7,852 matches
-
află în cuprinsul câmpului său vizual, însă se întâmplă ca imaginea să nu aibă sonor sau sonorul să fie bruiat, ceea ce creează un efect de film mut, amplificând gesticulația personajelor. În mod cert, privilegiat dintre toate aceste simțuri este văzul. Naratorul vizionează scene de viață urbană, decupajele sunt aproape filmice și unite la montaj dau o impresie puternică prin eliminarea premeditărilor estetice. Transfe- rând în limbajul filmului, înregistrarea nemediată a eveni- mentului brut se încadrează în acuratețea a ceea ce André Bazin
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
acustică putem selecta acele zgomote care ne situează în zona dizarmonică a bruiajului, fluierele și clopotele legate de călătoria cu tre- nul, fluierăturile gardiștilor, hărmălaia linșajului etc. Din zona vizuală întreg episodul sosirii la hotel este alocat privirilor focalizate asupra Naratorului. Există aici chiar un exces în zona vizualului, o supraexpunere care gene- rează o expresivitate particulară a scenelor. Există și efecte cinematice rafinate. Imaginea se decuplează de sunet, doi lăutari cântă, sunetul nu este însă înregistrat și doar după mișcările
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
un exces în zona vizualului, o supraexpunere care gene- rează o expresivitate particulară a scenelor. Există și efecte cinematice rafinate. Imaginea se decuplează de sunet, doi lăutari cântă, sunetul nu este însă înregistrat și doar după mișcările insinuante ale cobzarului naratorul realizează că este vorba de un cântec obscen. Zgomotul care bruiază este cel al trăsurilor, deci zgomotul există, este unul de fond, însă naratorul vrea doar să vedem focalizat. Din zona olfactivă avem câteva specimene, ulițele miros a scăpătare (sensul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sunet, doi lăutari cântă, sunetul nu este însă înregistrat și doar după mișcările insinuante ale cobzarului naratorul realizează că este vorba de un cântec obscen. Zgomotul care bruiază este cel al trăsurilor, deci zgomotul există, este unul de fond, însă naratorul vrea doar să vedem focalizat. Din zona olfactivă avem câteva specimene, ulițele miros a scăpătare (sensul este figurat), vopseaua din camera de hotel miroase a terebentină proaspătă ceea ce provoacă o impresie deza- greabilă. Cât despre simțul tactil, atingerea copilului pro-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
focalizat. Din zona olfactivă avem câteva specimene, ulițele miros a scăpătare (sensul este figurat), vopseaua din camera de hotel miroase a terebentină proaspătă ceea ce provoacă o impresie deza- greabilă. Cât despre simțul tactil, atingerea copilului pro- voacă un recul dezgustat naratorului. Toate aceste senzații care au în comun disconfortul și supralicitarea nervoasă se amestecă componistic într-o uvertură a exasperării. În orice caz, efectul cocktail-ului sinestezic este deconcertant. Deși prozatorul disprețuia simbolismul, compozițiile sim- boliste în cheie parodică o dovedesc
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dincolo de un anumit prag al conștiinței difuze, se manifestă în imediat. Percepția, dimpotrivă, structurează senzația în zona conștiinței limpezi, îi conferă demnitatea reflecției”. (trad. mea, A.M.) Urmând acest cli- vaj observăm că în această proză, în contextul experienței senzoriale a naratorului peste etajul senzațiilor se supra- pune unul al percepțiilor, că ne aflăm în punctul în care exasperarea la nivelul senzațiilor produce un salt, o stare de conștiință acută a evenimentelor care au loc în jur, în special în stradă, evenimente
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
retorice care își are deformarea optică în complementul caricatural : hotelul de provincie este invadat de ploșnițe, actul patriotic din 1866 transformat într-o joacă de copii, „poporul” proiectat în derizoriu ca „bobor” și plebiscitarii ca ploșnițe etc. Experiența pe care naratorul o are la Grand Hôtel „Vic- toria Română” se poate împărți în patru episoade, dintre care trei sunt nocturne : cel al contactului dezagreabil, în primul rând vizual, dar și tactil, cu cetățenii urbei natale, cel al descoperirii insectelor în camera
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
expe- riențe dezagreabile de o noapte, ci și pe cel al recuperării unui profil identitar. Miza acestei proze este recuperabilă din cea de-a doua zonă de semnificații care pun în discuție legitimitatea unor extrapolări ale anecdoticului. Fără nicio explicație, naratorul înregistrează atenția exacerbată, în niciun fel disimulată prin politețe, de care beneficiază apariția sa. Atenția concentrată acordată străi- nului are ceva din efectul filmic din westernurile spaghetti unde justițiarul sau dimpotrivă un desperado reputat își face apariția pe strada principală
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sa. Atenția concentrată acordată străi- nului are ceva din efectul filmic din westernurile spaghetti unde justițiarul sau dimpotrivă un desperado reputat își face apariția pe strada principală în timp ce pistolarii se retrag prudent- amenințători pentru a-i face loc. Numai că naratorul nu pare să posede capitalul simbolic necesar pentru a crea fiorul publicului care-l privește de la mesele de la „Restaurant et Berărie” și „Cafenea et Confiserie”. Acumularea de tensiune în acest episod este generată de excesul de atenție. „Sosirea mea produce
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
declanșează în personaj o stare inhibitorie. Pentru un ziarist care forjează momente senza- ționale, Caracudi, spre exemplu, „situațiunea” ar trebui să-i fie întrucâtva familiară. Cu toate acestea nu avem nicio explicație imediată asupra senzației pe care o produce apariția naratorului. Comportamentul acestuia, felul în care este îmbrăcat, niciun detaliu nu vine să precizeze „senzația” pe care o generează. Recunosc locuitorii în el pe celebrul dramaturg ? Este puțin probabil, nu avem niciun semn de recunoaștere apreciativă, niciun salut, nicio cunoștință care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
celebrul dramaturg ? Este puțin probabil, nu avem niciun semn de recunoaștere apreciativă, niciun salut, nicio cunoștință care să-i vină în întâmpinare etc. Dimpotrivă, textul ne lasă mai degrabă cu impresia că nu există nicio identificare în această calitate a naratorului. Nimeni nu pare să recunoască în persoana sa o personalitate. Cu alte cuvinte, lipsește orice motivație prin care senzaționalul este introdus în scenă pe baza unei identificări precise. Ceea ce atrage atenția, în opinia mea, ține tocmai de faptul că naratorul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
naratorului. Nimeni nu pare să recunoască în persoana sa o personalitate. Cu alte cuvinte, lipsește orice motivație prin care senzaționalul este introdus în scenă pe baza unei identificări precise. Ceea ce atrage atenția, în opinia mea, ține tocmai de faptul că naratorul este înregistrat ca străin. Senzaționalul pro- vine aici nu dintr-un efect de recunoaștere, ci dintr-un efect de neăreăcunoaștere. În cercul burghez al provinciei toată lumea cunoaște pe toată lumea, astfel încât un străin este numaidecât localizat și investigat, forma de anchetă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în ochi tocmai întrebuințările grandilocvente, inadecvate ale unor mărci de identificare cu Centrul, dar și episoade care sunt metabolizate perfect în spațiul provinciei. În cele din urmă, acest dispozitiv este ambivalent, cele patru episoade sunt non-evenimente pentru locuitorii urbei, iar naratorul con- trariat le aduce la nivelul unor evenimente. Deși nu publi- citatea este cea care declanșează goana după senzațional ca în, spre exemplu, Groaznica sinucidere din strada Fide‑ lității, totul funcționează în baza aceluiași dispozitiv optic, aceleiași lentile care dereglează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o caricatură a uimirii, curiozitatea populară care face deliciul unor numere de bâlci. Avem din nou mecanismul optic care transformă exercițiul privirii într-o percepție a alterității radicale rescrisă sub semnul monstruosului, scena repre- zentării sociale într-una de menajerie. Naratorul se simte asemeni animalelor din menajerii care suportă o dublă formă de violență, cea a captivității, a claustrării, formă cu aspect aparent punitiv, dar și violența mai subtilă a expunerii lor în fața unei mulțimi curioase. Ceea ce reu- nește cele două
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nonșalanța vârstei frontiera oricărei politeți îl atinge, îl pipăie. Privirea copi- lului pare să declanșeze o stare de vertij senzorial, însă ea reprezintă punctul focal, fiind anticipată de privirile cetățenilor. Gestul are un efect devastator, antrenând reflec- ția mizatropică a naratorului cu privire la animalele captive în cuști care cel puțin sunt protejate de contactul tactil. Ce semnificație are acest gest și de ce provoacă el o repulsie atât de mare ? Copilul percepe alteritatea nu sub forma unei convenții sociale, ci sub semnul simțurilor
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu o forță ieșită din comun, femeia cu barbă, estropiați, frați siamezi, malformații congenitale sau induse etc. Chiar dacă nu există un indiciu corporal care-l să-l situeze în galeria monstruosului, dispozitivul optic care intră în funcțiune îl situează pe narator pe același nivel al alterității maxime. Străinul posedă un potențial prin care exotismul și mon- struo zitatea sunt asociate simbolic. Termenul ca atare este utilizat în text, dar pentru a defini o calitate senzorială, o deformare a percepției. Avem la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
într-un regim figu- rat al limbajului, fapt rar la Caragiale și utilizat în general pentru a sublinia ironic supralicitările retorice. Privirile devin instrumente de tortură, precum „pironul” sau „să - geata” : „Toți ochii se pironesc asupră-mi. Privirile mă săgetează”. Naratorul face obiectul unei investigații nedi- simulate, care indică într-un alt registru al limbajului, privirea focalizată, concentrată, cea care exhibă detaliul, cea care străpunge scoarța pentru a intra în miezul lucru- rilor. Chiar și ieșind din raza de acțiune a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cadru suprapus.” Interesul pentru străin ca mesager al Centrului se reflectă în obstinația cu care acesta este urmărit, atenția îi este dată nu în calitatea sa de persoană, ci în aceea de persona, de purtător de cuvânt al Centrului. Iar naratorul sesizează compactul acestei priviri, privire care reunește interesul întregii societăți provinciale, sau ceea ce este socotită drept „lumea bună”. Cel de-al doilea episod relevă fraza care a devenit o marcă înregistrată în ceea ce privește opera lui I.L. Caragiale. Naratorul descoperă că patul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
al Centrului. Iar naratorul sesizează compactul acestei priviri, privire care reunește interesul întregii societăți provinciale, sau ceea ce este socotită drept „lumea bună”. Cel de-al doilea episod relevă fraza care a devenit o marcă înregistrată în ceea ce privește opera lui I.L. Caragiale. Naratorul descoperă că patul său este invadat de insecte care devin active în obscuritate. Improvizează un pat așter- nând cearșaful direct pe covor protejându-se cu tutun împotriva insectelor, fără ca prin această strategie să-și găsească confortul. În acest moment cade
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
exasperării, se cuvine a fi citit și sub semnul unei dereglări sistematice a simțurilor care reverberează dincolo de context. Insectele sunt văzute ca un popor, însă deformarea, monstruosul este indus aici de comparație : „ca la un plebiscit”. Într-un fragment anterior, naratorul rememorează prima sa expe- riență „politică”, devenind semnatarul unui document la o vârstă care nu reclamă conștiința civică și nici responsa- bilitatea politică. „De câte ori ieșeam de la școală, iscăleam toți da, și fiecare de mai multe ori... De mici aveam sen-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
încolțirea unui animal și lovirea sa repetată din toate părțile ceea ce provoacă teroarea absolută a victimei oca- zio nale. Descrierea supliciului este amănunțită și dra- matizată, senzațiile și în special sentimentul de teroare sunt înregistrate cu lux de amănunte. Însă naratorul nu descrie ceea ce vede, pentru că praful îi blochează perspec- tiva. Episodul descris este fie unul la care a asistat anterior, eventual în copilărie, reproiectat la scara exasperării în noi circumstanțe, fie unul imaginar recuperat pe baza unei relatări care precizează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
îi blochează perspec- tiva. Episodul descris este fie unul la care a asistat anterior, eventual în copilărie, reproiectat la scara exasperării în noi circumstanțe, fie unul imaginar recuperat pe baza unei relatări care precizează faptul cutumiar. Însă, până la un punct, naratorul întreține iluzia participării sale directe. Putem observa dilatarea fiecărui detaliu și înregistrarea minuțioasă, în crescendo a tensiunii nervoase a animalului lapidat, mizanscena dramatică în raport cu prozaismul evenimentului din stradă. Există un crescendo, există tensiune, există climax în relatarea episodului imaginar care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ție. Există și aici o alternanță a momentelor cu sonor și a celor fără, a filmului mut și a celui sonor. Decupajul este abrupt și el nu permite decât presupuneri cu privire la motivațiile fiecărui actor, însă nu asta îl interesează pe narator. Decupajul merită redat integral pentru forța viziunii. „Ce să fie ?... O femeie numa-n cămașă, cu picioarele goale, cu părul desprins, ține strâns de piept pe un om îmbrăcat în uniformă de poliție. El luptă să scape - ea nu-l
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
se retrage terifiat. Putem citi aceste episoade ca pe un lanț de întâmplări disparate, de neplăceri ale unei nopți nedormite, cu justi- ficarea unei nervozități generate de oboseala călătoriei de la Paris la Ploiești. Cei care le citesc așa nu greșesc, naratorul și-a marcat de la început motivația unei sures- citări, a unei nervozități, astfel încât aceste episoade sunt cântărite și din perspectiva acestei stări de excitație ner- voasă care le amplifică. În genere, nu s-a întâmplat nimic spectaculos, iar inconfortul va
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
colectivă, vânătoarea, cu hăituirea animalului și încolțirea lui, dar și execuția publică cu forma ei de expunere radicală. Gestul de pipăire, cum am văzut, precizează în ce grad acestei prezențe îi este asociată o alteritate maximă căreia îi corespunde alienarea naratorului. Violența zace în toate straturile sociale ca o latență, ne comunică acest dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos”. Oamenii simpli, autoritățile, mica burghezie locală o împărtășesc, obscuri- tatea este cea care relevă dimensiunea contemporaneității, iar naratorul privește această
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]