KorAP: Find »[drukola/base=ciudat & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...265 266 267 ...328 >

8,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

presimțea în ei o beznă profundă și tainică. Privirea îndreptată spre el părea că-l pune în fața unei enigme. În ultimii doi ani se mirase adeseori de felul cum se schimba fața Nastasiei Filippovna, care devenea teribil de palidă și, ciudat, paloarea chiar o făcea și mai frumoasă. Toțki, care, ca toți gentlemenii care și-au făcut de cap la viața lor, tratase la început cu dispreț prețul infim dat pe acest suflet care nu apucase încă să trăiască, în ultimul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
întrucâtva opiniile și că, deși nu s-a schimbat deloc în inimă, este totuși nevoită să accepte multe lucruri ca fapte deja împlinite; ce s-a făcut s-a făcut, ce a fost a fost și i se pare chiar ciudat că Afanasi Ivanovici continuă să fie speriat. În acest moment, i se adresă lui Ivan Feodorovici și, arătându-i cel mai profund respect, îl încredință că a auzit de mult numai lucruri bune despre fetele lui și că s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
speculeze sentimentul înfiripat de ambele părți și să-l cumpere pe Ganea vânzându-i-o pe Nastasia Filippovna drept soție legitimă, începuse s-o deteste ca pe un coșmar. Cică în sufletul lui s-ar fi întâlnit într-un chip ciudat dragostea și ura și că, deși, după ezitări chinuitoare, acceptase în sfârșit să se însoare cu „femeia infamă“, jurase în sufletul lui să se răzbune pe ea pentru asta și s-o „stârpească“ apoi, după cum se zicea că s-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu ceremoniile, dragă, dacă, firește, vrei să-l vezi, se grăbi generalul să dea explicații. E ca un copil vrednic de milă; are niște crize de boală; tocmai s-a întors din Elveția, a venit direct de la gară, e îmbrăcat ciudat, parcă nemțește, și pe deasupra n-are literalmente nici o copeică în buzunar; mai că nu plânge. I-am dat eu douăzeci și cinci de ruble și vreau să-i găsesc o slujbă de copist la noi la cancelarie. Iar pe voi, mesdames, vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vă pricepeți să povestiți. Vreau să mă conving pe deplin și, când o să mă văd cu prințesa Belokonskaia, bătrâna, o să-i spun totul despre dumneavoastră. Vreau ca toată lumea să se intereseze de dumneavoastră. Hai, începeți odată. — Maman, păi e foarte ciudat să povestești așa, remarcă Adelaida, care între timp își îndreptase șevaletul, luase pensulele, paleta și se apucase să copieze de pe o stampă un peisaj deja început. Alexandra și Aglaia se așezară împreună pe o canapea mică și, punându-și mâinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
punându-și mâinile la piept, se pregăteau să asculte discuția. Prințul remarcă de îndată că din toate părțile i se acordă o atenție deosebită. — Eu n-aș povesti nimic dacă mi s-ar porunci așa, spuse Aglaia. — De ce? Ce-i ciudat în asta? De ce să nu povestească? Doar are limbă. Vreau să știu cum se pricepe să povestească. Orice. Povestiți-mi cum v-a plăcut Elveția, prima impresie. O să vedeți că o să înceapă curând și o să înceapă excelent. — Impresia a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Elveția, și m-a trezit răgetul unui măgar din piața orașului. Măgarul m-a uluit grozav, nu știu de ce mi-a plăcut neobișnuit de mult, iar din acel moment, brusc, totul parcă mi s-a limpezit în cap. — Un măgar? Ciudat, remarcă generăleasa. De fapt, nu-i deloc ciudat, câte una dintre noi e în stare să se îndrăgostească de un măgar, adăuga ea, privindu-și înfuriată fetele. Și-n mitologie s-a întâmplat așa ceva. Continuați, prințe. — De atunci îmi plac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
din piața orașului. Măgarul m-a uluit grozav, nu știu de ce mi-a plăcut neobișnuit de mult, iar din acel moment, brusc, totul parcă mi s-a limpezit în cap. — Un măgar? Ciudat, remarcă generăleasa. De fapt, nu-i deloc ciudat, câte una dintre noi e în stare să se îndrăgostească de un măgar, adăuga ea, privindu-și înfuriată fetele. Și-n mitologie s-a întâmplat așa ceva. Continuați, prințe. — De atunci îmi plac grozav măgarii. Aș putea spune chiar că am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
parcă v-aș ține o lecție... Toate izbucniră în râs. — Dacă sunteți supărate, nu mai fiți, spuse el, doar știu și eu că am trăit mai puțin decât alții și înțeleg viața mai puțin decât alții. Poate că uneori vorbesc ciudat... Și se simți evident penibil. Dacă spuneți că ați fost fericit, înseamnă că nu ați trăit mai puțin, ci mai mult; de ce vă prefaceți și vă scuzați? începu Aglaia cu severitate și afecțiune. Și, vă rog, nu vă mai faceți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
despre această execuție. — Cui i-ați povestit? — Valetului dumneavoastră, când așteptam... — Cărui valet? se auziră voci din toate părțile. — Celui care stă în vestibul, cu părul încărunțit, cam roșu la față, am stat în vestibul ca să intru la Ivan Feodorovici. Ciudat, observă generăleasa. — Prințul e democrat, i-o reteză Aglaia. Ei, dacă i-ați povestit lui Alexei, pe noi nu ne puteți refuza. — Vreau neapărat să aud, repetă Adelaida. — Adineaori, într-adevăr, i se adresă prințul, însuflețindu-se iarăși întrucâtva (părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să vă dau subiectul: să desenați fața condamnatului cu un minut înaintea loviturii de ghilotină, când încă mai stă în picioare pe eșafod, înainte de a se întinde pe scândura aceea. — Cum fața? Numai fața? întrebă Adelaida. M-da, subiectul e ciudat, și ce tablou ar ieși? — Nu știu, dar de ce să nu iasă? insistă prințul cu înflăcărare. Nu de mult am văzut un astfel de tablou la Basel 19. Aș vrea foarte mult să vă povestesc... O să vă povestesc cândva... tabloul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
săruta cu lăcomie, se grăbea s-o sărute, parcă se grăbea să nu uite să ia ceva de rezervă, pentru orice eventualitate, însă e puțin probabil că în momentul acela încerca vreun sentiment religios. Și tot așa până la scândură... E ciudat că sunt puțini cei care leșină în aceste ultime secunde! Dimpotrivă, capul trăiește și funcționează teribil, probabil tare, tare, tare, ca o mașină în plin mers; îmi închipui că țăcănesc felurite gânduri, toate neterminate, poate ridicole și fără nici o legătură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prin încă o cameră), aproape că se ciocni în ușă de Aglaia, care tocmai intra. Era singură. — Gavrila Ardalionovici m-a rugat să vă transmit asta, spuse prințul, întinzându-i biletul. Aglaia se opri, luă biletul și îl privi cumva ciudat pe prinț. Privirea ei nu păru câtuși de puțin intimidată, se întrezărea în ea mai degrabă o oarecare uimire, însă și aceasta părea să fie doar în legătură cu prințul. Privindu-l astfel, Aglaia îi cerea parcă o explicație - în ce fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prinț. — Nu prea mulți. — Câți? — Douăzeci și cinci de ruble. — Arătați-mi-i. Din buzunarul vestei, prințul scoase bancnota și i-o întinse lui Ferdâșcenko. Acesta o despături, o examină, apoi o întoarse pe partea cealaltă, o privi la lumină. — E destul de ciudat, spuse el parcă meditând la ceva, de ce s-or fi făcând brun-roșcate? Aceste bancnote de douăzeci și cinci uneori se fac teribil de brun-roșcate, iar celelalte, dimpotrivă, se decolorează de tot. Luați-o. Prințul își luă bancnota înapoi. Ferdâșcenko se ridică de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
căci nu știu nici străzile, nici drumul într-acolo. De altfel, am adresa: lângă Teatrul Mare, în casa Mâtovțevei. — Nastasia Filippovna? N-a stat niciodată lângă Teatrul Mare și tata nu a vizitat-o niciodată, dacă vreți să știți; e ciudat că v-ați putut aștepta la ceva din partea lui. Locuiește aproape de Vladimirskaia, lângă strada Cinci Colțuri, e mult mai aproape de aici. Acum vreți să mergeți? E nouă și jumătate. Dacă-mi îngăduiți, vă conduc. Prințul și Kolea ieșiră de îndată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vă fac cunoștință cu Ippolit, spuse Kolea. Este fiul cel mare al acestei căpitănese, care nu mai are de ce se ține mândră; era în camera de alături; e bolnav și azi a zăcut toată ziua în pat. Însă e tare ciudat; e grozav de supărăcios și mi s-a părut că i-ar fi rușine de dumneavoastră, mai ales că ați venit într-un asemenea moment... Mie nu-mi e chiar atât de rușine ca lui, la mijloc e tata, pe când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
această privință, Toțki rămăsese fidel vechilor și bunelor tradiții, neschimbându-le câtuși de puțin, manifestând un respect nemărginit față de întreaga forță de neînvins a influențelor sensibile. Nastasia Filippovna nu refuza luxul, chiar îl iubea, însă - și acest lucru părea extrem de ciudat - niciodată nu se lăsa dominată de lux, ca și cum ar fi putut să se lipsească oricând de el; de câteva ori chiar încercase să exprime această idee, ceea ce îl impresionase neplăcut pe Toțki. De altminteri, în felul de a fi al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
absolut sigur, un lucru pe care, de altminteri, prințul mi l-a mărturisit singur. Toată această frază Ganea o rosti cu un ton extrem de serios, fără nici cea mai mică urmă de glumă, o rosti chiar posac, ceea ce păru întrucâtva ciudat. — Nu v-am făcut mărturisiri, îi răspunse prințul roșind, doar v-am răspuns la întrebarea pe care mi-ați pus-o. — Bravo, bravo! strigă Ferdâșcenko. În tot cazul, răspunsul e sincer, șiret și sincer! Toți izbucniră în hohote zgomotoase de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Și-s destui cei cu caleașcă... Și prin ce mijloace... Într-un cuvânt, Ferdâșcenko nu mai rezista deloc și se întărâtase brusc, uitând chiar de toate și întrecând orice măsură; până și fața i se schimonosise. Oricât ar părea de ciudat, se poate să se fi așteptat la cu totul altfel de succes de pe urma celor povestite. Asemenea „gafe“ de prost-gust și această „lăudăroșenie de tip special“, cum le numise Toțki, i se întâmplau destul de frecvent lui Ferdâșcenko și se potriveau perfect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ivanovici se simți de două ori mai speriat decât până atunci, auzind că și ea promite să povestească. — Mi s-a întâmplat și mie, domnilor, ca oricui, să comit în viață fapte nu prea elegante, începu generalul, dar cel mai ciudat e că scurta anecdotă care urmează o consider ca fiind cea mai mizerabilă anecdotă din toată viața mea. De-atunci s-au scurs aproape treizeci și cinci de ani; însă niciodată, amintindu-mi întâmplarea, n-am putut să mă desprind de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
adică „ești așa și pe dincolo!“ și știți, cu cuvinte de-ale noastre, neaoșe. Mă uit la ea și mi se năzare ceva neobișnuit: șade cu fața spre mine, cu ochii holbați, nu-mi răspunde nici un cuvânt, se uită cumva ciudat și parcă se clatină. În cele din urmă, mă potolesc, o privesc mai atent, îi pun niște întrebări, dar ea tace și nu-mi răspunde nimic. Am mai stat câteva clipe neștiind ce să fac: muștele bâzâiau, soarele scăpăta spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Fără îndoială, sunt vinovat și îmi pare rău și acum, chiar dacă, după atâta amar de timp și după atâtea schimbări petrecute în caracterul meu, mi se pare că această faptă urâtă a săvârșit-o altcineva. Așa că, repet, mi se pare ciudat, mai ales că, chiar dacă sunt vinovat, nu sunt chiar la modul absolut: oare de ce i-o fi cășunat să moară tocmai în momentul acela? Desigur, există aici o justificare: că fapta este întrucâtva de natură psihologică, însă eu nu m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
i-ar fi trecut prin minte să-și pună grumazul sub sabia turcului. Afanasi Ivanovici tăcu cu aceeași gravă demnitate cu care își începuse povestirea. Cei prezenți remarcară că, atunci când Afanasi Ivanovici încheiase, ochii Nastasiei Filippovna începură să ardă cumva ciudat și chiar buzele îi tremurau. Toți îi priveau curioși pe amândoi. — Încă unul l-a trișat pe Ferdâșcenko! Ah, cum l-a trișat! Da, chiar l-a trișat! strigă Ferdâșcenko cu voce plângăreață, înțelegând că poate și trebuie să strecoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se lovi de scaunul lui Ptițân și călcă cu cizmele murdare garnitura de dantelă de la splendida rochie albastră a frumoasei și taciturnei nemțoaice; nu se scuză și nici măcar nu-și dădu seama. Apropiindu-se de masă, puse pe ea obiectul ciudat cu care intrase în salon ținându-l în față, cu ambele mâini întinse. Era un teanc mare de bani, înalt de vreo trei și lung de vreo patru verșoci 34, bine împachetat în Curierul bursei, strâns legat din toate părțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cuvinte, după care Ganea a stat cu prințul două ore, timp în care a plâns cu mare amărăciune. S-au despărțit în relații amicale. Această știre, aflată de toți Epancinii, era, după cum s-a confirmat ulterior, absolut exactă. Desigur, e ciudat că asemenea știri puteau ajunge atât de repede la destinație și aflate de cine trebuie; de exemplu, cele întâmplate la Nastasia Filippovna se știau deja chiar de-a doua zi, ba încă și cu amănunte destul de precise. Cât despre veștile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]