7,357 matches
-
sute de milioane de dolari. Scotoci într-un sertar, prin alt vraf de tăieturi din ziar care încă nu fuseseră arhivate și își puse din nou ochelarii pe nas: — Asta e o știre recentă: „Când ministrul brazilian al Planificării, Joao dos Reis Velloso, a cerut în luna februarie 1972 de la Council of the Americas, reunit la New York, ca întreprinderile instalate în Brazilia să fie mai prudente în exploatarea resurselor naturale ale țării și să nu dorească să se îmbogățească atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ca întreprinderile instalate în Brazilia să fie mai prudente în exploatarea resurselor naturale ale țării și să nu dorească să se îmbogățească atât de rapid distrugând tot, marile corporații au reacționat, arătându-și cu claritate nemulțumirea din pricina unei asemenea „recomandări“. Dos Reis a menționat mediul înconjurător și protejarea acestuia. Câteva luni mai târziu, Brazilia a solicitat de la Banca Mondială un împrumut pentru extinderea aeroportului Galeao, din Rio de Janeiro, iar reprezentantul american la Bancă, Robert Wieczorowski, a ridicat obiecții, argumentând că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
către progres și către oricine ar dori să se stabilească aici. Șoseaua este o lucrare publică destinată să aducă beneficii țării. O cale ferată este o lucrare în slujba extracției de cupru. Își drese vocea, limpezindu-și gâtul, își trecu dosul mâinii peste gură și încheie: O situație cu siguranță delicată față de opinia publică... — N-ar ajunge niciodată în punctul critic în care se află acum, îl lămuri Sierralta. — Nu, bineînțeles, acceptă avocatul. Dar trebuie să o avem în vedere. — Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
chiar înălțare în lumină... Aș vrea să vadă și ea soarele în mîna mea și universul întreg în ochii mei... * Ea mi-a spus că așa e ea, mai rece din fire... dar de ce mi s-a părut tocmai pe dos la început? De ce a avut curajul și atitudinea aceea apropiată fără condiții sau prejudecăți? Din inconștiență?... Să fie ea de fapt rece și indiferentă, distantă, incapabilă de sentimente intense, fără să aibă nevoie de căldură? Cine s-o mai înțeleagă
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
vor provoca speranțe fără rost? Chiar nu-și dau seama că aduc suferință dacă arată răceală și nepăsare? Chiar nu pot sesiza aceste subtilități afective ale faptului de a fi? Chiar ea nu-și dă seama că mă întoarce pe dos să o văd că ia de mînă pe un altul și pleacă împreună, lăsîndu-mă de izbeliște ore în șir?... Chiar e atît de insensibilă și nepăsătoare? Chiar poate să îi fie atît de teamă încît să nu vrea să mă
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
Și? întrebăm tremurînd. L-a trimis pe unul, Aldea, să se informeze. Văleu, și? Ai mei au deschis focul din toate părțile. Și? Banditu (și ăsta!) a intrat în casă. Era rănit, dar a scăpat, că a ieșit pe din dos. Dar casa era înconjurată, nu? Era, dar s-a folosit de niște stoguri de fîn. A scăpat? întrebăm pe un ton care spunea că nu ne-ar fi displăcut o astfel de variantă. Pe moment. Totuși, i-am luat urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cojocar? Mănînci calule ovăz? Chiar, mă? Să moară mama! Bine, vino încoace! Așa a început Laurențiu să fie cetățean onorabil. Avea mereu ceva bănuți, era curat îmbrăcat și milițianul îi vorbea frumos. Am o căciulă și i-aș pune un dos mai bun. Aduceți-o la mine, șefu'. Cojocarul n-avea neamuri de nici un fel și i-a lăsat totul lui Laurențiu, adică și meseria și sculele și atelierul. Aveam un cojoc nou nouț și l-am agățat pe cînd trebăluiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ieșeau aburi de țuică și de tutun Înăuntru era cald glasul lăutarului schelălăia Săbărelu-i cu dulceață trece iarna și nu-ngheață cîntecul preferat al bunicului ce chefuri trăgeau ei pe vremuri cu fudulii și momițe de berbec pe Griviții În dosul gării aveam nouă ani cînd am văzut mîinile ciolănoase și negre pe pulpele slăbănoage ale fetei cu fusta sumeasă pînă la gît găzarul o Înghesuia acolo la intrarea În grădina de vară ea necheza ca o iapă și lăcrima de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
utopic că Îmbătrînirea și moartea Încep cînd privirile celorlalți nu ne mai caută mîinile lor nu ne mai ating viața grețoasele ei obligații trăim Într-o fundătură În devălmășie cu trei patru prieteni ne cunoaștem și pe față și pe dos pînă la exasperare cum să mai aprinzi curiozitatea tentația am nevoie de neprevăzut ca de aer o petrecere o călătorie un scurt concediu miracolul se poate produce oricînd ai altă identitate sau nu mai ai identitate și mai bine ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
chiar un vis cu tîlc, asta e soarta artistului. Toți sîntem sacrificați lent sau brutal, n-are importanță. Există nenumărate forme de a ucide artiștii, poate unde sîntem mai vulnerabili, exaltați, cabotini, alteori introvertiți, imprevizibili, un fel de clovni pe dos, dacă vrei, cum să-ți spun, noi rîdem și plîngem pe dinăuntru. Nu sîntem ca toată lumea, nu ne Înscriem În baremul unei unanim acceptate normalități; geniul se plătește cu nenumărate infirmități. — Vai, ce emoționant, nu știam că ești și poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Am simțit acea spaimă usturătoare, cea care apare atunci când înțelegi dimensiunea unui lucru rău - când te-ai rătăcit într-un loc periculos sau când ai comis o greșeală îngrozitoare -, atunci când realitatea situației ți se furișează în minte pe ușa din dos, ca o pantomimă a lui Dracula. Nu știam cine sunt. Nu știam unde mă aflu. Simplu. Înfricoșător. Am strâns din dinți și m-am răsucit pe călcâie. Am măturat de trei ori cu privirea dormitorul, atingând și explorând cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dinți, două pitite în spatele urechilor și mai multe încâlcite și înnodate și ițindu-se din coama lui rebelă îi făceau capul să semene cu un cactus dintr-aceia suspect de pufoși. Urme de pix albastru, negru, roșu și verde îi acopereau dosul palmelor, îi șerpuiau în jurul încheieturilor și antebrațelor, și urcau spre mânecile sumese, care nici ele nu fuseseră cruțate pe de-a întregul. Bucăți șifonate de hârtie și pagini strânse alandala îi umflau buzunarele pantalonilor negri, de școlar și halatul peticit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
lipseau; la fel și cîinii - singurul cîine ce se vedea era o potaie fără stăpîn. De după copacii unui parc se Înălța un balon captiv, cu uriașu-i nas aplecat deasupra frunzișului firav; balonul se răsuci brusc și porni În sus, arătîndu-i dosul murdar. Rowe nu rămăsese numai fără bani, dar și fără casă, adică fără un adăpost unde să se poată ascunde de toți cei ce l-ar fi putut recunoaște. Îi lipsea și doamna Purvis, care-i aducea În fiecare dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
salon; unul dintre agenți Îi servea tocmai o ceașcă de ceai. Ajunge cu prostiile astea! răcni domnul Prentice, vrînd să dea o lecție de fermitate subalternilor săi. N-are nici pe dracu! Dacă refuză să vorbească, Întoarceți-i casa pe dos! Părea stăpînit de ură - o ură amestecată, poate, cu deznădejde. Smulgînd ceașca, pe care doamna Bellairs se pregătea s-o ducă la buze, vărsă ceaiul pe covor. — Nu-aveți nici un drept! gemu doamna Bellairs. — E cel mai bun serviciu de ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
-i ăsta? Întrebă ea, cu amărăciune. — Nu! 3 — Nu-mi dau seama ce anume voia să-mi ofere În schimbul libertății, dar știu că nu s-a ținut de cuvînt! zise Rowe. — Nu mă amestec, rosti ea. Toate Îmi ies pe dos! De aici Înainte, fă ce vrei. — Trebuie să-mi spui unde s-a dus! — Credeam... credeam că v-aș putea păstra pe amîndoi. Nu-mi pasă ce se Întîmplă cu restul omenirii. Soarta ei nu poate fi mai rea decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
uleios și mustăți cât dungulițele de la bóxeri, negri cu tunsori expandate sau cu chelii lucioase. Nou-veniții erau gălăgioși, Își puneau piedici și-și dădeau bobârnace, ba chiar Își smulgeau unii altora impudic prosoapele din jurul taliei, plesnindu-se cu ele peste dosuri. Ajunși În fața europenilor, se opriră și inițiară o liniște batjocoritoare, În timp ce grăsunul execută un șir de mișcări greoaie de karate prin aer, ultima, cu piciorul, dintr-o estimare greșită a distanței, aruncându-i cât colo bicornul lui Napoleon. — Oops, sorry
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
a strecurat un distanțier invizibil, timpul, care le-a imprimat celor două continente de hârtie o ușoară mișcare de derivă, Îndepărtându-le unul de celălalt. Astfel, obiectul pe care-l țineți În mână vă poartă deja semnul, urma netezirilor cu dosul palmei sau a abandonului cu paginile desfăcute și cotorul În sus, poate chiar o amprentă plină de grăsime ori un colț Îndoit, indicii pentru reluarea ulterioară a călătoriei. Acum, această carte e o haină care a deprins contururile stăpânului; ea
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
o jumătate de oră după ce plecasem, căci a sărit din pat și s-a apucat să scrie și a tot bătut, Înfrigurat și fără Încetare, În taste. Când s-a trezit, Kuznețov arăta ca o mănușă de piele Întoarsă pe dos. Indiferent ce muză Îl vizitase, aceasta Își mutase afacerile În apartamentul altui scârța-scârța, căci bătrânul a Început să se plimbe nervos prin apartament. La un moment dat, s-a retras În ungherul În care nu-l puteam vedea. Tocmai când
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
bietele femei nu cunosc drumurile bărbatului și nu-și au semnele lor; că ele îl spală și-l îmbracă și-i ascultă noaptea somnul. Știa ea, Marghioala, n-ai grijă! Moșneagul rîdea și se așeza la masă desbumbat, trăgînd cu dosul palmei prin păr. Fetele și femeile casei se puneau la masă deosebit. ...De fapt amintirile mele sînt destul de tulburi și nu atît cît nu-i văd pe cei de odinioară cît nu pot înțelege sensul gesturilor lor și nici nu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
perplexe cu care autorul o clamase. Urcînd cu noi pe culmi extatice, mierosul reuși atunci să convertească rîsul într un sentiment sublim, fapt pentru care l-am admirat deoarece nimic nu e mai impunător decît să întorci opinia publică pe dos. Cea mai populară figură a cenaclului rămînea însă un pompier care, cu falca aruncată în jos, răcnea: P.C.I.-ul ne păzește contra flăcărilor care... În răutatea noastră de adolescenți, la ieșire intonam pe străzi în cor: „P.C.I.-ul ne păzește
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
La gîndul că o să iasă în ușă, prepuelnică, vreo babă, m-a cuprins o emoție crîncenă. De s-ar fi întîmplat așa, aș fi luat-o înapoi pe scări. Inima îmi spărgea pieptul. Cu degetul pe sonerie, am auzit în dosul ușii o mișcare. O clipă birui dorința s-o iau la fugă, cînd, în crăpătură, apăru încremenit chipul Patriciei. Fără o vorbă, fata se trase la perete, lăsîndu-mă să intru. Am urmat-o într-un antrețel, apoi într-un iatac
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Alecu să poftim în salonaș. Protocolar, pictorul mă invită prin deschizătura ușii. Încă nu depusesem pe tabla ceșcuța de cafea cînd, preschimbată în rochie, stăpîna casei apăru cu părul strîns în batic. Ca și cățelul de pe trotuar, zîmbea moale întinzîndu-mi dosul cu pete castanii al palmei. Plin de evlavie, l-am atins cu buzele. Fusese o femeie frumoasă. Acum era distinsă. Mă întrebă de ai mei, mirîndu-se cît timp a trecut de cînd nu i-a mai văzut. Scotocind la neamuri
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
dovadă de exces de zel; probabil, prea ușoară, victoria asupra mea o făcea să se căiască. Cuibărită într o fostă casă boierească, aspectul monumental al secției de învățămînt era în perfect contrast cu furnicarul omenesc ce-i asalta ușile. În dosul acestora, inspectorii ședeau bine ascunși. Murdari, nerași, mulți dintre ei băuți, solicitanții pîndeau cu îngrijorare pe coridor. Surtuce ponosite, ghete pline de noroi, mutre neroade și figuri viclene exprimînd orice afară de preocupări intelectuale, dădeau secției culoarea sordidă a sălilor de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
că pot schimba păreri cu dînșii, într-o seară le-am făcut o vizită. În odaie domnea o duhoare de scutec nespălat. Plictisind-o pe mama cu veleități de cochetă, un plod zbiera întruna. Înăbușitor, aerul îmi întoarse stomacul pe dos, de parcă aș fi înghițit mațe. Femeia se scuză jenată: „Noi, știți, copilul...” Conviețuirea familiei se întemeia pe pretenții nu tocmai bine armonizate: ca singură datorie a sa, bărbatul consimțise în întrețină focul deși doamna dorea să i se aducă la
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de pe podea, cojile de brânză și de salam, petele de cafea și mai ales cotoarele de măr și sâmburii de portocală. Aceștia sunt cei mai răi. Nu sunt îndepărtați fiindcă e un sentiment frumos să ți se întoarcă stomacul pe dos. Apartamentul e plin de colțuri ticsite și de nișe în care se adună gunoaie. Mic‑burghezul are întotdeauna ceva de ascuns, de aceea există aceste colțuri. La familia Witkowski poți admira tot ce are de ascuns mic‑burghezul, fiindcă ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]