care acum te chinu iește pe tine. Distrează-te bine, încearcă să-i faci fericiți pe prietenii tăi de acolo; fii bună și răbdătoare cu fiecare dintre ei; dacă vine Rainer, să știi, Mouetta neagră, că am să mă simt mai puțin singură aici
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
paria? Și mai am ceva pe suflet. Aș vrea să te gândești să te măriți. Nu e normal să nu-ți găsești pe nimeni la Paris, unde sunt intelectuali, oameni mult mai șlefuiți decât țăranii de la Dunăre. Lucrul ăsta mă chinuie enorm și mă face să sufăr ca pentru o jignire personală. Asta este. Te rog să te gândești la asta, copila mea. [...] M. c. p. 10 octombrie [1950], marți Scumpă prietenă, copil scump, nu pot să-ți spun destul cât
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
m-a întristat, m-a îmbătrânit cu o sută de ani. Oare am să te regăsesc peste 100 de ani? Am să te mai port o dată în pântece? Oare când, într-un alt timp, te-am mai purtat, de mă chinuie amintirea asta ca și cum mi-ai fi aparținut de-a lungul unei veșnicii, în diferite epoci? Noapte bună, scumpa mea Nemesis. Într-o zi va trebui să răzbuni toate suferințele astea. Noapte bună. IV 14 noiembrie 1950, marți [...] Unde ai ajuns
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să încep să mănânc la cantină. Am trăit s-o văd și pe asta! Orice, numai să scap de altă Mabell în casă. În momentul ăsta, o Mabell e o primejdie de moarte. Draga mea, am o grijă care mă chinuie zi și noapte. După cum merg lucrurile, mă tem pentru viața Micăi. Nu cred - dar nu sugerez nimic, căci cine ar îndrăzni să dea sfaturi în clipa de față - că ar fi bine ca Mica să plece de la Chris[tiane] și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]