KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...265 266 267 ...548 >

13,698 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352

să fac asta, nu mă pot preface că totul e în ordine, când e destul de evident că nu e deloc așa. Mă simt de parcă mi-ar fi trădat încrederea, așa că-mi întorc capul, lăsându-l pe Brad să-mi mângâie obrazul. ― Scuză-mă, mai spune el. Îmi pare rău pentru azi-noapte. ― Ce s-a întâmplat? Chiar și eu sunt surprinsă de cât de rece e vocea mea. ― Unde ai fost? ― Întâlnirea s-a tot prelungit, și s-a prelungit, și s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
el, punându-și brațele în jurul meu și sărutându-mă pe ceafă - singurul loc unde știe că în mod garantat îmi trimite fiori în jos pe șira spinării. Mă sprijin de el, simțindu-i mirosul, simțindu-i barba ușor nerasă cu obrazul, și-mi permit să mă simt mai bine. Brad îmi cuprinde spatele ușor, mișcându-și mâna încet în jos, până când alunecă între picioarele mele, iar eu nu-mi pot reține gâfâitul. Alunecăm jos, până pe podeaua bucătăriei: curând, micul-dejun a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
auzit asta, sau poate pentru că nu-mi vine să cred cât de tare doare. Nu numai pe mine, dar și pe Brad. Și pe Jenny. ― Pentru că îl iubesc, spune Jenny simplu, și o lacrimă i se rostogolește în jos pe obraz. Îl iubesc, și știu cum e orașul ăsta, și înțeleg de ce are el nevoie de cineva ca tine. Trebuie să înțeleg. Nu am de ales. ― Îmi pare rău. Cuvintele lui Brad ies tot șoptit și se uită în sus, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
a lăsat și asta e, sunt într-un oraș ciudat, cu o singură prietenă care nu e acasă, și sunt complet singură. Nu mă pot abține, nu-mi pot opri lacrimile, care încep să mi se rostogolească în jos pe obraji: în câteva secunde trag adânc aer în piept, hohotind ca un bebeluș. Îmi trag genunchi la piept și-i legăn cu mâinile, plângând ca și cum inima mi-ar sta să se frângă. Oprește-te, încerc eu să-mi spun. Nu merită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Habar n-am. Se întoarce și mă privește ciudat. ― Nu știți unde mergeți? Scutur din cap, și când fac asta, îmi curg primele lacrimi, dar nu într-un torent - e câte o singură lacrimă care îmi alunecă în jos pe obraz. ― Sunteți bine? mă întreabă el cu blândețe. ― Da, îi răspund, și încerc să zâmbesc. Voi fi bine. Stăm acolo ceva timp și el așteaptă să-mi revin. Când îmi șterg ochii, îmi amintesc de mallul Santa Monica, de sala de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
c-ar putea să te ajute să înveți să te iubești. Trebuie să vă fac cunoștință. Fără să-și dea seama, Alexia tocmai și-a bătut ultimul cui în propriul coșciug. ― Ar fi grozav, spune Ben, și o sărută pe obraz. Pune cartea de vizită în buzunar, se întoarce, și-și dă ochii peste cap către Simon după ce iese din cameră. ― Ai înnebunit de tot? spune Simon, căruia nu-i vine să creadă, după ce a ascultat pe furiș toată conversația. Te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
în zâmbetul acestei femei. ― Nu-mi vine să cred că ești tu, spune el ușor, încruntându-se când eu zâmbesc. ― Da, eu sunt. Ben se încruntă și rămâne așa, în vreme ce eu mă aplec și-i dau un sărut nepotrivit pe obraz, după care îmi trag un scaun și mă așez. ― Ce faci tu aici? spune el, confuz. ― Ce vrei să spui, Ben? Am aranjat să ne vedem, îl tachinez eu cu un accent american, pentru că știu despre ce e vorba și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
dureze pentru totdeauna, să dispară lumea întreagă și să rămânând doar eu cu Ben. Ben și cu mine. Vreau să țin minte senzația asta pentru tot restul vieții mele, să-i simt, brațele prinse în jurul meu, bătăile inimii lui lângă obrazul meu. Îmi închid ochii și mă lipesc pur și simplu de el. Vreau să stau aici mereu, și mereu, și mereu. Dar acest mereu durează doar vreun minut și ceva, pentru că apoi, fără mă trag înapoi împotriva voinței mele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911

Flori de teiu în păru-i negr Și la șold un corn de-argint. Și-ncepu încet să sune Fermecat și dureros - Inima-i creștea de dorul Al străinului frumos. {EminescuOpI 67} Părul lui i-atinge părul Și atunci c-obrazul roș Ea apleacă gene lunge Peste ochii cuvioși. Iar pe buze-i trece un zâmbet Înnecat, fermecător, Care gur-abia-i deschide Cea uscată de amor. Când cu totului răpită Se-ndoi spre el din șele, El înceată din cântare Și-i

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund, Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund. Și în brațele-mi întinse Să alergi, pe piept să-mi cazi, Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraz. Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar în păr înfiorate Or să-ți cadă flori de teiu. Fruntea albă-n părul galben Pe-al meu braț încet s-o culci, Lăsând pradă gurii mele Ale tale buze dulci

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
în păretele de-oglinzi Singurică-n cămăruță brațe albe eu întinz Și mă-mbrac în părul galben, ca în straiu ușor țesut, Și zărind rotundu-mi umăr mai că-mi vine să-l sărut. Și atunci de sfiiciune mi-iese sîngele-n obraz - Cum nu vine sburătorul, ca la pieptul lui să caz? Dacă boiul mi-l înmlădiiu, dacă ochii mei îmi plac, E temeiul că acestea fericit pe el îl fac. Și mi-s dragă mie însămi, pentru că-i sunt dragă lui

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
îi numeri, Când sărut cu-mpătimire ai tăi albi și netezi umeri Și când sorb al tău răsuflet în suflarea vieții mele Și când inima ne crește de un dor, de-o dulce jele; Când pierdută razimi fruntea de-arzătorul meu obraz, Părul tău bălaiu și moale de mi-l legi după grumaz, Ochii tăi pe jumătate de-i închizi, mi-ntinzi o gură, Fericit mă simt atuncea cu asupra de măsură. Tu!!... nu vezi... nu-ți aflu nume... Limba-n gură

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
cea mocnită și pustie din sicriu; {EminescuOpI 83} Și din când în când vărsate, mândru lacrimile-ți șed, Dar de seci întreg izvorul, atunci cum o să te văd? Prin ei curge rumenirea, mândră ca de trandafiri, Și zăpada viorie din obrajii tăi subțiri - Apoi noaptea lor albastră, a lor dulce vecinicie, Ce ușor se mistuește prin plânsorile pustie... Cine e nerod să ardă în cărbuni smarandul rar Ș-a lui vecinică lucire s-o strivească în zadar? Tu-ți arzi ochii

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
ritmul sfânt al unei ode... Când cochetă de-al tău umăr ți se razimă copila, Dac-ai inimă și minte, te gândește la Dalila. E frumoasă, se-nțelege... Ca copiii are haz, Și când râde face încă și gropițe în obraz Și gropițe face-n unghiul ucigașei sale guri Și la degetele mânii și la orice-ncheieturi. Nu e mică, nu e mare, nu-i subțire, ci-mplinită, Încât ai ce strînge-n brațe - numai bună de iubită. Tot ce-ar zice, i

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
călcâie să-ți ajungă pân-la gură, Dăruind c-o sărutare acea tainică căldură, {EminescuOpI 160} Ce n-o are decât numai sufletul unei femei... Câtă fericire crezi tu c-ai găsi în brațul ei! Te-ai însenina văzîndu-i rumenirea din obraji - Ea cu toane, o crăiasă, iar tu tânăr ca un paj - Și adânc privind în ochii-i, ți-ar părea cum că înveți Cum vieața preț să aibă și cum moartea s-aibă preț. Și, înveninat de-o dulce și

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

iar acest lucru va duce până la urmă la răspândirea prigoanei creștine și în locurile unde astăzi propovăduirea este încă îngăduită. Misionarul își înfrână scârba care-l copleșise și îi înapoie scrisoarea lui Diego. O adunătură de proști înfumurați! Gâtul și obrajii misionarului se înroșeau ori de câte ori acesta se aprindea pentru câte ceva. Criticile Ordinului Sfântul Petru la adresa lor nu erau ceva nou. Iezuiții lucraseră întotdeauna din umbră și scriseseră de rău la Roma despre franciscani. Și toate acestea din pură invidie. Când Francisc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
unul din golfulețele ce mușcau din uscat ca dinții unui ferăstrău de-a lungul coastei din provincia Rikuzen. Plecară din vale dis-de-dimineață, iar când ajunseră pe înserat până aproape de ocean, zăpada ce cădea din cerul plumburiu începu să le biciuiască obrajii. Traseră la un han din Mizuhama, un sat posomorât de pescari. Toată noaptea se auzi vuietul mării, iar tinerii pe care-i luase cu el îl priveau acum triști. După spusele pescarilor, oamenii de clacă se adunaseră deja și începuseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
el își nota pe hârtie cuvintele pe care le auzea de la spanioli și le spunea și lor că la „căpitan” se zice capitan, la „punte”, cubierta, iar la „pânză”, vela. — Bine, dar chiar și senior Matsuki, zise Nishi roșu în obraji, stă printre negustori și învață... Tanaka se strâmbă a lehamite. Fiind cel mai în vârstă dintre toți, se temea ca nu cumva demnitatea lor de soli japonezi să fie câtuși de puțin știrbită. De aceea, se străduia ca în fața străinilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și făcu semnul crucii înspre ei. Chiar și câțiva negustori japonezi își împreunară mâinile, adânciți parcă în rugăciune. „Osana! Binecuvântat fie cel ce vine în numele Domnului.” Rugăciunea lui Velasco se contopi cu țipetele ascuțite ale pescărușilor. Briza mării le mângâia obrajii. O dată rugăciunea isprăvită, căpitanul, secundul și Velasco se urcară într-o barcă și se îndreptară spre țărm pentru a dobândi permisiunea de debarcare. Până la întoarcerea lor, oamenii de la bord rămaseră duși pe gânduri uitându-se la priveliștea învăluită într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
îl strângea zdravăn de mânecă de parcă ar fi adulmecat izul Japoniei în chipul și în hainele samuraiului. În cele din urmă, dintre buzele întredeschise îi scăpă un soi de geamăt, iar din ochii triști, lacrimi fierbinți i se prelinseră pe obraji. — Trăiesc în satul Tecali, zise omul la fel de repede ca mai înainte. Însă, vă rog, să nu le spuneți despre mine acelor padres, căci am fost călugăr, dar m-am lepădat de credința creștină. Velasco se apropia pe jos. Cum îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
cu ochii de japonezi și se holbară la ei uluiți până când, în cele din urmă, îl văzură pe Velasco. Sunt preot. Velasco își ridică brațele și se apropie de ei printre măslini. După ce vorbi cu omul acela pe ai cărui obraji petele de sânge se uscau asemeni unor petale de trandafiri, se întoarse înspre japonezi și zise: N-aveți de ce vă teme. Sunt moșierul și supușii lui veniți în întâmpinarea noastră. Îl întrebă pe moșier despre ce se întâmplase. Au ajuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
acum e pe moarte, dădu din umeri moșierul. Asta e! Dar, dacă ești preot, vrea să-i dai ungerea cu mir de pe urmă și să-i spui o rugăciune. Moșierul scuipă în pământ și își șterse sângele care-i păta obrazul ca o medalie. — Cu toate că se răscoală împotriva noastră, tot de noi vin să se roage atunci când le e greu. Așa sunt indienii. Nu vă mai bateți capul cu ei! — Unde e muribundul? Nu glumesc. Dacă ai să te duci, or

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
din minte sfatul unchiului meu din Madrid. Îl vedeam mereu în fața ochilor pe părintele Valente cu care în curând aveam să fiu nevoit să mă confrunt în fața episcopilor. În închipuirea mea, părintele Valente era un bărbat înalt și sfrijit, cu obraji uscățivi de sihastru. Lumina din ochi îi trăda mintea ascuțită ca un brici. Aveam sentimentul că glasul său grav se va încleșta ca o ghiară în argumentele mele dând la iveală părțile slabe ca pe niște răni sângerânde. Fără îndoială

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
păgubași acum că nu puteți pune capăt prigoanei creștinilor. Însă eu... sunt încredințat că putem șterge ura japonezilor față de creștini pe care voi le-ați trezit-o! Velasco strigă din toate puterile, uitând că de față erau și episcopii. Văzând obrajii aprinși ai lui Velasco, părintele Valente arboră același surâs compătimitor de adineauri. — Oare putem să le ștergem ura? Nu cred că va fi chiar așa de lesne. — De ce? Pentru că după atâția ani de zile trăiți în Japonia... mi-am dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
de pe partea stângă, câțiva oameni se ridicară în picioare. Săriră lângă palanchinul aflat în trecere și unul dintre ei strigă primele cuvinte pe care le auzea mulțimea ce înțesa bazilica. În acel moment, Papa, care își ridicase mâna dreaptă lângă obraz, tocmai se pregătea să facă în liniște semnul crucii. Dar întâlnind privirile stăruitoare ale celor trei bărbați aliniați sub ochii săi, își întrerupse gestul. Papa băgă de seamă că erau măslinii la chip precum arabii, dar aveau nasurile mici și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]