7,411 matches
-
cu Luca. Alison nu făcea acum decât să parcurgă cu el un drum deja bătut. În urmă cu doar câteva săptămâni, era ocupată cu planurile de nuntă și se simțea plină de ceea ce acum i se păreau a fi speranțe oarbe de viitor. Sărise în barca mariajului cu ambele picioare, presupunând, cu naivitate, că, în timp, situația avea să se îndrepte. Acum nu mai era deloc sigură că existau șanse. O țeapă prin inimătc "O Țeapă prin inimă" — Să dea naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
tăcerea. Vultur-în-Zbor nu-și uitase jurământul făcut sieși în acea dimensiune interioară: va renunța la căutare și, dacă va putea, își va clădi o viață aici. Așadar, aici era sfârșitul unor secole de pribegie, al unei epoci matusalemice de rătăcire oarbă spre locurile în care îl arunca mâna sorții. Ar fi trebuit să simtă ușurare, dar simțea doar tensiune. Oricui îi e greu să-și golească mintea de toate țelurile și să le substituie dintr-odată, uite-așa cu altele noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dreapta. Șaisprezece pași la dreapta. Se opri. Căsuța cea neagră era în spatele lui, impasibilă. Aici, spuse Virgil Jones. Aici ar trebui să fie. Vultur-în-Zbor închise ochii și-și controlă zvâcnirea sălbatică dinăuntrul lui. Era timpul. Merse către Virgil, călăuza lui oarbă, a cărui limbă se agita agonizant din pricina tensiunii. Fiind paralizat de Trandafir, nu putea să-și dea seama singur dacă acela era locul corect. Vultur-în-Zbor trebuia să fie cobaiul. Dacă te așezi în locul unde stau eu și te concentrezi asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în zigzag pe care le țesea pe vârful muntelui erau intenționate, fiind reflectări ale creatorului lor. Reflectări: casa le trimitea în toate direcțiile, pentru că fiecare fereastră de pe pereții ei ondulați era și o oglindă. Combinația de piatră ondulată și ferestre oarbe, strălucitoare, făcea să-i fie greu să-și oprească privirea asupra ei, ca și când ochii lui ar fi refuzat să o accepte, ca și când ar fi fost o iluzie care nu prindea contur. Probabil că era o chestiune de mărime. Casa era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
care eul-Grimus ruinase vieți de dragul unei idei. Pentru eul-Grimus ideile, descoperirile, învățătura erau cele mai importante lucruri din lume. Eul-Vultur a văzut secolele de cutreierare nefericită care mi-au precedat sosirea, a văzut oamenii din K reduși la o filozofie oarbă a simplei supraviețuiri, i-a văzut agățându-se obsesiv de zdrențele individualității lor, știind în sinea lor că nu aveau puterea să schimbe condițiile în care trăiau. Forța combinată a puterii nelimitate, a învățăturii nelimitate și a unei atitudini detașate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ce-ngână și curge ușor Și mă regăsesc setoasă-n pustie, călăuzită doar de foc și de nor. Te caut mereu, călător ostenit, spre o cetate ce-mi pare străină Și mă regăsesc tristă-n drum spre Damasc, înspăimântată și oarbă-n lumină. Te caut în nădejde și-n iertare, în credință, iubire milă și har, Și mă regăsesc pustiită ades, sub poale de deal, înspre tristul Calvar. Te caut și pe muntele cu maslini, confuză privesc, mi-e sila de
Te caut by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83278_a_84603]
-
era un tocilar de la Oxford Îmbrăcat Într-un costum din patru piese și cu o deficiență de igienă personală. S-a Întors de-acolo Îmbrăcat cu un costum Armani negru și cu atitudinea cuiva care are un master În ambiție oarbă. Sincer, pot să spun că Guy este singurul bărbat de la Edwin Morgan Forster căruia Îi place faptul că am copii. Pojar, vacanțe de vară, serbări de Crăciun - toate astea sunt tot atâtea ocazii pentru Guy de a străluci În absența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
un bebeluș. (De unde dracu’ o fi venind expresia asta?) Urcând pe scări, mă simt ca și cum aș avea catalige prinse de picioare. De pe fereastra din dreptul platformei scărilor pot distinge terasele caselor din partea de jos a grădinii noastre, cu ochii lor orbi care-ți dau fiori. Un noctambul aprinde lumina În bucătărie și camera se aprinde cu o flacără de culoarea șofranului, ca un băț de chibrit. Ferestrele oferă o priveliște destul de bună asupra nivelului de bogăție al celor dinăuntru: zona În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Între timp, stă Într-o poziție ce pare a fi echivalentul păsăresc al statului Întinsă pe spate cu picioarele În aer. Absolut intolerabil. Reușesc să deschid fereastra și Încerc să-i gonesc. Dar dragostea se dovedește a fi nu numai oarbă, ci și surdă. Am atâtea de făcut Încât mă mir că nu-mi atârnă capul Într-o parte din cauza activității intense care se desfășoară Înăuntru. Peste două zile voi participa la o prezentare finală În Statele Unite pentru un fond de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
e necunoscută Vai! cele întîmplate istoria le spune Și cele viitoare și-aruncă umbra lor În atmosfera groasă a zilei cei de azi. De ce se-ntîmplă toate, așa cum se întîmplă, Cine mi-a spune-o oare? - E plan, precugetare, În șirul orb al vremei și-a lucrurilor lumei? Sau oarba întîmplare fără-nțeles și țintă E călăuza vremei? Putut-a ca să fie Și altfel de cum este tot ceea ce esistă, Sau e un trebui rece și neînlăturat? Și dacă trebui toate să fie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și cele viitoare și-aruncă umbra lor În atmosfera groasă a zilei cei de azi. De ce se-ntîmplă toate, așa cum se întîmplă, Cine mi-a spune-o oare? - E plan, precugetare, În șirul orb al vremei și-a lucrurilor lumei? Sau oarba întîmplare fără-nțeles și țintă E călăuza vremei? Putut-a ca să fie Și altfel de cum este tot ceea ce esistă, Sau e un trebui rece și neînlăturat? Și dacă trebui toate să fie-așa cum sunt, Ce legi urmează vremea - Cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Sau e un trebui rece și neînlăturat? Și dacă trebui toate să fie-așa cum sunt, Ce legi urmează vremea - Cu ce drept ea apasă O ginte ca pe samă-i o alta să ridice; E v-o dreptate-ntr-asta, sau oarbă-mparte bobii Soarta fără-de-lege? - Și dacă n-ai temeiuri Decât acele spuse de cărțile bătrâne, Și-aceste-s dovedite că nu dau deslegare - Cine-mi va spune mie - dacă a ginței mele Viață viitoare va fi mai fericită Decât al ei trecut
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de cărțile bătrâne, Și-aceste-s dovedite că nu dau deslegare - Cine-mi va spune mie - dacă a ginței mele Viață viitoare va fi mai fericită Decât al ei trecut? De-ar fi fost rău adesea și bine num-odată Aș crede că-ntîmplarea oarbă, nevinovată, A grămădit în mersu-i, dar fără ca s-o știe, Atâta neferice pe țara mea pustie - Dar nu! e-atîta minte - atâta plan de rele S-a grămădit puternic în viața ginții mele, Încât îmi vine-a crede că sâmburele lumii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
el grămădește lumea într-un singur semn; Acel semn ce îl propagă, el în taină nu îl crede, Adâncit vorbește noaptea cu-a lui umbră din părete - Umbra-și râde, noaptea tace, mută-i masa cea de lemn. {EminescuOpIV 121} Orbul sculptor în chilie pipăe marmura clară. Dalta-i tremură... îmmoae cu gîndirea-i temerară Piatra rece. Neted iese de sub mînă-i un întreg, Ce la lume își arată palida-i, eterna-i fire, Stabilă-n a ei mișcare, mută-n cruda ei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu mintea tulburată Pîn-ce trăsniți se prăvăl în caosul străbun; De-aceea-în om ce naște, din îngeri ori și care Odată-n vecinicia-i coboară spre cercare. Când sună-n viața lumii a mieze-nopții oră Atunci prin ceruri îmblă zâmbind amorul orb, De îngeri suflete-albe văzîndu-l se coloră Și ochii lor albaștri privirea lui o sorb; Plecând spre pământ ochii ei timizi se-namoră În pământești ființe cu fragedul lor corp Și prin a lumii vamă cobor bolnavi de-amor În corpurile
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stele, prin sori, nemărginire, El îmblă, risipește gândirile prin somn; Deși nu sunt aevea aceste lumi solare El tot le vede, simte, le-aude și le are. Când omul risipitu-i, un lut fără suflare, Sufletul în afară rămâne surd și orb: Un cântec fără arpă, o rază fără soare, Un murmur fără ape, e suflet fără corp, Dar înăuntru-i este o lume-ntinsă mare, Aevea-i pentru dânsul. Cum picături ce sorb Toate razele lumii într-un grăunte-uimit, În el îs
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Pe-acel mormânt ce-l înverzește pirul Și zi: Dormi dusă inima mea arsă. {EminescuOpIV 191} DUMNEZEU ȘI OM Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați, I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne, Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine, Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă, Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă, Tu, Mario, stai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mîn-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici pe colea de-a soarelui roșă lumină, Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
baie. Ici una oacheșă se-ntinde-a lene În brațu-unui bărbat ce, de sub gene, Ș-aruncă ochi-ntunecoși sălbateci, Setoși de patimi c-ale unei hiene. Iar una stă cu ochii ei să soarbă Pe-un vechiu ostaș cu-ntunecime oarbă Și degețele fine ca de ceară Și-mpleticește-n-a lui neagră barbă. Un râs, un chiot, o vuire multă - Cu toții strigă, nimeni nu ascultă; Ocări frenetici sunt o desmierdare Și desmierdarea deveni insultă. Toți se iubesc - ș-o spun în gura mare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tu, copilă visătoare, De-am fost și eu din rândul acelora, De-mi ești și mie, ce le ești altora, De nu mi-ai fost o stea nemuritoare? Trăiam pierdut în umbra amorțirii, Deșarta-mi viață semăna cu spuma Și orb eram la farmecele firii... Deodată te văzui... o clipă numai Simții adânc amarul omenirii... Și iată că-l cunosc întreg acuma. {EminescuOpIV 338} ORI CÎTE STELE... Oricâte stele ard în înălțime, Ori câte unde-aruncă-n față-i marea, Cu-a lor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Lucește luna printre mii de stele, Suspină vîntu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt - Lumini pe ape, neguri pe pământ. O, -nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr-să ne dai nimic, Puțin te-nnalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte Căci orice-ar fi ce ne așteaptă - moarte! Tu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în râsul meu, în plînsu-mi, De mă uitam răpit pe mine însumi. În van cat întregimea vieții mele Și armonia dulcii tinereți; Cu-a tale lumi, cu mii de mii de stele, O, cer, tu astăzi cifre mă înveți; Putere oarbă le-aruncă pe ele, Lipsește viața acestei vieți; Ce-a fost frumos e azi numai părere - Când nu mai crezi, să cânți mai ai putere? Și dacă nu-i nimic de cât părere Tot ce suspină inimei amor, Istoria cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în brazdele veciei, Ca repedea rotire a undelor albastre Gândirea noastră spuma zădărniciei noastre, Iar visuri și iluzii, pe marginea uitării, Trec și se pierd în zare ca paserile mării. Și ce rămîne-n urmă în noi de cât obscura Și oarba suferință, ce bîntue natura? Și azi când am puterea ce-o are numai Domnul, Din chaosul uitării s-alung pe-o clipă somnul, Pe schelea lumii noastre urâte și-ntr-un chip, Cu vorbe-mpestrițate, zidite din nisip, Eu să zăresc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
gura vetrei, la focul cel de jar Unde-un bîtrîn ca iarna, cu graiu încet și rar Mă spunea la nepoții ce stau cu ochii țintă Și ascultam la vorba-i ca la o rugă sântă; Trăiam în lăutarul cel orb și plin de zile - Care scoțând căciula o-ntinde după mile Și-apoi șezând pe-o piatră ce stă-n mijloc de cale Și scârțiind din scripcă dulci sunete de jale Spune la cei ce nu văd în cântec bătrânesc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Trăiam în doina trist-a voinicului de munte, În visul țărei drage, în stîncele-i cărunte, În rîurile-i cari spumînde din munți gem, Într-a colibei triste întunecos blestem. Pe când Fanariotul, pe tronu-mi de mărire Rînjia cu râsul morții - și-n oarba lui cumplire, Ateu din nedreptate și de aur orbit, Domnia ca ciuma stearpă în tristul Răsărit Și-ntocmai ca păcatul cel strigător la cer El aducea în urma-i foamete, obezi de fier, Biruri ce cădeau însuși până pe surul fum, Care
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]